Spete procedura insolventei. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR. 233/COM
Ședința publică din 12 februarie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile formulate de către creditoarele T și B împotriva sentinței comerciale nr.1742/2.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Cons prin lichidator judiciar, având ca obiect procedura enței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în substituirea av., care reprezintă pe debitoarea intimată Cons, prin lichidator judiciar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul debitoarei intimate solicită respingerea recursurilor declarate ca fiind nefondate, fără cheltuieli de judecată și depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1742/02.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic al Tribunalului Timiș a dispus închiderea procedurii enței debitorului CONS, a dispus radierea debitorului din registrul comerțului, în temeiul art.136 din Legea enței a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, în temeiul art.135 din legea enței a dispus notificarea prezentei sentințe părților interesate.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că la data de 2.10.2008 lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura enței debitorului Cons a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului.
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin Încheierea nr. 425/06.03.2008;
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea enței;
Constatând că notificarea a fost publicată și în ziarul Evenimentul Zilei din data de 26.03.2008, conform art.61 alin. 3 din Legea enței,
În temeiul art.131 din legea privind procedura enței, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii și radierea debitorului.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs creditoarea AVAS, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate, urmând să se dispună continuarea procedurii prevăzută de Legea 85/2006.
În motivare, a arătat că dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006 nu au fost respectate, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final.
Având în vedere că instanța de fond nu a respectat prevederile legale, neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final, hotărârea pronunțată trebuie casată și trimisă spre rejudecare instanței de fond.
După întocmirea raportului final, în conformitate cu prevederile legale, lichidatorul judiciar era obligat să-l comunice, împreuna cu bilanțul general, în temeiul art. 129 din Legea 85/2006, tuturor creditorilor pentru analiză și eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocată Adunarea Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia. Legea 85/2006 nu prevede o "opțiune" în acest sens, lichidatorul judiciar neîndeplinindu-și atribuțiile si obligațiile legale prin aceste omisiuni.
Potrivit dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr.85/2006 (dispoziții aplicabile în cauza dedusă judecății), răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea."
Totodată, trebuie menționat faptul că, potrivit art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum acesta a fost gestionat, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
În acest sens, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Mai mult, având în vedere faptul că, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil: "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
Învederează instanței de judecată faptul că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plați, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării ca obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului." - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura enței.
Dispozițiile art. 35 alin. 3 și alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că: "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea."
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civ. raportat la art. 138 din Legea 85/2006.
În cauză, răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1. civ. coroborate cu art. 1600.civ. devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează masurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată. Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte si prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Împotriva aceleiași sentința a formulat recurs și creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând admiterea recursului și casarea hotărâri pronunțate și trimiterea cauzei instanței de fond.
În motivare, a arătat că în acest dosar instanța de judecată a dispus la primul termen de judecată închiderea procedurii față de debitoare. Prin acest fapt, consideră că i s-au încălcat drepturile procesuale prin care avea posibilitatea să își recupereze creanța față de societatea debitoare.
Astfel, deși lichidatorul judiciar nu a primit actele contabile de la societate, a solicitat instanței închiderea procedurii, nefăcând demersurile legale pe care le avea la dispoziție. Consideră că lichidatorul judiciar trebuia să formuleze plângere penală împotriva administratorilor societății, deoarece nedepunerea actelor contabile este prevăzută de Legea 85/2006 ca infracțiune.
De asemenea, lichidatorul, neavând acte contabile, s-a pronunțat asupra aplicării art.138 din Legea nr. 85/2006, arătând că în opinia sa nu se impune antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori.
Precizează că, potrivit art.138 lit. d din Legea 85/2006, se poate solicita antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori ai societății debitoare dacă aceștia nu au ținut sau au făcut să dispară contabile ale societății debitoare.
Mai arată că lichidatorul judiciar nu a întocmit Raportul cu cauzele ajungerii societății debitoare în ență, nu a comunicat creditorilor Raportul final prin care a solicitat închiderea procedurii enței față de debitoare.
Instituția, în acest fel a fost împiedicată a solicita autorizarea judecătorului sindic în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii, atâta timp cât până la primul termen de abia s-a definitivat de creanțe, astfel că până la această dată DGFP T nu putea să formuleze vreo cerere de autorizare atâta timp cât nu a știut dacă se poate sau nu forma un Comitet al creditorilor și dacă cererea de autorizare va fi făcută în nume propriu sau în numele Comitetului creditorilor.
În motivarea hotărârii se reține că niciun creditor nu s-a oferit a avansa cheltuieli pentru continuarea procedurii însă arătă ca pe adresa instituției nu a fost formulată o astfel de cerere, astfel că lichidatorul judiciar nu poate presupune acest aspect până nu are o confirmare clară a acestui fapt din partea tuturor creditorilor.
Examinând recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Curtea constată că este fondat, urmând a fi admis, însă numai pentru unele din motivele invocate, după cum urmează:
Judecătorul sindic a făcut o greșită aplicare a art. 131 din Legea 85/2006, fiind astfel incident art. 304, pct. 9.proc.civ. întrucât dispozițiile acestui text de lege pot fi aplicate doar în măsura în care tuturor creditorilor li s-a adus la cunoștință că debitoarea aflată în procedură de ență nu are nici un fel de bun în patrimoniu și nici un fel de lichiditate care să mai permită continuarea administrării procedurii și că, în consecință, se va face aplicarea art. 131 din Legea 85/2006.
În speță, raportul prin care lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii enței asupra debitoarei falite Cons, conform art. 131 din Legea 85/2006, a fost depus la dosarul cauzei chiar în ședința când s-a pronunțat hotărârea atacată, fără a fi însoțit de vreo dovadă din care să reiasă că creditorii au fost informați asupra iminentei închideri a procedurii, în cazul în care nu se oferă să avanseze sumele necesare continuării procedurii.
Sentința atacată a confirmat propunerea lichidatorului judiciar, chiar în ziua depunerii raportului prin care această propunere a fost făcută, fără a da posibilitatea creditorilor să se pronunțe în vreun fel asupra posibilității de a avansa sumele necesare continuării procedurii enței.
Procedurile judiciare trebuie să fie echitabile pentru toate părțile implicate, ori în speță creditoarei nu i s-a asigurat un tratament echitabil, întrucât nu i s-a oferit un răgaz rezonabil pentru a-și evalua poziția și a putea răspunde în mod adecvat propunerii lichidatorului judiciar.
Nu are nicio relevanță faptul că, astfel cum susține lichidatorul judiciar, în concluziile scrise, creditorul DGFP nu obișnuiește să avanseze sume de bani cu scopul de a finanța continuarea procedurii, întrucât nu se poate porni de la această premisă care ar naște arbitrariul. Fiecare participant la procedură are dreptul de a fi informat asupra desfășurării acesteia, pentru a adopta poziția pe care o consideră adecvată. Nu poate fi acceptată neinformarea unui creditor, fie el și bugetar, cu privire la închiderea procedurii enței, doar pentru bănuiala că acesta nu ar avansa sumele de bani necesare continuării procedurii.
Având în vedere aceste aspecte, sentința atacată va fi casată și cauza va fi trimisă aceleiași instanțe pentru continuarea procedurii.
Nu este fondată critica acestei creditoare vizând închiderea procedurii la primul termen de judecată, întrucât procedura a fost închisă la cel de-al doilea termen de judecată după declanșarea procedurii simplificate a enței. Pe de altă parte, având în vedere că ne aflăm în procedura simplificată a enței, rapiditatea închiderii procedurii nu poate constitui, în sine, un motiv de recurs. Un eventual motiv de recurs ar putea fi invocat dacă, prin închiderea intempestivă a procedurii, au fost lezate drepturile participanților la procedură.
Așadar, legalitatea și temeinicia unei sentințe nu poate fi direct legată de durata procedurii pe care sentința o închide.
În ceea ce privește motivele de recurs ce se referă la faptul că lichidatorul judiciar nu a primit actele contabile ale debitoarei și că nu a formulat plângere penală împotriva administratorilor acesteia, Curtea consideră că sunt nefondate. Astfel, nedepunerea actelor contabile nu împiedică închiderea procedurii conform art. 131 din Legea 85/2006, întrucât acest text de lege arată că procedura se poate închide în orice stadiu al ei.
De asemenea, lichidatorul/administratorul judiciar nu este obligat să formuleze plângere penală împotriva foștilor administratori sociali pentru nedepunerea actelor contabile, astfel că neformularea respectivei plângeri penale nu se poate constitui într-o cauză de neaplicare a dispozițiilor art. 131 din Legea 85/2006.
Lichidatorul judiciar, de asemenea, nu este obligat să formuleze acțiunea în antrenarea răspunderii prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, el fiind singurul în măsură să aprecieze oportunitatea formulării unei asemenea acțiuni.
Nu poate fi acceptată critica ce vizează neîntocmirea raportului privind cauzele ajungerii societății în ență, întrucât acest raport poate fi întocmit numai dacă practicianul în ență a intrat în posesia documentelor societății, ori în speță, practicianul nu a intrat în posesia acestora.
În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează necomunicarea raportului prin care s-a propus închiderea enței, Curtea consideră că acesta este nefondat, întrucât, conform art. 129 din Legea 85/2006, numai raportul final însoțit de situațiile financiare finale trebuie comunicat creditorilor. Numai în această ipoteză trebuie convocată adunarea creditorilor și numai acest raport trebuie comunicat creditorilor, iar nu și cel prevăzut de art. 131 din Legea 85/2006.
În cazul în care se depune un raport prin care se face propunerea de închidere a procedurii enței, conform art. 131 din Legea 85/2006, obligația practicianului în ență nu este de a-l comunica creditorilor, ci doar de a asigura creditorilor posibilitatea de a-i cunoaște existența și conținutul.
Examinând recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în limitele stabilite de această creditoare, Curtea constată că este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce succed:
Prin Raportul Final depus la dosarul primei instanțe, lichidatorul judiciar a propus judecătorului sindic închiderea procedurii enței asupra debitoarei Cons, întrucât debitoarea nu are niciun fel de bun care să asigure fondurile necesare pentru continuarea procedurii.
La concluziile în instanță, reprezentantul lichidatorului judiciar a solicitat închiderea procedurii enței, în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006.
Judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii enței, în baza acestui text de lege, tocmai în considerarea faptului că debitoarea nu mai avea niciun fel de bunuri care, prin valorificare, ar fi asigurat fonduri pentru continuarea procedurii.
În cazul închiderii procedurii enței, conform art. 131 din Legea 85/2006, nu există obligația ca raportul practicianului în ență prin care se propune închiderea să fie comunicat creditorilor, împreună cu bilanțul general al lichidării, după cum nu există nici obligația convocării adunării creditorilor.
Aceste obligații sunt prevăzute de art. 129 din Legea 85/2006, însă acest text de lege vizează o cu totul altă ipoteză și anume aceea a închiderii procedurii după lichidarea tuturor bunurilor din averea debitoarei, ori în speță, procedura s-a închis pentru lipsa totală a bunurilor în averea debitoarei.
Cele două texte de lege instituie proceduri speciale, distincte, astfel că reguli prevăzute de una din ele nu pot fi aplicate prin asemănare celeilalte. În consecință, obligațiile comunicării raportului final și convocării adunării creditorilor, prevăzute de art. 129 din Legea 85/2006 nu pot fi extinse prin asemănare și la închiderea procedurii enței conform art. 131 din Legea 85/2006.
Așadar, nu pot fi aduse critici sentinței, care a dispus închiderea procedurii enței conform art. 131, prin prisma unor pretinse încălcări ale prevederilor art. 129 din Legea 85/2006.
Criticile și susținerile creditoarei recurente vizând atragerea răspunderii foștilor membri ai organelor de conducere ale falitei nu pot fi analizate de instanța de recurs, pentru că nu au făcut obiectul analizei primei instanțe, ci au fost invocate pentru prima dată în recurs, ori în recurs nu pot fi formulate cereri noi.
Având în vedere că prin sentința atacată s-a dispus și radierea debitoarei din registrul comerțului, în baza art. 7 din Legea 26/1991, un exemplar al prezentei decizii va fi comunicat la. T, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței comerciale nr.1742/2.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea procedurii.
Respinge recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva aceleiași sentințe.
Dispune comunicarea unui exemplar al prezentei decizii la. T, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - DR. - - - -
GREFIER,
Red./24.02.2009
Tehnored 2 ex./24.02.2009
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Jud.
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș, Cătălin
