Spete procedura insolventei. Decizia 286/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 286
Ședința publică de la 18 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR 3: Liliana
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, împotriva sentinței comerciale nr. 652F din 25.09.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că recurenta prin cererea de recurs a solicitat judecata cauze în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr.652 F pronunțată la 25.09.2009 în dosarul nr- (număr în format vechi 169/Com/2009), Tribunalul Ialomița, prin judecătorul sindic, a admis cererea formulată de administratorul judiciar Pro S și, în consecință, a dispus închiderea procedurii insolvenței derulată împotriva debitorului SC SRL, în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, precum și celelalte măsuri de ordin procedural legal aferente închiderii procedurii.
Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a reținut că din raportul întocmit de administratorul judiciar, depus la dosar la 23.09.2009, rezultă că debitorul nu are bunuri în patrimoniu pentru a fi valorificate și nici creanțe de recuperat, iar împotriva acestui raport nu s-au formulat contestații.
Împotriva acestei sentințe comerciale creditorul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - Administrația Finanțelor Publice (pentru Administrația Finanțelor Publice ) a declarat recurs, în termen legal, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei primei instanțe pentru continuarea procedurii insolvenței.
În motivarea recursului s-a arătat că închiderea procedurii, potrivit Legii 85/2006 vizează cazurile prevăzute anume de către legiuitor, prin care se pune capăt procedurii insolvenței. Dispozițiile art.131 din Legea 85/2006 au aplicabilitate la închiderea procedurii simplificate, deschise datorită lipsei bunurilor în sensul art.1 alin.2 din lege.
Potrivit art.132 alin.2 din lege, procedura de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, practica judiciară fiind în sensul că hotărârile judecătorești prin care s-a dispus închiderea procedurii vor fi casate dacă raportul final și situația financiară generală nu au fost comunicate creditorilor și nu au fost afișate la ușa instanței. În același sens trebuie avute în vedere și dispozițiile art.129 din Legea 85/2006. În speță debitorul se afla în procedura generală a insolvenței, administratorul judiciar nu a întocmit un raport final care să fie comunicat și afișat, iar adunarea creditorilor nu a fost convocată în vederea formulării unui punct de vedere asupra raportului.
Pe de altă parte, în raportul întocmit de administratorul judiciar nu s-au indicat persoanele responsabile de apariția stării de insolvență, acesta precizând că nu i-au fost predate documentele prevăzute de art.28 alin.1 din lege și nici evidențele contabile.
Practicianul în insolvență desemnat în cauză nu a efectuat suficiente demersuri pentru identificarea bunurilor cu care debitorul figurează în evidențele fiscale, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii și nu a contactat administratorul social în vederea obținerii documentelor contabile, simpla adresă a primăriei în sensul lipsei bunurilor, nefiind suficientă pentru închiderea procedurii. De altfel, administratorul judiciar avea obligația reconstituirii actelor debitorului, potrivit art.55,56 din Legea 85/2006.
Administratorul judiciar a depus raportul asupra cauzelor care au dus la apariția stării de insolvență la 23.09.2009 iar hotărârea de închidere a procedurii s-a dat la 25.09.2009 fără a se pune raportul în discuția adunării creditorilor, conform art.60 din Legea 85/2006.
Prin închiderea procedurii s-a încălcat dreptul recurentei de a contesta raportul menționat, în baza art.21 alin.3 din Legea 85/2006. De asemenea, administratorul judiciar nu a întreprins nici o măsură împotriva administratorului social pentru nedepunerea documentelor prevăzute de art.28 din Legea 85/2006, fapta putându-se pedepsi în baza art.147 din aceeași lege.
Față de acestea, analizând actele dosarului Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Într-adevăr, în cuprinsul Legii 85/2006 închiderea procedurii a fost circumscrisă de către legiuitor unor cazuri anume, astfel cum sunt reglementate expres prin dispozițiile art.131 și următoarele din Legea menționată; dar între aceste cazuri trebuie să se facă distincțiile necesare. Prevederile art.131 din Legea 85/2006 au caracter general, aplicându-se nu numai în orice stadiu al procedurii insolvenței dar și indiferent de forma acesteia, procedura generală sau simplificată (din moment ce textul de lege nu distinge în sens contrar)mai puțin însă în ipotezele în care intervin cazurile reglementate de dispozițiile art.132 și următoarele din lege, care au caracter special în raport cu art.131 și, în consecință se aplică în mod prioritar. Atât dispozițiile art.132 alin.2 cât și ale art.129 din Legea 85/2006 au în vedere ipoteza în care în procedura falimentului au fost identificate în fapt (în mod real) bunuri în patrimoniul debitorului și s-a procedat la valorificarea acestora.
În cazul în care nu se identifică în fapt bunuri ale debitorului este evident că nu se mai justifică scopul prevăzut de art.2 din lege și continuarea procedurii falimentului în vederea lichidării unor bunuri care nu există, pentru acoperirea pasivului, fiind pe deplin aplicabile prevederile art.131 din lege. În cauză împotriva debitorului era, de altfel, deschisă procedura generală a insolvenței, în stadiul perioadei de observație și, din moment ce nu se trecuse la procedura falimentului, nu erau aplicabile dispozițiile art.129 și 132 alin.2 din Legea 85/2006.
În raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului, întocmit de administratorul judiciar, s-a menționat că acesta nu se poate pronunța asupra cauzelor insolvenței sau în legătură cu persoanele responsabile de aceasta deoarece debitorul nu și-a îndeplinit obligația privind depunerea actelor prevăzute de art.28 alin.1 din Legea 85/2006, ceea ce este de natură să justifice în mod obiectiv imposibilitatea probării răspunderii vreunei persoane pentru cauzarea stării de insolvență. Contactarea administratorului social, de către administratorul judiciar în vederea obținerii de către acesta din urmă a documentelor contabile nu este prevăzută expres prin dispozițiile Legii 85/2006, în condițiile în care potrivit art.35 din lege obligația debitorului de a depune la dosar documentele, intervine de drept.
Dispozițiile art.55 din lege privind refacerea actelor debitorului sunt aplicabile doar în cazul intrării în procedura simplificată, ceea ce nu este cazul în speță, iar în ceea ce privește dispozițiile art.56 din lege, creditoarea recurentă nu a fost în măsură nici la judecata în primă instanță nici în recurs să susțină aspecte concrete de natură să justifice dispunerea de către instanță a unor demersuri pentru completarea probelor sau informațiilor necesare. În conformitate cu art.59 și 60 din lege, raportul privind cauzele insolvenței și persoanele responsabile este supus votului adunării creditorilor numai în cazul în care cuprinde propunerea de trecere la faliment, ceea ce nu a intervenit în cauză.
Din moment ce dispozițiile art.131 prevăd că, în cazul în care sunt îndeplinite cerințele legale, închiderea procedurii poate interveni în orice stadiu al procedurii, indiferent, de exemplu, dacă în concret procedura se află în stadiul curgerii termenului de contestare a raportului, nu se poate reține apărarea recurentului în sensul că i-ar fi fost încălcat dreptul de contestare. Aceasta cu atât mai mult cu cât la termenul de la 25.09.2010 recurentul, prezent în instanță prin reprezentant nici nu a solicitat continuarea procedurii în vederea depunerii unei contestații.
Recurenta susține că administratorul judiciar nu ar fi efectuat suficiente demersuri în vederea identificării bunurilor debitorului dar nu indică ce demersuri ar mai fi putut fi realizate în concret, pe lângă cele deja efectuate.
Dispozițiile art.147 din Legea 85/2006 nu sancționează simpla nepunere la dispoziție a documentelor ci refuzul sub acest aspect, refuz care nu a fost probat în cauză astfel că nu s-a justificat sesizarea în vederea aplicării sancțiunii legale.
Având în vedere considerente arătate Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, împotriva sentinței comerciale nr. 652F din 25.09.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.Jud.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Președinte - Judecător sindic:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Liliana
