Spete procedura insolventei. Decizia 364/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Dosar nr.-

DECIZIA NR.364/C/2008 -

Ședința publică din 9 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Ioana Dina Tătar-JUDECĂTOR 2: Florica Vîrtop

JUDECĂTOR 3: Ovidiu

JUDECĂTOR: -

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoareAutoritatea pentru Valorificarea Activelor Statuluicu sediul în B,--11, sector 1, în contradictoriu cu intimatele creditoareSC " Transilvania Nord" SAcu sediul în O,-, Județ B,SC " " SRLcu sediul în B, Corp 60, nr.266 - 268,.3, sector 5,SC " " SRLcu sediul în A, nr.1, Județ A,Administrația Finanțelor Publicecu sediul în O, str.- nr.2 B, județ B, Cod poștal -, intimata debitoare SC J-, R-, cu sediul în O, Str.-. -, -.4, județ Bprin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvențăcu sediul în O, str.-, nr.7,.7, Județ B, intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihorcu sediul în O,-, județ și intimatul creditor Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului B cu sediul în O, str.-, nr.2, județ B, Cod poștal -, împotriva sentinței nr.183 din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată - 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:

Instanța, considerând cauza lămurită, rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr.183 din 5 martie 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL A dispus radierea debitorului din Registrul Comerțului. A descărcat pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități. A dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență. A încuviințat plata onorariului lichidatorului judiciar pentru suma de 2.267 RON.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Lichidatorul judiciar învedera că în patrimoniul debitoarei nu existau bunuri, Raport care a fost comunicat cu creditorii, nefiind contestat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B solicitând casarea sentinței atacate, a se dispune totodată continuarea procedurii și întocmirea de către lichidatorul judiciar a unui Raport final privind lichidarea debitoarei cu menționarea cauzelor și împrejurărilor care au determinat intrarea societății în incapacitate de plată și persoanele cărora le-ar fi imputabilă această stare.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din evidențele, fără a cerceta în prealabil dacă a fost atins scopul instituirii procedurii prevăzut la art.2 din Legea 85/2006.

În lipsa prezentării unui Raport final care să cuprindă cel puțin un tabel analitic al pasivelor rămase neacoperite rămâne fără răspuns întrebarea referitoare la finalitatea procedurii.

Nu contesă faptul că, potrivit art.131 din Legea 85/2006 cu modificările și completările ulterioare "In orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul - sindic va putea da o sentința de închidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitorului din registrul in care este înmatriculat.".

Însă consideră că în vederea stabilirii momentului oportun pentru închiderea procedurii conform art.131, era necesar ca, judecătorul sindic să solicite lichidatorului să facă în permanență un raport între cheltuielile administrative și activul debitorului, să aprecieze în prealabil dacă creanțele creditorilor și cheltuielile administrative nu pot fi acoperite ca urmare a antrenării răspunderii persoanelor din conducere conform art.138 și urm. din Legea 85/2006.

În opinia sa se impune ca lichidatorul judiciar să realizeze o analiză concretă a conduitei foștilor membri ai organelor de conducere și supraveghere ale societății debitoare și să analizeze oportunitatea angajării răspunderii personale patrimoniale a acestora.

În drept a invocat prev.art. 299 - 316 Cod procedură civilă coroborate cu Legea 85/2006 și OUG 95/2003 aprobată prin Legea 557/2003.

Intimații legali citați în cauză nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în temeiul art.3041și 306 Cod procedură civilă, Curtea de Apel reține că este nefondat urmând ca în conformitate cu prev.art.312, 316 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate, având în vedere următoarele considerente:

Prin Sentința 170 din 15.03.2006 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL O fiind desemnat administrator judiciar iar ulterior prin Încheierea din 9.05.2007 a fost înlocuit cu lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență.

În exercitarea atribuțiilor sale lichidatorul judiciar a parcurs etapele prevăzute de lege în desfășurarea procedurii depunând la dosarul cauzei raportul de activitate privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență precum și raportul final și cererea de închidere a procedurii prin prisma prevederilor art.131 din Legea 85/2006 deoarece în patrimoniul societății debitoare nu au fost identificate bunuri.

Cererea privind închiderea procedurii a fost comunicată creditorilor debitoarei, inclusiv recurentei, conform dovezii fila 257, pentru a-și exprima poziția cu privire la propunerea privind închiderea procedurii, recurenta neformulând obiecțiuni cu referire la acest raport.

În consecință cererea recurentei în sensul dispunerii lichidatorului să întocmească un raport final cu menționarea cauzelor și împrejurărilor care au determinat intrarea societății în incapacitate de plată și persoanele cărora le-ar fi imputabilă această stare este neîntemeiată, instanța reținând că lichidatorul și-a îndeplinit atribuțiile stabilite, el neputând fi constrâns de către instanță în a promova o acțiune în antrenarea răspunderii, legiuitorul lăsând-o la latitudinea sa de aof ormula sau nu.

De altfel, cum în cauză a fost constituit comitetul creditorilor, acesta putea solicita să fie autorizat să introducă o astfel de acțiune în condițiile art.138 alin.3 din Legea 85/2006.

În consecință, instanța constatând că motivele de recurs sunt nefondate, urmează să dispună respingerea recursului ca atare, fără cheltuieli de judecată nefiind solicitate.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurenta creditoareAutoritatea pentru Valorificarea Activelor Statuluicu sediul în B,--11, sector 1, în contradictoriu cu intimatele creditoareSC " Transilvania Nord" SAcu sediul în O,-, Județ B,SC " " SRLcu sediul în B, Corp 60, nr.266 - 268,.3, sector 5,SC " " SRLcu sediul în A, nr.1, Județ A,Administrația Finanțelor Publicecu sediul în O, str.- nr.2 B, județ B, Cod poștal -, intimata debitoare SC J-, R-, cu sediul în O, Str.-. -, -.4, județ Bprin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvențăcu sediul în O, str.-, nr.7,.7, Județ B, intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihorcu sediul în O,-, județ și intimatul creditor Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului B cu sediul în O, str.-, nr.2, județ B, Cod poștal -, împotriva sentinței nr.183 din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi9 octombrie 2008.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:

- - - - - -

Red.dec.jud. în concept: 20.10.2008

Jud. fond

Dact.

2 exemplare/ 27 octombrie 2008

Președinte:Ioana Dina Tătar
Judecători:Ioana Dina Tătar, Florica Vîrtop, Ovidiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 364/2008. Curtea de Apel Oradea