Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 128/2016. Tribunalul BACĂU

Sentința nr. 128/2016 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 128/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBBAC:2016:013._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 128/2016

Ședința publică de la 17 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I.

Grefier C. P.

Pe rol fiind derularea procedurii de faliment privind pe debitor . PRIN LICHID. JUD. M.R.L. IAȘI.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă l.j. al debitoarei prin c.j.Ț. C.,lipsă fiind creditorii.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, se învederează faptul că procedura este legal îndeplinită cu părțile.

Lichidatorul judiciar al debitoarei prin reprezentant arată că a depus raport final cu propunere de închidere a procedurii și dovada de publicare în B.P.I. Nu mai are alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, judecătorul sindic constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Lichidatorul judiciar al debitoarei prin consilier juridic având cuvântul solicită aprobarea raportului final, a se dispune închiderea procedurii, radierea societății din R.C., descărcarea lichidatorului de orice sarcini și îndatori, și acordarea cheltuielilor de procedură din fondul de lichidare.

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale pricinii, declară închise dezbaterile și reține cauza pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

În fapt, prin sentința civilă nr. 223 din data de 1.04.2015 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul Bacău s-a declanșat procedura falimentului împotriva debitoarei ., fiind desemnat în funcția de lichidator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL.

După întocmirea procedurilor de notificare a falimentului conform art. 100 din Legea 85/2014, lichidatorul judiciar a înregistrat la dosarul cauzei, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de faliment, tabelul preliminar de obligații al societății debitoare, iar ulterior, tabelul definitiv de creanțe.

Prin raportul de activitate nr. 84/26.01.2016, publicat în B.P.I. nr. 1749/27.01.2016 lichidatorul judiciar a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru a acoperi cheltuielile de lichidare.

Totodată, a fost depus la dosarul cauzei procesul verbal al adunării creditorilor nr. 1132/16.06.2015, publicat în BPI nr._/17.06.2015 din care rezultă faptul că, nu se avansează sume în vederea continuării procedurii.

În drept, conform art. 174 din Legea nr.85/2014 în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezentul titlu, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va audia de urgență creditorii într-o ședință, iar în cazul refuzului exprimat de aceștia de a avansa sumele necesare sau în cazul neprezentării acestora, deși s-a îndeplinit procedura citării prin BPI, va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Cu privire la prima condiție, având în vedere ca debitoarea nu deține in patrimoniu bunuri care sa fie valorificate in cadrul procedurii și să acopere cheltuielile administrative, instanța apreciază că procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei poate fi închisă, fiind aplicabile prevederile actului normativ enunțat.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de art. 174 din Legea nr. 85/2014, se reține că alin. (1) al art. 39 din Codul insolvenței prevede regula potrivit căreia toate cheltuielile aferente procedurii se suportă din averea debitorului, iar alin. (4) reglementează excepția referitoare la utilizarea fondului de lichidare în lipsa disponibilităților din contul debitorului. Această excepție nu își găsește însă aplicarea decât în situația în care se justifică desfășurarea în continuare a procedurii în scopul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 85/2014 de acoperire a pasivului, întrucât, în cauză, este necontestată lipsa bunurilor din averea debitoarei, nu se poate pune problema acoperirii pasivului și, prin urmare, nu se justifică nici folosirea fondului de lichidare pentru continuarea procedurii, doar creditorii putând să-și asume riscul avansării de noi sume și implicit, al creșterii pasivului.

Or, în prezenta cauză creditorii nu înțeleg să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii si nici nu au formulat contestație împotriva propunerii de închidere a procedurii.

În speță, continuarea procedurii insolvenței nu mai are nicio justificare, deoarece prelungirea procedurii nu duce decât la acumularea de noi cheltuieli în procedură, care trebuie să fie avansate din fondul de lichidare creditori nu s-au oferit să le acopere ei prin avansarea de sume în acest scop. Utilizarea sumelor de bani din acest fond pentru continuarea procedurii, în conformitate cu dispozițiile art.39 alin.4 din Legea nr.85/2014, se justifică doar în situațiile în care sunt premise pentru încasarea unor sume de bani din averea debitoarei, ceea ce nu este cazul în speță.

Scopul procedurii insolvenței este recuperarea creanțelor creditorilor și în nici un caz majorarea pasivului debitoarei prin acumularea de noi cheltuieli în procedură, cheltuieli inutile în condițiile în care debitoare nu deține bunuri în patrimoniu.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 174 din Legea 85/2014 va închide procedura falimentului și va dispune radierea debitoarei din Oficiul Național al Registrului Comerțului, iar în temeiul art. 180 din lege, va descărca de îndatoriri și responsabilități lichidatorul judiciar și persoanele care l-au asistat.

În ceea ce privește onorariul solicitat de lichidatorul judiciar în temeiul art. 39 alin. 4 din Legea 85/2014 privind codul insolvenței instanța va dispune plata din fondul de lichidare a sumei de 3000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii.

În temeiul art. 174 din Legea 85/2014 închide procedura insolvenței debitoarei . cu sediul în Onești, ., ., . înmatriculată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bacău sub nr. J_ și CUI_.

Radiază debitoarea din registrul comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău.

În temeiul art. 180 din Legea 85/2014 descarcă lichidatorul judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 179 din Legea 85/2014 notifică prezenta hotărâre direcției regionale sau, după caz, administrației județene a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru efectuarea mențiunii. Aceasta va fi notificată și tuturor creditorilor, prin publicare în BPI.

În temeiul art. 39 din Legea 85/2014 dispune plata către lichidatorul judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL, din fondul de lichidare, a onorariului administrator judiciar și lichidator judiciar în sumă totală de 3000 lei FTVA.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin BPI.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2016.

Președinte,

C. I.

Grefier,

C. P.

Red./tehnored. Sent. Jud. C. I./ 19.02.2016

C.P. 18 Februarie 2016/4ex.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 128/2016. Tribunalul BACĂU