Spete procedura insolventei. Decizia 1408/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1408
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile formulate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 1838/06.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - Vest SA, prin lichidator judiciar Activ Grup A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de către creditoarea recurentă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1838/06.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - Vest SA, radierea debitorului din registrul comerțului, și în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței a fost descărcat lichidatorul judiciar Activ Grup A de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 06 iulie 2009 lichidatorul judiciar Activ Grup A desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - Vest SA relevat incidența în cauză a art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței întrucât în averea debitorului nu există bunuri.
Constatându-se că niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii, deși procedura se derulează în scopul acoperirii pasivului debitorului, deci creditorii sunt cei interesați la mărirea averii debitorului în vederea satisfacerii cât mai complet a creanțelor acestora,
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 590 din data de 30 martie 2009;
Constatând că, potrivit art. 20 al. 1 lit. i, raportat la art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, închiderea procedurii în condițiile în care nu există bunuri în averea debitorului și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii este obligatorie,
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Împotriva susmenționatei hotărâri au declarat recurs creditoarele Administrația Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
Creditoarea Administrația Finanțelor Publice A, prin recursul său, a solicitat modificarea sentinței atacate, arătând în motivare următoarele:
În fapt, potrivit art. 5 din Legea 85/2006,"Organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea încondițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."
Potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006, "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic."
De asemenea, trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori, în vederea promovării art. 138 din lege.
Creditoarea recurentă consideră că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii,prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii 85/2006.
Faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment. Nu s-au făcut cercetări la OCPI,privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci,pentru eventuale conturi bancare. Se naște întrebarea dacă, totuși există asemenea bunuri, câte anume și de ce nu s-au întreprins și alte măsuri pentru identificarea lor. În această situație se poate aprecia că nedepunerea documentelor contabile ale societății, atrage incidența prevederilor art.147 din lege, iar pentru ajungerea societății în stare de faliment, în virtutea mandatului conferit de adunarea generală a acționarilor, vina îi incumbă fostului administrator, concluzia care se impune în această situație, este că sunt incidente prevederile art.138 din Legea nr.85/2006.
În concluzie, solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea acțiunii în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006, republicată.
În drept își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 2,5,18,131 și 138 din Legea 85/2006, art. 304 pct. 9.pr.civ și art. 3041.pr.civ.
Creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea creanțelor.
În motivarea cererii de recurs se arată că, în fapt, instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului judiciar și, pe cale de consecință, a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei.
În motivarea hotărârii pronunțate, instanța de fond a apreciat că măsura închiderii procedurii de lichidare se impune, întrucât în patrimoniul debitoarei nu sunt evidențiate bunurile valorificabile.
Astfel, lichidatorul judiciar a arătat că, în patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile, iar, în opinia sa nu sunt elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.
Totodată, lichidatorul judiciar învederează că nici nu dispune de sumele necesare continuării procedurii de lichidare a debitoarei, iar creditorii înscriși la masa credală nu s-au oferit sa avanseze sumele solicitate.
Creditoarea recurentă consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, pentru următoarele considerente:
Creditoarea învederează instanței că ideea principală care se desprinde din contextul supus judecații este că, dacă ar fi existat sumele necesare (chiar și prin avansarea acestora de către creditori), continuarea procedurii s-ar impune, atât Legea nr. 85/2006, prin etapele și metodele prevăzute, cât și interesul creditorilor, tinzând în acest sens.
Față de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, învederează faptul că acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4, alin. 4 din Legea 85/2006, modificată, care prevăd în mod explicit că "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
Totodată, în condițiile în care creditoarea recurentă ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța AVAS, a cărei recuperare se dovedește dificilă și la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mai greu de recuperat.
De asemenea, învederează instanței de recurs faptul că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii de lichidare judiciar nu trebuie să fie în mod imperios "amendată" cu închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, prevederile acestei legi neprevăzând acest aspect.
Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei, învederează instanței de recurs faptul că, modalitatea continuării procedurii la care se referă este formularea cererii de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
Din punctul de vedere al creditoarei recurente, pornind de la însăși izvorul solicitate de AVAS, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare flagrantă și constantă a dispozițiilor art. 94 din OUG nr. 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454. pen.) și art. 280 din Codul Muncii.
Ca urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, statul R, reprezentat în cauză de față prin a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului." - ( - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței).
Având în vedere contextul prezentat anterior, opinia recurentei este că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm. din Legea 85/2006.
Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijentă, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Pe cale de consecință, având în vedere cele arătate, solicită să se admită recursul, să se modifice hotărârea atacată și, pe cale de consecință, să se continue procedura de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care - Vest SRL le are de achitat creditorilor.
În drept, își întemeiază prezentul pe dispozițiile art. 304, pct. 9, coroborat cu dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă cu privire la recurs, precum și pe dispozițiile art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138 art. 140, precum și art. 142 alin. 1, din Legea nr. 85/2006.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, cele două recursuri urmând a fi respinse, pentru considerentele ce succed:
În ceea ce privește recursul formulat de creditoarea A, Curtea constată că criticile vizând faptul că lichidatorul judiciar nu ar fi întreprins toate măsurile pentru identificarea tuturor bunurilor debitoarei sunt generale și nu arată în niciun fel care ar fi acele măsuri și, mai ales, care ar fi bunurile la care se referă.
Dimpotrivă, Curtea constată că lichidatorul judiciar a întreprins toate măsurile rezonabile pentru identificarea tuturor elementelor de activ ale debitoarei.
În principiu, se poate accepta continuarea procedurii insolvenței, atâta timp cât există indicii rezonabile că ar mai exista și alte elemente active și că acestea ar putea fi identificate și valorificate, dar atâta timp cât nu există niciun astfel de indiciu, continuarea procedurii, doar pentru că ar exista posibilitatea ipotetică a identificării unor active, ar fi doar o sursă de cheltuieli nejustificate.
Nu este fondată nici critica ce vizează atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere, întrucât aprecierea oportunității formulării acestei cereri se face prin parcurgerea procedurii insolvenței o anumită perioadă și prin verificarea actelor contabile ale debitoarei, însă lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia acestora, astfel că nu a putut întocmi raportul asupra cauzelor insolvenței.
Textul art. 131 din Legea 85/2006 nu condiționează închiderea procedurii insolvenței decât de inexistența bunurilor din patrimoniul debitoarei, iar nu de alte împrejurări, precum atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere sau formularea unei plângeri penale împotriva membrilor fostelor organe de conducere ale debitoarei.
Soluția închiderii procedurii în baza art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al acesteia, este prevăzută de legiuitor pentru a evita efectuarea de cheltuieli din fondul de lichidare în condițiile în care creditorii, persoanele direct interesate în continuarea procedurii, nu își asumă riscul efectuării unor astfel de cheltuieli.
Din această perspectivă trebuie privit și fondul de lichidare prevăzut de art. 4 din Legea 85/2006. Atâta timp cât nu mai poate fi identificat niciun bun în averea debitoarei și, în lipsa documentelor contabile ale societății, lichidatorul judiciar nu a fost în măsură să constate că există vreun element care să îl determine să formuleze o cerere în atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere ale debitoarei, folosirea fondului de lichidare este nejustificată. acestuia este să asigure lichidități în vederea desfășurării activităților specifice insolvenței (preluarea actelor societății, determinarea cauzelor insolvenței, identificarea și lichidarea elementelor de patrimoniu), ori asemenea activități nu mai pot fi desfășurate în speță.
Trebuie însă remarcat că respectivul fond de lichidare a și fost folosit, pentru suma de 3.598 RON, acordată prin sentința atacată.
În ceea ce privește recursul formulat de creditoarea AVAS, Curtea constată că și acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Textul art. 131 din Legea 85/2006 nu condiționează închiderea procedurii insolvenței decât de inexistența bunurilor din patrimoniul debitoarei, iar nu de alte împrejurări, precum atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere.
De asemenea, dispozițiile art. 4, alin. 4 din Legea 85/2006, conform cărora, în lipsa disponibilităților din contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, nu instituie o excepție de la dispozițiile art. 131 din același act normativ. Atâta timp cât debitoarea societate comercială nu are niciun bun, iar lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile, utilizarea fondului de lichidare s-ar face fără nicio finalitate și nejustificat.
De altfel, acest fond de lichidare a fost utilizat în speță, după cum s-a văzut mai sus, pentru suma de 3.598 RON.
Este adevărat, astfel cum susține creditoarea AVAS, că lichidatorul judiciar nu este un executor judecătoresc și că are datoria de a căuta modalități de recuperare a sumelor datorate, pentru a plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori, pentru că acesta este tocmai scopul procedurii insolvenței, însă recuperarea se face fie din lichidarea averii debitoarei, fie din sumele obținute în urma antrenării răspunderii membrilor fostelor organe de conducere.
Analizarea întregului complex de cauze ce au generat insolvența și identificarea eventualelor persoane care se fac vinovate de starea de insolvență, precum și formularea de cereri pentru atragerea răspunderii lor se fac pornind de la actele contabile, însă lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 1838/06.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 05 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR- - - - - - Dr. - -
GREFIER,
Red. /03.12.2009
Dact. /03.12.2009
Prima instanță - Trib.
Judecător sindic -
2 ex.
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Dorin Ilie Țiroga
