Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 455/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 455/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 11922/107/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /2010
SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 455/F/2013
Ședința publică de la 10 iunie 2013
Completul compus din:
Judecător sindic: D. C.
Grefier: V. L.
Pe rol se află se află derularea procedurii falimentului privind pe debitoarea ., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată prevăzută de Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță consilier juridic T. I. pentru creditoarea DGFP A. și lichidatorul judiciar al debitoarei, practicianul în insolvență D. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
La data de 7.06.2013 lichidatorul judiciar a depus la dosar Raportul cu propunerea de închiderea procedurii falimentului potrivit art.131 din Legea 85/2006, la care a anexat documente justificative.
Judecătorul sindic acordă cuvântul lichidatorului judiciar și reprezentantei creditoarei DGFP A. asupra cererii de închiderea procedurii falimentului.
Lichidatorului judiciar solicită închiderea procedurii falimentului în condițiile prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006, având în vedere faptul că debitoarea nu deține bunuri de valorificat și nici creanțe de încasat iar unicul creditor nu a avansat sume pentru continuarea procedurii. Totodată solicita radierea debitoarei din evidentele ORC A. și aprobarea decontului cu cheltuielile avansate si remunerația acestuia .
Reprezentantul creditoarei DGFP A. precizează că este de acord cu închiderea procedurii falimentului .
JUDECĂTORUL SINDIC
Constată că lichidatorul judiciar al debitoarei a solicitat închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Deliberând cu privire la această cerere, judecătorul sindic reține că:
Potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006: "(1) În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. (2) În cazul prevăzut la alin. 1 nu sunt aplicabile prevederile art. 129."
Având în vedere acestea, întrucât nu există bunuri în averea debitorului și nici creanțe de încasat și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, se va închide procedura falimentului, se va dispune radierea societății debitoare din registrul comerțului.
Se va aproba decontul retribuirii lichidatorului judiciar C. individual de insolvență D. M., cu sediul în A. I., .. 6, ., județul A., de 3.143,40 RON, cu TVA inclus, care se va achita din fondul de lichidare prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Iar în conformitate cu dispozițiile art. 136 din lege, judecătorul sindic și lichidatorul sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea ei, creditoare și asociați.
Pentru aceste motive.
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, închide procedura falimentului privind pe debitoarea ., cu sediul în P., ., județul A., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, cod unic de înregistrare_.
Dispune radierea societății debitoare din registrul comerțului.
Aprobă decontul retribuirii lichidatorului judiciar C. individual de insolvență D. M., cu sediul în A. I., .. 6, ., județul A., de 3.143,40 RON, cu TVA inclus, care se va achita din fondul de lichidare prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
În conformitate cu dispozițiile art. 136 din lege, judecătorul sindic și lichidatorul sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea ei, creditoare și asociați.
Prezenta hotărâre va fi notificată potrivit art. 135 din Legea nr. 85/2006 către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul A. și Direcției Generale a Finanțelor Publice A..
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. C. V. L.
Redactat DC/Tehnoredactat VL/17.06.2013
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 199/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 247/2013.... → |
|---|








