Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 70/2016. Tribunalul BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 70/2016 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 70/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 70/2016
Ședința publică din data de 19.01.2016
Președinte: C. A.
Judecător: O. M.
Grefier: M. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă T. CT SA, prin administrator judiciar PROFESIONAL TENARUS IPURL, cu sediul în Onești, ., jud. Bacău, în contradictoriu cu intimatul-pârât A. G. cu domiciliul în Onești, ., ., cu privire la sentința civilă nr. 1554 C pronunțată de Judecătoria Onești în data de 18 iunie 2015, în dosarul nr._ având ca obiect „cerere valoare redusă”.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Constatând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat sau probe de administrat în apel, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă de către apelantă, tribunalul constată cauza în stare de judecată și reține spre soluționare apelul formulat.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești sub nr._ la data de 23.03.2015 reclamanta T. CT SA a chemat în judecată pârâtul A. G., solicitând ca pe calea cererii de valoare redusă să fie obligat pârâtul la plata sumei de 56,03 lei și la plata dobânzii contractuale pe zi de întârziere de 0,1% de la data de 14.04.2010.
În motivare, arată în esență că între părți s-a încheiat contractul nr. 774/02.08.2008 prin care debitorul s-a obligat la plata contravalorii facturilor aferente fiecărei luni, fiind întrunite condițiile certitudinii, lichidității și exigibilității creanței. Arată că suma de 56,03 lei reprezintă contravaloarea energiei termice și suma de 80,50 lei penalități de întârziere, conform modului de calcul anexat. Precizează că debitul principal reprezintă contravalorea agentului termic consumat în perioada 28.02._15.
II. Prin sentința civilă nr. 1554-C din data de 18 iunie 2015 Judecătoria Onești a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că scadența de plată a ultimei facturi de debit principal a fost în 2010. A reținut că potrivit art. 1 din Decretul 167/1958 aplicabil în cauză conform art. 201 din Legea 71/2011, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, termenul de prescripție fiind de 3 ani confom art 3 din același act normativ. A mai reținut că potrivit art. 1 alin. 2 din același decret, odată cu stingerea dreptului la acțiune pentru debitul principal s-a stins și dreptul la acțiune privind debitele accesorii.
III. Împotriva acestei hotărâri reclamanta T. CT SA a declarat apel solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii.
În motivare arată că, dacă în vechea reglementare a prescripției extinctive, instanța de judecată era obligată ca din oficiu să cerceteze dacă dreptul la acțiune este prescris, prin noua reglementare prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, neputând fi invocată din oficiu, în mod greșit procedând instanța de fond.
IV. Analizând înscrisurile aflate la dosar, tribunalul constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de apelantă vizează nelegalitatea sentinței sub aspectul greșitei aplicări a legii privind prescripția dreptului la acțiune.
Tribunalul reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 969 cod civil potrivit cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante” precum si faptul că între părți s-a încheiat un contract de furnizare a agentului termic (reclamanta T. CT SA preluând obligațiile T. SRL din contract), potrivit căreia pârâtul avea obligația de a achita integral și la termen facturile emise reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.
Tribunalul constată că scadența ultimei facturi de debit principal a fost în 14.06.2011, conform anexei intitulate Situația facturilor neachitate și de majorare calculate între 01.08._15, facturile scadente ulterior acestei date fiind de majorări, aspect corect sesizat și de către instanța de fond.
Prin raportare la data scadenței debitului principal, formularea acțiunii în pretenții pentru debit principal și penalități (majorări pentru neplata debitului principal) la data de 23.03.2015 apare ca fiind ulterioară împlinirii termenului de trei ani de prescripție a dreptului material la acțiune calculat conform art. 3 alin. 1 și art. 1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripție.
Susținerile apelantei în sensul că instanța nu ar fi avut dreptul să invoce din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune nu pot fi primite întrucât dispozițiile art. 18 din Decretul 167/1958 privitor la prescripție impun analizarea din oficiu de către instanță, aceasta fiind legea aplicabilă în cauză, și nu Noul Cod Civil. Termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru debitul principal a început să curgă de la data scadenței facturii, iar prescripția dreptului la acțiune pentru accesorii (dobânda legală / penalități de întârziere) are caracter accesoriu prescripției dreptului la acțiune pentru debitul principal, urmând soarta acestuia, conform art. 1 alin. 2 din același Decret.
Nu sunt aplicabile prevederile Noului Cod Civil, întrucât acestea guvernează doar prescripțiile care au început să curgă ulterior intrării sale în vigoare, și nu prescripțiile începute anterior intrării sale în vigoare, care sunt guvernate de legea în vigoare la momentul începutului cursului termenului de prescripție, așa cum s-a reținut în decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 1/2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit căreia „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
Întrucât instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor legale pe care le-a aplicat în litera și spiritul lor, în conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. 1 C.proc.civ, tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat.
Prezenta decizie este definitivă conform art. 634 alin. 1 pct. 4 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă T. CT SA, prin administrator judiciar PROFESIONAL TENARUS IPURL, cu sediul în Onești, ., jud. Bacău, în contradictoriu cu intimatul-pârât A. G. cu domiciliul în Onești, ., ., jud. Bacău, cu privire la sentința civilă nr. 1554 C pronunțată de Judecătoria Onești în data de 18 iunie 2015, în dosarul nr._ având ca obiect „cerere valoare redusă”.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.01.2016.
Președinte, Judecător,
C. A. O. M.
Grefier,
M. A.
Tehnored. 2 ex, C.A., 21.01.2016
Jud. Fond M. C. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 56/2016. Tribunalul BACĂU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 12/2016. Tribunalul BACĂU → |
|---|
