Spete procedura insolventei. Decizia 1622/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1622
Ședința publică din 8 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea Reșița împotriva sentinței comerciale nr. 476/ din 10 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu creditoarea intimată General Metal Reșița, reprezentată prin administrator judiciar Management T, și administratorul judiciar Casa de Insolvență Reșița.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic pentru administratorul judiciar al creditoarei intimate, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentantul creditoarei intimate depune întâmpinare și un număr de trei înscrisuri, arătând că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul administratorului judiciar al creditoarei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 476/ din 10 septembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a admis cererea formulată de creditoarea General Metal Reșița, prin administrator judiciar Management T, și, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, a deschis procedura insolvenței -procedura generală - împotriva debitoarei Reșița, în calitate de administrator judiciar desemnând Casa de Insolvență Reșița, căruia i-a stabilit atribuțiile principale, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 20 din lege, precum și celelalte atribuții date în sarcina sa potrivit prevederilor aceluiași act normativ, fixându-i o retribuție provizorie în sumă de 500 lei, aferentă perioadei de observație. De asemenea, în temeiul art. 35, obliga debitoarea, ca în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii, să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. 1. În conformitate cu art. 61, raportat la art. 33 alin. 7, instanța a dispus notificarea deschiderii procedurii insolvenței de către administratorul judiciar debitoarei, creditorilor, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, urmând ca notificarea să fie publicată, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență, autorizând practicianul să se adreseze registrului comerțului pentru înregistrarea cuvenitelor mențiuni cu privire la debitoare. Totodată, în temeiul art. 62 alin. 1, fost stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la 9 noiembrie 2009, termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar la 23 noiembrie 2009, termenul pentru depunerea eventualelor contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute în tabelul preliminar de creanțe la 27 noiembrie 2009 și termenul de definitivare a tabelului creanțelor admise asupra averii debitorului la 7 decembrie 2009, prima ședință a adunării generale a creditorilor fiind fixată la data de 11 decembrie 2009. Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, tribunalul a dispus deschiderea de către debitoare, în termen de 2 zile de la notificare, a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, urmând ca în cazul neîndeplinirii acestei atribuții deschiderea contului bancar să se facă de către administratorul judiciar. De asemenea, judecătorul-sindic a fixat termenul de judecată pentru continuarea procedurii insolvenței la 3 decembrie 2009, dispunând comunicarea sentinței Tribunalului C-S și Judecătoriei Reșița, pentru a se da eficiență dispozițiilor art. 36, potrivit cărora de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului la data de 26 iunie 2009 creditoarea General Metal Reșița, prin administrator judiciar Management T, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se constate că debitoarea Reșița se află în insolvență și, în consecință, împotriva acesteia să se dispună deschiderea procedurii de executare colectivă reglementată prin Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că debitoarea îi datorează suma de 83.603,16 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în baza unor relații comerciale și neachitate.
Din materialul probator administrat, judecătorul-sindic a constatat că deși cererea introductivă a fost comunicată debitoarei, în termenul de 10 zile de la primirea copiei, prevăzut la art. 33 alin. 2, aceasta nu a contestat că ar fi în stare de insolvență și nici nu a recunoscut existența incapacității de plată, în sensul art. 3 pct. 1 din lege. S-a mai reținut că debitoarea se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită prin împrejurarea că societatea pârâtă nu a făcut plata obligațiilor față de creditoare, în termen de 30 de zile de la data scadenței, aflându-se astfel în starea de insolvență prezumată de art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, reclamanta având o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva sa în cuantum de 83.603,16 lei. Ca atare, judecătorul-sindic a apreciat că debitoarea se află în insolvență, în sensul prevederilor art. 3 pct.1 din Legea nr. 85/2006, că reclamanta face parte din categoria creditorilor îndreptățiți să solicite deschiderea procedurii colective, astfel cum sunt ei prevăzuți la pct. 6 al art. 3, fiind întrunită și condiția valorii-prag pretinsă de pct.12 al art. 3, în raport de care poate fi introdusă o cerere de către un creditor, astfel că a admis acțiunea așa cum a fost ea formulată, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs debitoarea Reșița, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii creditoarei și radierea din registrul comerțului a mențiunilor efectuate, pentru următoarele motive:
Este adevărat că cele două societăți au desfășurat relații comerciale în temeiul contractului încheiat la 9 ianuarie 2008, precum și în temeiul facturilor fiscale nr. 252/11.11.2008 și nr. 146/03.11.2008 în valoare totală de 83.603,16 lei. Însă, la 21 ianuarie 2009 intimata General Metal Reșița, în nume propriu, întrucât la acea dată nu se deschisese încă față de ea procedura falimentului, prin contractul de cesiune încheiat cu Com S-M a transmis drepturile de creanță asupra sumei de 83.603,16 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 146/03.11.2008 (în sumă de 58.791,66 lei) și nr. 252/11.11.2008 (în sumă de 24.811,50 lei). Ca atare, dat fiind faptul că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost promovată de societatea intimată, se impune a se constata că de la data formulării acțiunii introductive - 26 iunie 2009 - aceasta nu mai deținea calitatea de creditor al recurentei, astfel că, pe de excepție, invocă lipsei calității procesuale active a reclamantei General Metal Reșița.
Pe fond, debitoarea solicită a se constata că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, tribunalul aflându-se într-o gravă eroare atunci când a reținut că reclamanta ar deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva sa, eroarea datorându-se faptului că creditoarea a susținut aspecte neadevărate, cu intenția vădită de aoi ntroduce în procedura falimentului. Facturile nr. 252/11.11.2008 și nr. 146/03.11.2008, în valoare totală de 83.603,16 lei, nu au fost emise în temeiul contractului din 9 ianuarie 2008, ci au făcut obiectul altor raporturi comerciale, aspect ce rezultă din faptul că în contract se prevede că valoarea acestuia este de 5.000 lei/lună, iar durata sa este de un an. Ambele facturi fiscale sunt emise în luna noiembrie 2008 și însumează 83.603,16 lei, ceea ce este într-o totală neconcordanță cu dispozițiile contractului, rezultând concluzia că respectivele raporturi comerciale exced prevederilor acestei convenții. De altfel, în conținutul facturilor există mențiunea "plata se face în termen de 60 de zile, după care se percep penalități de 0,80% pe zi cfl.76/", iar art. 5 din contract prevede că "plata se face prin (bilet la ordin), scadent la 30 zile de la data emiterii facturii". Chiar dacă, prin absurd, s-ar admite că materialele de construcții facturate sunt singurele mărfuri ce au făcut obiectul contractului, nu se justifică de ce valoarea acestora depășește valoarea convenției (la un calcul matematic, 5.000 lei/lună înmulțit cu 12 luni, rezultă o valoare de 60.000 lei, în timp ce valoarea mărfurilor este de 83.603,16 lei). Toate aceste argumente conduc la concluzia evidentă, ori că instanța a fost indusă în eroare de către reclamantă, ori că tribunalul a interpretat greșit actul dedus judecății, considerând în mod neîntemeiat că societatea creditoare ar deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, condiții cumulativ prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Creanța este certă atunci când existența ei rezultă dintr-un înscris constatator al creanței sau din alte acte, chiar neautentificate, ce emană de la debitor sau recunoscute de acesta, însă reclamanta nu se află în prezența vreunui asemenea înscris. În practica judiciară, simpla semnătură a unui angajat pe factura fiscală ține loc, cel mult, de comunicare al acestui document, ea neconstituind o recunoaștere a debitului, din simplul motiv că nu poartă ștampila/parafa societății sau măcar semnătura reprezentantului legal. și nu sunt reprezentanții legali (administratori) ai societății recurente. Creanța este lichidă atunci când valoarea (cuantumul) ei este determinată conform facturilor, în speță acesta fiind singura condiție care este îndeplinită. Creanța este exigibilă la împlinirea termenului stabilit pentru plată sau când debitorul este decăzut din beneficiul acestui termen. În mențiunea de pe facturi se prevede un termen de 60 de zile, stabilit unilateral de creditoare, neexistând niciun document prin care societatea debitoare să-și însușească acest termen, astfel încât, conform dispozițiilor dreptului comun, termenul de plată curge pentru cumpărător, în favoarea vânzătorului, de la data recepționării/furnizării materialelor. Proba furnizării materialelor (mărfurilor) este în sarcina reclamantului, însă în cazul de față, la dosarul cauzei nu s-a depus vreun înscris însușit de recurentă (aviz de însoțire a mărfii, procese-verbale de predare-primire etc.), care să ateste cu certitudine data livrării bunurilor. Pe de altă parte, debitoarea susține că ea nu este în incpacitate de plată, art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 arătând că insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Or, în cazul de față, se poate observa că societatea recurentă este solvabilă, din înscrisul de la dosar (extras de cont/depunere numerar) rezultând că aceasta a achitat integral suma de 83.603,16 lei, dovedind și întărind starea de solvabilitate.
În drept, a invocat art. 304 pct. 7, 8 și 9, art. 3041și art. 312 Cod procedură civilă.
Creditoarea intimată General Metal Reșița, prin administrator judiciar Management T, legal citată, s-a prezentat la dezbateri și a depus întâmpinare (filele 12-14), prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, cu consecința menținerii hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității sale procesuale active intimata a învederat că aceasta se impune a fi respinsă întrucât raporturile comerciale în urma cărora a rezultat debitul de 83.603,16 lei s-au desfășurat între General Metal Reșița și Contractul de cesiune de creanță invocat de recurentă nu a fost niciodată înregistrat în evidența financiar-contabilă a creditoarei, dovada constând în situația facturilor de clienți neplatite în luna iulie 2009. Mai mult decât atât, cesionara Com a formulat în dosarul nr- o cerere de renunțare la deschiderea procedurii insolvenței împotriva cu motivarea că presupusului contract de cesiune a fost reziliat. Nu în ultimul rând, la data de 9 aprilie 2009 debitoarea confirmă faptul că are un debit în suma de 83.603,16 lei.
Referitor la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței în temeiul căreia s-a solicitat declanșarea procedurii insolvenței intimata a arătat că creanța sa îndeplinește toate aceste cerințe legale, prin extrasul de cont nr. 68/09.04.2009 debitoarea confirmând faptul că are față de General Metal un debit în sumă de 83.603,16 lei. Ulterior, prin ordonanța nr. 2473/12.08.2009 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr- a fost admisă cererea de emitere a unei somații de plată împotriva societății debitoare, această hotărâre nefiind atacată.
În drept, a invocat art. 308 alin. 2 din Codul d e procedură civilă.
Examinând recursul declarat de debitoarea Reșița, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei creditoare, a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9, art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Instanța de recurs este ținută să analizeze dacă tribunalul, prin judecătorul-sindic, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, precum și dacă în cauză este incident vreunul dintre motivele de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din Codul d e procedură civilă.
Prin recursul formulat debitoarea a susținut, în esență, că hotărârea atacată ar fi nelegală întrucât cererea creditoarei în mod greșit a fost admisă de tribunal, în speță nefiind îndeplinite toate condițiile necesare deschiderii procedurii insolvenței, în sensul că creanța intimatei față de recurentă, pe de o parte, nu ar mai exista ca urmare a cesiunii acesteia către o altă societate comercială, iar pe de altă parte, că ea deși este lichidă, nu este certă și exigibilă.
Potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, modificată, în vigoare la data înregistrării cererii introductive, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform pct. 1 al aceluiași articol, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. Articolul 31 din același act normativ statuează că orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii colective împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza: a) cuantumul și temeiul creanței; b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare, anexând, totodată, documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții. Nu în ultimul rând, potrivit pct. 12 al art. 3, valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanței necesară pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, ea fiind de 10.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii pe economie.
Ca atare, dispozițiile legale privind procedura insolvenței se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiții de fond prevăzut de art. 1 și art. 3 pct. 1 din legea amintită, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate agricolă, un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice, și debitorul să se afle în insolvență.
Debitoarea recurentă este o societate comercială cu răspundere limitată și este știut faptul că societățile constituite cu respectarea formalităților prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, au calitate de comerciant de la data înmatriculării în registrul comerțului.
Insolvența debitorului fiind o condiție a aplicării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificată, cel care solicită declanșarea acestei proceduri trebuie să administreze dovezi din care să rezulte: neplata la scadență a datoriilor și lipsa lichidităților, iar pentru a veni în sprijinul creditorilor legiuitorul român, prin art. 3 pct. 1 lit. a), a prezumat starea de insolvență a patrimoniului debitorilor în situația în care aceștia, după 30 de zile de la scadență, nu au plătit datoria față de unul sau mai mulți creditori. Insolvența nu se caracterizează prin starea de fond generală proastă a afacerilor comerciantului în cauză sau existența unui pasiv mai M decât activul patrimonial al debitorului chemat în judecată, adică insolvabilitatea sa, ci printr-o lipsă a fondurilor bănești necesare pentru acoperirea datoriilor exigibile. Încetarea plăților trebuie să aibă un caracter de generalitate și să constituie indiciul exterior și manifestarea dezordinei și neputinței comerciantului de a executa obligațiile scadente asumate, de unde rezultă că aceasta trebuie privită ca un fapt complex supus interpretării și aprecierii judecătorului-sindic, impunându-se o delimitare clară între conceptul de "insolvență" și cel de "insolvabilitate", trasarea unei asemenea linii de demarcație fiind necesară și datorită faptului că nu puțini dintre debitori contestă împrejurarea că s-ar afla în stare de insolvență invocând existența în patrimoniul lor a unor active prin a căror valorificare s-ar putea obține acoperirea creanței reclamate de creditori.
Insolvența este strâns legată de incapacitatea de plată, privită ca încetare efectivă a plăților. Această incapacitate exprimă starea patrimoniului debitorului, care face imposibilă plata datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Așadar, insolvența semnifică insuficiența reală a lichidităților, absența fondurilor bănești necesare plății obligațiilor scadente. Atunci când, indiferent din ce motiv, debitorul nu reușește să producă lichidități într-un ritm adaptat obligațiilor asumate (pentru că, spre exemplu, elementele active ale patrimoniului său nu sunt lichide sau, fiind investite în operații de lungă durată, nu pot fi afectate plății datoriilor), el se găsește în insolvență ca urmare a incapacității sale de a plăti, adică de a-și onora creditorii cu sumele pe care le datorează, această stare subzistând și atunci când lipsa lichidităților își are sorgintea în blocajul financiar.
În conformitate cu Legea nr. 85/2006, modificată, creditorul nu poate declanșa procedura decât pentru creanțe certe, lichide și exigibile, condiții reglementate de art. 379 din Codul d e procedură civilă, care se aplică, potrivit art. 149 din lege, și în această materie, cel din urmă text statuând că dispozițiile Legii insolvenței se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvență, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000. Caracterul cert al creanței vizează atât existența acesteia, cât și cuantumul său, iar caracterul lichid al creanței presupune că întinderea acesteia, având ca obiect o sumă de bani, să fie determinată sau determinabilă. În plus, creanța trebuie să fie exigibilă, adică să fie ajunsă la scadență, toate aceste condiții fiind, fără niciun dubiu, îndeplinite în speță.
Sub acest aspect, în mod corect judecătorul-sindic a reținut că din înscrisurile depuse la dosar de creditoarea intimată rezultă fără putință de tăgadă că ea deține o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile al cărei cuantum este mai M de 10.000 lei, împrejurare, de altfel, necontestată de către debitoare în prima instanță, ceea ce impune concluzia că persoana juridică se află în stare de insolvență, astfel cum este aceasta definită de litera a) pct. 1 al art. 3 din lege.
Astfel, caracterul cert al creanței rezultă atât din cuprinsul ordonanței nr. 2473 din 12 august 2009 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr-, hotărâre prin care debitoarea recurentă a fost somată, ca în termen de 30 zile de la comunicare, să plătească creditoarei intimate suma de 83.603,16 lei reprezentând contravaloare marfă, cât și din cuprinsul extrasului de cont nr. 68/09.04.2009, document ce poartă semnătura reprezentantului debitoarei și ștampila societății, prin care se confirmă, fără nicio obiecțiune, faptul că Reșița are față de General Metal Reșița o datorie de 83.603,16 lei.
În aceste condiții, Curtea apreciază că criticile recurentei privitoare la pretinsa eroare săvârșită de tribunal, la faptul că cele două facturi fiscale nu ar fi fost emise în temeiul contractului din 9 ianuarie 2008, ele făcând obiectul altor raporturi comerciale, că acestea nu poartă ștampila societății și nici semnătura reprezentantului legal al persoanei juridice, ci doar a unor simpli angajați, că mențiunea de pe facturi privind termenul de plată a fost stabilită unilateral de creditoare și că aceasta nu a făcut proba furnizării materialelor nu sunt întemeiate, debitul reclamat fiind recunoscut în mod integral și fără obiecții de societatea recurentă prin acest înscris comunicat intimatei. Pe de altă parte, debitoarea nu s-a conformat exigențelor impuse de art. 1169 din Codul civil, potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, și de alin. 1 al art. 129 din Codul d e procedură civilă, care statuează, de asemenea, că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, având, totodată, obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările, simpla susținere privitoare la achitarea integrală a sumei de 83.603,16 lei, împrejurare care, într-adevăr, ar fi putut duce, în anumite condiții, la înlăturarea prezumției de insolvență, nefiind suficientă pentru a determina convingerea instanței că cererea de deschidere a procedurii colective nu ar fi întemeiată, la fel ca și apărarea fundamentată pe existența contractului de cesiune a creanței către Com S-M, împrejurare contestată de partea adversă, ceea ce determină ca excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei intimate să nu poată fi primită.
În mod just prima instanță a apreciat că societatea debitoare se află în încetare de plăți, stare de fapt ce rezultă din aceea că, în urma derulării relațiilor comerciale concretizate în furnizarea diferitelor materiale de construcții, pentru care intimata a emis facturile fiscale nr. 146/03.11.2008 (pentru suma de 58.791,66 lei) și nr. 252/11.11.2008 (pentru suma de 24.811,50 lei) în valoare totală de 83.603,16 lei, debit recunoscut în scris integral de către recurentă, dar care nu a fost plătit ca urmare a lipsei lichidităților, această creanță fiind mai veche de 30 de zile și în cuantum superior valorii minime de 10.000 lei impusă de art. 3 pct. 12 din lege.
Nu în ultimul rând, cu toate că debitoarea a invocat și pct. 7 și 8 ale art. 304 din Codul d e procedură civilă, care arată că odificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în lipsa oricăror dezvoltări în cuprinsul cererii de recurs instanța de control judiciar se află în imposibilitate a analiza și aceste două cazuri menționate de parte.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul debitoarei nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de debitoarea Reșița împotriva sentinței comerciale nr. 476/ din 10 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu creditoarea intimată General Metal Reșița, reprezentată prin administrator judiciar Management T, și administratorul judiciar Casa de Insolvență Reșița.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /28.12.2009
Dact. /29.12.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător-sindic -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu, Maria
