Spete procedura insolventei. Decizia 474/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 474/
Ședința publică din data de 09 iunie 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Magdalena Mălescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de debitoarea - SRL prin administrator împotriva sentinței comerciale nr. 395/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu creditoarea intimată - V & F SRL și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul debitoarei personal și asistat de avocat și avocat, pentru creditoarea intimată - V & F SRL numitul, lipsă fiind intimatul ORC
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 09.06.2008, împuternicire avocațială pentru creditoarea intimată și note de ședință formulate de către aceasta, la data de 06.06.2008, note de ședință formulate de debitoare, taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Reprezentantul debitoarei depune la dosar împuternicire avocațială.
Reprezentantul creditoarei depune la dosar împuternicire și note de ședință.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri.
Curtea constată că prin ambele note de ședință formulate de către creditoarea intimată, se arată că aceasta a renunțat la a pretinde penalitățile solicitate prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței și că debitoarea a plătit societății creditoare întreg debitul avut în vedere la deschiderea procedurii, solicitând admiterea recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul debitoarei recurente solicită admiterea recursului conform motivelor de recurs și notelor de ședință depuse, fără cheltuieli de judecată, considerând că în aceste condiții nu se justifică deschiderea procedurii insolvenței. Arată că debitul a fost achitat, că susține excepția de inadmisibilitate invocată, că nu există contract încheiat și că menționarea clauzei penale nu justifică adăugarea penalităților la debit.
Reprezentantul creditoarei solicită admiterea recursului având în vedere că s-a achitat debitul, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 395/28.02.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de creditorul - V & F SRL în contradictoriu cu debitoarea - SRL; a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva - SRL; a numit administrator judiciar societatea &, pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, stabilind pentru acesta un onorariu de 3.000 lei, cu plata din fondurile speciale aflate în administrarea UNPIR T; a dispua notificarea deschiderii procedurii debitorului - SRL, asociaților, acționarilor, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi; au fost fixate: termenul limită pentru depunerea creanțelor la 07 mai 2008, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 22 mai 2008, termenul pentru depunerea eventualelor contestații la 01 iunie 2008 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 7 iunie 2008, data ședinței adunării creditorilor la 25 iunie 2008 și convoacă creditorii debitorului, primul termen după deschiderea procedurii la 12 iunie 2008.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că cererea formulată la 31.08.2007 de creditorul - SRL având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului la data de 07.09.2007 și că nu s-a formulat contestație, potrivit art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței; că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită prin facturile fiscale depuse în probațiune la dosar; că, creditoarea are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului (art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței), a cărei valoare depășește suma de 10.000 lei, astfel cum prevede art. 3 pct. 12 din Legea insolvenței și de la a cărei scadență au trecut mai mult de 30 zile, respectiv că sunt îndeplinite condițiile legii, pentru deschiderea procedurii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea - SRL, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în principal respingerea ca inadmisibilă a cererii creditoarei, iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiată a cererii acesteia, solicitând totodată efectuarea cuvenitelor mențiuni la ORC
În motivarea recursului s-a arătat că în perioada 2005 - 2006, i s-a livrat marfă de către creditoare, pe bază de comandă factură, în valoare de 6.375,02 lei, fiind emise facturile fiscale: -/26.10.2005, -/02.02.2006, -/02.02.2006, -/24.03.2006, -/01.04.2006, -/01.04.2006, -/07.04.2006, -/21.04.2006, -/21.04.2006, -/21.04.2006, -/26.04.2006, -/29.04.2006, -/06.05.2006, -/12.07.2006, -/22.07.2006. Arată că în mod nelegal a fost obligată la plata unor majorări de întârziere, în sumă totală de 6.243,87 lei, în total debitul reținut în sarcina sa fiind de 12.618,98 lei. Consideră că sentința recurată este nelegală și netemeinică, instanța de fond interpretând în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Cu privire la aceste susțineri, debitoarea recurentă arată că nu este în stare de insolvență, conform art. 3 pct. 1 din legea 85/2006 modificată, având o activitate normală din punct de vedere comercial și economic, nefiind în încetare de plăți. Mai arată că în speță, creanța creditoarei nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 4 pct. 6 din Legea 85/2006 modificată, respectiv nu are caracter cert, lichid și exigibil, câtă vreme penalitățile sunt nelegal calculate și solicitate, întrucât nu există vreun contract în care să fie stipulate în mod expres.
Debitoarea recurentă a invocat excepția inadmisibilității cererii de deschidere a procedurii falimentului în ceea ce o privește, arătând că în mod nelegal clauza penală este inserată pe factură, nefiind nici un contract comercial între părți care să o prevadă, factura fiscală nefiind un contract între părți, cu atât mai cu cât acestea nu sunt semnate de către administratorul debitoarei, ci de un delegat, și nici semnate. Arată că în lipsa acordului părților, materializat într-un contract semnat și ștampilat de persoanele împuternicite, mențiunea cu privire la cuantumul penalităților este nulă absolut, obligația comercială rezumându-se strict la prețul mărfii contractate, iar penalitățile intervin când în contract s-a stipulat o clauză penală, care potrivit art. 1066 Cod civil, este o convenție accesorie.
Recurenta - SRL susține că valoarea mărfii livrate și neachitate este în cuantum de 6.375,02 lei, deci sub 10.000 lei care reprezintă valoarea prag, respectiv cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii, astfel că această condiție nu este îndeplinită.
Pentru termenul de judecată din 09.06.2008, creditoarea intimată a formulat două note de ședință, prin care arată că a renunțat la a pretinde penalitățile solicitate prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței și că debitoarea a plătit societății creditoare întreg debitul avut în vedere la deschiderea procedurii, solicitând admiterea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursul de față este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Prin cererea înaintată Tribunalului Timiș, prin judecător sindic, creditoarea declanșatoare - V & F SRL a solicitat declanșarea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL pentru o singură creanță neachitată în sumă de 6.375,02 lei, reprezentând marfă neachitată, creditoarea declanșatoare calculând și penalități de întârziere de 6.243,87 lei, debitul total fiind în valoare de 12.618,89 lei.
Judecătorul sindic a reținut că această creanță depășește valoarea prag reglementată în art.3 pct.12 din Legea insolvenței de minim 10.000 lei, astfel că a admis cererea creditoarei, dispunând deschiderea procedurii generale prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei.
În recurs, debitoarea a dovedit achitarea creanței în sumă de 6.375,02 lei, creditoarea renunțând la plata penalităților de întârziere solicitate, astfel că debitul a fost stins integral.
Aceste aspecte au rezultat atât din declarațiile creditoarei declanșatoare făcute la termenul de fond prin notele de ședință depuse, cât și din chitanțele depuse în copie de către debitoarea recurentă, cu nr. -/26.02.2008 și -/27.02.2008, motiv pentru care creditoarea declanșatoare a arătat că este de acord cu admiterea recursului.
Astfel conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 85/2006 debitorul este persoana fizică sau persoana juridică de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevăzute la art. 1, al cărei patrimoniu este în stare de insolvență, insolvența fiind definită ca stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Punctul 6 al aceluiași articol stabilește ce se înțelege prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, și anume creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea pronunța admiterea cererii și, respectiv, declanșarea procedurii insolvenței.
Debitoarea a invocat excepția inadmisibilității cererii formulate de creditoarea declanșatoare, arătând că între părți nu există un contract în care să fie prevăzută clauză penală în baza căreia să fie solicitate penalități de întârziere, însă în recurs, față de plata integrală a debitului principal, creditoarea declanșatoare a declarat că renunță la penalitățile de întârziere solicitate, astfel că această excepție urmează a fi respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
În speță, în ce o privește pe recurentă, chiar dacă nu este vorba de inadmisibilitatea cererii creditorului declanșator, condiția existenței stării de insolvență în patrimoniul debitoarei nu este îndeplinită, iar debitul datorat a fost stins prin plată, în recurs, societatea depunând la dosar înscrisuri din care rezultă că a efectuat plăți achitând integral creanța datorată intimatei, care are calitate și de creditor declanșator, astfel că nu subzistă nici o rațiune pentru care soluția pronunțată de instanța de fond să fie menținută.
Chiar dacă debitoarea recurentă nu a formulat, în termenul prevăzut de lege, contestație la cererea de declanșare a procedurii, acest fapt nu o poate împiedica, conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 305 Cod procedură civilă, să producă probe în apărarea sa în faza de recurs. Indiferent dacă debitoarea a contestat sau nu starea de insolvență, rolul instanței de recurs este de a aprecia dacă această stare de insolvență a fost stabilită corect față de debitoare de către judecătorul sindic, or, din probele efectuate în recurs a reieșit cu prisosință faptul că debitoarea nu se află în insolvență.
Deși Legea nr.85/2006 în art.33, prin instituirea termenului de 30 de zile în care debitoarea să nu fi făcut plăți, atrage prezumția de insolvență a patrimoniului debitoarei, acest fapt trebuie însă coroborat cu îndeplinirea condițiilor privind creanța pentru a se putea admite cererea introductivă și, respectiv, menține debitoarea în procedură.
Cu toate acestea, debitoarea nu poate fi considerată a fi în insolvență doar raportat la neefectuarea unei plăți în termenul de 30 de zile anterior introducerii cererii numai față de creditorul declanșator, dacă efectuează plata datorată.
Aprecierea stării de insolvență ar trebui făcută, în fiecare cauză, raportat la ansamblul încasărilor și plăților efectuate de debitoare. Această prezumție, însă, a fost răsturnată în recurs prin plata integrală a debitului față de creditorul declanșator, administratorul judiciar desemnat în cauză fiind în imposibilitate de a demonstra instanței că același debitor are credite neachitate și față de alți creditori.
În același sens, s-a apreciat în doctrină [1] că și în situația în care la data formulării cererii de declanșare a procedurii falimentului creanța era certă, lichidă și exigibilă, faptul că debitoarea nu a formulat contestație nu este de natură să ducă la aprecierea că cerea introductivă poate fi admisă de către instanță fără o prealabilă analiză a condițiilor prevăzute de fostul art. 29 din Legea nr. 64/1995.
S-a reținut că procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 este un instrument care se dorește echidistant între debitorul insolvent și creditorii săi, menit să dea cea mai bună soluție stării de insolvență a debitorului. Din perspectiva debitorului, scopul legii este atins dacă se reușește reabilitarea acestuia și reîntoarcerea lui la activitate normală [2].
Conform dispozițiilor art. 47 din lege, într-adevăr, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea, însă alin. 3 stabilește că judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată și condiția de exercitare a conducerii debitorului de către acesta. Totodată, alin. 4 impune încetarea de drept la data la care se dispune începerea falimentului a dreptului de administrare, total sau parțial, al fostului administrator al debitoarei.
În altă ordine de idei, plata unui creditor, singurul în speță, face parte din actele de administrare curentă, pe care la face un administrator social, or, debitoarea a efectuat plata debitului datorat creditoarei declanșatoare, motiv pentru care aceasta a arătat că este de acord cu admiterea recursului.
Chiar dacă soluția pronunțată face apel la spiritul legii, mai mult decât la litera ei, instanța de control judiciar a apreciat că o judecată în echitate este de preferat, în speță, raportat la efortul financiar făcut de reprezentantul debitoarei pentru a se recupera creanța. Pe de altă parte, rațiunile economice pledează în favoarea menținerii pe piață a unor comercianți viabili și pentru înlăturarea celor a căror activitate ar putea influența, în mod negativ activitatea comercială curentă a altora.
Nu se poate reține lezarea interesului vreunui creditor având în vedere că singurul creditor a fost plătit, iar alți creditori nu au fost menționați, la dosar nefiind depus nici un extras de pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor din care ar fi putut rezulta, eventual, și alte creanțe.
De asemenea, nu se poate omite nici cuantumul modic al taxei judiciare de timbru pe care ar plăti-o un creditor în situația în care ar considera oportună formularea unei noi cereri de declanșare a procedurii.
De asemenea, nu pot fi ignorate nici costurile pe care le implică derularea procedurii insolvenței, sumele necesare fiind avansate din banii publici și ulterior, eventual, acestea se recuperează din averea debitoarei.
Este adevărat că art.46 din Legea nr.85/2006, dispune că actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, dar Curtea a avut în vedere, la pronunțarea acestei decizii, cu precădere, scopul procedurii insolvenței, prevăzut de legiuitor, respectiv acela de instituire a unei proceduri concursuale, colective pentru plata pasivului debitorului aflat în stare de insolvență pentru a asigura recuperarea creanțelor datorate creditorilor și, totodată, acela de a proteja mediul economic prin salvarea societăților comerciale viabile și, implicit, eliminarea celor care nu mai au practic șanse de redresare și care nu fac decât să împiedice funcționarea normală a sistemului comercial.
În speță, Curtea apreciază că în cazul debitoarei nu se impune declanșarea unei astfel de proceduri, având în vedere că debitoarea a dovedit că nu se află în insolvență, achitând întreg debitul datorat creditoarei; creditoarea nu a insistat în continuarea procedurii insolvenței, solicitând admiterea recursului formulat de debitoare, astfel că măsura menținerii sentinței de declanșare a procedurii insolvenței împotriva debitoarei nu ar putea profita nici uneia dintre părțile din proces și nici mediului economic în general pentru că,practic, nu se impune eliminarea unei asemenea societăți din circuitul comercial.
Astfel fiind, având în vedere pronunțarea unei decizii, atât în litera cât și în spiritul Legii insolvenței nr. 85/2006, Curtea, în baza art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, va admite recursul debitoarei, va modifica sentința recurată și va respinge cererea creditoarei de declanșare a procedurii insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii formulate de debitoare.
Admite recursul formulat de debitoarea - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 395/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința recurată și respinge cererea de declanșare a procedurii, formulată de creditoarea - V & F SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 iunie 2008.
PRESEDINTE, PT. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Aflată în concediu de odihnă,
Semnează Președinte Secție,
GREFIER,
- -
Red./20.06.2008
Tehn./23.06.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
[1] Godâncă Herlea Vasile, Probleme teoretice și practice privitoare la deschiderea procedurii insolvenței, Revista de drept comercial, nr. 9, 2006, pag. 74 - 75, decizia nr. 54/16.01 2002 Curții de Apel București, secția a V-a comercială, publicată în Practică judiciară comercială, 2002, Ed. Brilliance, Piatra Neamț, 2004;
[2] A se vedea Manualul de Bune Practici editat de Ministerul de Justiție, martie 2006, p. 16
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Magdalena Mălescu
