Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 372/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 372/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 16461/107/2011*/a2
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA COMERCIALĂ NR.372/F/2013
Ședința publică de la 20 mai 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. C.
Grefier V. L.
Pe rol se află contestația debitoarei ., prin administratorul social P. P. M., formulată împotriva tabelului preliminar al creanțelor rectificat întocmit de administratorului judiciar SP D. I. IPURL, în ce privește creanțele creditoarelor ., . și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă în instanță avocat A. I. pentru contestatoarea debitoare ., cu împuternicire de la administratorul social P. P. M., consilier juridic N. V. pentru creditoarea DGFP A. și consilier juridic G. P. pentru administratorul judiciar al debitoarei.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
La data de 16.05.2013 creditoarea . a depus la dosar întâmpinare.
La data de 17.05.2013, creditoarea DGFP A. și administratorul judiciare a depus la dosar întâmpinare.
La data de 17.05.2013 creditoarea R. B. SA a depus la dosar prin fax iar la data de 20.05.2013, prin poștă, întâmpinare.
Judecătorul sindic comunică avocatei contestatoarei câte un exemplar al întâmpinărilor și lasă cauza la a doua strigare pentru studiul acesteia.
Avocata contestatoarei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 120 lei și timbru judiciar de 0,5 lei.
Judecătorul sindic pune în discuție excepția necompetenței materiale de soluționare a contestației cu privire la creanța creditoarei R. B. SA, ridicată în întâmpinare de către administrator judiciar, pct. 3..
Reprezentantul administratorului judiciar solicită admiterea excepției cu privire la punctul cinci al contestației, referitoare la cauzele contractuale, raportat la prevederile art. 11 din Legea 85/2006, ca urmare a atribuțiilor prevăzute expres în alin.1 lit. a-n.
Avocata contestatoarei solicită admiterea acestei excepții și declinarea cauzei spre competentă soluționare a capetelor 3-10 ale contestației, Judecătoriei Alba Iulia.
Judecătorul sindic respinge excepția necompetenței materiale de soluționare a contestțeie la tabelul preliminar în ce privește creanța R. B. Sa, invocată de administratorul judiciar și pune în discuție excepția tardivității formulării contestației, invocate de creditoarele DGFP A. și R. B. SA.
Reprezentanta creditoarei DGFP A. solicită admiterea acestei excepții întrucât Tabelul preliminar al creanțelor a fost publicat în BPI la data de 22.02.2013 iar eventualele contestații puteau fi depuse în cinci zile de la publicarea tabelului, această contestație fiind depusă la data de 18.04.2013. Astfel nu au fost îndeplinite prevederile art. 73 alin.2 din Legea 85/2006.
Avocata contestatoarei solicită respingerea excepției tardivității formulării contestației întrucât tabelul preliminar a fost rectificat și comunicat la data de 8.04.2013.
Reprezentantul administratorului judiciar solicită respingerea excepției tardivității întrucât tabelul creanțelor a fost rectificat la data de 4.04.2013 și astfel contestația a fost formulată în termenul legal, întrucât privește, așa cum reiese din contestație tabelul preliminar astfel rectificat.
Judecătorul sindic respinge excepția tardivității formulării contestației și acordă cuvântul reprezentanților părților asupra contestației.
Avocata contestatoarei avocat A. I. pentru contestatoarea debitoare ., cu împuternicire de la administratorul social P. P. M., învederează instanței că nu mai susține contestația cu privire la creditoarea DGFP A..
Solicită admiterea contestației, așa cum a fost formulată. În ceea ce o privește pe creditoarea R. B. SA pentru motivele arătate pe larg în aceasta. Un motiv în plus pe care îl învederează este acela că ceastă creditoare nu a calculat penalitățile doar până la data deschiderii procedurii insolvenței ci și după această dată.
Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul administratorului judiciar consilier juridic G. P. solicită admiterea contestației. În ceea ce privește creanța creditoarei ., debitoarea a făcut dovada achitării parțiale a acestei creanțe.
Consilier juridic N. V. pentru creditoarea DGFP A. arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța lasă cauza în pronunțare asupra contestației formulată de către debitoare prin administratorul statutar.
JUDECĂTORUL SINDIC
Deliberând, constată că debitoarea ., prin administratorul social P. P. M., a formulat contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor rectificat întocmit de administratorului judiciar SP D. I. IPURL, în ce privește creanțele creditoarelor ., . și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A., solicitând:
Înscrierea creditoarei . cu suma de 49.795,51 lei,
Înlăturarea creanței creditoarei DGFP, ca tardiv depusă, iar în subsidiar înscrierea creditoarei DGFP cu suma reprezentând creanța bugetară exceptând penalitățile calculate de la data deschiderii procedurii de insolvență și până la înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor;
- să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar nr. 213/16.05.2006, încheiat între părți în ce privește următoarele clauze abuzive:
- clauza prevăzută în cadru! punctului 3.2, anume: "rata anuala a dobânzii se compune din Rata de referință egală cu BUBOR la o lună, valabilă la data primei trageri din credit, la care se adaugă o marjă fixă de 7 puncte procentuale" și să se dispună înlăturarea acesteia, stabilind modul de calcul al dobânzii astfel cum este prevăzut în Condițiile generale de creditare, respectiv în felul următor: valoarea Bubor/Euribor la 6 luni + marja fixă de 3,52 p.p;
- fiind nedatorată orice dobândă percepută de către R. începând cu luna aprilie 2010 până la rămânerea irevocabilă a sentinței;
- cu restituirea de către bancă a sumelor percepute în plus începând cu luna aprilie sau să compenseze sumele încasate abuziv cu sumele datorate de debitoare; refacerea planului de rambursare al creditului, astfel cum se impune după înlăturarea clauzelor abuzive;
- să se constatate abuzive și nule clauzele prin care creditoarea a introdus în contractual de credit comisionul de administrare credit, și față de cuantumul acestuia, să se constatate că acesta ascunde în cadrul său alte comisioane, cu înlăturarea clauzelor privind comisionul de administrare credit;
- să fie obligată creditoarea R. să înlăture din componența D. comisioanele de administrare și de urmărire riscuri precum și alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării contractului);
- să se constatate abuzivă clauza prevăzută la punctul 3.6 din Contractul de credit conform căreia împrumutatul datorează o dobândă penalizatoare fluctuantă, ce se acumulează zilnic, prin aplicarea la valoarea sumei restante a ratei anuale a dobânzii penalizatoare ce este egală cu: Rata anuala a dobânzii plus marja fixă de 15 puncte procentuale;
Susține în motivarea contestației că, creditoarea .. a solicitat descinderea procedurii insolvenței pentru suma de 54.803,51 lei, între timp a achitat către aceasta creditoare suma de 5.008 lei, astfel rămânând diferența de 49.795 lei de achitat. Așadar din eroare administratorul judiciar . a înscris creditoarea B. I. Sri cu suma de 65.137,51 lei.
Consideră clauzele contractuale menționate în petitul contestației ca fiind abuzive, ceea ce face cauza convenției de împrumut să fie ilicită. Banca i-a pus la dispoziție un formular tipizat ale cărui clauze nu au putut fi negociate, prin urmare banca a transformat tacit contractul într-unul de adeziune, context în care aceste clauze sunt abuzive deoarece nu au putut fi negociate și au creat în contul debitoarei și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru între drepturile și obligațiile contractuale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Același text legal prevede că dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Fiecare dintre creditoarele ., . și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A. au depus la dosar întâmpinare.
1. Creditoarea . a arătat că este de acord cu admiterea contestației, întrucât creanța datorată de contestatoarea debitoare . este într-adevăr de 49.795 lei, reprezentând contravaloare marfă.
Potrivit art. 73 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, debitorul, creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanțe.
Astfel cum a fost de acord și creditoarea și debitoarea, creditoarea a solicitat instanței deschiderea procedurii de insolvență împotriva societății debitoare ., întrucât aceasta îi datorează suma de 54.803,51 lei, cu titlu de contravaloare marfă, iar această sumă depășește valoarea prag prevăzută de Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței. Pe parcursul soluționării cererii ce formează obiectul dosarului nr._ 1*, debitoarea a achitat suma de 5.008 lei, rămânând neachitată suma de 49.795.21 lei, pentru care a formulat și cererea de admitere a creanței.
Reiese astfel că din eroare administratorul judiciar . a înscris societatea creditoare . în tabelul preliminar rectificat al creanțelor cu suma de 65.137,51 lei.
Așa fiind, se va admite contestația debitoarei ., prin administratorul social P. P. M., formulată împotriva tabelului preliminar al creanțelor rectificat întocmit de administratorului judiciar SP D. I. IPURL, în ce privește creanța creditoarei ., și se va dispune înscrierea creditoarei în tabelul creanțelor cu creanța de 49.795 lei, reprezentând contravaloare marfă.
2. Contestația debitoarei ., prin administratorul social P. P. M., formulată împotriva tabelului preliminar al creanțelor rectificat întocmit de administratorului judiciar SP D. I. IPURL, în ce privește creanța creditoarei ., este neîntemeiată.
În fapt, între R. B. SA prin Agenția A. (fosta Sucursala A.), în calitate de creditor și ., în calitate de debitor, s-a încheiat Contractul de credit FLEXI IMM nr. 13/16.05.2006 prin care s-a acordat debitoarei un împrumut în sumă de 105.000 lei conform art. 1.1. din contractul menționat anterior, suma destinată finanțării activității curente.
Întrucât debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de plată la termenele stabilite în contract, creditul a fost declarat scadent anticipat începând cu 17.11.2008, conform Notificării nr. 3402/_.
La data deschiderii procedurii insolvenței, 12.11.2012, suma afirmată de către banca creditoare R. B. SA ca datorată și neachitată era de 73.457,99 lei, conform extrasului de cont atașat întâmpinării, nr. 489/25 02.2013: credit restant: 37.169,18 lei; dobânzi penalizatoare: 35.921 lei; comisioane: 367,81 lei.
Potrivit prevederilor art. 6 Garanții și Asigurări din Contractul de credit, în vederea garantării obligaților asumate prin contract sau în legătură cu acestea, s-a constituit în favoarea R. B. SA, conform Contractului de garanție reală mobiliară nr. 7/16.05.2006, iar garanția reală mobiliară de rangul întâi, fără deposedare asupra soldului creditor al contului curent constituită de împrumutat asupra disponibilităților bănești prezente și viitoare evidențiate în soldul creditor al contului curente cu cod IBAN R010RZBR_432 denominat în RON, deschis la R. B. SA așa cum rezultă din extrasul de la Arhivă Electronică de Garanții Reale Mobiliare consultată în data de 24.02.2011, garanțiile menționate anterior au fost înregistrate, conform Avizului ID 2006 -_ - UJZ.
În esență, debitoarea . invocă în cuprinsul contestației sale existența mai multor clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 în Contractul de credit FLEXI IMM nr. 13/16.05.2006 încheiat între R. B. SA prin Agenția A. (fosta Sucursala A.), în calitate de creditor și ., în calitate de debitor.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 republicată privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În sensul legii, potrivit art. 2: (1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. (2) Prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.
Din interpretarea acestor texte de lege, reiese că are calitatea de consumator și poate astfel invoca existența clauzelor abuzive în contract doar o persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații.
Debitoarea ., societate comercială cu răspundere limitată nu are calitatea de consumator în sensul Legii nr. 193/2000 și nu poate invoca art. 4 din această lege pentru a denunța clauzele contractului încheiat cu . ca fiind abuzive.
Astfel, se impune respingerea contestației debitoarei ., prin administratorul social P. P. M., formulată împotriva tabelului preliminar al creanțelor rectificat întocmit de administratorului judiciar SP D. I. IPURL, în ce privește creanța creditoarei ., creanță ce rezultă din Contractul de credit FLEXI IMM nr. 13/16.05.2006 încheiat între R. B. SA prin Agenția A. (fosta Sucursala A.), în calitate de creditor și ., în calitate de debitor.
3. În fine, întrucât debitoarea a renunțat la judecarea contestației formulate împotriva tabelului preliminar al creanțelor rectificat întocmit de administratorului judiciar SP D. I. IPURL, în ce privește creanța creditoarei DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A..
Se va lua act de această renunțare, în conformitate cu art. 246 din vechiul Cod de procedură civilă (aplicabil în cauză) potrivit căruia reclamantul poate renunța oricând la judecată.
Pentru aceste motive.
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
1. Admite contestația debitoarei ., cu sediul social în A. I., ., județul A., prin administratorul social P. P. M., formulată împotriva tabelului preliminar al creanțelor rectificat întocmit de administratorului judiciar SP D. I. IPURL, cu sediul în cu sediul în A. I., .. 6, ., județul A., în ce privește creanța creditoarei ., cu sediul în Râmnicu V., ., județul V..
Dispune înscrierea creditoarei în tabelul creanțelor cu creanța de 49.795 lei, reprezentând contravaloare marfă.
2. Respinge contestația debitoarei ., prin administratorul social P. P. M., formulată împotriva tabelului preliminar al creanțelor rectificat întocmit de administratorului judiciar SP D. I. IPURL, în ce privește creanța creditoarei ., cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle nr. 15, sectorul 1.
3. Ia act de renunțarea debitoarei ., prin administratorul social P. P. M., la judecarea contestației formulate împotriva tabelului preliminar al creanțelor rectificat întocmit de administratorului judiciar SP D. I. IPURL, în ce privește creanța creditoarei DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A., cu sediul în A. I., ., județul A.,
Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. C. V. L.
Redactat DC/Tehnoredactat VL/23.05.2013/7 exemplare
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 325/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 43/2013.... → |
|---|








