Suspendare hotarare aga Spete. Decizia 57/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.57/C/2008-
Camera de consiliu din data de 3 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Băltărete Savina președinte secție
JUDECĂTOR 2: Toros Vig Ana Maria
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de recurenta pârâtă SC SA cu sediul în S-, -N 1, județul B, în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE - SA cu sediul în A,Calea nr. 35 împotriva sentinței nr.315/COM din 17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.-, având ca obiect suspendare Hotărâre AGA.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatei consilier juridic în baza delegației depuse la dosar, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei,cauza este la primul termen în recurs, intimata a depus la dosar întâmpinare comunicată prin fax la 28.11.2008, după care:
Reprezentantul intimatei depune la dosar procesul verbal a ședinței Adunării generale a acționarilor SC SA din 12.04.2008 și originalul întâmpinării comunicate prin fax. Arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, menținerea în totalitate a hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată.
În motivare arată că ordonanța președințială nr.312/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor respectă normele procedurale.
Indicarea greșită a căii de atac sau a termenului de exercitare a acesteia nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii.
Recurenta nu a suferit nici o pagubă prin indicarea greșită a căii de atac.
Susținerea recurentei că hotărârea recurată s-ar contrazice nu este așa deoarece în cererea de ordonanță președințială a solicitat constatarea nulității absolute a tuturor rezoluțiilor adoptate de AGA în data de 12.04.2008 și suspendarea acestora.
Ordonanța recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, fiind îndeplinite condițiile urgenței și neprejudecarea fondului.
Faptul că în dispozitivul hotărârii este menționată calea de atac de 5 zile de la pronunțare nu este un motiv de nulitate a hotărârii. Recurenta nu a suferit nici o pagubă prin indicarea greșită a căii de atac.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Sentința nr.315/COM/17.09.2008, Tribunalul Bihora admis cererea formulată de Societatea de Investiții Financiare - SA A în contradictoriu cu pârâta SC SA S și în consecință a dispus suspendarea executării Hotărârii SC SA din 12.04.2008 până la soluționarea irevocabilă a cererii privind constatarea nulității absolute a hotărârii respective, sub condiția depunerii unei cauțiuni în cuantum de 2.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile urgenței, caracterului vremelnic și a neprejudecării fondului pentru admisibilitatea ordonanței președințiale.
Împotriva acestei ordonanțe a declarat recurs SC SA S, solicitând casarea ei și rejudecând cererea, respingerea ei ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului său pârâta arată că ordonanța a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 Cod Procedură Civilă, fiind judecată fără citarea părților, termenul de recurs s-a dat de la pronunțare, iar judecata s-a făcut în cameră de consiliu.
Ordonanța președințială cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei.
În tot cuprinsul ordonanței, inclusiv în dispozitivul acesteia se face referire la hotărârea din 12.04.2008, în timp ce, conform acțiunii principale ce face obiectul dosarului nr- a Tribunalului Bihor aceasta se referă la două hotărâri din 12.04.2008, cea a cărei executare a fost suspendată nefiind individualizată și ca atare imposibil de realizat.
Deși în considerentele ordonanței sunt reiterate în esență motivele invocate de intimata reclamantă în susținerea cauzei, respectiv " riscul repartizării profitului de către administrator în frauda legii " și faptul că " s-ar îngrădi dreptul legal al acționarilor de a răspunde liber de acțiunile ce le aparțin ", în motivarea soluției nu se face nici o referire la acestea, nefiind nici însușite, nici înlăturate de către instanța de fond.
Raportat la cele două motive invocate de reclamanta intimată sub aspectul urgenței, recurenta învederează că ulterior din data de 12.04.2008, respectiv la 30.06.2008, în baza notei contabile și a declarației rectificative privind impozitul pe profit aferente anului fiscal 2007, s-a constituit fondul de rezervă, în cota prevăzută de art. 183 din Legea nr.31/1990 republicată, astfel că nu există " riscul " invocat.
Prin modificarea actului constitutiv al societății, în sensul introducerii clauzei privind dreptul de preempțiune al acționarilor la cumpărarea acțiunilor societății lor, nu se îngrădește sub nici o formă dreptul invocat de către intimată și nici chiar dreptul de dispoziție al acționarilor asupra acțiunilor deținute, încălcarea dreptului de preempțiune reglementat prin actul constitutiv atrăgând nulitatea actului juridic încheiat.
Ordonanța a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Referitor la urgență, instanța nu s- pronunțat asupra motivelor invocate de intimată, reținând fără nici un temei legal că urgența este prezumată.
Instanța de asemenea n-a analizat condiția prealabilă impusă de art. 133 alin.1 din Legea nr.31/1990 respectiv intentarea cererii odată cu acțiunea în anulare, în speță ordonanța președințială fiind înregistrată la 08.09.2008, iar acțiunea în anularea hotărârii la 22.05.2008, toate motivele invocate în ordonanță fiind preexistente acțiunii principale.
Recurenta mai arată că nici condiția vremelniciei nu este îndeplinită, intentarea acțiunii în anulare nejustificând prin ea însăși suspendarea executării Hotărârii.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 5, 7, 9, art. 304 ind.1, art. 312 (1) - (4), art.581 și 582 Cod Procedură Civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă Societatea de Investiții Financiare SA Aas olicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că ordonanța pronunțată este temeinică și legală.
Verificând ordonanța președințială recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 306 și 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este netemeinică și nelegală.
Primul motiv de recurs privind pronunțarea ordonanței fără citarea părților și în camera de consiliu este neîntemeiat și nu atrage nulitatea hotărârii instanței raportat la prevederile art. 581 (3) Cod Procedură Civilă privind posibilitatea judecării ordonanței fără citarea părților și art. 132 pct. 9 din Legea nr.31/1990, care reglementează judecarea fondului în cameră de consiliu.
Indicarea greșită a momentului de la care începe să curgă termenul de recurs de asemenea nu atrage casarea, fiind stabilit de legiuitor și nu de judecător.
Referitor la motivarea ordonanței, într-adevăr instanța de fond nu a făcut trimitere expresă la motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare.
În ce privește cel de-al treilea motiv de recurs constând în pronunțarea ordonanței cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și acesta este întemeiat.
Potrivit art.133 din Legea nr.31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, odată cu intentarea acțiunii în anulare reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării hotărârii atacate.
Or, intentarea cererii de suspendare a executării Hotărârii SC SA S la 08.09.2008, față de data de 22.05.2008 când a fost înregistrată la Tribunalul Bihor acțiunea în constatarea nulității absolute a hotărârilor SC SA S adoptate în ședința din 12.04.2008, deci la 3 luni și J de la înregistrarea acțiunii în anularea Hotărârii, constituie o dovadă certă, că în cauză nu există nici o urgență.
Referitor la neprejudicierea fondului, nici această condiție nu este îndeplinită în speță, neputându-se lua măsura suspendării fără a cenzura legalitatea hotărârilor din 12.04.2008 prin prisma motivelor de fond invocate în motivarea cererii, ceea ce este inadmisibil pe calea ordonanței președințiale.
În consecință, în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod Procedură Civilă, față de considerentele enunțate, instanța urmează a admite ca fondat recursul și a modifica sentința în întregime, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării hotărârii SC SA S din 12.04.2008, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.581 (1) Cod procedură civilă pentru admisibilitatea cererii.
Recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
ADMITE ca fondat recursul declarat de SC SA S împotriva sentinței nr.315/COM din 17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Hotărârii SC SA din 12.04.2008 formulată de reclamanta SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE - SA cu sediul în A,Calea nr. 35 în contradictoriu cu pârâta SC SA cu sediul în S-, -N 1, județul
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
Red.dec.
În concept la 10.12.2008
Jud fond.
Tehn.red./2 ex.
10.12.2008
Președinte:Băltărete SavinaJudecători:Băltărete Savina, Toros Vig Ana Maria