Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr. 622/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Sentința nr. 622/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 6359/112/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 622/2014

Ședința publică din 04 aprilie 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic

GREFIER: F. K.

Pe rol fiind derularea procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei Societatea T. B. SRL, cu sediul în Bistrița, .. 2, ., jud. Bistrița-Năsăud, având număr de înregistarre la ORC J_ și CUI RO_.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar prin practician în insolvență R. L. D., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Lichidatorul judiciar depune la dosar cerere de închidere a procedurii (f. 59) și dovada îndeplinirii procedurilor de publicare în Buletinul procedurilor de insolvență a raportului privind propunerea de închidere (f. 50).

Instanța, constatând că părțile au fost citate în Buletinul procedurilor de insolvență în vederea discutării raportului cu propunerea de închidere a procedurii falimentului, și că nu s-au formulat obiecțiuni, reținând că nu sunt alte cereri, aprobă raportul final cu propunerea de închidere a procedurii și acordă lichidatorului judiciar cuvântul în fond.

Lichidatorul judiciar, solicită instanței închiderea procedurii falimentului în temeiul prev. art. 131 din Legea 85/2006, radierea societății din registrul comerțului, aprobarea decontului de cheltuieli și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată:

Prin încheierea civilă nr. 2168 din 22 noiembrie 2013 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului la cererea debitoarei T. B. SRL, în condițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Au fost înscriși în tabelul definitiv de creanțe (f. 44) următorii creditori: Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud cu o creanță bugetară în valoare de 13.688,00 lei, M. Bistrița cu o creanță bugetară în sumă de 8.863,78 lei și Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a județului Bistrița-Năsăud o creanță bugetară în valoare de 162,23 lei.

Din raportul depus de lichidatorul judiciar rezultă că în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate pentru plata pasivului și nici nu au fost identificate fapte și persoane pentru atragerea răspunderii în condițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, astfel că s-a propus închiderea procedurii insolvenței în baza prev. art.131 din lege.

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, „ în orice stadiu al procedurii … dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul - sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat”.

Având în vedere că raportul final a fost comunicat creditorilor, care nu au făcut obiecțiuni, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3.000 lei, fără TVA, reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea Societatea T. B. SRL, cu sediul în loc. Bistrița, .. 2, ., jud. Bistrița-Năsăud, nr. ORC J_ CUI RO_ și radierea acestei societăți din Registrul Comerțului.

Aprobă decontul lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență R. L. D., cu sediul în Bistrița, cart. Viișoara, nr. 122, jud. Bistrița-Năsăud pentru suma de 3.000 lei, fără TVA, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006.

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Prezenta sentință se va notifica cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud și Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la publicare în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pronunțată în ședința publică din 04 aprilie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător-sindic

U. I. F. K.

Red/dact. UI/FK

4 ex./14.04.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr. 622/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD