Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr. 1760/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1760/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 1770/112/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1760/2014
Ședința publică din 12 decembrie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: M. F. M., judecător-sindic
GREFIER A. A.-C.
Pe rol fiind derularea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței împotriva debitoarei ., cu sediul în Bistrița, .. 120, județul Bistrița-Năsăud, nr. ORC J_, C._.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
S-a acordat termen pentru depunere înscrisuri și citarea părților prin Buletinul Procedurilor de Insolvență în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii falimentului.
Se constată că la data de 17.11.2014 lichidatorul judiciar a depus la dosar dovezi privind afișarea și comunicarea cererii privind propunerea de închidere a procedurii (f. 60-64).
La data de 11.12.2014 creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud a depus la dosar obiecțiuni la raportul final cu propunere de închidere a procedurii (f. 66-67).
Instanța constată că părțile au fost citate pentru acest termen în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, fiind formulate obiecțiuni de către creditoarea A.J.F.P. Bistrița-Năsăud.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
TRIBUNALUL
Constată că:
Prin încheierea civilă nr. 911/30.05.2014 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului privind pe debitoarea ., a fost numit lichidator judiciar C. individual de insolvență – B. V., căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin.l din Legea nr. 85/2006, au fost fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță, pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar, pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor.
Ulterior acestui moment, a fost întocmit un raport intitulat „final”, prin care se solicită, în temeiul art. l3l din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoare în condițiile în care nu a fost identificat nici un bun și nici o creanță aparținând acesteia și care să poată fi valorificată în cadrul procedurii, raport ce a fost publicat în publicat în BPI și notificat părților.
Urmare a acestei propuneri, instanța a procedat la citarea părților în BPI în vederea discutării raportului întocmit de administratorul judiciar dar ele nu s-au înfățișat la termenul stabilit, doar creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor publice Bistrița-Năsăud formulând obiecțiuni pe motiv că lichidatorul judiciar ar fi putut promova o acțiune în răspundere patrimonială împotriva administratorului statutar al societății aflată în insolvență.
Potrivit art.l3l din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, „ în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat”.
În condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor iar părțile deși citate în BPI în vederea discutării raportului întocmit de administratorul judiciar nu s-au înfățișat la termenul stabilit și nici nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii de insolvență, instanța, în temeiul art. l3l din Legea nr. 85/2006, mai sus citat, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea ., radierea acesteia și notificarea instituțiilor publice competente pentru efectuarea mențiunilor ce se impun, descărcarea lichidatorului de orice responsabilități și aprobarea decontului solicitat, conform dispozitivului prezentei hotărâri și potrivit textelor de lege precis precizate în acesta.
În ceea ce privește obiecțiunile formulate de creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor publice Bistrița-Năsăud și având în vedere motivele așezate la fundamentul lor, instanța constată că susținerile creditoarei sunt nefondate și nu sunt de natură să conducă la continuarea procedurii insolvenței.
Pentru a dispune astfel, luăm în considerare că, așa cum rezultă din textul art.131 din Legea nr.85/2006, condițiile care trebuie îndeplinite pentru închiderea procedurii sunt numai lipsa bunurilor din averea debitoarei, sau insuficiența acestora, raportat la cheltuielile procedurii și refuzul creditorilor de avansare a sumelor corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
Or, așa cum reiese din cererea întocmită de către lichidatorul judiciar, precum și din susținerile din recursul creditoarei, ambele cerințe sunt prezente în speță, astfel încât propunerea de închidere a procedurii este justificată și, atare, se impune aprobarea ei.
În acest context, se impune a fi menționată natura imperativă a dispozițiilor prescrise de art.131 din legea menționată, judecătorul sindic având obligația de a închide procedura în acele situații prevăzute în mod clar și explicit în lege, situații în care în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
În final, important de subliniat este și faptul că, raportat la temeiul legal invocat de către judecătorul sindic pentru închiderea procedurii, respectiv art. 131 din lege, orice referire la activitatea prestată de către practicianul în insolvență este neavenită, în condițiile în care pentru continuarea demersurilor în acest sens nu există fonduri în averea debitoarei, iar creditoarele nu s-au oferit, nici după înaintarea propunerii de închidere, să avanseze sumele corespunzătoare.
Ca atare, dat fiind neavansarea sumelor corespunzătoare continuării procedurii de insolvență de către creditori și având în vedere că art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006, în afară de lichidatorul judiciar (ce nu poate fi obligat), în anumite condiții, conferă calitate procesuală activă pe linia atragerii răspunderii personale a administratorului statutar și altor persoane expres enumerate în ipoteza în care se apreciază că acest obiectiv poate fi atins din punct de vedere legal (posibilitate procesuală ce nu a însă fructificată de către aceștia), instanța va respinge obiecțiunile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge obiecțiunile formulate de Administrația Județeană a Finanțelor publice Bistrița-Năsăud.
Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar C. individual de insolvență – B. V., și pe cale de consecință, admite cererea de închidere a procedurii formulată de acesta sens în care:
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S.C. D. P. SRL cu sediul social în localitatea Bistrița, .. 120, județul Bistrița-Năsăud și având datele de identificare nr. ORC J_, respectiv C._
Dispune radierea debitoarei societate comercială din registrul comerțului în care este înmatriculată.
În temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud precum și Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru efectuarea mențiunii de radiere.
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,
Descarcă pe lichidatorul judiciar arătat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, asociați și titulari de garanții.
În temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,
Aprobă decontul cheltuielilor prilejuite de desfășurarea procedurii insolvenței și depus de lichidatorul judiciar mai sus menționat, pentru suma de 3.000 lei, ce urmează a fi suportată din fondul de lichidare.
Dispune păstrarea arhivei debitoarei societate comercială de administratorul statutar al acesteia.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a prezentei sentințe, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător-sindic
M. F. M. A. A.-C.
Red./Dact. M.F.M./A.A.C.
2ex./12.01.2015
| ← Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Încheierea nr.... | Contestaţie. Sentința nr. 508/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|








