Spete procedura insolventei. Decizia 584/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 584
Ședința publică din 14.04.2009
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea Reșița împotriva sentinței comerciale nr.70//19.02.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul C-S în contradictoriu cu creditoarea intimată Grup Reșița și intimatul administrator judiciar Reșița.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru debitoarea recurentă, administrator social, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentanta debitoarei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Văzând că nu mai sunt alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate în sensul de a respinge cererea de declanșare a procedurii insolvenței față de societatea debitoare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.70//19.02.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul C-S s-a admis cererea introductivă formulată de către reclamanta creditoarea Grup pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei debitoare Societatea comercială "" și, în consecință:
În temeiul art.33 alin. (6) prima frază din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței,
S-a dispus deschiderea procedurii insolvenței - procedura generală - împotriva pârâtei debitoare Societatea comercială "" În temeiul art.34, prima frază, teza I, raportat la art.11 alin.(1) lit. c și art.19 alin.(1) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței,
S-a dispus desemnarea ca administrator judiciar pe Administratorul-judiciar va îndeplini atribuțiile principale astfel cum sunt prevăzute la art.20 din Legea nr.85/2006, precum și celelalte atribuții date în sarcina sa potrivit prevederilor din această lege.
A stabilit pe seama administratorului judiciar o retribuție provizorie în sumă de 1.500 lei RON, aferentă perioadei de observație.
În temeiul art.35 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței,
obligat pe pârâta debitoare Societatea comercială Reșița, județul C-S, ca în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii insolvenței împotriva sa, respectiv ca cel mai târziu până la data de 02 martie 2009, să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art.28 alin.(1) din Legea nr.85/2006.
În temeiul art.61, raportat la art.33 alin. (7) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței,
S-a dispus notificarea deschiderii procedurii insolvenței - procedura generală - împotriva pârâtei debitoare Societatea comercială Reșița, județul C-S, de către administratorul-judiciar IP L, Reșița, județul C-S, debitoarei societate comercială, creditorilor săi, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, iar notificarea se va publica, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.
Notificarea va cuprinde mențiunile prevăzute la art.62 alin.(1) din Legea nr.85/2006.
S-a autorizat administratorul-judiciar pentru a se adresa Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S pentru înregistrarea cuvenitelor mențiuni cu privire la debitoarea societate comercială, potrivit sentinței comerciale.
În temeiul art.62 alin. (1) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-au stabilit următoarele termene, care vor fi cuprinse în notificarea ce se va comunica potrivit art.61 alin. (1) din aceiași lege:
S-a fixat termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei, la data de 23 aprilie 2009;
S-a fixat termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a Tabelului preliminar, la data de 25 mai 2009;
S-a fixat termenul pentru depunerea eventualelor contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute în tabelul preliminar de creanțe, la data de 25 iunie 2009;
S-a fixat termenul de definitivare a tabelului creanțelor admise asupra averii debitorului, la data de 15 iunie 2009;
S-a stabilit că prima ședință a adunării generale a creditorilor debitoarei va avea loc la data de 01 iunie 2009, ora 12,00, la sediul Tribunalului C-S,--4, județul C-S, sala de ședințe nr.3, cam.221,.II.
Convocarea creditorilor pentru prima ședință a adunării creditorilor se va face de către administratorul-judiciar ce a fost desemnat în cauză.
În temeiul art.4 alin.(2) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței,
S-a dispus deschiderea de către debitoarea Societatea comercială Reșița, județul C-S, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii insolvenței împotriva sa, a unui cont bancar la o unitate bancară comercială, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii insolvenței. Dovada deschiderii contului bancar se va depune la dosarul cauzei în termen de 2 zile de la data deschiderii contului.
În caz de neîndeplinire a acestei atribuții de către debitoarea societate comercială deschiderea contului bancar prevăzut la art.4 alin.(2) și (3) din Legea nr.85/2006, se va face de către administratorul-judiciar L, Reșița, județul C-
În temeiul art.37 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței,
S-a dispus comunicarea sentinței comerciale prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței - procedura generală - împotriva pârâtei debitoare Societatea comercială Reșița, județul C-S, cu Tribunalul C-S și Judecătoria Reșița, pentru a se da eficiență dispozițiilor art.36 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale".
S-a fixat termen de continuarea procedurii generale a insolvenței la data de 28 mai 2009 pentru când lichidatorul-judiciar și debitoarea societate comercială au termenul în cunoștință și se vor cita creditorii trecuți în tabelul preliminar de creanțe.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr-, la data de 19 ianuarie 2009, reclamanta creditoare Grup L, Reșița, județ C-S, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pârâta debitoare Societatea comercială Reșița, județul C-S, se află în stare de insolvență și, în consecință, împotriva acestei pârâte debitoare, să se dispună deschiderea procedurii insolvenței instituită prin Legea nr.85/2006.
În susținerea cererii introductive, de către reclamanta creditoare s-a învederat, în esență că în baza comenzii nr.15/02.05.2008 emisă de către pârâta debitoare societate comercială, reclamanta creditoare i-a livrat cantitatea de 350 mc beton B 250, conform avizelor de însoțire a mărfii, sens în care s-au emis mai multe facturi, însă pârâta debitoare nu și-a respectat obligația de plată, achitând parțial aceste facturi, mai datorând reclamantei creditoare suma de 11.831,09 lei, pentru care s-a emis filă CEC BCR seria - 300 - la data de 31.10.2008, care la data de 12.11.2008 a fost refuzată la plată la. unde își are contul creditorul, pe motiv că trăgătorul se află în interdicție de plată la. Centrală. Cu toate insistențele creditorului debitorul nu și-a achitat restul de plată având interdicție bancară și lipsă de disponibil. Astfel fiind suma de 11.831,09 lei având caracter cert, lichid și exigibil se solicită deschiderea procedurii de insolvență prevăzută de Legea nr.85/2006.
La dosarul cauzei au fost administrate probe cu înscrisuri.
Din materialul probator administrat în dosarul cauzei, judecătorul sindic a reținut:
Cererea introductivă formulată de către reclamanta creditoare Grup L, Reșița, județ C-S, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței a fost comunicată pârâtei debitoare Societatea comercială Reșița, județul C-, la data de 04 februarie 2009.
S-a mai constatat că, în termenul de 10 zile de la primirea copiei cererii introductive, astfel cum este prevăzut la art.33 alin.(2) din Legea nr.85/2006, pârâta debitoare Societatea comercială Reșița, județul C-S nu a contestat că ar fi în stare de insolvență și nici nu a recunoscut existența stării de insolvență în sensul prevederilor art.3 pct.1 din aceiași lege, pentru creanța în sumă de 11.831,09 lei, neachitată, la termenul scadent.
S-a constatat că pârâta debitoare se află în încetare de plăți, stare de fapt care este dovedită prin împrejurarea că pârâta debitoare nu a făcut plata sumei de 11.831,09 lei către reclamanta creditoare în termen de 30 de zile de la data scadenței plăților, aflându-se astfel în starea de insolvență prezumată prevăzută la art.3 pct.1 lit. b) din Legea nr.85/2006.
Astfel fiind, s-a constatat că pârâta debitoare societate comercială, se află în stare de insolvență în sensul prevederilor art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006, că reclamanta creditoare face parte din categoria creditorilor îndreptățiți să solicite deschiderea procedurii insolvenței, astfel cum sunt prevăzuți la pct.6 al art.3, și că este întrunită și valoarea prag prevăzută la pct.12 al art.3 în raport de care poate fi introdusă o cerere de către un creditor. S-a admis cererea introductivă formulată de către reclamanta creditoare și, în consecință, în temeiul art.33 alin. 6 din Legea nr.85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei debitoare.
De asemenea, s-a dat eficiență și prevederilor art.33 alin.7, art.34, art.35, art.37, art.61, 62, art.63 și art.4 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea Reșița solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de declanșare a procedurii de insolvență declanșată împotriva societății debitoare.
În motivare, recurenta a arătat că prin chitanțele nr. -/03.03.2009, nr. -/07.03.2009 și nr. -/09.03.2009, a achitat în totalitate suma de 11.831, 09 lei.
De asemenea, a arătat că nu a fost de rea-credință în neachitarea sumei datorate, având la rândul său de încasat sume de la diferiți debitori, debitori care nu și-au îndeplinit obligațiile față de ea, punând-o în situația de a nu putea efectua plăți către creditorii săi.
În drept recurenta a invocat dispozițiile art. 304 raportat la 312 Cod procedură civilă și pe prevederile Legii nr. 85/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Examinând recursul declarat de debitoarea prin prisma motivelor de recurs invocate a dispozițiilor art. 304, 304 indice 1 Cod procedură civilă cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă se reține că este întemeiat urmând să fie admis pentru următoarele considerente:
Deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei debitoare s-a realizat reținându-se că aceasta s-a aflat în încetare de plăți, stare de fapt dovedită prin împrejurarea că pârâta debitoare nu a făcut plata sumei de 11.831,09 lei către reclamanta creditoare Grup în termen de 30 de zile de la data scadenței plăților, debitoarea aflându-se astfel în stare de insolvență prezumată prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Se constată, că după data pronunțării hotărârii atacate din 19 februarie 2009, prin chitanțele nr.-/06.03.2009; nr. -/07.03.2009 și nr. -/09.03.2009 recurenta a achitat în totalitate suma de 11.831,09 lei avută în vedere la data admiterii cererii creditoarei Grup
Astfel se reține că pârâta debitoare nu se mai află în stare de insolvență în sensul prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006.
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să admită recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței comerciale nr.70//19.02.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Să modifice hotărârea recurată în sensul că:
Va respinge cererea formulată de creditoarea Grup pentru deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței comerciale nr.70//19.02.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Modifică hotărârea recurată în sensul că:
Respinge cererea formulată de creditoarea Grup pentru deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Cu opinie separată în sensul
respingerii recursului debitoarei.
GREFIER,
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritară a colegilor mei consider că recursul declarat de debitoarea Reșița împotriva sentinței comerciale nr. 70/ din 19 februarie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului C-S în dosarul nr- este nefondat și ar fi trebuit respins ca atare.
Totodată, consider că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în cauză nefiind incidente prevederile art. 304 și 3041din Codul d e procedură civilă reținute în motivarea deciziei de admitere a recursului.
Astfel, este de necontestat că societatea recurentă datora intimatei Grup Reșița, la data înregistrării cererii introductive, suma totală de 11.831,09 lei reprezentând contravaloare marfă. Însăși debitoarea a recunoscut în cuprinsul cererii de recurs că datorează creditoarei acest debit, precizând faptul că nu a fost de rea-credință atunci când nu a plătit integral facturile emise în temeiul comenzii nr. 15/02.05.2008, având de încasat, la rândul său, diverse sume de bani de la proprii debitori.
Consider că în aceste condiții motivele invocate în susținerea recursului nu sunt întemeiate. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, modificată, privind procedura insolvenței, valoarea-prag, ce reprezintă cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 10.000 RON, iar pentru salariați de 6 salarii medii pe economie.
Cu toate acestea, apreciez că susținerile recurentei potrivit cărora, dat fiind faptul că în prezent societatea nu mai are nicio datorie față de creditoare, în speță nu ar mai fi îndeplinite condițiile necesare pentru deschiderea procedurii de insolvență, nu pot fi primite. Aceasta, întrucât la momentul pronunțării hotărârii recurate cererea creditoarei Grup Reșița îndeplinea toate condițiile pretinse de Legea insolvenței pentru ca aceasta să fie admisă.
Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 85/2006, modificată, "orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă -", prin creditor îndreptățit înțelegându-se "creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile" (art. 3 pct. 6). Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori (art. 3 pct. 1 lit. a).
Dispozițiile legale privind procedura insolvenței se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiții de fond prevăzut de art. 1 din actul normativ amintit, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate cooperatistă, o organizație cooperatistă, o societate agricolă, un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice, și debitorul să se afle în insolvență.
Debitoarea recurentă este o societate comercială cu răspundere limitată având stabilită o durată de funcționare nelimitată, și este știut faptul că societățile constituite cu respectarea formalităților prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, au calitate de comerciant de la data înmatriculării în registrul comerțului.
Insolvența debitorului, fiind o condiție a aplicării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cel care solicită declanșarea acestei proceduri trebuie să administreze dovezi din care să rezulte: neplata la scadență a datoriilor și lipsa lichidităților. În acest sens, sunt relevante înscrisurile depuse la dosar de creditoare care atestă neplata integrală de către debitoare a facturilor emise în temeiul comenzii nr. 15/02.05.2008, debitul ridicându-se la 11.831,09 lei, sumă pentru care s-a emis la data de 31 octombrie 2008 fila CEC BCR seria - 300 -, care a fost refuzată la plată pe motiv că trăgătorul se află în interdicție bancară.
Potrivit Legii insolvenței creditorul nu poate declanșa procedura decât pentru creanțe certe, lichide și exigibile. Caracterul cert al creanței vizează atât existența acesteia cât și cuantumul său, iar caracterul lichid al creanței presupune că întinderea acesteia, având ca obiect o sumă de bani, să fie determinată sau determinabilă. În plus, creanța trebuie să fie exigibilă, adică să fie ajunsă la scadență, toate aceste condiții fiind, fără nici un dubiu, îndeplinite în speță.
Împrejurarea, reală de altfel, că prin chitanțele nr. 0-/06.03.2009, nr. -/07.03.2009 și nr. -/09.03.2009 recurenta Reșița a achitat în totalitate suma de 11.831,09 lei, în opinia mea, nu poate duce la admiterea recursului societății debitoare și la modificarea hotărârii judecătorului sindic în sensul respingerii cererii creditoarei pentru deschiderea procedurii de insolvență, pe de o parte, motivat de faptul că instanța de recurs ar fi trebuit să verifice, în limitele motivelor invocate de partea recurentă, dacă la momentul pronunțării hotărârii atacate, în speță au fost sau nu îndeplinite condițiile cerute de lege pentru ca judecătorul-sindic să admită cererea creditorului și să dispună deschiderea procedurii (cerințe, care, astfel cum am arătat mai sus, erau întrunite).
Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr. 85/2006, modificată, în afară de cazurile prevăzute de art. 49 sau cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule (quod nullum est nullum producit effectum). Or, plata sumei de 11.831,09 lei a fost făcută de societatea debitoare (și nu de altcineva în contul datoriei ei) în perioada 6-9 martie 2009 (după mai bine de două săptămâni de la data deschiderii procedurii de insolvență - 19 februarie 2009), această plată neîncadrându-se nici între cele prevăzute de art. 49 (în operațiuni sau activități curente ori plăți către creditorii cunoscuți care s-ar încadra în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente), și nici între cele autorizate de judecătorul-sindic.
JUDECĂTOR
Red. - 11.05.2009
Tehnored. - 12.05.2009
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu