Spete procedura insolventei. Decizia 421/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.421/C/2008-
Ședința publică din 13 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Rițiu Roxana JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului comercial d eclarat de creditoarele- "" -,cu sediul în B, sector 6, Bulevardul -, nr.1 și- "" -,cu sediul în C N,-, jud.C, în contradictoriu cu intimata debitoare- " COM"J-, CUI RO -, cu sediul în O,-, jud.B, și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O,-, jud.B, împotriva sentinței nr.509/RL din 22 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentele creditoare - "" - B și - "" - C N - consilier juridic în baza delegațiilor de la dosar din 12 noiembrie 2008 și pentru intimata debitoare - " COM" SRL - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.60 din 6 noiembrie 2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinetul de avocat, lipsă fiind intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei, achitată prin chitanța nr.- din 13 noiembrie 2008, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că intimata debitoare a depus la dosar întâmpinare la care a anexat un set de înscrisuri, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul recurentelor creditoare depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul intimatei debitoare depune la dosar un set de acte în xerocopie, respectiv:bilanțul societății la 30.06.2008, înregistrat la finanțe, din care rezultă faptul că la data de 30.06.2008, societatea a avut o cifră de afaceri de peste 840 miliarde lei; scrisoarea de confirmare a stocului de custodie din 12 martie 2008; două adrese prin care creditoarele au comunicat băncilor BCR și BRD O, faptul că au formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva societății debitoare - în aceeași zi cu data depunerii cererii la tribunal; fila CEC în valoare de 6,7 milioane lei depusă în bancă de - "" -; sentința civilă nr.4860/2008 a Judecătoriei Oradea; cererea de înscriere a refuzului bancar în fișierul național de cecuri nr.1076 din 16.09.2008 - referitoare la refuzul de la BRD de plată a unei file CEC de 1,2 milioane lei depusă în bancă de - "" - și plângerea penală formulată de societatea debitoare împotriva reprezentanților societăților creditoare, acte pe care le comunică și cu reprezentantul recurentelor creditoare. Depune totodată la dosar, copia contractului de asistență juridică nr.60 din 6 noiembrie 2008, precum și dovada plății onorariului de avocat, respectiv factura nr.- din 6 noiembrie 2008 și ordinul de plată nr.2243 din 12 noiembrie 2008. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul recurentelor creditoare arată de asemenea că nu mai are alte cereri e formulat.
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentelor creditoare solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei și respingerea contestației formulată de către aceasta, fără cheltuieli de judecată. Astfel, arată că judecătorul sindic a interpretat și aplicat greșit prevederile art.379 alin.3 Cod procedură civilă. Chiar din argumentele reținute de instanță, arată că, rezultă cât se poate de clar că, creanța este certă, recunoscută fără rezerve de către debitoare, întrucât aceasta a și achitat-o în parte. Dacă creanța nu ar fi fost certă, se întreabă de ce debitoarea încearcă să o prin plăți parțiale. Consideră că, nu se poate afirma că aceste creanțe nu ar fi lichide, întrucât câtimea lor era determinată exact la momentul nașterii lor. Plățile parțiale, arată că nu pot impieta asupra caracterului lichid al creanței. Conform art.84 alin.1 pct.2 și 3 din Legea CEC-ului, arată că fapta de a emite cecuri cu dată falsă și neavând disponibil este infracțiune. Învederează că debitoarea nu a probat că ar fi existat novația. Părțile nu au vrut și nici nu au putut încheia un contract de novație. Contractele din 23.11.2007, nu sunt decât ceea ce se afirmă în cadrul acestor contracte, că sunt niște acte adiționale la contractele cadru din 2006 - 20097, prin care creditorii reeșalonează debitele scadente neonorate de către debitoare. Nici o obligație preexistentă între părți, nu se stinge ca urmare a încheierii acestei convenții. Noile scadențe, arată că sunt strâns legate de executarea întocmai a obligațiilor de către debitoare, atât cele eșalonate, cât și cele devenite scadente ulterior, în caz contrar pierzându-și efectul orice reeșalonare. În concluzie, arată că, starea de insolvență nu este determinată de cifra de afaceri anuală, ci de posibilitatea de a plăti datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile, iar debitoarea nu a probat că ar deține fondurile bănești pentru achitarea datoriilor către creditori.
Reprezentantul intimatei debitoare solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, conform cotelor arătate în contractul de asistență juridică, respectiv raportat la creanța pretinsă de fiecare. Arată că, creditoarele nu au o creanță certă, lichidă și exigibilă față de debitoare. Astfel, arată că nu există nici un titlu de creanță acceptat de debitoare, nici una din facturile de care se prevalează recurentele creditoare nefiind acceptată, respectiv semnată și ștampilată, de către debitoare. Nu există nici o dovadă, avize de însoțire a mărfii, procese verbale de predare preluare, că mărfurile facturate ar fi fost livrate societății debitoare. Prin recursul formulat, recurentele creditoare nu contestă cele reținute în sentința atacată, cu privire la faptul că, creanța nu este certă și exigibilă, ci reclamă doar faptul că, emiterea unor instrumente de plată, CEC-uri și bilete la ordin, nu reprezintă o plată și că debitul nu a fost stins în întregime. Așa cum rezultă din actele depuse la instanța de fond, dar și din situațiile depuse în recurs, societatea debitoare a plătit către recurentele creditoare - plăți prin ordine de plată, prin compensări, prin emitere de instrumente de plată ale debitoare, prin girare de instrumente de plată - sume de bani mult mai mari decât creanțele pe care creditoarele le au. Aceste sume, arată că s-au plătit atât din contul societății debitoare, cât și din conturile unor clienți ai săi, care i-au efectuat plăți cu instrumente de plată, și pe care ea le-a girat către creditoare. Așa cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar, arată că, din contul societății pe care o reprezintă au ieșit efectiv și au intrat în conturile creditoarelor sumele de bani care acoperă, și chiar depășesc creanțele creditoarelor față de debitoare. Astfel, susținerea că, emiterea instrumentului de plată nu are valoare de plată, arată că este lipsită de obiect, întrucât aceste sume au fost deja încasate de către creditoare. În concluzie, arată că societatea debitoare a plătit către creditoare sume de bani mult mai mari decât cele pe care le datora în baza unor creanțe certe, dar că scopul urmărit în realitate de către recurente nu este atât recuperarea creanțelor față de ei, cât înlăturarea lor de piața comerțului cu gresie și faianță din România.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.509 din 08, Tribunalul Bihor - judecătorul sindic în temeiul art. 33 alin. 2 și 5 din Legea privind procedura insolvenței, a admis contestația la cererea de deschidere procedurii insolvenței, formulată de contestatoarea COM, cu sediul în O,-, județul B, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor sub nr. J-, cod de identificare fiscală RO -, în contradictoriu cu creditorii, cu sediul în B, B-dul. - nr. 1, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Municipiului B sub nr. J-, cod de identificare fiscală RO -, și, cu sediul în C-N,-, județul C, înregistrată la oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. /4/199, cod de identificare fiscală RO -, și în consecință:
A respins cererea formulată de creditorii susmenționați, privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva contestatoarei COM O, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:
În baza raporturilor comerciale derulate între părți în temeiul Contractelor de vânzare-cumpărare nr. 23 din 9 ianuarie 2006, respectiv nr. 2 din 3 ianuarie 2007 încheiate cu creditorul B, și Contractelor de vânzare-cumpărare nr. 16 din 3 ianuarie 2006, respectiv nr. 2 din 3 ianuarie 2007 încheiate cu creditorul C-N, creditorii au livrat societății debitoare plăci ceramice pentru care s-au emis facturile fiscale anexate la dosarul cauzei, și pentru care s-au efectuat plăți în valoare totală de 7.790.086,80 lei RON în favoarea creditorului, conform instrumentelor de plată anexate dosarului (Anexa 4 din vol. VI, Anexa 4C), pentru obligații scadente inclusiv până la data de 31.03.2008, respectiv în valoare de 2.259.981,93 lei RON în favoarea creditorului (anexele 5B și 5C).
Prin Procesele-verbale de predare-primire încheiate între părți la data de 08.02.2008 contestatoarea a predat creditorilor cecuri în valoare de 6.300.000 lei pentru C-N, respectiv de 7.150.000 lei pentru B, reprezentând facturi emise în perioada iulie - decembrie 2007.
S-a reținut că, din economia art. 31 din Legea nr. 85/2006 actualizată, privind procedura insolvenței, rezultă că pentru promovarea cererii de deschidere a procedurii speciale prevăzute de legea anterior evocată sunt necesare două condiții: calitatea titularului cererii, de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, și starea de insolvență prezumată a debitorului împotriva căruia este formulată cererea.
Referitor la prima condiție, elementul definitoriu al creditorului îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este ca acest creditor să fie titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile, de mai mult de 30 de zile, asupra patrimoniului debitorului.
Creanțele care justifică aplicarea procedurii insolvenței trebuie să îndeplinească aceleași condiții cu cele pentru care se poate începe o executare silită asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitorului, în temeiul art. Codului d e procedură civilă.
În accepțiunea art.379 alin.(3) Cod procedură civilă, "Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul."
Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță, sau și al altor acte chiar neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui, în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
Creanța este exigibilă atunci când ea a ajuns la scadență.
Atât dispozițiile textului legal enunțat, cât și prevederile art. 31 din Legea nr. 85/2006 actualizată, prevăd condiția însușirii creanței de către debitor în baza unui înscris opozabil acestuia.
În conformitate cu prevederile art. 46 teza a treia Cod comercial, "Obligațiile comerciale si liberațiunile se probează: - Cu facturi acceptate."
S-a reținut că, facturile fiscale și înscrisurile anexate la dosarul cauzei atestă existența unui raport juridic obligațional, însă existența și întinderea obligațiilor debitoarei nu prezintă un caracter cert, câtă vreme se invocă pertinent stingerea, cel puțin parțială, a obligației, prin plată, conform instrumentelor de plată anexate la dosarul cauzei, iar condițiile creanței în procedura insolvenței se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ.
Referitor la exigibilitatea creanței, s-a reținut că, este relevant faptul că debitoarea contestatoare a invocat existența unor novații, concretizate în contractele încheiate la data de 23.11.2007, aspect ce se cere verificat pe calea procedurii de drept comun, având în vedere că principalul efect al unei novații este acela al stingerii vechii obligații cu toate garanțiile și accesoriile aferente acesteia, și înlocuirii ei cu o obligație nouă (art. 1134 Cod civil).
Judecătorul sindic a reținut că, în cauză, creditorul nu a prezentat probe judiciare certe în sensul că are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului și prin urmare nu are calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, prevăzută de Legea nr. 85/2006, procedură care are un caracter judiciar, profesional și un caracter de remediu sau de executare silită, caracter concursual și unitar.
Referitor la starea de insolvență, aceasta este definită de art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 actualizată privind procedura insolvenței, ca fiind "acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile."
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) din același act normativ, insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori;"
Ori, s-a avut în vedere tocmai recunoașterea creditorilor că la calcularea valorii debitelor s-au avut în vedere în prealabil sumele de 1.984.624,72 lei, respectiv de 486.893,58 lei reprezentând încasări din perioada 21 februarie - 1 aprilie 2008.
Referitor la insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru acoperirea pasivului exigibil, această condiție nu s-a verificat în cauză, Contul de profit și pierdere la data de 31.12.2007 (Anexa 1 din vol. I din dosar) relevând o creștere substanțială a valorii nete a cifrei de afaceri a contestatoarei, de la - lei RON la data de 31.12.2006 la - lei RON la data de 31.12.2007.
Desigur, cifra de afaceri nu este singurul criteriu relevant în aprecierea stării de insolvență a societății debitoare, însă contestarea pertinentă de către debitoare a caracterului cert al creanței, conform probațiunii scriptice existente la dosarul cauzei, atestă existența unui raport juridic litigios, incompatibil cu procedura specială a insolvenței reglementată de Legea 85/2006, motiv pentru care instanța a admis contestația și a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat au declarat recurs creditoarele - "" - și - "" -, solicitând, în temeiul prevederilor art.8 și următoarele din Legea nr.85/2006 și art.304 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul deschiderii procedurii insolvenței, împotriva debitoarei - " COM" prezumată în insolvență.
Hotărârea pronunțată de judecătorul sindic este dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legii, raportat la probele dosarului, schimbându-se natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestora.
Astfel, arată recurentele, emiterea instrumentelor de plată nu este echivalentul stingerii obligațiilor debitorului. Instanța a reținut faptul că, exista raport juridic obligațional între recurente și debitoare, iar aceasta din urmă a emis instrumente de plată, în scopul stingerii obligațiilor asumate, dintre care unele au fost acceptate la încasare de către unitățile bancare, astfel că o parte a debitului a fost stins.
În temeiul acestor rețineri, instanța a concluzionat în mod eronat că obligațiile debitoarei s-au stins cel puțin parțial.
"CEC-urile în alb", la care face trimitere debitoarea, nu îndeplinesc exigențele art.1 și 2 din Legea nr.59/1934, astfel că, nu pot fi considerate CEC-uri.
În mod greșit instanța nu a analizat dacă debitoarea mai are în prezent vre-o creanță față de recurente și care este cuantumul acesteia. Dacă ar fi procedat la o verificare, relativ simplă, ar fi constatat că nu există nici un dubiu asupra existenței debitului, fiind recunoscut chiar și de către - " COM" SRL.
Existența debitului în cuantumul indicat de creditoare, era o condiție cerută de lege pentru a se deschide procedura împotriva debitoarei.
Instanța de judecată a greșit și atunci când a apreciat faptul că, prin plățile efectuate în perioada 21 februarie - 1 aprilie 2008, debitoarea - " COM" SRL a răsturnat prezumția de insolvență instituită de art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006. Chiar dacă, debitoarea a efectuat anumite plăți, debitul nu a fost stins în totalitate, existând și în prezent o creanță cu o vechime mai mare de 30 de zile, care atrage după sine prezumția de insolvență.
La fel de eronat, instanța a apreciat faptul că, creșterea substanțială a cifrei de afaceri a debitoarei, face dovada că aceasta dispune de fonduri bănești pentru acoperirea pasivului.
Instanța nu a verificat realitatea celor susținute de debitoare, deoarece în condițiile în care aceasta nu a achitat debitele față de recurente, ci a solicitat în numeroase rânduri eșalonarea plăților, precum și împrejurarea că, nici față de alți creditori, aceasta nu-și poate achita creanțele, starea de insolvență era dovedită.
La termenul din 13 noiembrie 2008, recurentele au depus la dosar concluzii scrise, prin care au dezvoltat motivele de recurs mai sus arătate, reiterând împrejurarea că, simpla emitere a unor instrumente de plată (CEC-uri și bilete la ordin), nu reprezintă o plată.
Pe de altă parte, creanța era în mod evident exigibilă, dar judecătorul sindic, aflându-se într-o confuzie gravă, a considerat contractele încheiate la 23.11.2007 o novație. În nici un caz, o novație nu ar fi afectat exigibilitatea creanței, iar aceste contracte nu sunt în fapt decât cea ce se afirmă în conținutul lor - acte adiționale la contractul cadru din 2006 - 2007, prin care creditorii reeșalonează debitele scadente, neonorate de către debitor.
Din simpla lectură a contractelor încheiate între părți la 23.11.2007, rezultă că, dintre cele cinci condiții speciale ale novației, patru nu sunt îndeplinite (singura îndeplinită fiind capacitatea de a ).
În fapt, nu se poate reține că părțile au intenționat să noveze vechile obligații, ci doar că i s-a dat debitoarei un răgaz suplimentar pentru a-și reorganiza plățile restante și posibilitatea de a păstra graficul plăților pentru debitele scadente după data încheierii acestei convenții.
Pe de altă parte, nici o obligație preexistentă între părți nu se stinge ca urmare a acestor convenții. Noile scadențe sunt strâns legate de executarea întocmai a obligațiilor de către debitoare, atât cele eșalonate, cât și cele devenite scadente ulterior.
Pentru a constata dacă debitorul este sau nu în insolvență, trebuie comparate două valori, valoarea debitelor scadente și valoarea fondurilor bănești disponibile.
Aceste valori, se analizează în perioada de referință 4.04.2008, pentru a stabili dacă la acea dată, societatea era sau nu în insolvență.
Reținând că, contul de profit și pierdere la data de 31.12.2007 relevă o creștere substanțială a valorii nete a cifrei de afaceri a contestatoarei debitoare, instanța a încălcat prevederile art.3 pct.1, care definește insolvența.
Intimata debitoare - " COM" a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a recursului declarat de creditoarele recurente.
În fapt, creditoarele au solicitat deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, depunând ca acte justificative mai multe contracte comerciale și un număr de 1684 de facturi. Niciuna din aceste facturi nu este acceptată de intimată și nu există nici o dovadă că mărfurile facturate ar fi fost livrate societății debitoare.
Tocmai pentru că, nu s-a făcut dovada că aceste creanțe ar fi fost certe și exigibile, neputându-se stabili cu exactitate câte mărfuri s-au livrat cu adevărat din cele facturate și care era termenul de plată al acestora, creditoarele au avut inițiativa încheierii unor acte prin care să fie stabilită valoarea unor creanțe, care să fie acceptate de intimată.
În aceste condiții, au fost încheiate contractele din 23.11.2007, care sunt singurele acte ce pot fi apreciate ca având valoare probatorie de creanță certă, lichidă și exigibilă față de intimată.
În mod corect, judecătorul sindic a stabilit că, creanțele invocate de creditori (contracte mai vechi și facturi neacceptate), nu sunt certe, lichide și exigibile, precum și faptul că debitoarea nu este în stare de insolvență.
Este important de reținut că, în speță, creanța este contestată, iar sumele recunoscute au fost deja achitate. De altfel, cu ocazia dezbaterii cauzei în fond, chiar reprezentantul creditoarelor a arătat, așa cum rezultă din încheierea de ședință, că în prezent nici creditoarele nu cunosc care este valoarea creanței pe care o au față de intimată.
Trebuie de asemenea reținut că, în motivarea recursului, creditoarele nu contestă împrejurarea că, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, ci reclamă doar împrejurarea că, emiterea unor instrumente de plată nu reprezintă "o plată" și că debitul nu a fost stins în întregime. Creditoarele nu contestă împrejurarea că au încasat sumele din instrumentele de plată primite, ci doar fac teoria faptului că emiterea acestora nu reprezintă o plată.
Din probele dosarului, rezultă că, debitoarea a plătit creditoarelor sume ce depășesc chiar cuantumul creanțelor dovedite ca fiind certe, lichide și exigibile, conform anexelor 3 și 4 de la dosar.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate, și ținând seama de prevederile art.304/1 Cod procedură civilă, a fost apreciat ca nefondat, astfel că a fost respins.
Nelegalitatea sentinței pronunțată de judecătorul sindic, ca urmare a schimbării naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actelor de la dosar, motiv de modificare prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, nu poate fi reținută în cauză, din următoarele considerente:
Este adevărat că emiterea instrumentelor de plată nu este echivalentă cu stingerea obligațiilor debitorului, dar în ceea ce privește valoarea juridică a acestor instrumente de plată - CEC-uri și bilete la ordin - trebuie precizat că, acestea sunt titluri de credit.
În condițiile în care aceste titluri "la vedere" au fost prezentate la plată, iar băncile la care au fost depuse au onorat CEC-urile emise de debitoarea - " COM" acestea fac dovada plății, astfel că, judecătorul sindic a făcut o corectă apreciere a valorii acestora, aceasta cu atât mai mult, cu cât înainte de a face plata banca este ținută să facă anumite verificări.
În consecință, câtă vreme recurentele nu contestă încasarea sumelor, ci doar valabilitatea acestor instrumente de plată, raportat la art.1 și 2 din Legea nr.59/1934, reținerea ca fiind dovedite plățile parțiale efectuate de către debitoare, este întemeiată.
Recurentele critică împrejurarea că, judecătorul sindic nu a analizat dacă debitoarea mai are în prezent vreo creanță față de ele și care este cuantumul acesteia.
Cu privire la această critică, instanța reține că nici în motivele de recurs și nici cu ocazia acordării cuvântului în fond la prima instanță, creditoarele nu au fost în măsură să indice cuantumul exact al creanței și temeiul acesteia, așa cum cer prevederile art.31 din Legea nr.85/2006.
Această împrejurare rezultă din cuprinsul încheierii de ședință de la fila 424 dosarul tribunalului, când reprezentantul creditoarelor a arătat că, debitoarea a achitat doar o valoare modică și că nu cunoaște valoarea totală a debitului.
În acest context, nu poate fi imputat judecătorului sindic împrejurarea că n-ar fi analizat dacă debitoarea mai are datorii față de creditoare și în ce cuantum, câtă vreme în recurs se susține că debitul este "în cuantumul indicat de subscrisele", deși debitoarea a făcut dovada unor plăți parțiale dintre cele care au făcut obiectul reeșalonării în temeiul contractului din 23.11.2007.
Susținerile recurentelor, conform cărora greșit s-a reținut de către judecătorul sindic, răsturnarea de către debitoarea - " COM" SRL a prezumției de insolvență, prevăzută de art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, sunt nefondate.
Conform textului precitat, "insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului, care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile, pentru plata datoriilor exigibile".
"Insolvența este prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori".
În speță, această stare a patrimoniului debitoarei a fost analizată prin raportare la datoriile recunoscute de către aceasta, ca fiind certe și exigibile, cunoscut fiind faptul că numai astfel de creanțe pot constitui temei al deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.
Câtă vreme debitoarea a formulat contestație la cererea introductivă în cuprinsul căreia a arătat că raporturile juridice obligaționale dintre ea și creditoare, pe care le recunoaște, sunt cele dovedite ca fiind încheiate la 23.11.2007, pe care le-a achitat pe măsura scadenței, s-a reținut justificat că, debitoarea poate face față plăților și respectiv că aceasta nu este în stare de insolvență.
Este adevărat că, nu cifra de afaceri a debitoarei stabilește dacă este sau nu în stare de insolvență, ci așa cum arată și recurentele, valoarea debitelor scadente și valoarea fondurilor bănești disponibile, analizate cu raportare la data de 4 aprilie 2008, dar reținându-se plata datoriilor recunoscute, respectiv a celor certe, lichide și exigibile, este evident că, debitoarea avea fonduri bănești disponibile.
Nici criticile recurentelor, conform cărora în cauză era dovedit că, datoriile debitoarei sunt certe, lichide și exigibile, așa cum cer prevederile art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006, cu raportare la prevederile art.379 Cod procedură civilă, nu sunt întemeiate, deoarece așa cum s-a arătat mai sus, în cauză, creanțele certe sunt cele născute în temeiul convențiilor încheiate între părți la 23.11.2007, acestea fiind singurele dovedite și recunoscute de către debitoare.
Creditoarele au recunoscut, deopotrivă cu debitoarea, că la 23.11.2007 toate debitele (fără penalități) existente între părțile implicate, acumulate până la acea dată, au fost inventariate și reeșalonate pentru o perioadă de mai mult de o J de an.
În acest context, indiferent de natura acestor convenții, act adițional, novație, remitere de datorie, etc. important este a se stabili dacă creanța pe care o cuprind este certă, lichidă și exigibilă.
Cu referire la această creanță, recunoscută de debitoare, instanța urmează să rețină că a fost achitată în întregime, conform probelor de la dosar - anexa 3 și 4, confirmând plăți directe din contul debitoarei în conturile creditoarelor, în cuantum de 10.204.938 lei în favoarea creditoarei - "" -, respectiv 22.411.738 lei în favoarea - "" -. La aceste sume se adaugă și cele achitate prin ordine de plată, ori prin girare de instrumente de plată, atât din contul debitoarei, cât și din conturile unor terți obligați față de aceasta, care efectuând plăți cu instrumente de plată, acestea au fost girate în favoarea creditoarelor, așa cum rezultă din copiile proceselor verbale depuse la dosar.
Recurentele nu au făcut dovada că ar exista și alte creanțe certe, lichide și exigibile, pe care debitoarea nu le-ar fi achitat conform scadențelor indicate în convenția încheiată la 23.11.2007, întrucât toate facturile depuse la dosar - volumele 2 - 5- sunt neacceptate de către debitoare.
În consecință, reținând că, în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea cerințelor art.31 din Legea nr.85/2006, cu raportare la art.3 din aceeași lege, recursul este nefondat.
Văzând culpa procesuală a recurentelor în promovarea prezentei căi de atac, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, ținând seama de cuantumul pretențiilor solicitate, urmează a fi obligate la plata onorariului de avocat în sumă de 10.000 lei, din care 6.000 lei vor fi achitate de - "" - și 4.000 lei de către - "" -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentele- "" - și - "" -,împotriva sentinței nr.509 din 22 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă părțile recurente să plătească părții intimate - " COM" SRL suma de 10.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, din care 6.000 lei vor fi achitate de - "" - și 4.000 lei de către - "" -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 13 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- Red. dec. -
- jud. fond. -
- dact. - 3 ex.
- 03.12.2008
1 com. - B
_________
Președinte:Rițiu RoxanaJudecători:Rițiu Roxana, Boța Marilena, Blaga Gabriela
