Spete procedura insolventei. Decizia 275/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928

Secția Comercială

Dosar:-

DECIZIA CIVILĂ NR.275/

Ședința publică din 24 martie 2008

PREȘEDINTE: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

JUDECĂTOR 3: Anca Buta

Grefier:- -

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de debitoare-prin lichidator IT Management T, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S și SC - & SRL împotriva sentinței civile nr.1277/2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu creditoarele, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru lichidatorul judiciar al debitoarei, pentru creditoarea SC - & SRL avocat, lipsă fiind creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-

Procedura completă.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea recursului declarat în cauză așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul creditoarei SC - & SRL a solicitat admiterea recursurilor așa cum au fost formulate în scris, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.1277/25.10.2007 pronunțată în dosarul Tribunalului C-S cu nr-, judecătorul sindic a constatat, din oficiu, nulitatea absolută, în parte, a Hotărârilor Adunării Creditorilor a debitoarei " ", debitoare societate comercială care se află în procedura falimentului instituită prin Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, reprezentată prin lichidatorul-judiciar P " MANAGEMENT ", cu prilejul ședințelor din datele de 10 august 2007, 04 septembrie 2007 și 24 septembrie 2007, privitoare la aprobarea de către Adunarea Creditorilor a debitoarei societate comercială, a valorificării de către lichidatorul-judiciar, practician în insolvență, având ca temei legal prevederile art.118 din Legea nr.85/2006, a bunurilor mobile din averea debitoarei societate comercială, în faliment, denumite generic "bunuri mobile" ce sunt evidențiate astfel:"Prin procesul-verbal al ședinței Adunării Creditorilor a debitoarei " " Oțelu, județul C-S, în faliment, din data de 10 august 2007, și anume: "bunuri mobile Electrică"(pct.1); "bunuri mobile "(pct.2, lit.a); "bunuri mobile "(pct.2, lit.b); "bunuri mobile de M"(pct.3, lit.b), alin.1); "bunuri popicărie"(pct.3, lit.b, alin.2); "bunuri Casa de sport"(pct.3, lit.b, alin.3); "bunuri Administrativ"(pct.3, lit.b), alin.4); "bunuri Spital Orășenesc"(pct.3, lit.b), alin.5); "bunuri Centrală nr.1"(pct.3, lit.b), alin.6); "bunuri Centrală nr.2 și recuperator"(pct.3, lit.b), alin.7);"materiale toxice și periculoase(pct.3, lit.b), alin.9);"bunuri mobile aflate în custodia terților"(pct.3, lit.b),alin.10); Prin procesul-verbal al ședinței Adunării Creditorilor a debitoarei " " Oțelu, județul C-S, în faliment, din data de 04 septembrie 2007, și anume: "bunuri Centrală nr.1"(pct.1.1. și pct.1 distinct); "bunuri Centrală nr.2 și colector" "( pct.1.2. și pct.2 distinct ); " bunuri Electrică" ( pct.1.3. );)" materiale strategice "( pct.1 distinct ); Prin procesul -verbal al ședinței Adunării Creditorilor a debitoarei " " Oțelu, județul C-S, în faliment, din data de 24 septembrie 2007, privitor la următoarele bunuri mobile: "bunuri mobile casa de sport"(pct.1 lit.c); "bunuri mobile spital"(pct.1, lit.d).

De asemenea, a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente încheiate de către debitoarea " " Oțelu, județul C-S, în faliment, prin lichidatorul-judiciar P " MANAGEMENT ", T, județul T, cu privire la bunurile mobile proprietatea debitoarei societate comercială, în faliment, evidențiate la pct.I din dispozitivul prezentei sentințe comerciale, în baza hotărârilor Adunării Creditorilor a debitoarei societate comercială, în faliment, din ședințele din datele de 10 august 2007, 04 septembrie 2007 și 24 septembrie 2007, hotărâri care după cum s-a constatat, sunt lovite de nulitate absolută.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat următoarele:

În conformitate cu prevederile art.116 alin.(1), prima frază din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidator sub controlul judecătorului sindic.

Având în vedere și prevederile art.11 alin.(2), prima frază, din aceiași lege mai sus citată în derularea procedurii de lichidare a bunurilor din averea debitorului, de către judecător se va exercita un control de legalitate și care constă în respectarea dispozițiilor legale ce preced sau însoțesc momentul aprobării de către judecătorul-sindic în condițiile prevăzute la art.117 alin.(4) a raportului întocmit de către lichidatorul judiciar, respectiv: dacă s-a efectuat inventarierea; dacă angajarea evaluatorului a fost aprobată de comitetul creditorilor; dacă raportul cuprinde mențiuni complete privind descrierea, evaluarea, sarcinilor asupra bunurilor; dacă metoda de vânzare propusă în raport este prevăzută de lege, iar condițiile minime ale vânzării sunt clar explicitate; dacă au fost respectate termenele legale de convocare a creditorilor; dacă votul a fost exercitat în cvorumul și cu majoritatea cerută de art.15 din lege.

Potrivit art.117 alin.(1) din legea nr.85/2006, lichidatorul-judiciar are obligația de a întocmi un raport în care vor fi indicate, descrise și evaluate bunurile ce urmează a fi vândute, cu precizarea și a sarcinilor de care, eventual, sunt grevate, însoțit de propuneri vizând modalitățile de vânzare, raport care trebuie depus în copie la grefa tribunalului comunicat comitetului creditorilor și supus aprobării adunării creditorilor, însoțit de procesul verbal al ședinței comitetului creditorilor privind raportul.

În raport de prevederile art.117 alin.(4) din legea nr.85/2006, lichidatorul-judiciar va putea proceda la efectuarea actelor și operațiunilor de lichidare, în condițiile propuse în raport, numai în baza dispozițiilor judecătorului-sindic dată printr-o încheiere.

În exercitarea controlului de legalitate de către judecătorul-sindic s-a procedat la examinarea proceselor-verbale ale adunărilor creditorilor ai debitoarei " " Oțelu, județul C- În faliment, din datele de 24 septembrie 2007(24-26 Volum.53.trib.); 10 august 2007(306 Volum.52.trib.) și din 04 septembrie 2007(315 Volum.315.trib.), în care s-a făcut vorbire de unele bunuri mobile din averea debitoarei care au fost propuse spre vânzare în cadrul procedurii falimentului instituită prin Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței.

Astfel, s-a reținut că prin procesul-verbal al ședinței adunării creditorilor ai debitoarei " " Oțelu, județul C-S, în faliment, de către lichidatorul judiciar P " MANAGEMENT ", T, județul T s-a propus aprobarea de către adunarea creditorilor a vânzării următoarelor bunuri mobile: - bunuri mobile Electrică"; "bunuri mobile "; - "bunuri mobile "; - "bunuri mobile de M"; - "bunuri popicărie"; - "bunuri Casa de sport"; - "bunuri Administrativ"; - "bunuri Spital Orășenesc"; - "bunuri Centrală nr.1"; - "bunuri Centrală nr.2 și recuperator"; - "materiale strategice", alin.8); - "materiale toxice și periculoase; - "bunuri mobile aflate în custodia terților".

În procesul-verbal al ședinței adunării creditorilor ai debitoarei societate comercială, în faliment, din data de 04 septembrie 2007, de către lichidatorul judiciar s-a propus spre vânzare următoarele bunuri mobile: - "bunuri Centrală nr.1"; - "bunuri Centrală nr.2 și colector" - "bunuri Electrică" și - "materiale strategice", iar în procesul-verbal al ședinței adunării creditorilor din data de 24 septembrie 2007 s-au propus spre vânzare - "bunuri mobile Casa de sport" și " - bunuri mobile spital".

Este corect că procedura falimentului împotriva debitoarei " " Oțelu, județul C-S, a fost deschisă sub incidența Legii nr.64/1995, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată cu modificările și completările ulterioare, însă, întrucât prin Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, prin care a fost abrogată Legea nr.64/1995, nu au fost prevăzute dispoziții tranzitorii cu privire la administrarea procedurilor de insolvență ce au fost deschise anterior intrării în vigoare a noii legi, s-a constatat că aceste proceduri de insolvență vor continua a fi administrate în conformitate cu prevederile acestui din urmă act normativ, respectiv ale Legii nr.85/2006, privind procedura insolvenței.

În atare situație, pentru a se fi putut trece la valorificarea și a bunurilor mobile din averea debitoarei " " Oțelu, județul C-S, în faliment, după intrarea în vigoare a Legii nr.85/2006, privind procedura insolvenței, lichidatorul-judiciar P " MANAGEMENT ", T, județul T, avea obligația legală de a se conforma dispozițiilor prevăzute în această lege sub imperiul căreia s-a continuat derularea procedurii falimentului împotriva debitoarei societate comercială, sub sancțiunea nulității a actelor de vânzare-cumpărare făcute de către lichidatorul-judiciar cu încălcarea acestor prevederi legale care sunt imperative.

Analizând întregul material probator administrat în dosarul cauzei, în raport de prevederile art.113-117 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, de către judecătorul-sindic s-a constatat că în ceea ce privește bunurile mobile evidențiate în procesele-verbale ale ședințelor adunării creditorilor ai debitoarei " " Oțelu, județul C-S, în faliment, din date de 10 august 2007, 04 septembrie 2007 și 24 septembrie 2007, astfel cum sunt ele evidențiate în prezenta sentință comercială, la dosarul de insolvență al tribunalului privind derularea procedurii falimentului a acestei debitoare societate comercială, lipsesc, cu desăvârșire, înscrisuri cu privire la: inventarierea respectivelor bunuri mobile; evaluarea acestor bunuri, respectiv rapoartele de evaluare întocmite de către evaluatori atestați în conformitate cu prevederile legale în vigoare și confirmați de către comitetul creditorilor; rapoartele întocmite de către lichidatorul-judiciar cu privire la vânzarea acestor bunuri mobile; dovezile că aceste rapoarte au fost depuse la grefa tribunalului, respectiv la dosarul de insolvență al cauzei; dovezile că aceleași rapoarte au fost comunicate comitetului creditorilor; procesele verbale ale ședințelor comitetului creditorilor privind aceste rapoarte prin care s-a propus vânzarea bunurilor mobile respective; dovezile de convocare de către lichidatorul-judiciar a adunării creditorilor pentru aprobarea acestor rapoarte, cu înștiințarea creditorilor despre posibilitatea studierii rapoartelor și ale proceselor verbale ale ședințelor comitetului creditorilor privind aceste rapoarte.

S-a constatat că în cazul niciunuia dintre bunurile mobile propuse spre vânzare de către lichidatorul-judiciar P " MANAGEMENT " T, județul T, evidențiate în procesele-verbale ale ședințelor adunării creditorilor a debitoarei " " Oțelu, județul C-S, în faliment, din datele de 10 august 2007, 04 septembrie 2007 și 24 septembrie 2007, mai sus-evidențiate, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului C-S, desemnat pentru exercitarea controlului de legalitate asupra activității lichidatorului-judiciar, nu a fost sesizat cu nici o cerere din partea lichidatorului-judiciar în sensul dispozițiilor art.117 alin.(4) din legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, prin care lichidatorul-judiciar să fie autorizat, de către judecătorul-sindic, printr-o încheiere, să efectueze actele și operațiunile de lichidare, în condițiile propuse prin rapoarte.

Astfel cum s-a mai reținut, de existența propunerilor de vânzare, dintre care unele au și fost vândute efectiv, de către judecătorul-sindic desemnat în cauză, s-a luat act din cele trei procese-verbale ale adunării creditorilor ai debitoarei societate comercială, în faliment, mai sus-evidențiate, precum și din rapoartele de activitate depuse de către lichidatorul-judiciar la dosarul cauzei.

Prin Raportul nr. 34 de activitate privind administrarea procedurii falimentului a debitoarei " " Oțelu, județul C-S, în faliment, depus pentru termenul de judecată din data de 25 octombrie 2007 ( 39-49 dos.trib. vol.53 ), se face precizarea "că, urmare a aprobărilor Adunării Generale a Creditorilor " " Oțelu, județul C-S,(așa cum rezultă din procesele-verbale de ședință depuse la dosarul cauzei), lichidatorul-judiciar a procedat la vânzarea bunurilor precizate în amintitele procese verbale de ședință în strictă concordanță cu prevederile Legii nr.85/2006, privind procedura insolvenței, astfel că la acest moment în patrimoniul debitoarei " " Oțelu, județul C-S, se mai află următoarele bunuri mobile și imobile: bunuri mobile spitalul orășenesc Oțelu;"

Față de această precizare făcută de către lichidatorul - judiciar prin Raportul nr.34 de activitate mai sus-menționat, ca și o concluzie logică, este aceea că toate bunurile mobile evidențiate în procesele verbale ale ședințelor adunării creditorilor ai debitoarei " " Oțelu, județul C-S, în faliment " din datele de 04 septembrie 2007, 10 august 2007, 04 septembrie 2007 și 24 septembrie 2007, cu excepția "bunurilor mobile spital orășenesc Oțelu ", inclusiv "materiale strategice" și materiale toxice și periculoase"(prevăzute în procesul-verbal din 10 august 2007), au fost valorificate prin vânzare de către lichidatorul-judiciar, în perioadele parcurse de la datele întocmirii respectivelor procese-verbale ale ședințelor adunării creditorilor și până la data întocmirii acestui raport de activitate cu nr. 34 depus la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 25 octombrie 2007, vânzări care s-au făcut de către lichidatorul-judiciar, după cum s-a mai precizat, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale prevederilor art.113-117 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței și prin sustragerea controlului de legalitate al judecătorului-sindic desemnat în cauza privind derularea procedurii falimentului împotriva acestei debitoare societate comercială.

În conformitate cu prevederile art.120 alin.(1) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, "lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare; sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul prevăzut la art.4 alin.(2) și recipisele vor fi predate judecătorului-sindic".

Astfel, potrivit prevederilor legale mai sus-citate, judecătorul sindic reține că lichidatorul-judiciar avea obligația de a încheia contracte de vânzare -cumpărare cu terții, care au achiziționat bunurile mobile ale debitoarei societate comercială, în faliment, fie prin vânzare directă, fie prin licitație, în bloc sau individual, contracte de vânzare-cumpărare încheiate de lichidatorul-judiciar în numele debitoarei societate comercială, în faliment, deoarece proprietarul acestor bunuri nu este lichidatorul-judiciar, acesta din urmă, potrivit art.114 alin.(2) din Legea nr.85/2006, este un simplu depozitar judiciar, deci un simplu detentor precar și nu are calitatea de proprietar al bunurilor inventariate, care au rămas în continuare, în proprietatea debitoarei, în faliment, până la vânzarea acestora în cadrul procedurii de lichidare a averii debitorului.

Raportat la concluzia rezultată din Raportul nr.34 de activitate, potrivit căreia toate bunurile mobile din averea debitoarei " " Oțelu, județul C-S, în faliment, evidențiate în cele trei procese-verbale ale ședințelor adunării creditorilor din 04 septembrie 2007, 10 august 2007, 04 septembrie 2007 și 24 septembrie 2007, cu excepția "bunurilor mobile "Spital orășenesc Oțelu, s-a constatat că, de către lichidatorul-judiciar P " MANAGEMENT ", T, județul T, contrar dispozițiilor imperative ale art.120 alin.(1) din Legea nr.85/2006, mai sus-menționate, nu a depus la dosarul de insolvență al tribunalului nici un exemplar al contractelor de vânzare-cumpărare a respectivelor bunuri mobile din averea debitoarei societate comercială, în faliment, încheiate cu cumpărătorii acestor bunuri mobile terțe persoane, dovada că sumele realizate din vânzarea acestor bunuri mobile au fost depuse în fondul de lichidare al debitoarei societate comercială, în faliment, potrivit art.4 alin.(2) din legea privind procedura insolvenței.

De altfel, s-a mai constatat că nici una dintre recipisele prin care să se fi făcut dovada că prețul bunurilor mobile ce au fost vândute a fost încasat și că sumele realizate din aceste vânzări, nu au fost predate judecătorului-sindic desemnat în cauză.

Este corect că în conformitate cu prevederile art.11 alin.(2), fraza a doua, din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, "atribuțiile manageriale aparțin administratorului-judiciar sau lichidatorului sau, în mod excepțional debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea", însă, nici unul dintre acești participanți la procedura insolvenței nu se pot sustrage controlului de legalitate exercitat de către judecătorul sindic desemnat în cauză având ca obiect procedura insolvenței în condițiile prevăzute la art.9 din această lege.

Astfel, se reține că, cu atât mai mult cu cât lichidatorul-judiciar, în desfășurarea activității de lichidare a averii debitorului în derularea procedurii falimentului instituită prin Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, nu se poate sustrage controlului de legalitate a actelor și activităților pe care le realizează în cadrul acestei proceduri, cu nesocotirea flagrantă în disprețul legii și a interesului colectiv al tuturor creditorilor ale căror creanțe au fost admise împotriva averii debitoarei " " Oțelu, județul C-S, în faliment, cum în drept sunt cele prevăzute la art.113-117 și 120 alin.(1) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței.

În raport de considerentele de mai sus, s-a constatat că vânzarea bunurilor mobile evidențiate în cele trei procese-verbale ale ședințelor adunării creditorilor ai debitoarei " " Oțelu, județul C-S, în faliment, din ședințele din datele de 10 august 2007, 04 septembrie 2007 și 24 septembrie 2007, s-a făcut de către lichidatorul judiciar P " MANAGEMENT ", T, județul T, cu încălcarea prevederilor legale mai sus-citate și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente încheiate de către lichidatorul-judiciar cu privire la bunurile mobile evidențiate în aceste trei procese-verbale ale ședințelor adunării creditorilor, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către lichidatorul-judiciar cu terții având ca obiect vânzarea-cumpărarea respectivelor bunuri mobile - proprietatea debitoarei societate comercială în faliment.

Este corect că din examinarea acelorași trei procese-verbale ale ședințelor adunării creditorilor ai debitoarei " " Oțelu, județul C-S, în faliment, a rezultat că de către același lichidator-judiciar s-a propus vânzarea și a unor bunuri imobile, în condițiile prevăzute la art.118 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, cum sunt: "" "Halda de zgură"; "Halda de zgură și șlam"; " stație pompe "; " stație pompe "; "Teren extravilan "; "Clădire grădiniță" și "teren" Oțelu, asupra acestor bunuri și a modului de respectare a prevederilor legale de valorificare, prin încheierea de ședință din data de 25 octombrie 2005 s-a apreciat că se impune efectuarea unei expertize de specialitate în desfășurarea activității de lichidare a debitoarei în conformitate cu prevederile art.38 alin.(1), raportat la art.1 din Nr.OUG86/2006, privind organizarea activității practicienilor în insolvență, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr.254/2007.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs debitoarea prin lichidator IT Management, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S și SC - & SRL, înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-.

Prin recursul declarat de debitoare-prin lichidator IT Management, aceasta a solicitat admiterea acestuia, modificarea sau casarea sentintei recurate si pe cale de consecinta, anularea măsurilor luate din oficiu de catre judecatorul sindic prin sentinta recurata.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Potrivit art 14 (7) din Legea nr. 85/2006 "Hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor".

In acest sens, se arată că desi nici unul dintre creditori nu a solicitat desfiintarea hotararilor Adunarii Creditorilor debitoarei din 10.08.2007, 04.09.2007 si 24.09.2007, judecatorul sindic, cu de la sine putere si fara nici un temei legal, a constatat nulitatea absoluta, in parte, a Hotararilor Adunarii Creditorilor debitoarei din 10.08.2007, 04.09.2007 si 24.09.2007 cu privire la aprobarea vanzarii unor bunuri mobile din patrimoniul debitoarei.

Se apreciază faptul că că judecatorul sindic nu are nici o atributie legala de a verifica din oficiu legalitatea sau temeinicia hotararilor adunarii creditorilor, masurile luate de acest organ nefiind supuse supravegherii din partea judecatorului sindic, decat daca acesta ar fi sesizat in acest sens de catre persoanele si in conditiile prevazute de art. 14 (7) din Legea nr. 85/2006.

Situatia este similara prevederilor din Legea nr. 31/1990 a societatilor comerciale, neputandu-se invoca din oficiu de catre un judecator nulitatea, chiar absoluta, a unor hotarari ale adunarii generale a asociatilor sau actionarilor, ci numai la cererea celor vatamati prin acele hotarari.

In justificarea solutiei date, judecatorul sindic invoca prevederile art. 11 al. 2 din Legea nr.85/2006, care prevad controlul de legalitate al judecatorului sindic asupra procedurii insolventei.

Se arată că art. 11 (2) din Legea nr.85/2006 prevede ca "atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora".

Asa cum rezulta din sentinta recurata, controlul judecatorului sindic a vizat, pe de o parte, hotarari ale adunarii creditorilor, pentru care judecatorul sindic nu poate invoca prevederile art. 11 al. 2 din Legea insolventei, iar pe de alta parte este vorba despre atributii manageriale pentru care judecatorul sindic nu are atributia de a le controla.

Recurenta consideră că judecatorul sindic in cauza nu are decat rolul de urmarire a legalitatii procedurii si nu atributii manageriale, lucru evidentiat in mod expres de catre legiuitor prin modificarea adusa legii speciale care reglementează aceasta procedura.

Sentinta este nelegala si sub aspectul faptului că, desi in sala de sedinta se aflau atat creditori, cat si reprezentantul lichidatorului si s-a invocat din oficiu nulitatea hotararilor aratate mai sus, nu s-a acordat cuvantul partilor prezente asupra problemei invocate, incalcandu-se astfel principiile oralitatii si contradictorialitatii, principii fundamentale ale procesului civil, precum si dreptul la aparare, garantat de art. 16 din Constitutie si de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Se solicită să se observe că, in conditiile in care in sala se aflau reprezentantii a cinci creditori si reprezentantul lichidatorului judiciar si se arata ca s-a pus in discutie nulitatea hotararilor aratate mai sus, nu s-a acordat cuvantul partilor prezente asupra problemei invocate si acestea nu si-au putut exprima parerea, ceea ce face ca sentinta recurata sa fie ea lovita de nulitate absoluta, iar nu actele adunarii creditorilor.

De asemenea, aceleasi argumente de mai sus sunt valabile si in ceea ce priveste nulitatea tuturor actelor subsecvente acelor hotarari, dat fiind ca nu era in competenta judecatorului sindic sa se pronunte din oficiu asupra acelor hotarari.

Recurenta mai arată că în ceea ce priveste vanzarile efectuate acestea au fost facute in conformitate cu prevederile legale, cu acordul adunarii creditorilor, iar procesele verbale au fost depuse la dosarul cauzei.

Prin recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S, aceasta a solicitat modificarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică, respingerea acțiunii reclamantei și menținerea actelor emis de creditoare.

În motivarea recursului, creditoarea arată că, potrivit art 14 (7) din Legea nr. 85/2006 "Hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor".

In acest sens, se arată că desi nici unul dintre creditori nu a solicitat desfiintarea hotararilor Adunarii Creditorilor debitoarei din 10.08.2007, 04.09.2007 si 24.09.2007, judecatorul sindic, cu de la sine putere si fara nici un temei legal, a constatat nulitatea absoluta, in parte, a Hotararilor Adunarii Creditorilor debitoarei din 10.08.2007, 04.09.2007 si 24.09.2007 cu privire la aprobarea vanzarii unor bunuri mobile din patrimoniul debitoarei.

Se apreciază faptul că că judecatorul sindic nu are nici o atributie legala de a verifica din oficiu legalitatea sau temeinicia hotararilor adunarii creditorilor, masurile luate de acest organ nefiind supuse supravegherii din partea judecatorului sindic, decat daca acesta ar fi sesizat in acest sens de catre persoanele si in conditiile prevazute de art. 14 (7) din Legea nr. 85/2006.

Situatia este similara prevederilor din Legea nr. 31/1990 a societatilor comerciale, neputandu-se invoca din oficiu de catre un judecator nulitatea, chiar absoluta, a unor hotarari ale adunarii generale a asociatilor sau actionarilor, ci numai la cererea celor vatamati prin acele hotarari.

In justificarea solutiei date, judecatorul sindic invoca prevederile art. 11 al. 2 din Legea nr.85/2006, care prevad controlul de legalitate al judecatorului sindic asupra procedurii insolventei.

Se arată că art. 11 (2) din Legea nr.85/2006 prevede ca "atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora".

Asa cum rezulta din sentinta recurata, controlul judecatorului sindic a vizat, pe de o parte, hotarari ale adunarii creditorilor, pentru care judecatorul sindic nu poate invoca prevederile art. 11 al. 2 din Legea insolventei, iar pe de alta parte este vorba despre atributii manageriale pentru care judecatorul sindic nu are atributia de a le controla.

Recurenta consideră că judecatorul sindic in cauza nu are decat rolul de urmarire a legalitatii procedurii si nu atributii manageriale, lucru evidentiat in mod expres de catre legiuitor prin modificarea adusa legii speciale care reglementează aceasta procedura.

De asemenea, aceleasi argumente de mai sus sunt valabile si in ceea ce priveste nulitatea tuturor actelor subsecvente acelor hotarari, dat fiind ca nu era in competenta judecatorului sindic sa se pronunte din oficiu asupra acelor hotarari.

Prin recursul declarat de creditoarea SC - & SRL, aceasta a solicitat să se constate că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, judecătorul sindic depășind atribuțiile conferite de Legea nr.85/2006.

Astfel se arată că, deși art.11 alin.2 din Legea insolvenței stabilește că judecătorul sindic exercită controlul judecătoresc asupra administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, se apreciază că acest control poate fi exercitat doar în cadrul legal stabilit de art.11 alin.1 din lege.

De asemenea, judecătorul sindic nu poate constata din oficiu nulitatea proceselor-verbale ale adunărilor creditorilor înscriși la masa credală a debitoarei, deoarece se încalcă principiul disponibilității ce guvernează procesele în materie civilă și comercială; judecătorul sindic nu poate fi judecătorul propriilor cereri, întrucât nicio altă persoană interesată nu a solicitat constatarea nulității actelor ce au făcut obiectul judecății; art.14 alin.7 din Legea nr.85/2006 stabilește ce persoane pot solicita judecătorului sindic desființarea hotărârilor adunării creditorilor, acestea fiind creditorii care au votat împotriva luării hotărârii respective și creditorii care au lipsit, astfel că, judecătorul sindic nu poate exercita controlul de legalitate doar dacă o persoană din cele menționate mai sus exercită o astfel de acțiune; conform art.11 pct.2 din Legea nr.85/2006 deciziile manageriale ale lichidatorului judiciar pot fi controlate sub aspectul oportunității, de către creditori, prin organele acestora.

Creditoarea mai arată că înțelege să critice sentința atacată și sub următoarele aspecte:

Judecătorul sindic a constatat nulitatea absolută a unor acte juridice pe care nu le cunoaște, acesta cunoscând, eventual, doar cauza ilicită care ar fi putut sta la baza unor astfel de acte.

Nulitatea nu poate fi constatată la modul general, ci față de fiecare act în parte, în aceste condiții, conținutul dispozitivului fiind echivoc. De asemenea, se arată că nu se poate constata nulitatea unui act juridic decât după întregirea cadrului procesual, când toate părțile semnatare ale actelor juridice sunt legal citate pentru a-și putea formula apărarea.

Se apreciază constatarea din oficiu a nulității unui act juridic poate avea loc doar în condițiile stabilite de Codul d e procedură penală pentru acele infracțiuni în cazul cărora acțiunea civilă se exercită din oficiu. Dar, chiar și atunci, o astfel de acțiune este exercitată de procuror, recurenta apreciind că nu este cazul în speță, nefiind pusă în mișcare acțiunea penală pentru vreo infracțiune.

Se mai arată că motivele invocate de judecătorul sindic sunt întemeiate pe interesul creditorilor, or, din moment ce nici un creditor nu s-a considerat lezat în interesul său de către activitatea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic nu se putea substitui interesului creditorilor, fără voia acestora, deoarece nu este parte interesată.

Analizând recursurile declarate împotriva nr. 1277/2007, raportat la criticile formulate de creditoare și din oficiu, conform art. 304/1 Cpc, Curtea constată că acestea sunt întemeiate.

În esență, criticile aduse hotărârii atacate privesc netemeinicia și nelegalitatea hotărârii raportat la faptul că judecătorul sindic, din oficiu și fără a fi investit în mod legal cu o contestație ori o cerere, a statuat asupra legalității unor hotărâri ale adunărilor creditorilor și a tuturor actelor subsecvente acestora privind valorificarea unor bunuri ale falitei.

Potrivit art 14 (7) din Legea nr. 85/2006 "Hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor".

In acest sens, deși nici unul dintre creditori nu a solicitat desfiintarea hotararilor Adunarii Creditorilor debitoarei din 10.08.2007, 04.09.2007 si 24.09.2007, judecatorul sindic, din oficiu, a constatat nulitatea absoluta, in parte, a Hotararilor Adunarii Creditorilor debitoarei din 10.08.2007, 04.09.2007 si 24.09.2007 cu privire la aprobarea vanzarii unor bunuri mobile din patrimoniul debitoarei.

Cu toate că judecatorul sindic nu are nici o atributie legala de a verifica din oficiu legalitatea sau temeinicia hotararilor adunarii creditorilor, masurile luate de acest organ nefiind supuse supravegherii din partea judecatorului sindic, decat daca acesta ar fi sesizat in acest sens de catre persoanele si in conditiile prevazute de art. 14 (7) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a apreciat că este investit ope legis cu o atare atribuție.

Mai mult, așa cum se susține în recursul declarat de SC - & SRL, nulitatea nu poate fi constatată la modul general, ci față de fiecare act în parte, în aceste condiții, conținutul dispozitivului fiind echivoc. De asemenea, se arată că nu se poate constata nulitatea unui act juridic decât după întregirea cadrului procesual, când toate părțile semnatare ale actelor juridice sunt legal citate pentru a-și putea formula apărarea, aspect neîndeplinit în speță.

Se mai arată, în mod corect de către recurente, că motivele invocate de judecătorul sindic sunt întemeiate pe interesul creditorilor, or, din moment ce nici un creditor nu s-a considerat lezat în interesul său de către activitatea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic nu se putea substitui interesului creditorilor, fără voia acestora, deoarece nu este parte interesată.

Apreciind astfel că, raportat la disp. art. 312 Cpc, judecătorul sindic nu a constituit un cadru legal adecvat, nu a respectat dreptul cumpărătorilor la apărare, prin necitarea acestora, că a apreciat din oficiu și fără vreo investire în sensul analizării modului de vânzare a bunurilor falitei și a trecut peste voința adunării creditorilor manifestată prin procesele verbale a căror anulare parțială a fost dispusă, raportat la disp. art. 304 pct. 9 Cpc, cu aplicarea disp. art. 14 din nr. 85/2006, Curtea va admite recursurile declarate de debitoare-prin lichidator IT Management, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S și SC - & SRL împotriva sentinței civile nr.1277/2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S pe care o va modifica, în sensul că anulează măsurile dispuse prin aceeași hotărâre de judecătorul sindic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de debitoare-prin lichidator IT Management, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S și SC - & SRL împotriva sentinței civile nr.1277/2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-

Modifică sentința recurată și anulează măsurile dispuse prin aceeași hotărâre de judecătorul sindic.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24.03.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./03.04.2008

Dact./04.04.2008

2 ex

Primă instanță: Tribunalul C-S-judecător

Președinte:Florin Moțiu
Judecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 275/2008. Curtea de Apel Timisoara