Spete procedura insolventei. Decizia 415/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 415/
Ședința publică din data de 12 mai 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Mircea Boar
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 26/JS/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - MIXT SRL prin lichidator judiciar MANAGEMENT, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 30.04.2008, precizare formulată de către Oficiul Registrului Comerțului T, în care se arată că societatea debitoare a fost radiată din Registrul Comerțului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 26/JS/17.01.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C- a respins obiecțiunile formulate de creditorul AVAS B la raportul final de lichidare; a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul MANAGEMENT T; a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului " MIXT " SRL Reșița și radierea acestuia din registrul comerțului; a descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități; a dispus antrenarea răspunderii administratorului social pentru plata datoriei debitorului " MIXT " SRL Reșița și l-a obligat să plătească suma de 62.329 lei; dispunând și notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunilor de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința civilă nr.604/JS/15.03.2007 pronunțată în dosar nr- s-a dispus începerea procedurii insolvenței - procedura simplificată - împotriva debitorului " MIXT " SRL Reșița, conform Legii nr.64/1995 în vigoare la acea dată, iar din definitiv al creanțelor debitoarei rezultă că datoriile acesteia sunt în sumă totală de 62.329 lei, având trei creditori înscriși la masa credală.
S-a mai reținut că încă de la deschiderea procedurii pârâtul societate comercială a fost notificat să depună la dosarul cauzei actele prevăzute de lege, iar debitorul nu s-a conformat și nu a transmis actele solicitate. Astfel pârâtul debitor, prin administratorul său, nu a depus nici un bilanț contabil sau balanță de verificare la administratorul judiciar sau la dosarul cauzei, deși administratorul social a fost notificat pentru a se prezenta și a depune documentele necesare dar nu a dat curs solicitării.
Prima instanță a mai reținut că neîndeplinirea obligației de a preda evidența contabilă administratorului judiciar timp de 1 an de la deschiderea procedurii presupune că administratorul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau a făcut să dispară documentele contabile, astfel că fapta se încadrează în situațiile prevăzute în art.138 lit. d din Legea nr. 85/2006, respectiv conducerea unei evidențe contabile fictive sau neconformă cu legea sau provocarea dispariției unor documente contabile.
Judecătorul sindic a considerat că raportat la împrejurările de mai sus și la mențiunile din rapoartele lichidatorului rezultă săvârșirea cu intenție a acestei fapte de către numita. Astfel, faptul generator al prejudiciului - neținerea evidenței contabile conform legii, a ocazionat starea de insolvență a debitoarei societate comercială.
La dosarul de fond al cauzei lichidatorul a depus raportul final de lichidare în care a arătat că sunt întrunite condițiile pentru a se dispune închiderea procedurii insolvenței conform dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu antrenarea răspunderii administratorului social.
La raportul depus s-au formulat obiecțiuni de către creditorul AVAS B, prin care s-a solicitat respingerea propunerii lichidatorului de închidere a procedurii insolvenței, considerând raportul ca fiind prematur depus. În opinia creditorului AVAS închiderea procedurii insolvenței trebuie să se realizeze după soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale și în cazul soluționării favorabile, după declanșarea prin executor judecătoresc a executării silite asupra bunurilor fostul administrator al debitorului la cererea lichidatorului.
În motivare creditorul AVAS a arătat că sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de Judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate pentru acoperirea pasivului și că executarea silită trebuie începută de lichidator în cadrul procedurii prevăzut de Legea nr. 85/2006 și ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment.
Judecătorul sindic a apreciat că obiecțiunile formulate sunt neîntemeiate, întrucât raportul final nu este prematur depus de lichidator. Acesta a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitorului, iar judecătorul sindic a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii. Față de aceste considerente și având în vedere prejudiciul de 62.329 lei adus societății debitoare, faptul generator al prejudiciului, raportul de cauzalitate între prejudiciu și omisiunea administratorului social al debitorului de a ține evidența contabilă conform legii, săvârșită cu intenție, judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidatorul MANAGEMENT T și a obligat administratorul social al debitorului să plătească pasivul societății debitoare " MIXT " SRL Reșița în sumă de 62.329 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul continuării procedurii falimentului, a declanșării în cadrul procedurii a executării silite împotriva persoanelor responsabile de starea de insolvență a falitei.
În motivarea recursului s-a considerat prematur emisă, contrar spiritului Legii nr. 85/2006, criticând hotărârea atacată pentru neconcordanța dispozitivului cu prevederile art. 142 alin. 2 din Legea 85/2006, care devin inaplicabile în condițiile descărcării lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități. Se consideră că prin închiderea procedurii, anterior desemnării unui executor judecătoresc care să execute silit patrimoniul persoanelor culpabile de insolvența societății, creditorii sunt puși în imposibilitatea de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, aceștia neavând posibilitatea legală să execute silit, individual, bunurile acelor persoane.
Astfel, raportat la dispozițiile art.2, 5 alin.1, 138 alin.1, 140, 136 și 142 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006, creditoarea consideră că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii prevăzute de Legea 85/2006 și că ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment, de creditori, în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.
Se mai susține că procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 și poate fi aplicată atât în cadrul fazei de reorganizare, cât și în cadrul fazei de faliment; hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membri organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat și nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele menționate; sumele recuperate, în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic, prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului, sunt destinate, în caz de faliment, pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art.123 din Legea nr.85/2006.
Se mai arată că întreaga procedura de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creanțelor falitului și de distribuire a sumelor obținute în cadrul acestei lichidări, este în sarcina lichidatorului judiciar.
În acest context legislativ, creditoarea arată că nu subzistă nici un motiv legal de a se da curs propunerii lichidatorului de închidere a procedurii, deoarece executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr.85/2006, pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială, conform dispozițiilor art.138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc.
Astfel, sentința recurată nu precizează cum va fi pusă în executare sentința de atragere a răspunderii, stabilind și procedura exactă de executare a acesteia și nu precizează destinația sumelor recuperate, de care Legea nr.85/2007 dispune, potrivit art.40 că "vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment, acoperii pasivului". Prin urmare, creditoarea caracterizează "autorizarea " creditorilor "să pună în executare dispoziția anterioară conform art.142 din Legea nr.85/2006" ca fiind insuficientă și inoperantă practic.
Creditoarea mai arată că prin modificarea art.142 alin.1, legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea de competență pe care lichidatorul judiciar o are în valorificarea și recuperarea creanțelor de la debitorii falitului și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar, ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură.
Aceasta nu înseamnă că judecătorul sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului judiciar să execute titlurile de creanță, respectiv că lichidatorul judiciar nu are obligația și dreptul procesual să pună în executare silită titlurile de creanță pe care debitorul le are față de debitorii săi.
Din analiza gramaticală a dispozițiilor art.142 alin.2 din Legea nr.85/2006 rezultă că acest text de lege poate fi interpretat în sensul că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, și că ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment de creditori în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.
În fapt, creditoarea consideră că interpretarea corectă a acestui text de lege trebuie făcută numai în sensul că executarea silită a persoanelor prevăzute de art.138 alin.1, pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială, trebuie efectuată de lichidatorul judiciar prin intermediul executorului judecătoresc numai în cadrul procedurii de faliment, deoarece art.142 alin.2 cuprinde dispoziții de care nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii de faliment.
Îndeplinirea cerinței legale prevăzută de dispozițiile art.142 alin.2 din Legea nr.85/2006 este imposibilă după închiderea procedurii de faliment, deoarece, potrivit dispozițiilor art.136 din Legea nr.85/2006 "Prin închiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați".
În acest context, se arată că este evident faptul că, dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc în timpul procedurii, odată cu începerea executării silite de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment, acest fapt nu este posibil.
De asemenea, prin interpretarea art.142 alin.2 din Legea nr.85/2006 în sensul că executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat și dispozițiile Legii nr.85/2006, s-ar ajunge la situația de a se transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care acesta nu o poate avea, considerând că aceeași concluzie rezultă și din faptul că printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti Legea nr.85/2006, care cuprinde dispoziții speciale privind judecarea contestațiilor la planurile de distribuire a sumelor obținute și a instanțelor abilitate să le judece, respectiv în cazul Legii nr.85/2006, judecătorul sindic din cadrul tribunalului d e la sediul debitorului, iar în cadrul Codului d e procedură civilă, instanța de executare, respectiv judecătoria.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursul formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B este neîntemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Referitor la criticile aduse de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B hotărârii judecătorului-sindic sub aspectul neconcordanței dispozitivului sentinței de închidere a procedurii cu prevederile art. 142 alin. 2, care ar deveni astfel inaplicabile în condițiile în care art. 136 reglementează descărcarea administratorului/lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități, Curtea constată că sunt neîntemeiate.
Din formularea textului art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 rezultă fără nici un dubiu că punerea la dispoziția executorului judecătoresc a tabelului definitiv consolidat de creanțe după închiderea procedurii de insolvență este o obligație legală a lichidatorului și nu o facultate pentru acesta.
Este de reținut faptul că Legea insolvenței nu instituie obligația, dar nici posibilitatea ca judecătorul-sindic să desemneze executorul judecătoresc care să execute silit bunurile aflate în patrimoniul persoanelor a căror răspundere personală, prevăzută de alin. 1 al art. 138, fost instituită pentru acoperirea datoriilor societății pe care au condus-
Potrivit prevederilor art. 142, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Ca atare, textul de mai sus are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului persoană juridică refuză să execute de bunăvoie hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic, astfel că, pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligați la suportarea unei părți din pasiv. În această situație legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se va face de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite față de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispozițiilor din dreptul comun, fiind reglementată, deci, de art. 373 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Judecătorul-sindic nu are posibilitatea legală de a stabili prin hotărârea de închidere a procedurii modalitatea de punere în executare a hotărârii de atragere a răspunderii persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, susținerile creditoarei recurente Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B privitoare la acest aspect neavând nici o bază legală.
În cazul în care obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, debitorul neînțelegând să execute benevol obligația sa, potrivit art. 3711Cod procedură civilă, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, în conformitate cu dispozițiile Cărții V, dacă legea nu prevede altfel. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Dreptul de a porni executarea silită împotriva unui debitor este recunoscut oricărui creditor care deține un titlu executoriu împotriva debitorului său, conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă, fără ca instanța (în speță, judecătorul- sindic) să indice în hotărâre procedura de executare.
Având în vedere norma cuprinsă în alin. 2 al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca după închiderea procedurii falimentului să-și recupereze creanțele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului în urma repartizării sumelor de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de către lichidator, fiind lipsite de orice fundament juridic afirmațiile recurentei în sensul că prin aceasta s-ar ajunge în situația ca executorul să se transforme în lichidator judiciar. De asemenea, se poate lesne observa că, potrivit aceleiași reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai datorită faptului că după închiderea procedurii practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, așa cum se statuează în art. 136 din legea menționată, ceea ce nu înseamnă, nici într-un caz, că creditorii vor fi puși în imposibilitate de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile lor.
Numai la o analiză sumară a textului analizat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de cauzarea stării de insolvență deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului persoanei juridice, așa cum prevede art. 140, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire de pasiv nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu și după închiderea acesteia. Însă, o asemenea concluzie nu poate fi primită tocmai datorită faptului că prin art. 142 alin. 2 legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc care are datoria să procedeze la repartizarea sumelor în conformitate cu tabelul definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator, și aceasta, chiar după pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii. De aceea, obligația lichidatorului de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv de creanțe nu este de natură să intre în contradicție cu prevederile art. 136, obligația instituită prin art. 142 neurmărind altceva decât să asigure finalizarea acestei etape procedurale, desigur, cu respectarea prevederilor legii speciale privind efectuarea plăților.
Nu în ultimul rând, prin Legea nr. 85/2006 nu s-a instituit în sarcina judecătorului-sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc motivat de împrejurarea că hotărârea pronunțată în temeiul art. 138 constituie titlu executoriu și, ca atare, aceasta urmează a fi pusă în executare ca orice alt titlu, potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, la care face trimitere însuși textul art. 142. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, această obligație a practicianului nereprezentând altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art.304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 26/JS/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./03.06.2008
Dact./03.06.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Mircea Boar
