Spete procedura insolventei. Decizia 346/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.346R
Ședința publică din data de 05 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - -, împotriva sentinței comerciale nr.3977/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - - FABRICA DE -.
Dezbaterile au avut loc la data de 26.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 05.03.2009, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului cu care a fost învestită, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3977/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosar nr-, judecătorul sindic a respins ca nefondată contestația debitoarei - - și a admis cererea creditoarei - Fabrica de Electronice -, dispunând deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoare cu consecința ridicării dreptului de administrare și interdicției de înstrăinare a bunurilor și acțiunilor societății și toate măsurile subsecvente privind stabilirea termenelor limită, notificării creditorilor și efectuării publicității.
În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că, între părți a fost încheiat contractul comercial nr. 6990.2.2.2074/1992, având ca obiect achiziționarea de către pârâtă a unui sistem compus dintr-o rețea de echipamente, programe de bază și aplicative, care să asigure funcționarea sistemului național informatic de evidență a persoanelor din România.
După asumarea obligațiilor, în cursul anului 2000, - Fabrica de Electronice - a realizat obiectul contractului aproape în totalitate, însă trei facturi au rămas neachitate de către cumpărător, fapt ce nu a permis continuarea convenției.
Cumpărătoarea - - a făcut acte de recunoaștere a datoriei, emițând extrasele de cont nr. -/31.01.2005 și nr. -(01.02.2008, extrase de cont în care se menționează cu titlu de credit în favoarea - Fabrica de Electronice - suma de 761.182,88 lei în contul 401"Furnizori", cu explicația "Serviciu conform contract nr. 6990.2.2.2074/1992 ()".
Instanța a reținut că această creanță nu a fost achitată nici până în prezent, fiind îndeplinite condițiile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 și cele ale art. 379 alin.3 Cod procedură civilă.
Față de contestațiile debitoarei, instanța a înlăturat apărarea privind caracterul necert al creanței, întemeiată pe sentința comercială nr. 9003/30.06.2003 prin care i-a fost respinsă creditoarei cererea de emitere a unei somații de plată formulată în temeiul OG nr.5/2001, instanța arătând că verificarea sa se limitează la stabilirea valorii prag a creanței, astfel încât toate contestațiile privind modalitatea corectă de calcul a penalităților cad în sarcina lichidatorului deoarece debitul principal, așa cum a fost constatat, depășește valoarea prag.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs - -, solicitând admiterea recursului cu consecința modificării în tot a hotărârii, admiterea contestației debitoarei și respingerea ca nefondată a cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva sa, iar incidental, s-a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate potrivit art. 300 alin.2 și 3 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat următoarele:
La 20.03.1992 între - Fabrica de Electronice -, ca vânzător, și - -, societate cu capital de stat, înființată prin HG nr.898/2003, s-a încheiat contractul nr.6990.2.2.2074/1992, - - acționând ca și cumpărător în numele și pentru Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu care încheiase contractul de comision nr. 295/03.01.1992, modificat prin acte ulterioare și a contractului de comision nr. 310/A/27.12.1995.
Se arată că din acest punct de vedere derularea contractului nr.6990.2.2.2074/1992 se efectua din punctul de vedere al facturării astfel: vânzătorul - Fabrica de Electronice - emitea factura către cumpărătorul - -, care, la rândul său, refactura către Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca beneficiar final al sistemului național informatic de evidență a persoanelor din România, iar plata urma aceleași etape, după ce beneficiarul final aproba calitatea lucrărilor și alimenta conturile comisionarului.
În acest context - - arată că nu se poate pune problema unei stări de insolvență a debitoarei deoarece, toate sumele destinate plății contractului încheiat cu cealaltă parte sunt virate din bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, instituție publică finanțată de la bugetul de stat, astfel că faptul neplății a fost generat de alte probleme.
motiv de recurs vizează faptul că, suma de bani de 8.406.320,51 lei afirmată de creditoare nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, aspect stabilit în primul rând irevocabil prin sentința comercială nr.9003/30.06.2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția Comercială.
Se arată că această instanță a reținut cu caracter irevocabil că, înainte de efectuarea vreunei plăți contractuale, toate operațiunile erau verificate de un delegat al Ministerul Finanțelor Publice care, în acest context, a considerat că documentele prezentate de - Fabrica de Electronice - au fost insuficiente și astfel MIRA nu a aprobat plățile, deoarece nu a semnat recepția finală a sistemului.
În aceste condiții, potrivit art.1201 Cod civil, hotărârea evocată are autoritate de lucru judecat.
Se mai arată că în cauză nu poate fi vorba despre o recunoaștere a datoriilor de către debitoare în privința soldurilor înscrise în facturile nr.-/01.03.2000 pentru 603.581,47 lei, nr.-/20.09.2000 pentru suma de 21.141,12 lei și nr.-/29.12.2000 pentru suma de 203.519,20 lei, deoarece pentru aceste facturi documentele prezentate de către vânzător au fost insuficiente.
Această creanță nu este nici exigibilă, din punctul de vedere al recurentei, iar pentru plata ei, nici penalitățile nu au început să curgă.
Recurenta a subliniat că obiectul contractului nr. 6990.2.2.2074/1992 l-a constituit "achiziționarea la cheie a unui sistem compus dintr-o rețea de echipamente, programe de bază și aplicative, care să asigure funcțiile sistemului național informatic de evidență a persoanelor din România", iar în conformitate cu prevederile art.5.1 din addendum-ul la contract din 18.12.1997, plățile se efectuează în baza facturilor transmise cumpărătorului, însoțite de documentele de recepție menționate la art.3, articol care se referă la existența proceselor verbale de recepție a lucrărilor semnate de către cumpărător și beneficiar.
Se arată că în lipsa documentelor justificative, de natură a dovedi instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor, implementarea funcțiilor finale ale sistemului, obligația de plată a prețului în sarcina cumpărătorului nu a devenit exigibilă.
Se arată că în ce privește factura nr.-/01.03.2000, cât privește suma inserată la pct.2, aceasta are funcția de garanție însă, vânzătorul nu a defalcat și documentat garanția pentru fiecare dintre cele șapte poziții care să corespundă bunurilor și serviciilor livrate, așa cum sunt acestea definite în anexa 1 din addendum-ul la contract.
În ce privește pct.4 al facturii nr.-/01.03.2000 recurenta a precizat că programele furnizate nu au putut fi exploatate în totalitate de către beneficiar deoarece sub sistemul / versiunea 3.3 nu a fost compatibilă cu anul 2000, așa cum chiar creditoarea a recunoscut.
În măsura în care s-a opus excepția de neexecutare recunoscută de către creditoare, creanța nu este certă.
Un alt motiv al recursului se referă la încălcarea dispozițiilor art.4 alin.3 din Legea nr.469/2002, recurenta arătând că penalitățile aplicate depășesc limita legală, cu atât mai mult cu cât întârzierea în plată se datorează exclusiv vinei cumpărătorului.
În acest context valoarea creanței menționate de către creditoare în cererea de deschidere a procedurii este, deoarece penalitățile este necesar a fi calculate în conformitate cu dispozițiile art.X lit.b din contractul nr.6990.2.2.2074/1992, recurenta prezentând și modalitatea de calcul.
Ultimul motiv al recursului pune în dezbatere problema prescripției dreptului la acțiune al creditoarei, care arată că, față de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958, creanța este prescrisă.
În acest context se arată că, potrivit pct.29 din anexa la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1753/2004 pentru aprobarea normelor de organizare și efectuare a inventarierii elementelor de activ și pasiv, persoanele juridice au obligația de a elibera extrase de cont anuale, care să evidențieze situația datoriilor, iar emiterea extraselor de cont la care instanța face referire în considerentele hotărârii, nu au astfel valoare de recunoaștere a datoriei ci, semnifică o obligație legală a debitorului pur contabilă.
Este limpede, arată recurenta, că în contabilitatea sa a fost înregistrat soldul înregistrat din facturi dar, această înregistrare contabilă nu are și valoare de recunoaștere.
În cadrul recursului recurenta a solicitat și a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
In analiza recursului promovat, Curtea va cerceta in primul rand criticile de natura a pune in discutie existenta creantei - conditia ceritudinii, caracterul sau neexigibil, problema lichiditatii, iar ulterior pe cele legate de gresita apreciere asupra starii de insolventa a debitoarei - -.
Astfel,
In primul rand, se impune analiza exceptiei autoritatii de lucru judecat pe care - - considera ca o impune sentința comercială nr.9003/30.06.2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția Comercială, sentinta pronuntata in materia somatiei de plata care, unde s-a retinut ca înainte de efectuarea vreunei plăți contractuale, toate operațiunile erau verificate de un delegat al Ministerul Finanțelor Publice care, în acest context, a considerat că documentele prezentate de - Fabrica de Electronice - au fost insuficiente și astfel MIRA nu a aprobat plățile, deoarece nu a semnat recepția finală a sistemului.
Curtea arata ca materia somatiei de plata impune o judecata cu caracter necontencios, tocmai de aceea, potrivit art. 111din OG nr. 5/2001 "ordonanța privind somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți".
Desi verificarile judecatorului-sindic nu presupun o judecata de natura a duce la obtinerea unui titlu executoriu, asa cum este inteles, in mod clasic, litigiul cu privire la fondul raporturilor juridice dintre parti, examenul creantei pe care instanta il realizeaza la deschiderea procedurii insolventei este mai amplu si nu se suprapune verificarilor realizate in limitele OG nr. 5/2001, precedura care are ca premise creantele necontestate.
Altfel spus, daca in materia sometiei de plata, o contestatie serioasa asupra certitudinii creantei exclude obtinera titlului executor in aceasta procedura simplificata, JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăilă l-sindic va analiza intotdeauna temeinicia contestatiei debitorului cu privire la caracteristicile cerute de lege in legatura cu creanta adusa ca temei al cererii de declansate a insolventei, si practice, din acest punct de vedere aspectele dezlegate sunt commune unei proceduri care tine de judecata litigiului pe fond.
De aceea, fata de acest considerent, Curtea considera ca acest prim motiv al recursului de este fondat.
Al doilea motiv care pune in discutie existente creantei, recunoscuta ca obligatie perfecta, adica de natura a implica protectia legii tine de afirmatia de prescriptie a dreptului la actiune al - Fabrica de Electronice - cu privira la creanta generata de facturile nr.-/01.03.2000, nr.-/20.09.2000 și nr.-/29.12.2000.
In acest sens, se arata ca extrasele de cont nr. -/31.01.2005 și nr.-(01.02.2008 nu au valoarea unui act de recunoastere a datoriei, denatura a implica efectul intreruptiv al prescriptiei impus de art. 16 din Dectretul nr. 167/1958.
Avand in vedere dispozitiile pct. 29 din anexa la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1753/2004, Curtea retine ca verificarea si confirmarea extraselor soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor de creanțe și datorii implica actul unilateral al persoanei juridice.
Modalitatea in care - - a emis actul sau contabil catre - Fabrica de Electronice - reprezinta atat o punere in executare a unei obligatii legale, dar, totodata actul, prin continutul sau, reprezinta si o recunoastere a datoriei catre - Fabrica de Electronice -.
Or, astfel, prin nota -/01.02.2008, anexata la extrasul de cont - - comunica - Fabrica de Electronice - ca in contul 401 "Furnizori", aceasta figureaza cu o creanta de 761.182,88 lei, potrivit contractului nr.6990.2.2.2074/1992. in cuprinsul extrasului de cont debitoarea solicita creditoarei confirmarea creditului, chiar si daca in rubrica de observatii se arata ca - - considera aceasta creanta nelichida, nescadenta si contestata.
In conditiile art. 52 Cod Comercial, inregistrarile contabile fac proba contra celui ce le organizeaza.
In mod cert, extrasul de cont inaintat creditoarei, insotit de cererea confirmarii creditului are valoarea recunoasterii unei datorii si are functia actului intrerupator al prescriptiei potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Contestarea ei nu infirma recunoasterea raportului juridic de plata, ci intinderea (lichiditatea) si exigibilitatea sa.
Asadar, avand in vedere data actului de recunoastere, 01.02.2008 si dispozitiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, problema prescriptiei extinctive in privinta dreptului la actiune al creditoarei este nefondata.
Recurenta a subliniat, in contexul motivului de recurs prin care arata ca - Fabrica de Electronice - nu detine o creanta exigibila, că obiectul contractului nr. 6990.2.2.2074/1992 l-a constituit "achiziționarea la cheie a unui sistem compus dintr-o rețea de echipamente, programe de bază și aplicative, care să asigure funcțiile sistemului național informatic de evidență a persoanelor din România", iar în conformitate cu prevederile art.5.1 din addendum-ul la contract din 18.12.1997, plățile se efectuează în baza facturilor transmise cumpărătorului, însoțite de documentele de recepție menționate la art.3, articol care se referă la existența proceselor verbale de recepție a lucrărilor semnate de către cumpărător și beneficiar.
Desi - Fabrica de Electronice - nu a negat existenta unor probleme legate de implementarea si functionarea sistemului, totusi, in corespondenta dintre parti din 17.05.2001, - - a solicitat creditoarei trimiterea, spre semnare a protocolului de buna functionare si receptie a sistemului, dupa reglarea problemelor legate de buna sa functionare.
In consecinta, conditiile prevazute de art. 3 din addendum-ul la contract din 18.12.1997 au fost respectate, si nici una dintre partile implicate sau beneficiarul final nu poate sustine, la acest moment ca obligatiile asumate in contract de catre vanzator nu au fost executate.
În ce privește factura nr.-/01.03.2000:
Curtea subliniaza ca - Fabrica de Electronice - a agfirmat, la data cererii de deschidere a procedurii, ca detine o creanta insumata la 8.406.320,51 lei provenita din neplata a trei facturi, nr.-/01.03.2000, nr.-/20.09.2000 și nr.-/29.12.2000, intre care, suma facturilor necontestate, depaseste valoarea prag de 10.000 lei.
Or, prima instanta, in cadrul verificarilor realizare pentru cercetarea conditiilor de deschidere a procedurii insolventei se raporteaza la creantele certe lichide si exigibile care depasesc valoarea reala prag, urmand ca toate celelalte contestatii ale debitoarei, atat in ce priveste lichiditatea sumelor din fatura contestata, cat si cele ce privesc modalitatea gresita de aplicare si calcul a penalitatilor - contestatii care nu sunt de natura a diminua datoria ramasa necontestata sub valoarea prag -, vor fi analizate si hotarate de catre administratorul judiciar in cadrul procedurii de verificare a creantelor.
In privinta criticii care arata ca - - nu este in insolventa deoarece toate sumele destinate plății contractului încheiat cu cealaltă parte sunt virate din bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, instituție publică finanțată de la bugetul de stat, Curtea considera ca nu este fondata.
O data prezumata starea de insolventa a debitorului, potrivit art. 3 pct. 1 litera a) din Legea nr.85/2006, revine acestuia sarcina rasturnarii prezumtiei, in conditiile art. 1202 Cod civil, prin probe de orice natura care sa atesta ca lichiditatile sale disponibile depasesc valoarea creantei care prezuma insolventa.
Or, in cauza - - nu a administrat nicio proba din care sa rezulta acest fapt. Curtea retine ca in recurs, recurenta aduce ca proba de natura a informa prezumtia insolventei, raportul administratorului judiciar 99 care atesta ca situatia economoco-financiara a - - nu reprezinta caracteristici care sa determine starea de insolventa.
Curtea considera ca, avand in vedere functia adminstratorului judiciar, aceea de participant la procedura, dar si natura juridica a raportarilor pe care acesta le face periodic, rolul procesual al raportului nu este unul probator, ci are natura de act de porcedurasui generis, astfel ca datele inserate in cuprinsul sau nu dispensa partea de obligatia de a proba faptele sustinute.
In aceste conditii, instanta arata ca recurenta nu a adus nici un act care sa atesta situatia actuala a lichiditatilor sale, bazandu-se pe afirmatiile administratorului judiciar 99, care, doar la nivelul unei aproximari generale arata ca debitorul nu este in insolventa, dar nu prezinta nici un act de natura sa sustina aceasta concluzie, asa cum nu arata care este situatia sumelor disponibile ale debitorului.
Nici faptul ca - - s-a interpus intre - Fabrica de Electronice - si beneficiarul final al proiectului, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, in calitate de comisionar nu este de natura sa aiba relevanta in planul aspectelor contestate, deoarece chestiunile legate de forta obligatorie si relativitatea efectelor contractului egenreaza in sarcina - - obligatii directe.
Aceeasi lipsa de relevanta o prezinta si apararea ca, intrucat sumele destinate platii - Fabrica de Electronice - sunt provenite din bugetul public nu poate fi conceputa insolventa debitoarei nu poate fi considerata.
Relatia contractula partile litigiului presupune evaluarea modului de derularea contractului exclusiv intre acestia, fara nicio relevanta asupra chestiunilor legate de aspectele care exced angajamentului bilateral.
De aceea, fata de toate considerentel prezentate, Curtea aprexiaza ca recursul nu este fondat si il va respinge.
In ce priveste cererea incidentala a suspendarii executarii sentintei, cerere promovata de catre recurenta in cadrul recursului, Curtea considera ca analiza acestei cereri ramane fara obiect de vreme ce masura solicitata avea ca scop peintampinarea punerii in executare a primelor masuri de insolventa pana la solutionarea recursului insusi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta - -, împotriva sentinței comerciale nr.3977/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata - Fabrica de Electronice -, ca nefondat.
Respinge cererea de suspendare a executării sentinței atacate, ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.03.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
I
Grefier,
Red.Jud.
6.03.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram, Veronica Dănăilă
