Spete procedura insolventei. Decizia 1214/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1510/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1214

Ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana

GREFIER

******************

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea SERVICII împotriva deciziei comerciale nr.130/28.01.2009, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T M, intimata debitoare SC SRL și intimații creditori SC SA, SC INTERNATIONAL, SC SRL și PRIMARIA T

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 12 octombrie 2009, contestatoarea a depus chitanță în sumă de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei. Se mai arată că, prin compartimentul registratură la data de 21 septembrie 2009, intimata creditoare a depus întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față;

Pe rolul Curții de Apel B-Sectia a V- a Comerciala, s-a înregistrat sub nr- contestația în anulare formulată de contestatoarea SERVICII împotriva deciziei comerciale nr.130/28.01.2009, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T M, intimata debitoare SC SRL și intimații creditori SC SA, SC INTERNATIONAL, SC SRL și PRIMARIA T

S-a invocat că decizia atacată este nelegală, întrucât soluția pronunțată este rezultatul unor greșeli materiale grave, de ordin procedural, în sensul articolului 318 Cod procedură civilă, constând în faptul că nu Comitetul Creditorilor a fost cel care hotărât neconfirmarea societății creditoare ca și administrator judiciar pentru SC SRL, hotărârea fiind luată exclusiv de T, în calitate de creditor în cadrul procedurii de insolvență a debitoarei falite.

Intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TMa formulat și depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție respingerea ca tardivă a contestației, respingerea contestației pentru lipsa calității procesuale active a contestatoarei, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată a contestației.

Examinând contestația în anulare formulată de către SERVICII în raport cu motivele arătate de către contestatoare, cu excepțiile invocate de către intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T M, cu actele și lucrările dosarului și în raport cu dispozițiile articolelor 318 și 319 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că prezenta contestație în anulare este tardivă, având în vedere următoarele considerente: potrivit dispozițiilor articolul 319 alin.2 Cod procedură civilă, în cazul contestației în anulare, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre.

Față de dispozițiilor legale mai sus-menționate și luând în considerare că prezenta contestație vizează o hotărâre judecătorească pronunțată cu privire la etapa confirmărilor sau neconfirmărilor prin hotărârile Adunării Creditorilor în procedura insolvenței a administratorilor/lichidatorilor judiciari, Curtea apreciază că aceste hotărâri irevocabile nu se aduc la îndeplinire pe calea executării silite, motiv pentru care decizia comercială nr.130/28.021.2009 a Curții de Apel B-Sectia a V-a Comerciala, putea fi atacată cu contestație în anulare în termen de 15 zile de la luarea la cunoștință de hotărârea Curții, respectiv 09.03.2009, când s-a decis prin încheierea dată de judecătorul-sindic transmiterea adresei către noul administrator, termenul împlinindu-se la data de 24.03.2009

Întrucât contestația în anulare a fost formulată cu mult peste termenul legal, respectiv la 23.06.2009, data poștei (înregistrată pe plic), față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolelor 318, 319 alin.2 și 320 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită excepția tardivității invocată de către intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T M și să respingă contestația în anulare ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SERVICII cu sediul în C, nr. 30,. 1, Județ D, împotriva deciziei comerciale nr.130/28.01.2009, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T M cu sediul în T M,-, Județ T, intimata debitoare SC SRL cu sediul în T M,-, Județ și intimații creditori SC SA cu sediul în C,-, Județ D, SC INTERNATIONAL cu sediul în B, sector 5, Bd. -, nr. 41, SC SRL cu sediul în B, sector 2,- și PRIMARIA T M cu sediul în T M, Județ T, ca tardiv formulată.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică din data de 15.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

Red. Jud.

Tehnored.

2 ex.

23.10.2009

Președinte:Carmen Mihaela Negulescu
Judecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci, Adriana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 1214/2009. Curtea de Apel Bucuresti