Spete procedura insolventei. Decizia 37/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA AVA COMERCIALĂ
DOSAR Nr-
Ședința publică de la 18 ianuarie 2008
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 37
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: State Ungureanu Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Guranda Georgeta
Judecător - - -
Grefier -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarele - - - prin administrator judiciar EXPERT și EXPERT în calitate de administrator al societății mai sus menționate, împotriva deciziei comerciale nr. 1683/25.10.2007 și a încheierii prin care s-a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanții contestatoarelor, prin avocați, - - PRIN avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și contestatoarea - prin avocat (delegație aflată la fila 8 dosar), lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care Curtea, pune în discuția părților excepția lipsei de interes a recurentei - în formularea recursului și excepția lipsei calității procesuale active a recurentei și a lipsei calității de reprezentant a - EXPERT.
Reprezentantul - solicită admiterea excepțiilor astfel cum au fost formulate și respingerea contestației ca lipsită de interes.
Reprezentantul contestatoarei EXPERT solicită respingerea excepțiilor ca neîntemeiate. Cu privire la lipsa calității de reprezentant învederează că se poate face dovada că la data când s-a pronunțat hotărârea societatea era reprezentată prin administrator judiciar, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, având calitate de reprezentant.
CURTEA
Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la 31.10.2007, contestatoarele - B - și EXPERT SRL au formulat contestație în anulare împotriva deciziei comerciale nr. 1683/25.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 317 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă.
Prin decizia sus-menționată, instanța Curții de Apel a admis recursul formulat de recurenta - debitoare - - împotriva sentinței comerciale nr. 3136/4.09.2007a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, în contradictoriu cu intimata - creditoare - SRL, a modificat în tot sentința atacată în sensul că s-a respins cererea de deschidere a procedurii de insolvență.
Împotriva acestei decizii s-a declarat contestație în anulare de către - prin administrator judiciar General Expert SRL și de către General Expert SRL în calitate de administrator judiciar.
În susținerea contestației în anulare, s-au invocat în drept dispozițiile articolului 319 punctul 1 Cod procedură civilă și articolului 87 punctul 5 Cod procedură civilă respectiv articolul 7 alineat 1 al Legii nr.85/2006, în sensul necitării recurentei - prin administrator judiciar și nerealizarea procedurii de citare prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
La data de 14.12.2007, contestatoarea recurentă - - a depus precizări la contestație, și față de soluția admiterii recursului a invocat excepțialipsei interesuluiîn promovarea contestației în anulare față de decizia 683/25.10.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a Va Comercială.
Curtea analizând contestația în anulare formulată, actele și lucrările dosarului, actele dosarului atașat în care s-a pronunțat decizia nr. 1683/25.10.2007 a constatat următoarele față de excepția lipsei interesului - - în formularea contestației în anulare, respectiv lipsa excepției calității procesuale active și a lipsei calității de reprezentant a - EXPERT SRL, excepții invocate din oficiu de către
Contestația în anulare aflată spre soluționare a fost formulată de - - (recurenta debitoare în dosarul nr- Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială în care s-a pronunțat decizia1689/25.20.2007) prin administrator judiciar - EXPERT și de către - EXPERT - în nume propriu ca administrator judiciar.
Se constată că acțiunea - având ca obiect contestație în anulare este semnată doar de așa-zisul "administrator judiciar - - așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar prin serviciul registratură al instanței la 10.01.2008.
Prin decizia nr. 1683/25.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială în dosarul nr- s-a admis recursul formulat de - - (recurenta - debitoare) în contradictoriu cu intimata creditoare - SRL și s-a respins cerea de deschidere a procedurii de insolvență.
Față de această decizie, Curtea din oficiu a invocat excepția lipsei calității de interes a - - în promovarea prezentei contestații în anulare - excepție invocată și de această contestatoare în precizările depuse la dosar - precum și excepția lipsei calității procesuale active - respectiv a lipsei calității de reprezentat a - EXPERT.
În ceea ce privește lipsa excepției de interes - - în promovarea acțiunii se constată față de soluția pronunțată în recurs că această parte nu are nici un interes în formularea prezentei acțiuni; nu are nici un interes în schimbarea soluției pronunțate prin decizia nr. 1683/25.10.2007, aceasta fiindu-i favorabilă.
Condițiile pentru exercițiul dreptului la acțiune - care sunt aceleași condiții și pentru a fi parte în proces - condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ sunt: calitate procesuală, capacitate procesuală, existența unui interes și afirmarea unui drept.
În ceea ce privește interesul, acesta este folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
În doctrină se arată că interesul trebuie să îndeplinească următoarele cerințe să fie legitim, juridic, să fie născut și actual, să fie personal și direct.
Ori se constată în cauză că în ceea ce o privește pe - -, aceasta nu are nici un interes - folos practic pentru a declanșa această cale extraordinară de atac - care este contestația în anulare față de decizia nr. 1683/25.10.2007 prin care s-a admis recursul formulat de - - ca urmare excepția lipsei interesului - - în formularea prezentei acțiuni urmează a fi admisă.
În ceea ce o privește pe contestatoarea EXPERT L - s-au invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității de reprezentant.
Curtea va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a acestei părți în formularea contestației în anulare împotriva deciziei nr. 1683/25.10.2007.
Se constată, față de soluția pronunțată în recurs prin care s-a admis recursul împotriva sentinței 3136/4.09.2007 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, că această soluție nu s-a pronunțat în contradictoriu cu - EXPERT SRL - ca administrator judiciar întrucât aceasta nu a fost recunoscută în mod irevocabil ca având această calitate.
Nefiind parte în procesul ce a avut ca obiect recursul pronunțat împotriva soluției instanței de fond, aceasta nu poate fi parte nici în prezenta contestație în anulare, așadar nu justifică nici o legitimare procesuală activă la promovarea prezentei acțiuni.
Față de acest considerent, Curtea nu va mai analiza aspectul legal de calitatea de reprezentant care de altfel este strâns legală de calitatea procesuală activă, și constatând că EXPERT nu justifica legitimarea procesuală activă, va admite excepția lipsei calității procesuale active.
Față de aceste excepții invocate din oficiu de instanță, Curtea va respinge contestația în anulare pentru lipsă calitate procesuală activă a General Expert respectiv pentru lipsa de interes a - -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepțiile invocate din oficiu de instanță.
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarele - - - prin administrator judiciar EXPERT și EXPERT. în calitate de administrator al societății mai sus menționate, împotriva deciziei comerciale nr. 1683/25.10.2007 și a încheierii prin care s-a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - - SRL, pentru lipsă calitate procesuală activă și lipsă interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Proces verbal
Pentru d-na judecător aflată în
concediu prenatal, semnează,
PREȘEDINTE SECȚIE,
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./30.01.2008
Președinte:State Ungureanu Ana MariaJudecători:State Ungureanu Ana Maria, Guranda Georgeta