Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3644/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 3644/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 4168/111/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 3644/F/2013

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte instanță: C. M.- judecător sindic

Grefier: M. B.

Pe rol fiind pentru azi pronunțarea asupra contestației formulată de către debitoarea .>cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, CUI_, înregistrată la ORC Bihor sub nr. J_, la cererea de deschidere a procedurii formulată de creditoarea D. G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2, jud. Bihor, în contradictoriu cu debitoarea având ca obiect, procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează judecătorului sindic că fondul asupra contestației a fost dezbătut în ședința publică din 05.11.2013, unde părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea din ședința respectivă, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care.

JUDECĂTORUL SINDIC

DELIBERÂND

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr.96/C/2013-Rpronunțată la data de 12.02.2013, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat recursul declarat de recurentul debitoare . cu sediul în Oradea, . în contradictoriu cu intimata creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în Oradea, .. 2 B, administratorul judiciar C. de Insolvență R. SPRL Oradea, cu sediul în Oradea, . – lichidator judiciar al debitoarei . și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 11, împotriva Sentinței nr. 2979/F/2012 din 14 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /a1, a casat sentința cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor.

Prin cererea astfel înregistrată la data de 02.05.2012 de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor a solicitat instanței deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei în vederea recuperării sumei de 887.979 lei, reprezentând obligații fiscale.

În motivare, în esență, se arată că pentru recuperarea creanțelor bugetare restante au fost emise titluri executorii de către organele fiscale.

De asemenea s-a arătat că debitoarea se află în insolvență întrucât nu a mai făcut plați după data de 25.02.2011, iar creanța de 887.979 lei constând în impozite, taxe, contribuții și alte venituri este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.

În drept, a invocat dispozițiile art. 3,6,11,12,121 alin1pct 2și art 123 pct 4 din L 85/2006.

Împotriva cererii de deschidere a procedurii, la data de 10.10.2012, debitoarea S.C. P. S.A a formulat contestație, solicitând judecătorului-sindic ca prin hotărârea ce o va pronunța să admită contestația și în consecință să respingă cererea de deschidere a procedurii ca neîntemeiată.

De asemenea a solicitat, ca în temeiul disp. art 33 pct. 3 din L.85/2006 judecătorul-sindic să oblige creditorul să consemneze la banca o cauțiune de pană la 10% din valoarea creanței solicitate.

În motivarea contestației, debitoarea arată că, creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolvenței in contradictoriu cu S.C. P. S.A., pentru „neachitarea sumei de 887.979 lei reprezentând obligații fiscale datorate bugetului general consolidat" datorate în temeiul unor titluri de creanța din anul 2005, anul 2006, etc ( conform Centralizatorului de creanțe anexat Cererii introductive).

Debitoarea arată că în cadrul procedurii administrative a refuzat achitarea acestei creanțe ca fiind nedatorată conform unei hotărâri judecătorești. Totodată, s-a arătat că, creanța pe care se întemeiază cererea creditoarei, nu este exigibila prin efectul prescripției constatată prin sentința civila 2435/2007 din dos. nr._ Judecătoria Oradea, definitivă si irevocabilă.

Contestatoarea arată că, nesocotind sentința, creditoarea a solicitat plata acelorași sume în temeiul acelorași titluri executorii si a si pornit executarea silită, aspect pentru care se justifica măsura obligării creditoarei la consemnarea unei cauțiuni.

În continuare contestatoarea arată că, executarea a fost contestata de societatea debitoare în cadrul dosarului nr._/271/2010 a Judecătoriei Oradea iar prin Sentința Civila nr. 636/2012, sa admis contestația si instanța „ a constatat ca obligațiile fiscale in suma de 889 355 lei născute in temeiul titlurilor executorii emise in anul 2005, 2006 etc. sunt lovite de nulitate" deoarece creanța a fost constatată ca fund prescrisă prin sentința anterioară.

S-a arătat că, în cauză, a fost solicitată deschiderea procedurii insolvenței pentru o sumă nedatorată, în temeiul unei creanțe care nu îndeplinește condiția de a fi certă si exigibilă, cerută de art. 3 pct. 6 din L.85/2006, motive pentru care solicită respingerea cererii creditoarei Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor de deschidere a procedurii insolvenței.

În probațiune, anexează în copie S. C. Nr. 2435/2007 Judecătoria Oradea si S. C. nr. 636/2012 Judecătoria Oradea

În drept a invocat prevederile din Legea nr.85/2006

Prin concluziile scrise depuse la dosar, debitoarea S.C. P. S.A. cu sediul în Oradea a solicitat admiterea contestației si respingere cererii de deschidere a procedurii de insolvența pe excepția puterii de lucru judecat si în subsidiar ca nefondată.

În motivarea s-a arătat că, titlurile de creanță pe care s-a întemeiat creditoarea la data înaintării cererii de deschidere a procedurii de insolvența au fost desființate prin Sentința Civilă 636/2012 data în dos. nr._/271/2010 rămasă definitivă si irevocabila după data introducerii cererii, prin urmare, debitoarea S.C. P. S.A. nu are obligații fiscale restante față de Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor.

Contestatoarea arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii față de debitoare,arătând în acest sens că după anularea titlurilor executorii creditoarea nu a mai depus la dosar vreo dovadă că debitoarea are datorii la bugetul de stat, iar societatea nu este în situația refuzului de plată, sau a încetării plaților.

S-a arătat că, în speță, nu exista titlu de creanță, nu exista titlu executoriu, nu exista dovada vreunei executări silite deoarece asupra titlurilor de creanța invocate inițial si implicit asupra raporturilor juridice dintre parți sa pronunțat hotărâre judecătorească irevocabilă care se bucură de o prezumție absolută de adevăr care a intrat sub autoritatea de lucru judecat.

Prin întâmpinarea formulată, creditoarea DGFP Bihor a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.

În motivare, în esență creditoarea a arătat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art 3 pct 6, 11 și 12 din L. 85/2006 pentru deschiderea procedurii împotriva debitoarei, arătând că suma de 887.979 lei depășește valoarea prag impusă de lege, iar creanța este certă lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.

Creditoarea mai arată că, urmare a pronunțării sentinței nr.2435/2007 în dosarul_ a Judecătoriei Oradea, creanțele în sumă de 466.173 lei care au făcut obiectul contestației la executare au fost scăzute din evidența fiscală prin referatul de corecție a erorilor materiale nr.26.999 din 26.03 2008 și se referă strict la impozitele pe salarii din perioada 1998-1999.

În ce privește sentința nr.636 din 18.01.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._/271/2010, creditoarea arată că prin această hotărâre s-a dispus anularea notei de constatare nr._ din 22.11.2010 și a executării silite pornite în temeiul titlurilor executorii ulterioare din 2006-2009 prin care se constată debite ce reprezintă accesoriile debitelor anulate, și nu a titlurilor de creanță definite conform codului de procedură fiscală devenite executorii, nota de constatare nefiind titlu executoriu în baza căruia s-a început executarea.

S-a mai arătat că întocmirea notei de constatare a avut ca scop îndeplinirea de către organul de executare a obligației anuale de a face investigații în legătură cu bunurile și veniturile pe care contribuabilul declarat insolvabil prin procesul verbal de insolvabilitate nr.4094 din 23.02.2009 putea să le dobândească în perioada 2009-2010(Ordinul nr.447/2007).

De asemenea, creditoarea arată că suma de 887.979 lei pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii este compusă din 97.148 lei debit și 792.207 lei accesorii nu cuprinde impozitul pe veniturile din salarii și accesoriile calculate pentru acest impozit care au fost anulate prin sentința nr.2435/2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, asa cum greșit susține contestatoarea.

Creditoarea arată că prin sentința menționată mai sus s-a anulat parțial creanța din dosarul de executare nr.10/03.01.2005, respectiv suma de 466.173 lei din suma totală de 1.243.772 lei aferentă obligațiilor principale cuprinsă în titlurile executorii din 2006-2009.

În ce privește suma de 792.207 lei creditoarea arată că suma a fost stabilită în cadrul termenului de 5 ani de la data la care s-a născut acest drept, conform codului de procedură fiscală și a fost individualizată în titluri de creanță diferite de cele reprezentând obligațiile principale, iar pentru accesorii curge un nou termen de prescripție.

Totodată s-a mai arătat că dreptul organului fiscal de a cere executarea silită pentru aceste creanțe nu s-a prescris având în vedere că termenul de prescripție a fost întrerupt conform art 133 C.pr.fiscală prin acte de executare, somații, popriri, acte de executare voluntare făcute pe perioada 2006-2009.Mai mult, susține creditoarea că prescripția creanței nu a fost constatată prin niciuna din hotărârile judecătorești invocate în cauză.

Potrivit art.31 alin.1 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, „Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, (…)”.

Potrivit art.3 pct 6 din actul normativ menționat mai sus, ,,prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile. De asemenea, textul menționat prevede că „insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile; insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori (…)”.

Din conținutul textelor de lege menționate mai sus reiese că pentru a se putea dispune deschiderea procedurii insolvenței, sunt necesare întrunirea următoarelor condiții, și anume existența unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva patrimoniului debitoarei, să fi trecut mai mult de 90 de zile de la data scadenței, iar debitoarea să nu fi achitat creanța față de creditori. Alături de aceste condiții, mai este necesar ca valoarea creanței să fie de 45.000 lei conf. modificărilor aduse prin L 169/2010), iar pentru salariați de 6 salarii medii pe economie.

În speță, judecătorul-sindic reține că, creditoarea D. G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.C. P. S.A., pentru neachitarea sumei de 887.979 lei reprezentând obligații fiscale datorate bugetului general consolidat, datorate în temeiul unor titluri de creanța din anul 2005, anul 2006, conform Centralizatorului de creanțe anexat Cererii introductive filele 5-7.

Prin contestația formulată debitoarea a contestat caracterul cert și exigibil al sumelor solicitate, arătând că titlurile de creanță pe care s-a întemeiat creditoarea la data înaintării cererii de deschidere a procedurii de insolvența au fost desființate prin Sentința Civilă 636/2012 data în dos. nr._/271/2010 rămasă definitivă si irevocabilă după data introducerii cererii - filele 167-168 dosar.

Judecătorul-sindic reține că în cauză creanța invocată nu este certă, având în vedere că prin sentința menționată mai sus, executarea silită pentru creanțele în sumă de 889.355 lei a fost anulată, iar în cadrul prezentei proceduri nu pot fi administrate probe din care să rezulte cuantumul exact al creanței, prescripția sau întreruperea cursului prescripției creanței.

Față de cele reținute, judecătorul-sindic reține că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de textele de lege menționate mai sus, va admite contestația formulată de debitoarea .>cu sediul în Oradea, și în consecință, va respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea D. G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la cererea de deschidere a procedurii,formulată de către debitoarea .>cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, CUI_, înregistrată la ORC Bihor sub nr. J_, și în consecință:

Respinge cererea de deschidere a procedurii falimentului formulată de creditoarea D. G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2, jud. Bihor,împotriva debitoarei.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din12.11.2013.

Judecător Sindic Grefier

M. C. BAIȚAR M.

Red MC/ M.B. 23.01. 2014 pt conf 1 . I

3 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3644/2013. Tribunalul BIHOR