Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3315/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 3315/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 5098/111/2013

ROMANIA

TRIBUNALUL BIHOR ORADEA

Secția a II a civilă, contencios administrativ și fiscal

Dosar nr._

SENTINȚA NR.: 3315/F/2013

Ședința publică din data de 29.10.2013

Judecător sindic: J. L. D.

Grefier sindic: P. E. G.

Pe rol fiind pentru azi derularea procedurii prevăzute de L.85/2006 formulate de creditoarea G. & B. LEASING GMBH, cu sediul procesual ales la G. & B. LEASING SRL, cu sediul în B., . A, Spațiul commercial nr. 7, parte, jud. Ilfov, împotriva debitoarei ., cu sediul în Florești, .. 419, jud. Cluj, având J_ și CUI_.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, invederîndu-se judecătorului sindic cele de mai sus, după care:

JUDECĂTOR SINDIC

DELIBERÂND :

Constată că, prin cererea înregistrată la instanță la data de 31.05.2013, creditoarea G. & B. LEASING GMBH, cu sediul procesual ales la G. & B. LEASING SRL, cu sediul în B., . A, Spațiul commercial nr. 7, parte, jud. Ilfov, în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în Florești, .. 419, jud. Cluj, având J_ și CUI_ a solicitat instanței deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, în vederea satisfacerii creanței în sumă de 185.121,54 lei, sumă ce reprezintă rate de leasing restante și penalități de întârziere.

În fapt arată că între creditoare și debitoare s-a încheiat contractului de leasing Nr. 1341-_-07, debitoarea nerespecțând termenele scadente pentru plata ratelor de valoare reziduală și a penalităților de întârziere, motiv pentru care a reziliat contractul și s-a solicitat predarea bunului care face obiectul contractului de leasing.

În drept au fost invocate disp. L.85/2006.

Debitoarea legal citată, nu și-a formulat apărarea cu ocazia dezbaterii cererii.

La termenul din 29.10.2013, instanța, din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor în soluționarea cererii, excepție asupra căreia părțile nu s-au pronunțat.

Cu privire la excepția invocată din oficiu, se reține că în conf. cu Art.6 din L.85/2006, cererile introductive se introduc la Tribunalul pe raza căruia își are sediul debitoarea și este înmatriculată la Registrul Comerțului.

Având în vedere că debitoarea își are sediul în județul Cluj, fiind înregistrată la ORC sub nr. J_, fiind o competență teritorială și materială absolută, instanța, față de disp. Art. 394 din noul Cod de procedură civilă va dispune declinarea competenței teriatoriale de soluționare a cauzei formulată de creditoarea G. & B. LEASING GMBH, cu sediul procesual ales la G. & B. LEASING SRL, cu sediul în B., . A, Spațiul commercial nr. 7, parte, jud. Ilfov, împotriva debitoarei ., cu sediul în Florești, .. 419, jud. Cluj, având J_ și CUI_, în favoarea Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Declină competența teritorială de soluționare a cauzei formulată de creditoarea G. & B. LEASING GMBH, cu sediul procesual ales la G. & B. LEASING SRL, cu sediul în B., . A, Spațiul commercial nr. 7, parte, jud. Ilfov, împotriva debitoarei ., cu sediul în Florești, .. 419, jud. Cluj, având J_ și CUI_, în favoarea Tribunalului Cluj.

Cu apel în 30 de zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 29.10.2013.

JUDECĂTOR SINDIC GREFIER

J. L. D. P. E. G.

Red. JLD/PEG

Red. 29.10.2013

4 ex/2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3315/2013. Tribunalul BIHOR