Procedura insolvenţei. Sentința nr. 60/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 60/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 2587/111/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

Secția a II a civila, contencios administrativ și fiscal

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 60/F/2013

Ședința publică din 15.01.2013

JUDECĂTOR SINDIC: V. I.

GREFIER: P. E. G.

Pe rol fiind pentru azi judecarea cererii privind procedura de insolvență formulată de debitoarea ., cu sediul în Parhida nr. 17, jud. Bihor, având J_ și CUI_, prin lichidator judiciar CABINET DE INSOLVENȚĂ I. S..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar, restul părților fiind lipsă.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, invederându-se judecătorului sindic cele de mai sus, cererea este legal timbrată, după care:

Lichidatorul judiciar depune la dosar cerere de închidere a procedurii în temeiul art. 131 din legea insolvenței. Arată că debitoarea nu deține bunuri și niciun creditor nu se oferă să avanseze sume pentru continuarea procedurii. Arată că nu mai are alte probe și cereri.

Judecătorul sindic văzând că nu mai sunt alte probe și cereri, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul părții prezente asupra cererii de închidere a procedurii.

Lichidatorul judiciar solicită admiterea cererii de închidere a procedurii de insolvență, radierea debitoarei de la registrului comertului și aprobarea decontului lichidatorului judiciar.

JUDECĂTORUL SINDIC

DELIBERÂND:

Constatând că la data de 15.01.2013, lichidatorul judiciar CABINET DE INSOLVENȚĂ I. S. E., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., cu sediul în Parhida nr. 17, jud. Bihor, având J_ și CUI_, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;

Constată că procedura concursuală a fost deschisă prin Încheierea nr. 742/F/20.03.2012 când s-a dispus . de insolvență.

Constată că lichidatorul judiciar a întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea nr. 85/2006, precum și că propunerea de închidere a procedurii a fost comunicată creditorilor, iar aceștia nu s-au oferit să avanseze sume pentru continuarea procedurii.

Constată că lichidatorul, în urma demersurilor efectuate în cursul derulării procedurii, a constatat că nu s-au identificat elemente de antrenare a răspunderii organelor de conducere, aspect ce rezultă din rapoartele de activitate depuse la dosar de lichidatorul judiciar.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei ., cu sediul în Parhida, nr. 17, jud. Bihor, CUI_ și J_ .

Dispune radierea debitorului din registrul comerțului .

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 4 (4) din Legea privind procedura insolvenței,

Încuviințează plata onorariului lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență I. S. E. cu sediul în Oradea, ., ., jud. Bihor, în sumă de 3.000 lei și a cheltuielilor de procedură în sumă de 48,03 lei, plată care se va face din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 (6) din L 85/2006 .

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea prezentei sentințe creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Definitivă.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 15.01.2013.

JUDECĂTOR SINDIC GREFIER

V. I. P. E. G.

Red. 17.01.2013

Red. VI/dact. PEG

4 ex/1 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 60/2013. Tribunalul BIHOR