Spete procedura insolventei. Decizia 783/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 783/

Ședința publică din 06 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Buta

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea DGFP C-S, împotriva sentinței comerciale nr. 599/JS/03.07.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator SC T, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 599/JS/03.07.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, a fost aprobat raportul final întocmit de lichidatorul T, în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC - SRL Reșița și radierea debitorului din registrul comerțului iar în temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 a fost descărcat lichidatorul judiciar T de orice îndatoriri și responsabilități.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 22.05.2008 lichidatorul T desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC - SRL Reșița a solicitat să se dispună închiderea procedurii, că procedura insolvenței - procedura simplificată - a fost deschisă prin sentința civilă nr. 138/JS/14.02.2008, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea nr. 85/2006, că nu s-au formulat obiecții la raportul final întocmit de lichidator și nu s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitoarei și că societatea nu mai desfășoară activitate, fiind dizolvată, iar în patrimoniul său nu s-au identificat bunuri, sume de bani de încasat ori datorii de recuperat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea DGFP C-S, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate ca fiind nelegală și netemeinică și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a putea fi promovată de către DGFP C-S acțiunea în răspundere materială.

În motivare creditoarea-recurentă DGFP C-S arată că are o creanță certă în sumă de 52 lei Ron, că în conformitate cu disp.art. 138 alin.1 lit.d) din Legea 85/2006: (1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte:

.

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitate în conformitate cu legea. "

În Raportul final lichidatorul judiciar menționează că nu se poate pronunța dacă sunt incidente prev.art. 138 lit.d din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, referitor la răspunderea membrilor de conducere ale societății, pentru motivul că nu a deținut actele contabile ale societății.

Se arată că pârâta debitoare prin asociații săi, și, nu au depus documentele contabile la lichidatorul judiciar sau dosarul cauzei, lichidatorul neputând întocmi bilanțul contabil de lichidare întrucât nu a deținut nici un fel de documente contabile, fiind întrunită astfel condiția prevăzută de dispozițiile art. 138 alin.1 lit.d) din Legea nr. 85/2006.

Prin procesul verbal nr. 912/05.05.2008 al Adunării Creditorilor s-a stabilit ca lichidatorul judiciar să promoveze cerere de antrenare a răspunderii materiale în solidar a reprezentanților debitoarei, dar lichidatorul judiciar a omis să promoveze această cerere.

În acest sens, recurenta consideră că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 138 alin.3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora Comitetul Creditorilor poate solicita judecătorului sindic să fie autorizat să introducă o astfel de cerere dacă lichidatorul judiciar a omis să o formuleze.

Întrucât în cauză nu s-a constituit comitet al creditorilor datorită faptului că DGFP C-S este singurul creditor, acțiunea în răspundere poate fi promovată de aceasta, în substituirea comitetului creditorilor.

Examinând recursul declarat de creditoare prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".

În același timp, conform art. 138 al. 3 din aceeași lege "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".

Astfel, potrivit art.138 alin.1 din Legea insolvenței au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă doar administratorul sau lichidatorului judiciar, însă în cauză nu a fost promovată o astfel de acțiune.

Curtea reține și că, pe de altă parte, numai comitetul creditorilor poate formula cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, creditorii nemaiavând în prezent calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, legiuitorul prevăzând fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.

Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru.

Susținerea creditoarei că procedura insolvenței a fost închisă prematur, întrucât comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitării avizului judecătorului sindic este nefondată, având în vedere că, pe de o parte, procedura simplificată de insolvență a fost deschisă împotriva debitoarei din data de 14.02.2008, iar pe de altă parte închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 64/1995, lichidatorul judiciar neidentificând bunuri aparținând debitoarei, iar creditoarea recurentă nefiind de acord să avanseze sumele corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative aferente continuării procedurii.

În subsidiar, în același context, este de remarcat și faptul că recurenta în calitate de creditoare a SC SRL, a formulat recurs considerând că are o creanță nerecuperată în sumă de 52 de lei, sumă care la rândul său, dat fiind cuantumul derizoriu al acesteia, nu justifica efectuarea de către instanță de cheltuieli suplimentare în ce privește acțiunea în atragerea în răspundere personale patrimoniale, cu atât mai mult cu cât recurenta nu s-a oferit să avanseze în nume propriu aceste cheltuieli.

Așa fiind, constatând că nu există în cauză motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de creditoarea C-S împotriva sentinței comerciale nr. 599/JS/03.07.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 06 Octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

RED./16.10.2008

TEHNORED./2 EX/16.10.2008

PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL C-

JUDECĂTOR SINDIC:

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta, Petruța Micu, Dorin Ilie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 783/2008. Curtea de Apel Timisoara