Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 1792/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1792/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 1801/112/2012/a6
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1792/2014
Ședința publică din 19 decembrie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: M. F. M., judecător-sindic
GREFIER A. L. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamant M. R. Lichidare Iași SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . S.-Băi, în contradictoriu cu pârâtul F. J., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 12 decembrie 2014, mersul dezbaterilor fiind consemnat în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța.
Din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru termenul de azi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin cererea în angajarea răspunderii patrimoniale înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul M. R. Lichidare Iași SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . S.-Băi, în contradictoriu cu pârâtul F. J., a solicitat obligarea pârâtului F. J. la plata pasivului societății debitoare în sumă de 63.608 lei.
In motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 1074/23.05.2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Sectla a-II-a civila de contencios administrativ si fiscal, în dosarul nr._ 12, s-a declanșat procedura de Insolvență, în conformitate cu Legea nr. 85/2006, împotriva debitoarei . cu sediul social în Localitatea S.-Băi, ., J. Bistrița Năsăud, C.U.I._, nr. de înreg. O.R.C. J_, a fost deschisă procedura generală a Insolvenței, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar M. R. Lichidare Iași S.P.R.L., cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași. Prin Sentința Civilă nr. 1658/11.09.2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, în dosar nr._ 12, împotriva debitoarei .. cu sediul social în Localitatea S.-Băi, ., J. Bistrița Năsăud, C.U.I._, nr. de înreg. O.R.C. J_, a fost deschisă procedura de faliment, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar M. R. Lichidare Iași S.P.R.L., cu sediul în mun. Iași, .. 82, jud. Iași.
În cuprinsul acțiunii introductive se mai arată că, conform raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență și a completării la acest raport, s-a concluzionat că potrivit balanței de verificare de la data deschiderii procedurii de insolvență, cuantumul creanțelor neîncasate la 30.04.2012 de 251.322 lei, fiind alcătuită din: sume neîncasate de la clienți: 200.358 lei; furnizori debitori: 40.955 lei; T.V.A. de recuperat: 9.829 lei; debitori diverși: 180 lei. Valoarea creanțelor neîncasate ale societății are o pondere importantă în totalul activelor circulante, ducând la însemnate imobilizări monetare, care afectează echilibrul financiar pe termen scurt al societății. În concluzie, dificultatea încasării creanțelor a reprezentat o problemă extrem de importantă cu care s-a confruntat debitoarea și care a contribuit totodată la instalarea stării de insolvență.
Totodată, s-a constatat acumularea de datorii către furnizori, bugetul de stat (în valoare totală de 172.844 lei la 30.04.2012), a căror neplată la timp a atras după sine calcularea de majorări și penalități, îngreunând redresarea societății (datoriile acumulate de societatea debitoare la finele lunii aprilie 2012, conform balanței de verificare, erau constituite astfel: datorii comerciale furnizori: 128.979 lei; personal salarii datorate: 5.156 lei; obligații neachitate către bugetul de stat, bugetul asigurări soc, bugetul local: 38.611 lei, sume datorate asociaților: 98 lei.) precum și neutilizarea disponibilităților bănești din sold și a echivalentelor de numerar (în valoare de 1.029.919 lei la 30.04.2012) pentru plata obligațiilor de plată scadente; neachitarea acestora a dus la dificultățile de ordin financiar și la agravarea situației financiare în care se află societatea. În concluzie, comparând nivelul disponibilităților bănești cu cel al datoriilor, se poate spune că societatea debitoare ar fi avut resursele necesare plății datoriilor scadente ale societății. Dar, efectele de încasat, care au o pondere de 99,99% din totalul disponibilităților bănești si a echivalentelor de numerar, sunt efectele comerciale din portofoliul debitoarei depuse spre încasare la bănci la anumite scadențe.
Reclamanta consideră că ajungerea societății în stare de insolvență este imputabilă administratorului statutar al debitoarei, dl. F. J., ale cărei fapte se încadrează în cele prevăzute de dispozițiile articolului 138 alin. 1 litera a din Legea 85/2006 ce prevăd situația în care administratorul societății a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Potrivit informațiilor din bilanțul de la 30.04.2012, societatea deținea active imobilizate în valoare de 170.680,00 lei, creanțe de recuperat în cuantum de 251.322,00 lei, numerar și echivalent de numerar în cuantum de 1.029.919,00 lei. Aceste active nu au fost predate de către administratorul statutar către lichidatorul judiciar, astfel încât, până la această dată lichidatorul judiciar nu a reușit să intre în posesia lor și nici nu are informații cu privire la situația lor, daca mai există sau nu ori în ce stare sunt. Așa cum reiese din datele balanței de verificare la 30.04.2012, societatea debitoare deținea active imobilizate în valoare netă totală de 170.680.00 lei, fiind constituite din imobilizări corporale (la valoare contabilă), respectiv: 1. soldul contului 2131 „Echipamente tehnologice": 292.590,00 lei. Totodată, administratorul statutar nu a procedat la predarea documentelor analitice necesare în vederea demarării demersurilor de recuperarea a creanței în cuantum de 251.322,00 lei, alcătuite din: sume neîncasate de la clienți: 200.358 lei; furnizori debitori: 40.955 lei; T.V.A. de recuperat: 9.829 lei; debitori diverși: 180 lei.
De asemenea, reclamanta menționează că administratorul societății debitoare se face vinovat și de neurmărirea încasării la timp a creanțelor, ajungându-se la sume de recuperat de 251.322.00 lei (valoare contabilă la 30.04.2012); mai mult, neefectuarea în termen de trei ani a demersurilor necesare pentru recuperarea creanțelor duce la prescrierea acestora. Subliniem faptul că nu au fost predate bunurile societății, noțiunea de bun trebuie însă interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect de valoare economică, inclusiv creanțele. Utilizarea de către administratorul statutar a sumelor aparținând debitoarei este un factor determinant în ajungerea acesteia la starea de insolvență. Având în vedere că societatea debitoare nu a colaborat în acest sens, iar lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia acestor documente care stau la baza efectuării demersurilor privind recuperarea creanțelor debitoarei, nu s-au putut efectua demersuri în acest sens. Si nu doar atât, prin nepredarea documentelor, lichidatorul judiciar nu a putut să-și exercite atribuțiile prevăzute de Legea 85/2006 în scopul lichidării întregului activ pentru plata datoriilor debitoarei. Faptul că administrația societății debitoare nu a efectuat niciun demers pentru recuperarea creanțelor manifestând dezinteres, deși putea si trebuia să cunoască faptul că legea stabilește în sarcina sa respectiva obligație, echivalează cu utilizarea bunurilor debitoarei în folosul altor persoane, creând un avântai injust, fată de societate, în favoarea acestora.
Reclamanta mai precizează că având în vedere analiza economico financiară, reiese faptul că debitoarea la data de 30.04.2014, societatea deținea lichidități în cuantum de 1.029.911,00 lei, reprezentând efecte de încasat de la client, având o pondere de o pondere de 99,99% din totalul disponibilităților bănești și a echivalentelor de numerar, fiind efectele comerciale din portofoliul debitoarei depuse spre încasare la bănci la anumite scadențe. Lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia acestor sume și nici nu i-au fost furnizate informații cu privire la lipsa acestora justificate de documentele în acest sens. Raporta la aspectele anterior expuse, precum și faptul că activul debitoarei în cuantum de 1.451.921,00 lei nu a fost justificat, rămânând nepredate activele imobilizate și circulante, administratorul judiciar apreciază că sunt incidente dispozițiile prevăzute art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea privind procedura insolvenței.
Reclamanta a înțeles să invoce art. 138 din Legea nr.85/2006 potrivit cărora judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului. Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138 lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. în cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea. Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, reclamanta a arătat că dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților astfel, apreciem că faptele pârâtei se încadrează în prev. art. 138 lit. a din Legea nr.85/2006, respectiv a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu. Lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei precum și faptul că acestea au ieșit din patrimoniul debitoarei fără ca la baza acestei operațiuni să existe vreun document contabil, potrivit celor mai sus relevate, conduce la concluzia că acestea au fost folosite în alte interese decât cele ale persoanei juridice și implicit la incidența în cauză a disp. art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006. Este evident faptul că pasivul societății debitoare ar fi fost măcar parțial acoperit, cu suma rezultată din valorificarea activelor debitoarei, dacă administratorul statutar ar fi colaborat cu lichidatorul judiciar. Dacă acestea s-ar fi predat în situația în care existau în fapt conform situației financiare care reflectă existent lor din punct de vedere contabil, lichidatorul judiciar ar fi procedat la valorificarea lor și acoperirea creanțelor înscrise în tabelul de creditori din sumele obținute din valorificare.
Totodată, reclamanta punctează că utilizarea de către administratorul statutar a sumelor aparținând debitoarei este un factor determinant în ajungerea acesteia la starea de insolvență. Responsabilitatea civilă a administratorului este o responsabilitate subsidiară dar integrală atât pentru damnum emergens cât șl pentru lucrum cessans. Sfera persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru ajungerea la starea de Insolvență este circumscrisă în prezentul caz la administratorul statutar în funcțiune la data încetării de plăți, ce avea obligația de a gestiona cu atenție patrimoniul debitoarei precum și activitățile acesteia, iar încălcarea culpabilă a acestei obligații a dus la prejudicierea creditorilor și atragerea răspunderii acesteia. Este deopotrivă faptă ilicită nu numai acțiunea, dar și omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană. Așadar inacțiunea constituie faptă ilicită ori de câte ori norma legală obligă pe o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, cerință legală care nu a fost respectată. în fond, această inacțiune reprezintă un comportament, o „acțiune"împotriva legii, de natură a angaja răspunderea autorului său. În acest context, solicită a se observa faptul că pe tot parcursul desfășurării procedurii de insolvență administratorul statutar a avut o atitudine refractară, nefiind interesant în nici un moment de demersurile efectuate în cadrul acesteia sau de a-și îndeplini obligațiile legale corelative. Aceeași atitudine denotă și analiza actelor contabile, și avem în vedere aici atitudinea de nepăsare față de o activitatea benefică pentru societatea comercială. Această atitudine, a eforturilor pozitive în redresarea societății, a avut ca rezultat final incapacitatea de plată a societății față de creditor, pierderea în exercițiile financiare, ceea ce a condus la starea de insolvență. Efectele negative pe care o persoană juridică, debitoarea, le-a suferit ca rezultat al săvârșirii faptelor ilicite ale persoanelor mai sus menționate sunt evidente. Prejudiciul creat prin faptele enumerate constă în ajungerea societății în stare de insolvență așa cum este definită de art. 3, ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, creditorii acesteia fiind astfel în imposibilitate de a mai recupera creanțele avute împotriva debitoarei.
În final se arată că simpla constatare a stării de insolvență constituie totodată o condiție suficientă de angajare a răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente către creditori și implicit prejudicierea acestora. Vinovăția persoanelor învinuite de producerea stării de insolvență rezultă fără echivoc din faptele săvârșite în desfășurarea activității din cadrul societății. Astfel, deși aveau obligația de a se comporta ca un bun profesionist, deși trebuiau și puteau să prevadă semnificația faptelor și a urmărilor acestora, din moment ce gradul de îndatorare a societății era în continuă creștere, deși, la un moment dat exista un disponibil de numerar ce ar fi putut fi utilizat pentru plata parțială a datoriilor, administratorii și asociații societății au dat dovadă de o conduită pasivă, din situațiile financiare analizate rezultând lipsa oricăror eforturi pozitive în redresarea societății. Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele menționate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii administratorului statutar. Față de cele prezentate consideră că sunt întrunite condițiile de atragere a răspunderii, respectiv: fapta ilicită, care se încadrează în ipotezele enumerate de lege, prin care s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență, prejudiciul cert si direct, dovedit atât sub aspectul existenței cât și sub aspectul întinderii, cauzat în mod direct și nemijlocit de fapta ilicită dovedită, raportul de cauzalitate, respectiv dovedirea faptului că prin aceste fapte s-a contribuit la ajungerea. În consecință, apreciază că ajungerea societății în stare de insolvență este imputabilă administratorului acesteia și considerăm că faptele prezentate se încadrează în condițiile de atragere a răspunderii personale prevăzute de art. 138, alin. 1 lit. a din Legea 85/2006, drept pentru care vă rugăm, onorată instanță, să admiteți acțiunea așa cum a fost formulată și să dispuneți atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar, F. J., CNP_, cu domiciliul în Municipiul Bistrița, Pța. P. R., ., . Năsăud, numit în funcția de administrator statutar al debitoarei .., în data de 06.09.2007, pentru pasivul societății debitoare în valoare de 63.608,00 lei.
În drept s-au invocat disp.art. 138 alin. 1, lit. a din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, art. 27 alin. (1) din legea 85/2006, art. 73 din Legea 31/1990.
Pârâtul F. J., deși legal citat, nu a depus întâmpinare, a cerut judecata în lipsă și a considerat că nu se impune înfățișarea sa înaintea instanței de judecată sens în care a și solicitat să nu fie transferat în Penitenciarul Bistrița (fila 54).
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Răspunderea patrimonială reglementată de art. 138 din Legea 85/2006 este o răspundere menită să asigure acoperirea pasivului debitoarei, în situația în care prin vânzarea activelor acesteia nu sunt recuperate toate creanțele stabilite în cauză.
Așa fiind, această răspundere instituită în sarcina membrilor organului de conducere a debitoarei este o răspundere delictuală cu caracter special în condițiile în care împrumută elementele esențiale ale răspunderii delictuale de drept comun (statornicite de art. 969 din VCC și respectiv de art. 1349 din NCC) dar intervine exclusiv în situațiile expres și limitativ prescrise de art. 138 lit. a-g din legea 85/2006. Ca atare, legiuitorul a reglementat un caz de răspundere delictuală de sine stătător, cu reguli derogatorii de la dreptul comun în această materie, care se declanșează numai în anumite condiții și implicit are o reglementare proprie, ea derivând din săvârșirea cel puțin a uneia dintre faptele enumerate în textul de lege mai sus menționat.
Pe cale de consecință, antrenarea acestei răspunderi delictuale speciale necesită, alături de existența unui prejudiciu de natură civilă materială ( reprezentat de datoriile societății) și comiterea a cel puțin uneia dintre faptele prevăzute de art. 138 lit. a-g din legea 85/2006, un raport cert de cauzalitate între fapta imputată și paguba pricinuită, precum și vinovăția persoanei a cărei răspundere se solicită a fi angajată pe această cale procesuală civilă.
Totodată, trebuie precizat că această răspundere este fără îndoială fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcția statutară deținută, elementul subiectiv este prezumat, fiind în prezența unor obligații de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.
De asemenea, reamintim că textul de lege instituie doar cerința contribuției administratorului judiciar la ., fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei, prescrierea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență urmărind așa cum am arătat, identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.
Ca atare, această răspundere a administratorului fiind una convențională, culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis in abstracto, aflându-se astfel în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i evident acestuia.
În speța de față, se constată că anterior promovării prezentei acțiuni, lichidatorul judiciar a procedat la redactarea raportului impus de art.59 alin.1 din Legea nr.85/2006, din concluziile căruia (fila 12 și urm.) rezultă clar că starea de insolvență a debitoarei a fost determinată și de faptul că activul debitoarei în cuantum de 1.451.921,00 lei nu a fost justificat, rămânând nepredate activele imobilizate și circulante, fiind astfel incidente dispozițiile prevăzute art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea privind procedura insolvenței.
Plecând de la premisele consemnate în acest raport, necontestate de altfel de către părți și luând în considerare împrejurările învederate în acțiunea introductivă (cu mențiunea că pârâtul nu a probat contrariul aspectelor evocate), în temeiul art.138 alin. 1 lit. a in Legea 85/2006 se va admite cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamantul lichidator judiciar M. R. Lichidare Iași SPRL, împotriva pârâtului F. I. – ce a deținut calitatea de administrator statutar al debitoarei . și, în consecință, va obliga pârâtul să suporte din averea proprie suma de 63.608 lei reprezentând pasivul debitoarei ..
La adoptarea acestei soluții se are în vedere că potrivit informațiilor ce reies din bilanțul de la 30.04.2012, societatea deținea active imobilizate în valoare de 170.680,00 lei (ce nu au fost predate de către administratorul statutar către lichidatorul judiciar), creanțe de recuperat în cuantum de 251.322,00 lei (administratorul statutar se face vinovat și de neurmărirea încasării la timp a creanțelor și nici nu a procedat la predarea documentelor analitice necesare în vederea demarării demersurilor de recuperare a creanțelor ) și echivalent de numerar în cuantum de 1.029.919,00 lei (lichidități în privința cărora până la această dată lichidatorul judiciar nu a reușit să intre în posesia lor și nici nu are informații cu privire la situația lor).
Totodată, se impune a fi precizat încă o dată că pârâtul nu a procedat la predarea bunurilor societății (cu mențiunea că noțiunea de bun trebuie însă interpretată în sens larg, incluzând orice obiect de valoare economică, inclusiv creanțele) și nici a documentelor necesare demarării demersurilor privind recuperarea creanțelor debitoarei iar utilizarea de către administratorul statutar a bunurilor și a sumelor de bani aparținând debitoarei a constituit un factor determinant în ajungerea acesteia la starea de insolvență. Ca atare, din nepredarea activului patrimonial al debitoarei, din faptul că administratorul statutar nu a oferit explicații și din împrejurarea că nu a predat întreaga documentație contabilă se poate prezuma că pârâtul a comis fapta de folosire a bunurilor și creditelor persoanei juridice în folosul său propriu.
Relevant este și că pârâtul nu a contestat temeinicia „acuzațiilor ce i se aduc”, nu a tăgăduit vinovăția sa și nu a depus înscrisuri din al căror conținut să reiasă că aspectele semnalate de practicianul în insolvență nu sunt conforme cu realitatea.
Pe cale de consecință, apreciem că în cauza supusă examinării, fapta imputată pârâtului, respectiv folosirea bunurilor și creditelor persoanei juridice în folosul său propriu – faptă prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, și-a adus semnificativ aportul la . în insolvență și a avut drept consecință pricinuirea unei pagube semnificative constând în valoarea totală a creanțelor ce se ridică la suma de 63.608 lei potrivit tabelului creditorilor . Acest prejudiciu la plata căruia urmează a fi obligat îl considerăm ca fiind cert și pe deplin demonstrat, în raport direct de cauzalitate cu fapta reținută în sarcina pârâtului. De altfel, practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală. În ceea ce privește vinovăția pârâtului, pe lângă argumentele mai sus expuse, precizăm că acesta a prevăzut fără îndoială rezultatul faptei sale și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Pe cale de consecință, raportat la fapta reținută în sarcina pârâtului și luând în considerare argumentele de fapt și de drept mai sus expuse cu privire la pagubă, raport de cauzalitate și vinovăție, în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, apreciem ca pe deplin justificată și perfect necesară antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului administrator statutar al debitoarei conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamantul lichidator judiciar M. R. Lichidare Iași SPRL, cu sediul ales în Cluj-N., .. 4, birou 42, jud. Cluj, împotriva pârâtului F. I., cu domiciliul în Bistrița, Piața P. R., ., ., jud. Bistrița-Năsăud, cu adresa la Penitenciarul G. – ce a deținut calitatea de administrator statutar al debitoarei . și, în consecință:
Obligă pârâtul să suporte din averea proprie suma de 63.608 lei reprezentând pasivul debitoarei ., cu sediul în S.-Băi, ., jud. Bistrița-Năsăud.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător-sindic
M. F. M. A. L. C.
RED/DACT
MFM/CR7/4 ex./26.01.2015
| ← Contestaţie. Sentința nr. 760/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1324/2014.... → |
|---|
