Spete procedura insolventei. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date - 2928

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 12/

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Anca Buta

JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 3: Petruța Micu

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de debitoarea - -H SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1319/22.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu creditoarea intimată - 3 VA prin mandatar SRL, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru debitoarea recurentă avocat, lipsă fiind creditoarea intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 06.01.2010, de către debitoarea recurentă taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

Reprezentantul debitoarei recurente depune la dosar împuternicire avocațială, originalul cererii de renunțare la judecată formulată de către mandatarul SRL, proces verbal de predare-primire din data de 14.12.2009, certificat constatator pentru societatea debitoare, 3 file devize de plată în limba maghiară, chitanțele nr. 32, 33 și 34 din 14.12.2009. Arată că debitul a fost plătit, conform înscrisurilor depuse, menționând că banii au fost predați mandatarului societății din Ungaria, motiv pentru care s-a întocmit procesul verbal de predare primire, deoarece nu se putea emite factură.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.

Reprezentantul debitoarei recurente solicită admiterea recursului, să se ia act de renunțarea la judecată, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate, deoarece scopul este funcționarea în continuare a societății.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1319/22.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a admis cererea formulată de creditoarea - 3 VA in contradictoriu cu debitoarea - -H SRL și în consecință, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura de insolvență, a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitoarei - -H SRL; a numit administrator judiciar pe practicianul în insolvență T, pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, stabilind pentru acesta un onorariu de 3.000 lei, a cărui plată se va face din fondurile speciale aflate în administrarea UNPIR T, în temeiul art. 4 alin. 4 din Legea insolvenței.

De asemenea, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei - -H SRL asociaților, acționarilor, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

Au fost fixate: termenul limită pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 54 din Legea 85/2006 la 21.11.2009; termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 21.12.2010; termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 20.01.2010; termenul pentru depunerea eventualelor contestații la 09.02.2010 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 19.02.2010; termenul limită pentru întocmirea raportului privind cauzele insolvenței la data de 22.12.2009; data ședinței adunării creditorilor la 25.01.2010, la sediul administratorului judiciar, și a convocat creditorii debitorului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că cererea formulată la 15.07.2009 de creditorul - 3 VA, în calitate de administrator al mandatarului - SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului și că nu s-a formulat contestație; că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu titlurile executorii (facturi fiscale) depuse în copie la dosarul cauzei; că în fapt, creditorul are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului (art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței), cu respectarea valorii prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea insolvenței și de la a cărei scadență au trecut mai mult de 30 de zile.

Astfel, judecătorul sindic a constatat că sunt îndeplinite condițiile legii și a dispus în censul celor de mai sus.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea - -H SRL, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile atacate ca fiind dată cu încălcarea legii.

În motivarea recursului, s-a arătat în esență, că titlurile executorii depuse de către creditoare, și anume facturile fiscale depuse la filele 16-31 dosar fond, au fost achitate parțial, iar sumele restante sunt în curs de a fi achitate de către debitoare, astfel că aceasta nu se mai află în încetare de plăți.

S-a arătat că în urma acestor plăți, debitul restant a scăzut sub valoarea prag, așa încât debitoarea nu se mai află în stare de insolvență, neîncadrându-se dispozițiilor art. 3 din Legea 85/2006. A mai arătat că deschiderea procedurii îi creează un grav prejudiciu, debitoarea având conturile blocare, motiv pentru care nu-și mai poate desfășura în mod normal activitatea de comerț, deși are contracte și comenzi în derulare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Pentru termenul de judecată din 11 ianuarie 2010, reprezentantul debitoarei recurente a depus la dosar, cerere de renunțare la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței, formulată în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, motivat de faptul că în speță debitul a fost achitat în întregime, cerere la care s-au anexat documente doveditoare.

Așa fiind, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, Curtea va dmite recursul declarat de debitoarea - -H SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1319/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș și în consecință, va modifica sentința recurată și va lua act de renunțarea la judecată formulată de creditoarea - SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea - -H SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1319/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.

Modifică sentința recurată și ia act de renunțarea la judecată, formulată de creditoarea - SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.01.2010.

Presedinte, Judecător, Judecător

- - Dr. - - - -

Grefier,

- -

Red./29.01.2010

Tehn. / 2 ex./29.01.2010

Instanța de fond - Tribunalul Timiș

Judecător -

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta, Marian Bratiș, Petruța Micu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Timisoara