Spete procedura insolventei. Decizia 504/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 504
Ședința publică din 26 martie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 3: Mircea
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, împotriva sentinței comerciale nr. 987/JS/18.12.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL O prin lichidator judiciar Ferm Consult T, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către creditoarele recurente, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 987/JS/18.12.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- s-a respins cererea formulată de către petenta creditoare - ACCES SA pentru dispunerea atragerii răspunderii patrimoniale împotriva administratorului social al debitoarei societatea comercială " " O, în conformitate cu prevederile art.138 alin.(1), din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței.
n temeiul art. 129 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, s-au respins obiecțiunile formulate de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și - ACCES SA, împotriva raportului final întocmit de către administratorul judiciar " " T, privind pe debitoarea - SRL.
S-a aprobat raportul final întocmit de către administratorul judiciar " " T, prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei - SRL.
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL și radierea acesteia din Registrul Comerțului C-
În temeiul art.136 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, a fost descărcat lichidatorul-judiciar " " T, de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedura insolvenței, de debitoare și de averea sa, de creditori și de asociatul unic al debitoarei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din obiecțiunile formulate atât de către creditoarea B, cât și de creditoarea - " SA, se constată că acestea vizează în mod direct atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei - SRL, în conformitate cu prevederile la art. 138 alin.(1) din Legea nr. 85/2006, în scopul acoperirii pasivului al acestei debitoare societate comercială.
judecătorul sindic a reținut că membrii organelor de conducere, din categoria cărora face parte și administratorul social, sunt răspunzători față de societate și pot fi obligați la plata unei părți din pasivul debitoarei în cazul în care au săvârșit vreuna dintre faptele enumerate, în mod limitativ, la alin. (1) al art. 138 din Legea nr. 85/2006 și care au avut ca consecință ajungerea respectivei persoane juridice în starea de insolvență în sensul prevederilor Legii privind procedura insolvenței.
Cum însă, potrivit art.138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, calitatea procesuală activă în a promova o acțiune în răspundere patrimonială pentru acoperirea unei părți din pasivul debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, împotriva persoanelor care au cauzat starea de insolvență o au numai administratorul-judiciar sau, după caz, lichidatorul-judiciar și cum luarea unei asemenea măsuri ține de managementul aferent procedurii care aparține practicianului în insolvență, judecătorul-sindic, căruia conform prevederilor art. 11 alin. (2), prima frază, din aceeași lege, atribuțiile îi sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului-judiciar și/sau lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii, nu se poate pronunța pe calea soluționării de obiecțiuni formulate în condițiile prevăzute de art.1 29 alin. (1) din aceiași lege, în sensul dispunerii continuării procedurii de lichidare debitoarei, cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către debitoare și, cu deosebire de a pune în vedere administratorului-judiciar să promoveze o acțiune în răspundere patrimonială împotriva administratorului social pentru acoperirea pasivului debitoarei societăți comerciale, ajunsă în stare de insolvență.
Ori, în condițiile în care atât de către creditoarea B, cât și de creditoarea - " SA, s-a apreciat, că în cazul debitoarei societate comercială își găsesc aplicabilitatea prevederile art.138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și că practicianul în insolvență nu a înțeles a promova acțiunea în răspundere patrimonială împotriva administratorului social, se putea adresa comitetului creditorilor al debitoarei societate comercială în insolvență, pentru ca acest organ al creditorilor să ceară judecătorului-sindic să fie autorizat, în conformitate cu prevederile art.138 alin. (3) din aceeași lege, să introducă acțiunea în răspundere patrimonială prevăzută la alin.(1).
Astfel cum s-a arătat de către administratorul-judiciar prin raportul final, în averea debitoarei societate comercială nu au fost identificate bunuri, care, prin valorificarea lor, să poată acoperi, pe de o parte cheltuielile aferente procedurii, iar pe de altă parte, creanțele creditorilor care s-au înscris la masa credală a debitoarei societate comercială.
Cum însă, fondurile pentru plata creanțelor și acoperirea cheltuielilor aferente procedurii se obțin din lichidarea averii debitoarei și din încasarea de creanțe ale debitoarei, în lipsa unor asemenea bunuri și creanțe, în mod corect s-a apreciat de către administratorul-judiciar că nu se mai poate continua procedura insolvenței și, în consecință, s-a propus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei societate comercială, în conformitate cu prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
În condițiile în care, potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006, "toate
acțiunile introduse de administratorul-judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxa de timbru, referirea creditoarei B din obiecțiunile formulate privitoare la aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, în scopul formulării cererii de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, este neavenită, având în vedere că acțiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe prevederile art.138 alin. (1)din aceiași lege, este scutită de plata taxelor de timbru.
După cum s-a mai precizat, calitatea procesuală activă de a introduce o acțiune, în răspundere patrimonială în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, o are doar administratorul-judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, ce a fost desemnat în cauză, precum și, prin excepție, potrivit art. (3) al art. 138 din aceeași lege, comitetul creditorilor, cu autorizarea judecătorului-sindic, dată la cererea acestuia, dacă administratorul-judiciar sau lichidatorul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanelor culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1), amenință se prescrie.
În raport de prevederile legale mai sus-menționate, se constată că, creditoarea - " SA, care în nume propriu, în calitate de creditoare a formulat cere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva administratorului social al debitoarei - SRL, în persoana numitului, în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu are calitatea procesuală activă în a promova o asemenea acțiune în răspundere patrimonială.
Astfel fiind, s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea - " SA, pentru dispunerea atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei - SRL, întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței,
În conformitate cu prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii.
După cum s-a mai reținut, în averea debitoarei societate comercială, aflată în stare de insolvență, nu au fost identificate faptic bunuri, din a căror valorificare să se obțină fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor aferente procedurii insolvenței.
De asemenea, s-a mai constatat că nici un creditor care s-a înscris la masa credală a debitoarei societate comercială, în insolvență, nu s-a oferit să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative aferente procedurii insolvenței, punct de vedere exprimat și de către creditoarea B, prin obiecțiunile formulate la Raportul final întocmit de către administratorul judiciar " "
Ca atare, s-a constatat ca fiind aprobat Raportul final întocmit de către administratorul-judiciar " ", prin care s-a propus închiderea procedurii insolvenței, procedura generală împotriva debitoarei - SRL.
Astfel fiind, s-a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței și, în consecință, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei societate comercială, precum și radierea acestei debitoare societate comercială din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii obiecțiunilor formulate de AVAS și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei pana la recuperarea tuturor datoriilor pe care SRL le are de achitat creditorilor.
Recurenta consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, pentru următoarele considerente:
Ideea principală care se desprinde din contextul spus judecații este că, dacă ar fi existat sumele necesare (chiar și prin avansarea acestora de către creditori), continuarea procedurii s-ar impune, atât Legea nr. 85/2006, prin etapele și metodele prevăzute, cât și interesul creditorilor, tinzând în acest sens.
Dispozițiile art. 131, alin. 3 din Legea nr. 85/2006, prevăd că atributul declanșării procedurii prevăzute de dispozițiile art. 131, alin 1 din legea mai sus arătată poate aparține comitetului creditorilor, însă pentru aceasta ar fi trebuit ca lichidatorul judiciar să expună creditorilor în mod explicit intenția sa de a nu uza de dispozițiile art. 131, alin 1 din lege, pentru a da posibilitatea creditorilor sa analizeze și să aprecieze dacă se impune abordarea opozițiilor art. 131, alin 3.
În contextul stării de fapt, recurenta se pronunță în favoarea formulării cererii de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii persoanelor care au făcut parte din conducerea debitoarei
Fată de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, învederează faptul că acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4, alin 4 din Legea 5/2006, modificată, care prevăd în mod explicit ca"în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
Totodată, în condițiile în care recurenta ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța AVAS, a cărei recuperare se dovedește dificilă și la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mai greu de recuperat.
Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară declanșată
împotriva debitoarei, învederează instanței de recurs faptul că modalitatea continuării
procedurii la care se referă este formularea cererii de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
Din punctul de vedere al recurentei, pornind de la însăși de la creanța pe care debitoarea o datora CAS C-S, aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare flagrantă și constantă a dispozițiilor art. 94 din OUG nr. 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau virarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454. pen.) și art. 280 din Codul Muncii.
Ca urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, statul R, reprezentat în cauza de fata prin a suferit un prejudiciu "acărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numaiafaptului că societatea a ajuns în încetare plați ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului." -( - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței.)
Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei (cum, din păcate mult prea adesea se confundă), ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în"examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă",aceasta analiza realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Pe cale de consecință, având în vedere cele arătate, solicită să se dispună admiterea prezentelor obiecțiuni, în sensul de a dispune refacerea și comunicarea raportului de către lichidatorul judiciar în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către debitoare.
În drept, invocă dispozițiile art. 304, pct. 9, coroborate cu dispozițiile 3041din Codul d e procedură civilă, cu privire la recurs, precum și dispozițiile art. 2, art. alin. 1, art. 136, art. 138 art. 140, precum și art. 142 alin. 1, din Legea nr. 85/2006.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
În mod legal și temeinic judecătorul sindic a respins obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS.
Astfel, judecătorul sindic nu poate impune administratorului/lichidatorului judiciar să promoveze o acțiune în răspunderea patrimonială a persoanelor ce au cauzat starea de insolvență, potrivit art. 138 din Legea 85/2006, întrucât decizia oportunității promovării unei asemenea acțiuni aparține numai practicianului în insolvență, în urma analizării situației debitoarei.
Din cauza lipsei documentelor contabile și a oricăror alte documente ale debitoarei, lichidatorul judiciar nu a putut stabili care sunt cauzele ce au dus la insolvență și nici dacă fostul administrator social a contribuit la/a cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Aprecierea oportunității formulării acestei cereri se face prin parcurgerea procedurii insolvenței o anumită perioadă, lucru care implică efectuarea unor anumite cheltuieli. Ori dacă averea debitoarei nu are bunuri suficiente pentru asigurarea acestor cheltuieli și astfel devine incident art. 131 din Legea 85/2006, nu se mai poate dispune continuarea procedurii.
Singura modalitate a creditorilor de a se implica în antrenarea răspunderii este ca, în măsura în care condițiile art. 138, alin. 3 din Legea 85/2006 sunt îndeplinite, să solicite judecătorului sindic autorizarea introducerii unei cereri pentru antrenarea răspunderii.
Deși, prin raportul depus la dosar, lichidatorul judiciar a arătat fără echivoc că nu sunt elemente pentru a solicita antrenarea răspunderii fostului administrator social, creditoarea AVAS nu a solicitat autorizarea în vederea promovării unei asemenea acțiuni.
Textul art. 131 din Legea 85/2006 nu condiționează închiderea procedurii insolvenței decât de inexistența bunurilor din patrimoniul debitoarei, iar nu de alte împrejurări, precum atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere.
De asemenea, dispozițiile art. 4, alin. 4 din Legea 85/2006, conform cărora, în lipsa disponibilităților din contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, nu instituie o excepție de la dispozițiile art. 131 din același act normativ. Atâta timp cât debitoarea societate comercială nu are niciun bun, iar lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile, utilizarea fondului de lichidare s-ar face fără nicio finalitate și nejustificat.
De altfel, acest fond de lichidare a fost utilizat în speță, prin sentința comercială nr. 834/JS/23.10.2008 fiind aprobat un buget de 2700 RON.
Este adevărat, astfel cum susține creditoarea AVAS, că lichidatorul judiciar nu este un executor judecătoresc și că are datoria de a căuta modalități de recuperare a sumelor datorate, pentru a plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori, pentru că acesta este tocmai scopul procedurii insolvenței, însă recuperarea se face fie din lichidarea averii debitoarei, fie din sumele obținute în urma antrenării răspunderii membrilor fostelor organe de conducere.
În speță, lichidatorul judiciar a apreciat că nu sunt elemente pentru antrenarea răspunderii, conform art. 138 din legea 85/2006, el fiind singurul în măsură să facă aceste aprecieri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, împotriva sentinței comerciale nr. 987/JS/18.12.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 26.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr. - - - - - -
GREFIER,
Red../24.04.2009
Dact. /24.04.2009
2 ex.
Prima instanță - Trib C-
Judecător sindic -
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban, Mircea