Contestaţie la executare. Decizia nr. 534/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Decizia nr. 534/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 10697/190/2013/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA C I V I L Ă Nr. 534/2014

Ședința publică din 03 Decembrie 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: V. C.

JUDECĂTOR I. P.

GREFIER L. C. A.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta B. T. - Sucursala Bistrița, împotriva Încheierii de suspendare din data de 13.05.2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._/190/2013 în contradictoriu cu intimații P.-M. V.-E., ., P. M. C. I., E. J. S. V., . Bistrița, având ca obiect contestație la executare.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 19 noiembrie 2014, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise pentru data de 26 noiembrie 2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat la termenul de azi:

TRIBUNALUL

Deliberând, constată:

Prin încheierea de suspendare din data de 13.05.2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._/190/2013, s-a dispus punerea în vedere contestatorilor, prin reprezentant, să achite suma de 665 lei executorului judecătoresc S. V., sumă necesară copierii dosarului execuțional nr. 550/2013;

- instanța a decis că asupra excepției conexității invocată de către contestatori, se va pronunța la termenul următor de judecată;

- acordă termen în cunoștință intimatei B. T. Sucursala Bistrița.

Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 10.06.2014, ora 9,00, sala I, Complet 9 civil.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:

Instanța, după deliberare, având în vedere faptul că, contestatorii au achitat cauțiunea, motivele de fapt și de drept invocate în susținerea cererii de suspendare a executării silite, precum și cele susținute în ședință publică, în temeiul art. 718 alin. 6 Noul cod pr. civilă, admite cererea de suspendare a executării silite asupra imobilelor care fac obiectul dosarului execuțional nr. 550/ex/2012 al Executorului J. S. V., până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații. Prezenta încheiere poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la pronunțare pentru părțile prezente, respectiv de la comunicare pentru părțile lipsă.

Reprezentantul contestatorilor arată că a invocat excepția conexității. Solicită atașarea dosarului judecătoriei Năsăud, însă precizează că în acel dosar nu s-a stabilit termen de judecată. În conformitate cu disp. art. 139 Noul cod pr.civilă solicită că cele două dosare să se judece împreună. Mai arată că instanța ulterior investită este Judecătoria Bistrița.

Reprezentantul intimatei . apreciază că nu se impune conexarea celor două cauze.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel în termen legal apelanta B. T. – Sucursala Bistrița-Năsăud, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a încheierii de ședință din l3.05.20l4 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. l0697/l90/20l3, în sensul respingerii cererii de suspendare depusă de către contestatori și să se dispună continuarea executării silite în dosarul execuțional nr. 550/20l3 al B. S. V., cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea apelului se arată că, prin încheierea dată de instanța de fond în ședința publică din l3.05.20l4 a fost admisă cererea de suspendare a executării silite asupra imobilelor care fac obiectul dosarului execuțional nr. 550/ex/20l2 al B. S. V. până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, admițându-se motivația contestatorilor în sensul că sunt prejudiciați prin executarea silită, care se face în temeiul unui titlu executoriu a cărui valabilitate se contestă, prin contestația la executare fiind vorba despre BO ./26.ll.20l2.

Arată apelanta că, în ce o privește a pornit executarea silită împotriva acelorași debitori în baza unor titluri executorii diferite, respectiv: contractele de credit nr.37l/05.08.20l0;nr. 387/05.08.20l0; nr.753/22.ll.20l2; nr. 667/ll.l0.20l2, contractele de garanției aferente contractului de credit, precum și 8 bilete la ordin avalizate în nume propriu de către debitorii contestatori . Având în vedere că dosarul l5/ex720l4 al B. C. A. R. a fost conexat cu dosarul nr. 550/ex/20l3 al B. S. V., în cauza dosar nr.2553/l90/20l4 al Judecătoriei Bistrița, fără ca apelanta în calitate de creditor garantat privilegiat să fie citată în acel dosar și în condițiile în care debitorii nu au contestat executarea silită, apreciază că nu se justifică suspendarea executării silite.

In drept sunt invocate dips.art.466 și 480 C.pr.civ.

Prin întâmpinare (f.37-38), contestatorii P. M. V. E. și P. M. C. I. au solicitat instanței, pe cale de excepție, respingerea apelului, ca fiind tardiv sau inadmisibil, iar pe fond, au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii încheierii de ședință pronunțată de instanța de fond din l3.05.20l3 ca fiind legală și menținerea suspendării executării silite în dosarul execuțional nr. 550/ex/20l3 al B. S. V., fără cheltuieli de judecată.

In motivarea excepțiilor invocate cu privire la tardivitatea apelului declarat, contestatorii arată că din moment ce apelanta recunoaște că a primit din partea executorului judecătoresc în data de 3.06.20l4 procesul verbal prin care, în temeiul încheierii civile din data de l3.05.20l4, a fost suspendată executarea silită, față de data primirii procesului verbal, data depunerii apelului la l0.06.20l4, apare ca fiind cu depășirea termenului legal de apel cu l zi. Mai mult, data de 9.06.20l4 când s-a împlinit termenul de apel a fost o zi de luni, prin urmare a fost o zi lucrătoare, motiv pentru care apreciază că apelul a fost depus peste termenul legal.

Referitor la excepția inadmisibilității apelului, se arată că deși pentru termenul din l3.50.20l4 apelanta a fost citată cu un exemplar al contestației la executare precum și o copie a extinderii de acțiune, aceasta nu a formulat nici un fel de apărări în fața instanței de fond până la termenul din l3.05.20l4, nici în ce privește contestația la executare și nici în ce privește cererea de suspendare a executării silite. De aceea apelul declarat apare ca fiind inadmisibil prin prisma dispozițiilor art.478 C.pr.civ., potrivit cărora, părțile nu vor putea folosi înaintea instanței de apel alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate în primă instanță, iar alin.3 al aceluiași articol, statuează că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

In ce privește susținerile apelante pe fond, contestatorii le consideră ca fiind neîntemeiate, cu consecința menținerii încheierii atacate, arătând că deși a formulat apel împotriva încheierii pronunțată la l3.05.20l4 de către instanța de fond, nu se arată care sunt în concret motivele de nelegalitate și netemeinicie a soluției date.

Hotărârea instanței atacată cu prezentul apel este legală și temeinică,susțin contestatorii, fiind îndeplinite condițiile prev.de art. 7l8 alin.6 C.pr.civ., în sensul că motivele de fapt și de drept invocate și apreciate de instanță sunt reale și constatându-se plata cauțiunii, în mod corect instanța de fond a suspendat executarea silită.

Prin scriptul intitulat răspuns la întâmpinare, apelanta solicită respingerea excepțiilor invocate de către contestatori, arătând că apelul a fost depus în termenul de 5 zile prev.de disp.art.7l8 alin.6 C.pr.civ, în condițiile în care, încheierea de suspendare i-a fost comunicată la l3.06.20l4, iar apelul a fost depus la l6.06.20l4. Referitor la inadmisibilitate, se arată că deși contestația a fost introdusă la instanță în noiembrie 20l3, au fost citați în această cauză doar pentru termenul din l3.05.20l4, când s-a soluționat suspendarea executării silite, iar apărările prin întâmpinare au fost depuse la 30.05.20l4.

Prin încheierea din l9.ll.20l4, tribunalul analizând excepția tardivității apelului invocată de către contestatori, dispune respingerea ca nefondată a acestei excepții în condițiile în care, așa cum rezultă din comunicarea efectuată de către executorul judecătoresc, acesta a informat creditorul despre suspendarea executării silite, la 3.06.20l4, iar apelul a fost trimis instanței prin fax la 6.06.20l4, așa cum rezultă din dovezile aflate la fila 2-l5, cu respectarea termenului de 5 zile de la comunicare, în condițiile în care apelanta nu a fost prezentă la dezbateri.

Excepția inadmisibilității apelului a fost unită cu fondul cauzei .

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

In ce privește excepția inadmisibilității apelului, instanța reține faptul că în cauza dosar nr. l0697/l90/20l3 aflat pe rolul Judecătoriei Bistrița, contestatorii au formulat contestație la executare în contradictoriu cu creditorul B. SA, privind actele de executare silită imobiliară întocmite de către executorul judecătoresc S. V. în dosar execuțional nr. 550/ex/20l3.

Se reține de asemenea că, apelanta din prezenta cauză a început o executare silită în temeiul titlurilor pe care le deține, împotriva debitorilor contestatori, în cauza dosar nr. l5/ex/20l4 al B. C. A. R., dosar execuțional ce a fost conexat la dosar nr. 550/ex/20l3 al B. S. V., în dosarul nr. 2553/l90/20l4 al Judecătoriei Bistrița.

Din cuprinsul acestui dosar reiese că apelanta din prezenta cauză a fost citată pentru prima dată în cauza dosar nr.l0697/l90/20l3 pentru termenul din l3.05.20l4, când au fost prezenți în ședința publică doar avocatul contestatorilor, precum și reprezentantul intimatei B. SA Bistrița, lipsă fiind celelalte părți.

Așa fiind, intimata apelantă poate formula apel împotriva încheierii de suspendare pronunțată de către instanța de fond la l3.05.20l4, nefiind încălcate prevederile art.478 C.pr.civ, care statuează în alin.2 în sensul că, părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

In temeiul acestor considerente, instanța găsește excepția inadmisibilității apelului invocată de către contestatori ca fiind neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă ca atare.

In ce privește fondul susținerilor din prezentul apel și care vizează suspendarea executării silite imobiliare din dosarul execuțional nr.550/ex/20l3 al B. S. V., până la soluționarea contestației pe fond, se reține că apelanta nu a justificat în ce măsură suspendarea executării silite dispusă îi afectează drepturile și interesele și în condițiile în care, pentru termenul de judecată când a fost soluționată în fond nu a formulat nici un fel de apărări, astfel că în mod corect instanța de fond, având în vedere motivele temeinice invocate de către contestatori, a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea contestației. Pe de altă parte trebuie reținut și aspectul că apelanta în calitate de creditor în dosarul execuțional nr.l5/ex720l4 al B. C. A. R. a preluat procedura executării silite în dosarul execuțional nr. 550/ex/20l3 al B. S. V. din momentul conexării acestora, în realizarea disp.art.653 și respectiv 824 C.pr.civilă, potrivit cărora, după conexare procedura de executare continuă, de la actul de urmărire cel mai înaintat, așa cum s-a dispus și în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate, tribunalul găsește apelul declarat de către creditorul B. T. SA îndreptat împotriva încheierii din l3.05.20l4 pronunțată de instanța de fond în dosar nr.l0697/l90/20l3 de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, ca fiind nefondat, motiv pentru care, acesta va fi respins pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității apelului formulată de contestatorii P. M. C. I. și P. M. V. E., ambii domiciliați în mun.Bistrița, .. 39, ., jud.BN.

Respinge ca nefondat apelul declarat de creditorul B. T. SA Cluj N., Sucursala Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, ., ., ORC J 06/29l/l999, CUI l236522l, în contradictoriu cu contestatorii P. M. C. I. și P. M. V. E., ambii domiciliați în mun.Bistrița, .. 39, ., jud.BN, împotriva încheierii din l3.05.20l4 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. l0697/l90/20l3, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 20l4.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

V. C. I. P. L. C. A.

Red/dact

PI/CR/2 EX-

JUD.FOND V. V.

23.03.20l5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 534/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD