Acţiune în anulare. Sentința nr. 107/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Sentința nr. 107/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 2031/112/2009/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 107/2014

Ședința publică din 4 februarie 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic

GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului ., cu sediul în Bistrița, Calea Moldovei, nr.35, județul Bistrița-Năsăud, cod unic de înregistrare_, număr de ordine în registrului comerțuluiJ_ și examinarea cererii de anulare formulată de lichidatorul judiciar U. SPRL în contradictoriu cu pârâta . Bistrița.

Cauza s-a judecat în fond la data de 21 ianuarie 2014, concluziile părților prezente fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a fost amânată pentru data de 28 ianuarie 2014, când, din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea soluției a fost amânată la data de 4 februarie 2014.

TRIBUNALUL

Deliberând constată că:

Prin cererea în anulare înregistrată sub numărul de mai sus, S. U. SPRL Bistrița, în contradictoriu cu pârâta . Bistrița, s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea transferului proprietății Volkswagen LT 35 2.5 TDI, de culoare galbena, . sașiu WV1ZZZ2DZ3H032968, vehicul înstrăinat din patrimoniul societății . in favoarea paratei .; obligarea paratei . sa predea lichidatorului judiciar vehiculul Volkswagen LT 35 2.5 TDI, de culoare galbena, . sașiu WV1ZZZ2DZ3H032968.

In motivarea acțiunii s-a arătat că, prin adresa nr. III/D/_/2462/13.12,2010 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si înmatriculări a Vehiculelor Bistrita-Nasaud s-a comunicat că vehiculul Volkswagen LT "35 2.5 TDI, de culoare ,galbena, . WV1ZZZ2DZ3H032968 este un mijloc de transport aflat actualmente in proprietatea paratei ..

Potrivit anexei la adresa nr. III/D/_/2462/13.12.2010 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si înmatriculări a Vehiculelor Bistrița-Năsăud rezultă faptul că începând cu data de 03.07.2009 noul proprietar al Volkswagen LT 35 2.5 TDI, de culoare galbena, . sașiu WV1ZZZ2DZ3H032968 este ., potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 25.06.2009.

Deși transferul proprietății se face in baza contractului de vânzare-cumpărare din data de 25.06.2009, totuși prețul vehiculului nu este menționat in acest act, ceea ce face sa fíe incidente dispozițiile art. 80 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 care prevede ca:

Administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale catre terți si pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise si a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte:

b) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate in cei trei ani anterior deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările in scop umanitar."

In aceste condiții, solicită să se admită acțiunea așa dupa cum a fost formulata si să se dispună anularea transferului proprietății Volkswagen LT 35 2.5 TDI, de culoare" galbena, . sașiu WV1ZZZ2DZ3H032968, vehicul înstrăinat din patrimoniul societății . în favoarea pârâtei .; obligarea pârâtei . sa predea lichidatorului judiciar vehiculul Volkswagen LT 35 2.5 TDI, de culoare galbena, . sașiu WV1ZZZ2DZ3H032968.

In drept s-au invocat disp.art.8l din L.85/2006.

Prin scriptul depus la fila ll dosar, S. U. SPRL a depus precizare la cerere în anulare, prin care solicită anularea transferului proprietății Volkswagen LT 35 2.5 TDI, de culoare galbena, . sașiu WV1ZZZ2DZ3H032968, vehicul înstrăinat din patrimoniul societății . . in favoarea paratei .; obligarea paratei . sa predea lichidatorului judiciar vehiculul Volkswagen LT 35 2.5 TDI, de culoare galbena, . sașiu WV1ZZZ2DZ3H0312968, sau în cazul în care bunul nu mai exista contravaloarea acestuia, cu motivarea că își menține argumentele formulate în acțiunea introductivă.

La fila 20 dosar, S. U. SPRL a formulat cerere de extindere la cererea în anulare în contradictoriu cu: . Bistrița si . Bistrița, solicitând anularea transferului proprietății Volkswagen, vehicul înstrăinat din patrimoniul societății . în favoarea pârâtei . ; obligarea pârâtei . să predea lichidatorului judiciar vehiculul Volkswagen, sau în cazul în care bunul nu mai există contravaloarea acestuia.

In motivare s-a arătat că, prin adresa nr. IU/D/_/2462/13.12.2010 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si înmatriculări a Vehiculelor Bistrița-Năsăud i s-a comunicat ca vehiculul Volkswagen este un mijloc de transport aflat actualmente in proprietatea paratei ..

Potrivit anexei Ia adresa nr. III/D/_/2462/13.12.2010 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si înmatriculări a Vehiculelor Bistrița-Năsăud rezultă faptul că începând cu data de 03.07.2009 noul proprietar al Volkswagen este ..

Menționează faptul că doar cu două luni înainte de deschiderea procedurii insolventei fata de debitoarea . este vândut acest vehiculul, în condițiile în care debitoarea si-a Înstrăinat bunurile tocmai pentru a frauda interesele creditorilor, iar aceștia să fie în situația de a nu-si mai putea recupera creanțele, astfel ca in cazul de fata sunt incidente dispozițiile art.79 din Legea nr. 85/2006.

In art. 79 din Legea nr. 85/2006 se prevede că; "Administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

In drept, art. 79 din Legea nr. 85/2006;

Prin întâmpinarea depusă la fila 24-25, . Bistrița, a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii privind anularea transferul proprietății autoturismului Volkswagen si obligarea pârâtei să predea lichidatorului judiciar autovehiculul.

In motivarea întâmpinării s-a arătat că în data de 29.03.2004, persoana fizică S. D. achiziționează pentru prețul de_ lei vechi, adică_ lei noi, autoturismul VW de la persoana fizica B. Dănut, autoturism pe care vânzătorul 1-a adus din Germania. Prețul a fost achitat integral, iar autoturismul a fost inmatriculat pe ., al cărei asociat unic si administrator era Șutu D..

Deși a fost cumpărat cu bani proprii, autoturismul a fost înmatriculat pe socie­tate, întrucât urma sa fie utilizat in interesul acesteia. Societatea a suportat doar cheltuielile de întreținere si exploatare a autoturismului, dar prețul achitat de S. D. nu a fost restituit, recuperat din societate, astfel ca adevăratul proprietar al acestuia a fost persoana fizica S. D..

Cu toate acestea, la data înstrăinării autoturismului care pârâtă, conform facturii nr. ll06/03.03.2008, ei au achitat prețul de 8702,47 lei plus TVA l9 %, total l0.355 lei către . prin chitanțele nr. 516/15.07.2008, 546 /29.09.2008 și chitanța … /2008

Având in vedere vechimea autoturismului, fabricat în anul 2000, precum si exploatarea acestuia de către . in mod intens timp de 4 ani, valoarea de achiziție este cea reala, iar prețul a fost achitat în întregime.

Vânzarea a avut loc cu un an înainte de deschiderea procedurii insolvenței și cum principala obligației a cumpărătorului de achitarea prețului s-a înfăptuit, iar acest preț este corect, nu sunt incidente disp.art.79 si urm. din Lg.85/2006.

In drept au fost invocarte disp.art.115 si urm.C..pr.civ., art.79, 80 din L. nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, art.1361 si urm.Cod civil.

Prin scriptul de la fila 32 dosar, . a formulat cerere de intervenție accesorie la dosarul nr. 203l/ll2/2009, solicitând admiterea în principiu a prezentei cereri, admiterea acțiunii în anulare.

In motivarea cererii s-a arătat că societate are calitatea de creditor principal în dosarul dvs. nr._ 09 care are ca obiect lichidarea debitoarei S.C.VEDORALI .., astfel că justific un interes în promovarea acestei cereri.

Din analiza actelor dosarului de faliment și a prezentului dosar rezultă că reprezentanții legali ai debitoarei au înstrăinat în mod fraudulos toate bunurile acesteia după care au solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului. Intenția frauduloasă a acestora este evidențiată de următoarele împrejurări; bunurile au fost vândute fie administratorului, fie rudelor acestuia, fie S.C. E. P. S.RX. controlată de aceleași persoane; întreaga activitate a debitoarei a fost transferată pe S.C. E. P. S.R.L., pe care se continuă și în prezent.

La fila 67 S. U. SPRL Bistrița a depuse note de ședință, în contradictoriu cu . și ., să se respingă cererea de intervenție ca inadmisibilă; să se respingă excepția tardivității prezentei cereri ca neîntemeiata; să se dispună anularea transferului proprietății Volkswagen, vehicul înstrăinat din patrimoniul societății . in favoarea paratei .; obligarea paratei . sa predea lichidatorului judiciar vehiculul Volkswagen, sau in cazul în care bunul nu mai există contravaloarea acestuia.

In motivare a solicitat să se respingă excepția tardivității prezentei cereri ca fiind neîntemeiată.

Arată că prin încheierea comerciala nr. 315/CC/2009 din data de 08.09.2009 din dosar nr._ 09 al Tribunalului Bistrița - Năsăud s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului fata de debitoarea ..

Debitoarea . a adus o parte din actele contabile ale

societății abia in toamna anului 2010. Pentru a afla mai multe informații despre bunurile

societății s-au solicitat relații la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si

Înmatriculare a Vehiculelor Bistrița – Năsăud prin adresa nr. 2340/l8.06.20l0, adresa la care

s-a răspuns prin adresa nr.III/D/l44l9/2096/23.08.20l0. pentru a putea promova eventuale acțiuni în anulare și a vederea prețurile de vânzare ale vehiculelor și actele de bază cărora au fost făcute aceste transferuri de vehicule s-a făcut adresa de revenire nr. 3l40/l8.ll.20l0 la această instituție, iar abia prin adresa nr. III/D/l9996/2462/l3.l2.20l0 i s-a comunicat actele în baza cărora s-au făcut transferurile cu privire la aceste vehicule. Adresa nr. III/D/l9996/2462/l3.l2.20l0 a fost primită de reclamantă în data de 20.l2.20l0, iar prezenta acțiune a fost promovată și înregistrată la instanță în data de 07.0l.20ll, deci în termenul legal de l6 luni (termenul prev.de art.8 alin.l din L._, a început să curgă în data de 08.09.209 și se împlineau cele l7 luni în 07.0l.20ll, iar în data de 07.0l.20ll a fost introdusă prezenta acțiune fiind depusă pe poștă potrivit tichet recomandate din 07.0l.20l2).

Prin urmare, consideră prezenta acțiune ca fiind formulata în termenul legal de 16 luni de la data deschiderii procedurii falimentului, iar faptul ca nu i s-au predat actele contabile la timp i-a pus in imposibilitate să cunoască transferurile anulabile mai repede de 20.12.2010 când aceste transferuri i-au fost comunicate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor Bistrița - Năsăud.

In consecință, solicită să se respingă excepția tardivității prezentei cereri ridicată din oficiu de către instanța de judecata.

II. La termenul de judecata din 27.09.2011 s-a depus de către reprezentantul creditoarei . în cadrul ședinței publice o cerere de intervenție în interes propriu în acest dosar.

Raportat la aceasta cerere o apreciază ca fiind inadmisibila motiv pentru care solicită să se respingă, avându-se în vedere următoarele:

În art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 se prevede ca: "Acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor in dauna creditorilor, precum si pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se refera art. 79 si 80, poate fi introdusa de administratorul judiciar/lichidator ..."

Pentru ca apoi, în alin. 2 să se menționeze că "Comitetul creditorilor poate introduce Ia judecătorul - sindic o astfel de acțiune, daca administratorul judiciar/lichidatorul nu o face."

Prin urmare, legea prevede in art. 81 alin. 2 din Legea 85/2006 situațiile in care creditorii pot formula cerere de anulare si anume: 1) în cazul în care administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu o face, ceea ce nu-i cazul de față întrucât s-a promovat prezenta acțiune; 2) acțiunea în anulare se promovează de către comitetul creditorilor ori in cazul de fata locul comitetului este luat de adunarea creditorilor. Nu exista la dosar nici un proces - verbal al adunării creditorilor referitor la formularea unei cereri in anulare, situație in care ori intervenție de acest fel este inadmisibila.

Prezenta cerere de intervenție este inadmisibila cu atât mai mult cu cât prin redactarea ei și depunerea la dosar se încercă de către un creditor să se dobândească calitatea procesuală într-un dosar în care nu are o astfel de calitate în condițiile în care lichidatorul judiciar formulează cererea în anulare.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de . Z., ca fiind inadmisibilă.

In drept s-au invocat disp.art.79 din L.85/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin încheierea comercială nr.3l5/CC/2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr. 203l/112/2009 a fost admisă cererea formulată de societatea debitoare V. . consecință s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar S. U. IPURL Bistrița.

După deschiderea procedurii lichidatorul judiciar a constatat că între debitoare și pârâtă au avut loc transferuri de drepturi patrimoniale în dauna creditorilor motiv pentru care a formulat acțiuni pentru anularea acestor transferuri.

In prezentul dosar instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția tardivității acțiunii raportat la prevederile art.8l din Legea nr.85/2006 atât sub aspectul termenului de decădere de l6 luni de la data deschiderii procedurii cât și sub aspectul termenului de prescripție de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art.20 alin.l lit.b.

Instanța în baza prev.art.l37 C.pr.civ., se va pronunța în prealabil asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

In ședința publică din data de 22 mai 20l2 instanța a constatat că acțiunea a fost introdusă în termenul de l6 luni de la data deschiderii procedurii insolvenței, în condițiile în care procedura a fost deschisă în data de 8.09.2009 prin încheierea comercială nr.3l5/CC/2009 iar acțiunea a fost depusă la oficiul poștal și expediată către Tribunalul Bistrița-Năsăud în data de 7 ianuarie 20ll (f.l2l dosar.a1, f.48 dosar a4).

Referitor la termenul de prescripție de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art.20 alin.l lit.b din Legea nr.85/2006, instanța constată că în cauză termenul stabilit prin încheierea de deschidere a procedurii pentru depunerea raportului prevăzut de art.59 alin.l din lege a fost de 6 noiembrie 2009, iar acțiunea a fost introdusă în data de 7 ianuarie 20ll, respectiv cu depășirea termenului de un an prevăzut de lege.

Însă instanța a constatat că în speță sunt cauze temeinice justificate pentru a dispune repunerea reclamantei în termenul de prescripție de un an în temeiul prev.art. l9 din Decretul nr. l67/l958.

Astfel la pct.4 din cererea prin care debitoarea și-a solicitat . că societatea nu a avut transferuri patrimoniale în cele l20 de zile anterioare depunerii cererii.

Pentru identificarea bunurilor debitoarei, lichidatorul judiciar s-a adresat Primăriei mun.Bistrița care prin adresa nr. 738/l4.09.20l0 i-a comunicat că debitoarea nu figurează cu bunuri impozabile deci nici cu autovehicule.

De asemenea, lichidatorul judiciar în același scop s-a adresat în data de l8 august 20l0 Serviciului public comunicat regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor care abia prin adresa nr. III/D/l9996/2462/l3.dec.20l0, i-a adus la cunoștință autovehiculele deținute de debitoare printre care și autovehiculul în litigiu, după care reclamanta a depus prezenta acțiune în data de 7 ianuarie 20ll.

Având în vedere aspectele relatate și constatând că în cauză sunt întrunite cerințele referitoare la cauzele temeinic justificate prevăzute la alin.l al art.l9 din Decretul nr. l67/l958 cât și condiția termenului de o lună prevăzută la alin.2 din același articol, instanța va dispune repunerea reclamantei în termenul de prescripție de un an și va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Referitor la fondul cauzei instanța reține în fapt că debitoarea . a fost proprietara autovehiculului în litigiu pe care l-a înstrăinat împreună cu un alt autovehicul în lunile iunie – iulie 2009 pârâtei ., care figurează în calitate de proprietară asupra bunului în litigiu începând cu data de 3 iulie 2009 astfel cum rezultă din evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bistrița-Năsăud.

Ulterioare vânzătoarea . a solicitat . a insolvenței, cerere ce a fost admisă și în consecință în data de 8 septembrie 2008 împotriva debitoarei s-a deschis procedura simplificată a insolvenței.

Vânzătoarea . a avut în calitatea de asociat unic și administrator statutar pe numitul Șutu D. iar cumpărătoarea . are în calitate de asociat unic și administrator statutar pe numita Șutu V. soția lui Șutu D..

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză autovehiculul avea la data înstrăinării valoarea de 3l.500 lei (a1) .

Potrivit cererii de deschidere a procedurii falimentului în procedură simplificată formulat de Șutu D. administratorul societății debitoare V. . instanță în data de 3l august 2009, deci la două luni după înstrăinarea vehiculului înregistrată în data de 3 iulie 2009, societatea debitoare nu deține lichidități pe seama cărora să poată fi acoperite pasivele, deși societatea ar fi trebuit să dețină în patrimoniul cel puțin contravaloarea autovehiculelor înstrăinate.

Din aspectele astfel reținute instanța concluzionează că înstrăinarea vehiculelor s-a făcut între două societăți conduse de administratori statutari soț și soție, că valoarea de înlocuire a vehiculelor înstrăinate nu a intrat în realitate în patrimoniul societății vânzătoare ceea ce este în dauna creditorilor debitoarei și că această înstrăinare a avut loc în două luni înaintea deschiderii procedurii (3 iulie 2009 – 8 sept.2009).

Pentru considerentele menționate, instanța în baza prev.art. 79 din Legea nr. 85/2006 urmează să admită acțiunea potrivit dispozitivului prezentei sentințe.

Având în vedere soluția dată cererii introductive instanța în baza prevederilor art.l46 din Legea nr.85/2006 coroborat cu prev.art.49 alin.l pct.3 C.pr.civilă de la l865 urmează să admită și cererea de intervenție accesorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Repune reclamanta S. U. SPRL în termenul de prescripție de un an ;

Respinge excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune;

Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta S. U. SPRL, cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu ., cu sediul în Bistrița,Calea Moldovei nr. 35, jud.Bistrița-Năsăud, C. l7479l38, J_ .

Admite cererea de intervenție accesorie.

- anulează transferul dreptului de proprietate asupra autovehiculului Volkswagen LT 35 2.5 TDI, . sașiu WV1ZZZ2DZ3H032968, vehicul înstrăinat din patrimoniul societății . in favoarea paratei .;

- obligă pârâta . Bistrița să predea lichidatorului judiciar U. SPRL Bistrița autovehiculul cu datele de identificare menționate sau contravaloarea acestuia în cuantum de 3l.500 lei .

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 20l4.

PREȘEIDNTE,

Judecător – sindic GREFIER,

C. V. T. E.

Red/dact CV/CR/4 ex. 25.04.20l4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în anulare. Sentința nr. 107/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD