Spete procedura insolventei. Decizia 82/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.82/C/2009 -
Ședința publică din 26 februarie 2009
PREȘEDINTE: Tătar Ioana- - - judecător
- -- JUDECĂTOR 2: Vîrtop Florica
- - -JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu
- - - grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de debitoarea-""SRL-, J-, CUI - - prin lichidatorCABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ,O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimații creditori-" IMPORT EXPORT"SRL-B,-, sector 3,ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE- O, str. -, nr.2B, jud., -""SA- I,str. - -, nr.113, Bl. 568, parter. Jud. I,-""SRL- T,-, jud. T,INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ- O, str. -, nr.2, jud. B,-" "SAB, Calea, nr.155, -.7-9,.I, sector 1 și intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR - O,-, jud. B împotriva sentinței nr.827/RL din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.-/RL/111/2006, având ca obiect - procedura insolvenței, societăți cu răspundere limitată -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta debitoare -""SRL O - prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență - dl., practician în insolvență, în baza delegației nr.129 din 26.02.2009, lipsă fiind restul părților din litigiu.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata creditoare -" "SA B, fiind restituită citația cu mențiunea "mutat de la adresă".
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru, pe citația emisă intimatului Inspectoratul Teritorial D e Muncă B se specifică schimbat adresa, O,-/A, citația fiind preluată de un angajat al acestei instituții, cauza este la primul termen de judecată în recurs, după care:
Instanța, constată procedura de citare ca fiind legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art.98 Cod procedură civilă, cu intimata creditoare -" "SA B, având în vedere că această creditoare a fost citată de la adresa indicată, neexistând la dosar nici un înscris prin care să-și schimbe sediul procesual ori cel ales.
Reprezentantul recurentei depune la dosar raportul lunar privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor și justificarea cheltuielilor efectuate și încheierea din 6 septembrie 2007, investită cu formulă executorie, încheiere prin care a fost încuviințat onorariul lichidatorului judiciar la suma de 700 lei lunar. Nu mai are alte cereri.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicitând instanței a ține cont și de înscrisurile depuse la acest termen de judecată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Prin sentința nr.827/RL din 16 octombrie 2008, Tribunalul Bihor - judecătorul sindic a admis în parte cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență și în temeiul art.131 din legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei -""SRL O și a dispus radierea debitorului din registrul comerțului/registrul societăților agricole/ registrul asociațiilor și fundațiilor/alte registre.
În temeiul art.136 din aceeași lege a fost descărcat administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, fiind încuviințat plata onorariului lichidatorului judiciar, în cuantum de 883,19 lei, echivalent cu valoarea maximă a fondurilor distribuite conform planului de distribuire aprobat, achitarea acestuia urmând a se face din fondul de lichidare constituit conform art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 actualizată.
În temeiul art.135 din Legea insolvenței s-a dispus notificarea sentinței cu debitorul, creditorii, administratorul special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, ORC de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Cabinetul Individual de Insolvență - lichidator al -""SRL O, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul ca: plata onorariului lichidatorului judiciar să fie încuviințat la plata în condițiile art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, respectiv plata acestuia să fie efectuată din fondul de lichidare, iar cuantumul onorariului lichidatorului să fie în conformitate cu cel stabilit în adunarea creditorilor din data de 4 septembrie 2007 și aprobat de judecătorul sindic prin încheierea de ședință din 6 septembrie 2007, respectiv în sumă fixă de 700 lei RON pe lună, iar cuantumul total al onorariului de plată aferent procedurii debitoarei în cauză pentru perioada iunie 2006 - octombrie 2008 ( 29 luni x 700 lei/lună) să fie încuviințat la nivelul sumei de 20.300 lei RON ( 29 luni x 700 lei/lună). Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, prin sentința nr.241 din 13 aprilie 2006, nu a fost stabilit onorariul practicianului în insolvență și prin cererea formulată de acesta la data de 15 martie 2007, prin încheierea de ședință s-a stabilit printre altele, a se încuviința onorariul lichidatorului.
În ședința adunării generale a creditorilor convocată de către lichidator în data de 04.09.2007, creditorii prezenți au aprobat onorariul la suma de 700 lei lunar, pentru lichidatorul judiciar, iar prin încheierea din 06.09.2007, instanța de judecată a încuviințat onorariul lichidatorului astfel cum a fost aprobat de adunarea creditorilor.
Lichidatorul a solicitat investirea cu formulă executorie a încheierii de încuviințare a onorariului său, însă datorită faptului că această încheiere nu a fost atacată cu recurs de către nimeni, a rămas definitivă și executorie în conformitate cu art.12(1) din Legea nr.85/2006.
Totodată, mai arată că, lichidatorul judiciar, prin cererea sa de la punctul 3, nu a solicitat stabilirea cuantumului onorariului, ci solicita plata acestuia din fondurile de lichidare, instanța de judecată făcând un calcul simplu pentru stabilirea valorii totale a sumei aferente perioadei iunie 2006 - octombrie 2008, respectiv 29 luni x 700 lei / lună = 20.300 lei.
Mai arată și că, profesia de practician în insolvență este o profesie liberală și nu este una benevolă de voluntariat, sumele încasate de lichidator nu sunt sume nete, ci sunt sume brute care se supun taxelor și impozitelor, conform legilor în vigoare.
În consecință, solicită admiterea recursului cu consecința modificării sentinței, în sensul ca totalul onorariului lichidatorului aferent perioadei iunie 2006 - octombrie 2008, să fie 29 luni x 700 lei/ lună, respectiv să fie încuviințat la suma de 20.300 lei.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr.85/2006 - art.11 c, art.12(1), 13,14,2. 19,24,etc, art.199, 158-166, 720/8 Cod procedură civilă, decizie nr.XXXVIII din 7 mai 2007 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție B și Legea nr.146/1997.
Deși, lega citați, intimații -" IMPORT EXPORT"SRL -B, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O, -""SA - I, -""SRL - T, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, -" "SA B și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, nu s-au prezentat în instanță.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă instanța apreciază recursul declarat de recurentul Cabinetul Individual de Insolvență, ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art.4 alin.1 din Legea nr.85/2006 "toate cheltuielile aferente procedurii instituită prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea și comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar și/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului".
4 al aceluiași articol prevede că" în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utilizafondul de lichidare,plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat, pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic".
Obiectul reglementării art.4 din Legea nr.85/2006 îl reprezintă sursele financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfășurării procedurii și modul lor de utilizare.
În alin.1 se prevede cu valoare de principiu, că toate cheltuielile aferente procedurii, vor fi suportate din averea debitorului, iar când averea debitorului este insuficientă pentru satisfacerea cheltuielilor, acestea vor fi acoperite din fondul de lichidare.
De asemenea, conform prevederilor art.19 alin.2 teza II din Legea nr.85/2006 raportat la prevederile art.24 din aceeași lege, în cazul în care remunerația lichidatorului judiciar se va achita din fondul de lichidare constituit conform prevederilor art.4 din lege fondul de lichidare,aceasta va fi stabilită de către judecătorul sindic pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvență.
În speță, într-adevăr judecătorul sindic a aprobat prin încheierea de ședință din 6 septembrie 2008, onorariul lichidatorului judiciar astfel cum acesta a fost stabilit de Adunarea Creditorilor din 4 septembrie 2007, respectiv în cuantum de 700 lei RON lunar.
Acest onorariu a fost însă aprobat de către judecătorul sindic doarprovizoriu, acordarea sumelor solicitate de lichidatorul judiciar putând fi dispusă în situația în care închiderea procedurii insolvenței ar fi fost în temeiul prevederilor art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006, după aprobarea raportului final și după distribuirea tuturor fondurilor sau sumelor din averea debitoarei.
Cum în cauză, închiderea procedurii insolvenței s-a dispus în baza prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006 ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitoarei și a neavansării de către creditori a sumelor corespunzătoare continuării procedurii, devin aplicabile prevederile art.19 alin.2 teza II raportat la prevederile art.24 din Legea nr.85/2006, la care s-a făcut referire mai sus, remunerația lichidatorului judiciar urmând a fi achitată din fondul de lichidare, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvență.
Drept urmare, apreciind onorariul de 700 lei/lună aprobat de judecătorul sindic, ca având un caracter provizoriu, instanța de recurs, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.4 alin.1 și 4 și art.19 alin.2 teza II și art.24 din Legea nr.85/2006, va admite ca fondat recursul declarat de recurentul Cabinet Individual de Insolvență împotriva sentinței nr.827/RL din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, care va fi modificată în parte în sensul că va încuviința plata onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 2.500 lei RON, achitarea acestuia urmând a se face din fondul de lichidare constituit conform art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 actualizată.
La stabilirea cuantumului onorariului s-a avut în vedere activitatea desfășurată de lichidatorul judiciar pe parcursul desfășurării procedurii insolvenței și faptul că prin planul de distribuire sume, depus la fila 95 dosar fond, lichidatorul judiciar a încasat un onorariu parțial.
Instanța va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondatrecursul declarat de recurentul CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ - lichidator al -""SRL O împotriva sentinței nr.827/RL din 16 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că, încuviințează plata onorariului lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ cu sediul în O,-, jud. B, cod identificare fiscală -, număr înregistrare în registrul UNPIR 10836, în cuantum de 2.500 lei RON, achitarea lui urmând a se face din fondul de lichidare constituit conform art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 actualizată.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
În concept, 03.03.2009 -
Jud. fond
Tehnoredact. - -
04.03.2009 / 3 ex.
1 com./
1. OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULIUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR - O,-, jud.
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Vîrtop Florica, Blaga Ovidiu