Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1711/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 1711/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 10832/111/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
Secția a II a civilă, contencios administrativ și fiscal
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 1711/F/2013
Ședința publică din 04.06.2013
JUDECĂTOR SINDIC: V. I.
GREFIER: P. E. G.
Pe rol fiind pentru azi judecarea cererii de deschidere a procedurii de insolvență formulată de creditoarea ., prin administrator judiciar CONSULTA 99 SPRL, cu sediul în Otopeni, Calea Bucureștilor 305A42, ., având J_ și CUI_, în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în Oradea, .. 4, ., jud. Bihor, având nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J_ și CUI_.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, invederându-se judecătorului sindic cele de mai sus, cererea este scutită de taxa de timbru, după care:
JUDECATORUL SINDIC
DELIBERÂND:
., prin administrator judiciar CONSULTA 99 SPRL, cu sediul în Otopeni, Calea Bucureștilor 305A42, ., având J_ și CUI_, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului ., cu sediul în Oradea, .. 4, ., jud. Bihor, având nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J_ și CUI_ la data de 12.04.2013 și că nu s-a formulat contestație, potrivit art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu înscrisurile depuse la dosar.
Constatând că, creditorul are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 105.324,37 lei dovedită cu actele justificative depuse la dosar,
Constatând că sunt îndeplinite condițiile legii,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea . cu sediul social în Otopeni, Calea Bucureștilor, nr.305A42, etaj 2, Jud.Ilfov societate aflată în reorganizare judiciară prin administrator judiciar CONSULTA 99 SPRL pentru deschiderea procedurii insolvenței (procedura generală) împotriva debitorului . cu sediul în Oradea, ..4, etaj 10, ., CUI Ro_, J_
În temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului . cu sediul în Oradea, ..4, etaj 10, ., CUI Ro_, J_
În temeiul art.34 din Legea privind procedura de insolvență,
Numește administrator judiciar Cabinet individual de Insolvență T. O., membru UNPIR – Filiala Bihor, cu nr. de ordine în tabelul practicienilor 1 B 1990, cu sediu în Oradea, ., ., ., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege.
Dispune ca administratorul judiciar desemnat să convoace adunarea generală a asociaților debitoarei pentru a-și desemna un administrator special conform art.3 pct.26 și art.18 din Legea nr.85/2006. În acest sens administratorul judiciar va convoca asociații debitoarei conform art.7 alin.1 și 9 din Legea nr.85/2006 dar și prin scrisoare recomandată la domiciliul acestora.
Pune în vedere administratorului judiciar ca, înainte de a fi depuse la instanță, toate rapoartele pe care le va întocmi să fie aduse la cunoștința comitetului creditorilor conform art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
În temeiul art.61 din Legera nr.85/2006 dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaților, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art.252 din Legea nr.31/1990 republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului judiciar.
Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la 19.07.2013.
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 08.08.2013
Fixează termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 15.10.2013, cam. 3 ora 9.
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către administratorul judiciar.
Pune în vedere administratorului judiciar ca în tabelele de creanțe pe care le va întocmi să fie trecute datele de identificare ale creditorilor conform art.6 alin.2 din HG nr.460/2005. O copie a acestor date (tabele) va fi depusă spre publicare și în Buletinul Procedurilor de Insolvență. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească în termen de 20 de zile de la desemnarea sa, raportul prevăzut de art.54 alin.1 din Legea nr.85/2006 și să-l depună la dosarul cauzei. În cazul în care debitorul se încadrează în criteriile prevăzute la art.1 alin.2 din Legea nr.85/2006 administratorul judiciar va depune raportul cu propunerea de intrare în faliment în formă simplificată însoțită de documentele doveditoare și dovada îndeplinirii procedurii de notificare conform art.7 alin.1 și 9 din Legea nr.85/2006 a creditorului/creditorilor care au depus cerere întroductivă precum și a debitoarei – prin administratorul special dacă acesta a fost desemnat. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească raportul prev. de art.59 alin.1 din Legea nr.85/2006 și să-l depună la dosarul cauzei în termen de 40 de zile de la desemnarea sa. În cazul în care debitorul nu se încadrează în criteriile prevăzute la art.1 alin.2 din Legea nr.85/2006 propunerea de intrare în procedură generală va fi făcută de administratorul judiciar în conformitate cu dispozițiile art.59 alin.2, 4, 5, 6 și art.60 alin.1, 2 din Legea nr.85/2006. O copie a raportului va fi comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire persoanelor cărora le este imputabilă apariția insolvenței, dacă vor fi identificate astfel de persoane.
În temeiul art.4 din Legea nr.85/2006 dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. În temeiul art.11 lit.g teza II coroborat cu art.20 alin.2 din Legea nr.85/2006 autorizează administratorul judiciar pentru sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.143 – 147 din același act normativ.
Dispune comunicarea prezentei hotărâri creditoarei, debitoarei, administratorului judiciar desemnat, ORC de pe lângă Tribunalul Bihor în vederea efectuării mențiunilor și publicarea în BPI, instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul declarat la registrul comerțului și tuturor băncilor unde debitorul are conturi deschise.
Fixează termenul pentru continuarea procedurii la 15.10.2013, cam. 3 ora 9.
Definitivă. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04.06.2013.
JUDECĂTOR SINDIC GREFIER
V. I. P. E. G.
Red. VI/dact. PEG
Red. 14.06.2013
6 ex/3 .
Creditoarea ., prin administrator judiciar CONSULTA 99 SPRL, cu sediul în Otopeni, Calea Bucureștilor 305A42, ., având J_ și CUI_
Debitoarea ., cu sediul în Oradea, .. 4, .. 10, ., având nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J_ și CUI_,
administrator judiciar Cabinet individual de Insolvență T. O., membru UNPIR – Filiala Bihor, cu nr. de ordine în tabelul practicienilor 1 B 1990, cu sediu în Oradea, ., ., .
← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 2515/2013. Tribunalul BIHOR | Contestaţie creanţe. Sentința nr. 1718/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|