Pretenţii. Decizia nr. 535/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 535/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 769/186/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA C I V I L Ă Nr. 535/2014
Ședința publică din 03 Decembrie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: V. C.
JUDECĂTOR I. P.
GREFIER L. C. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, împotriva Sentinței civile nr. 1672/04.11.2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimat F. F., având ca obiect pretenții .
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 19 noiembrie 2014, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise pentru termenul din 26.11.2014 când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat la data de azi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 1672/04.11.2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar civil nr._, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul F. F. în contradictoriu cu BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA SUCURSALA BECLEAN și în consecință:
S-a constatat caracterul abuziv al majorării comisionului de administrare prevăzut în contractul de credit bancar nr._/07.05.2008 de la valoarea de 7 euro lunar la valoarea de 46,20 euro.
S-au menținut prevederile art. 9, lit. c, având următorul conținut “ comision de administrare de 7 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% “
A fost obligată pârâta să perceapă pe viitor numai comisionul de administrare în cuantum de 7 euro lunar, în conformitate cu dispozițiile art. 9, lit c din contractul de credit bancar nr._/07.05.2008.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 39,20 euro lunar, echivalent în lei la data plății, reprezentând diferența de comision de administrare încasată de către pârâtă, începând cu luna septembrie 2010 și până la data pronunțării prezentei hotărâri.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt între reclamantul F. F., în calitate de împrumutat, pe de-o parte și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de credit bancar_/07.05.2008.
În conformitate cu prevederile art. 9 lit. c din contractul de credit reclamantul s-a obligat la plata unui comision de administrare în valoare de 7 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, prevăzută la pct. 1 din contract, respectiv, suma de_ euro.
Art. 9 lit. f din contractul de credit bancar prevede că banca percepe un comision de urmărire riscuri de 39,20 euro lunar, reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat.
În conformitate cu dispozițiile art. 1, alin. 1 din legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, orice contract încheiat între un comerciant și un consumator, pentru vânzarea de bunuri și prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Aceste dispoziții legale își găsesc aplicabilitatea în cauza dedusă judecății întrucât pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA are calitatea de comerciant, iar reclamantul, împrumutatul F. F. are calitatea de consumator.
Alineatul 2, al art. 1 din legea nr. 193/2000 stipulează faptul că “în caz de dubiu interpretarea unor clauze contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.”
Dispozițiile alineatul 3 al aceluiași articol interzic comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, iar art. 4 alin. 1 stabilește că “ o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. “
Totodată în conformitate cu dispozițiile alin. 1 lit. a din anexa legii nr. 193/2000 “sunt considerate clause abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. “
Așadar, dispozițiile legale precizate stabilesc trei condiții a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; clauza să fie contrară bunei-credințe:prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Potrivit art. 17 din legea mai sus menționată, această lege transpune prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive .
Referitor la majorarea comisionului de administrare de la suma de 7 euro lunar, prevăzut la art. 9, lit. c din contractul de credit bancar nr._/07.05.2008, la suma de 46,20 euro lunar, instanța reține că pârâta nu a făcut dovada negocierii directe cu consumatorul, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 din legea nr. 193/2000.
Instanța procedând la examinarea contractului de credit constată că acesta este un contract standard ale cărui clauze sunt prestabilite de către împrumutător, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, forma contractului fiind impusă de către bancă.
De asemenea, modul de calcul al acestui comision nu este explicat în cuprinsul contractului de credit, nefiind prezentați factorii în funcție de care a fost calculat.
Pentru motivele mai sus arătate instanța va constata existența caracterului abuziv al majorării comisionului de administrare de la suma de 7 euro lunar la suma de 46,20 euro lunar din contractul de credit nr._/07.05.2008 încheiat între BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, pe de-o parte și reclamant, pe de altă parte.
Referitor la cererea de restituire a sumelor încasate fără temei legal, respectiv a sumei de 39,20 euro reprezentând comisionul de risc, redenumit ulterior comision de administrare, instanța reține că nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil care constă în desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale. În cauza de față sancțiunea care intervine ca efect al constatării ca fiind abuzive a clauzelor contractuale este nulitatea absolută.
Nulitatea se îndreaptă împotriva acelor efecte care contravin dispoziției legale încălcate, lăsând neatinse efectele care nu contrazic legea.
Instanța a apreciat ca abuzivă și a constatat nulitatea clauzei contractuale în baza căreia suma de 39,20 euro reprezentând comision de risc a fost inclusă în costul comisionului de administrare, rezultând suma de 46,20 euro, astfel că se impune restituirea sumelor încasate cu titlu de diferență în temeiul art. 1092 cod civil din 1864, astfel că va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 39, 20 euro, sumă percepută lunar, începând cu luna septembrie 2010 și până la data pronunțării prezentei hotărâri. Suma se va plăti în echivalent lei la cursul de schimb BNR din data plații.
În ceea ce privește comisionul de administrare de 7 euro lunar, prevăzut la art. 9, lit. c instanța va obliga pârâta sa perceapă numai acest comision.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin 1 cod procedura civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, această obligație avându-și izvorul în culpa procesuală, dovedită prin aceea că ea a pierdut procesul.
Având în vedere solicitarea reclamanților privind plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanța BB nr. 105/ 11.09.2013, precum și faptul că pârâta a fost obligată la plata pretențiilor solicitate de către reclamant, instanța urmează să oblige pârâta la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea prezentului proces, și în consecință,
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel în termen legal apelanta B. COMERCIALA ROMANĂ SA București, care a solicitat în principal, anularea hotărârii atacate și respingerea acțiunii intimatului ca lipsită de interes, ca urmare a admiterii excepției invocate iar, în subsidiar, rejudecarea pe fond a cauzei și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii intimatului, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea apelului s-a arătat că acțiunea intimatului este lipsită de interes.
B.Hotărârea este netemeinică prin neanalizarea corectă, logică și coroborată a
probelor administrate în cauză și nelegală prin interpretarea și aplicarea
greșită a Legii nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010 și a dispozițiilor contractuale.
I. ASPECTE PREALABILE.
l. În data de 07.05.2008, apelanta a încheiat cu intimatul contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._, prin care i-a împrumutat acestuia suma de 14.000 Euro, pentru o perioadă de 120 de luni.
2. Prin cererea de chemare în judecată, intimatul a solicitat instanței:constatarea caracterului abuziv al majorării comisionului de administrare prevăzut în contractul de credit nr._/2008 de la valoarea de 7 euro lunar la valoarea de 46,20 euro lunar; obligarea subscrisei la restituirea diferenței de 39,20 euro lunar ca urmare a majorării comisionului de administrare; obligarea pârâtei ca pe viitor să perceapă comisionul de administrare în cuantum de 7 euro lunar prevăzut la art. 9 lit. c din contract; obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
3.După cum lesne se poate observa, clauzele atacate prin acțiunea introductivă se referă în special la prețul contractului de credit (respectiv la comisionul de administrare care, alături de dobândă, face parte în mod indubitabil din prețul contractului), intimatul urmărind nici mai mult, nici mai puțin modificarea costurilor contractuale liber asumate.
4.Prin Sentința civilă nr. 1672/2013, Judecătoria Beclean a admis acțiunea reclamantului și, în consecință: a constatat drept abuzivă majorarea comisionului de administrare de la valoarea de 7 euro lunar la valoarea de 46,20 euro lunar; a obligat banca să perceapă pe viitor numai comisionul de administrare de 7 euro; a obligat banca să restituie reclamantului suma de 39,20 euro lunar, reprezentând diferența de comision de administrare încasată de pârâtă începând cu luna septembrie 2010 și până la data pronunțării prezentei hotărâri; a obligat banca să achite suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
5. Nici unul dintre motivele care au stat la baza admiterii acțiunii intimatului de către prima instanță nu sunt temeinice și nu rezistă unui examen critic, astfel încât Sentința civilă nr. 1672/2013 este neîntemeiată și nelegală.
II. EXCEPȚIA LIPSEI DE INTERES A INTIMATULUI ÎN PROMOVAREA ACȚIUNII INTRODUCTIVE.
,6. Potrivit art. 33 NCPC, „interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual".
7. Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, peremptorie și absolută, care poate fi
invocată de parte sau de instanță în tot cursul procesului, conform art. 247 alin. (1) NCPC, ori de câte ori nu este îndeplinită una dintre cerințele interesului, cum este în cauză cerința actualității.
8. Interesul intimatului trebuie să fie actual și să existe nu numai la introducerea acțiunii, ci să subziste pe tot parcursul procesului. Un interes care a trecut sau a fost depășit nu poate fi luat în considerare, deoarece rolul instanței este acela de a judeca litigii născute și actuale.
9.În prezenta cauză, instanța de apel va constata că „majorarea" comisionului de administrare de la 7 euro lunar la 46,20 euro lunar a avut loc în temeiul Actului adițional de conformare a prevederilor contractuale la dispozițiile OUG nr. 50/2010.
10.Actul adițional a fost remis spre semnare reclamantului, dar acesta nu a fost de acord cu noile dispoziții contractuale. Potrivit art. 95 alin. (5) din OUG nr. 50/2010, chiar nesemnat (în lipsa unei manifestări de voință exprese a clientului în termenul stabilit de legiuitor tocmai pentru acest motiv), Actul adițional era considerat acceptat tacit .
ll. Prin acest act adițional, B. a inclus comisionul de urmărire riscuri în comisionul de administrare, fără a avea loc o majorare a costului lunar total al celor două comisioane prevăzute de la bun început în contract.
12 Actul Adițional respecta întrutotul dispozițiile OUG nr. 50/2010, fiind încheiat în litera și spiritul acestui act normativ. Prin încheierea lui nu s-a urmărit creșterea unui cost contractual pentru clienții băncii, ci adaptarea contractului de credit la cerințele impuse de ordonanță.
13.În cauză nu era așadar vorba de un nou comision sau de un comision majorat introdus în contractul de credit, ci de un comision agreat între părți încă de la bun început, pe care banca l-a redenumit în conformitate cu noua terminologie legală.
14.Astfel, după includerea comisionului de risc în comisionul de administrare, costul lunar total al celor două comisioane a rămas tot de 46,20 euro (7 euro + 39,20 euro), astfel cum s-a convenit de la bun început prin contractul de credit analizat.
15. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010, care a stabilit că OUG nr. 50/2010 nu se aplică contractelor de credit în curs de derulare la momentul intrării sale în vigoarea, B. a denunțat în mod unilateral Actul adițional în termenul legal de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 288/2010 și a comunicat de îndată acest lucru reclamantului prin notificările din data de 21.02.2011.
16. Din acel moment, comisionul de urmărire riscuri a fost perceput în continuare în mod legal de către subscrisa, distinct de comisionul de administrare, în temeiul contractului de credit convenit de comun acord cu intimatul.
CONCLUZIE:
17.Pe toată perioada contractuală, banca a perceput lunar reclamantului comision de administrare și comision de urmărire riscuri, însumând 46,20 euro lunar.
18.Cât timp a fost în vigoare Actul adițional încheiat în conformitate cu OUG nr. 50/2010, comisionul de risc a fost redenumit în comision de administrare, în conformitate cu noua terminologie legală, fără a avea loc o majorare a costului total lunar al celor două comisioane.
19. Ca urmare a denunțării unilaterale a actului adițional, banca a perceput în continuare intimatului comisionul de urmărire riscuri distinct de comisionul de administrare, conform contractului de credit încheiat în anul 2008.
20. Prin urmare, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, acțiunea intimatului era lipsită de interes, cât timp banca îi percepea comisionul de administrare de 7 euro lunar și comisionul de urmărire riscuri de 39,20 euro lunar, stipulate în cadrul convenției de credit analizate.
II. Instanța de fond a interpretat greșit atât legea nr. 193/2000 și OUG nr. 50/2010, cât și dispozițiile contractuale supuse analizei.
a. Comisionul de urmărire riscuri a fost redenumit în mod legal în comision de administrare.
21.Prima instanță a reținut în considerentele hotărârii apelate faptul că, „referitor la majorarea comisionului de administrare [...], pârâta nu a făcut dovada negocierii directe cu consumatorul" concluzionând în mod greșit că a fost vorba de o majorare unilaterală a comisionului de administrare de către bancă.
22. Instanța de apel va constata că în prezenta cauză nu a fost vorba de o majorare unilaterală a comisionului de administrare, ci de o adaptare a contractului la dispozițiile legale în vigoare la acel moment.
23. Comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri sunt percepute intimatului în baza dispozițiilor pct. 9 lit. c și e din convenția de credit nr._/07.05.2008.
24. La data încheierii convenției de credit analizate nu exista nicio dispoziție legală prin care să fie limitat numărul comisioanelor pe care B. le putea percepe clienților săi, comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri fiind așadar prevăzute în mod legal în contract.
25.Astfel cum a precizat și în cadrul secțiunii anterioare, prin actul adițional încheiat în conformitate cu OUG nr. 50/2010, banca a redenumit comisionul de urmărire riscuri în conformitate cu noua terminologie legală.
26. Potrivit art. 35 alin. (1) lit. a din OUG nr. 50/2010, așa cum a fost publicată inițial în Monitorul Oficial, „se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau oricăror alte costuri aferente contractului, cu excepția costurilor impuse prin legislație".
27. De asemenea, obiectivul principal al Directivei 2008/48 este acela de a nu se majora costul total al creditului și, așa cum se poate observa din actele de la dosarul cauzei, costul total al creditului contractat de reclamant nu a crescut.
28. Mai mult, această interpretare a Directivei 2008/48 și a art. 35 alin. (1) lit. a din OUG nr. 50/2010 este susținută și de modificarea pe care legiuitorul a adus-o art. 35 alin. (1) lit. a prin Legea nr. 288/2010. Astfel, în actuala formă, dispoziția legală prevede că „se interzice majorarea comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare, cu excepția costurilor impuse prin legislație".
29. Rezultă fără dubiu faptul că legiuitorul, încă din forma inițială a prevederii art. 35 alin. (1) lit. a din OUG nr. 50/2010, a urmărit interzicerea majorării costului total al creditului de către instituția de credit care 1-a acordat, iar nu interzicerea redenumirii unor comisioane.
30. Astfel, dacă în prima variantă a art. 35 alin. (1) lit. a din OUG nr. 50/2010, acesta putea fi interpretat în sensul că se referă la fiecare comision, tarif, speză bancară sau alte costuri, fiecare luate în parte, iar nu ca și cost total al creditului, prin modificarea acestuia legiuitorul a urmărit în mod clar instituirea unei interdicții a instituțiilor de credit în a modifica costul total al creditului.
3l. Așa cum se poate observa, modificarea esențială a art. 35 alin. (1) lit. a constă în înlocuirea conjuncției disjunctive „sau" cu conjuncția copulativă „și". Potrivit definiției din Dicționarul Explicativ al Limbii române, prin „disjunctiv" înțelegem „separare", „deosebire".
CONCLUZIE:
OUG nr. 50/2010 nu a eliminat comisionul de urmărire riscuri din categoriile de costuri, ci a obligat B. să îl încadreze corespunzător: fie în comisionul de administrare, dacă implică componenta de administrare, fie în dobândă, dacă implică alte tipuri de activități.
32. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010, care a stabilit că OUG nr. 50/2010 nu se aplică contractelor de credit în curs de derulare la momentul intrării sale în vigoarea, banca a denunțat în mod unilateral actul adițional în termenul legal de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 288/2010 și a comunicat de îndată acest lucru reclamantului prin notificările din data de 21.02.2011.
33. Din acel moment, comisionul de urmărire riscuri a fost perceput în continuare în mod legal de către apelantă, distinct de comisionul de administrare, în temeiul contractului de credit convenit de comun acord cu împrumutații.
CONCLUZIE:
34.Instanța de fond a dispus în mod greșit restituirea sumei de 39,20 euro lunar începând cu luna septembrie 2010 și până la data pronunțării hotărârii, având în vedere că această sumă reprezintă comisionul de urmărire riscuri perceput în mod legal de către bancă.
35.Comisionul de urmărire riscuri a fost perceput de subscrisa în baza convenției de credit până în luna septembrie 2010, apoi a fost redenumit în mod legal în comision de administrare cât timp a fost în vigoare actul adițional, iar ulterior denunțării sale de către Bancă, a fost perceput din nou în temeiul contractului de credit din 2008.
36. Legalitatea perceperii comisionului de urmărire riscuri de către bancă nu a fost contestată de intimat!
C. COMISIONUL DE ADMINISTRARE ȘI COMISIONUL DE URMĂRIRE RISCURI SUNT PERCEPUTE ÎN MOD LEGAL DE CĂTRE BANCĂ.
C.l Cele două comisioane fac parte din prețul contractului de credit si sunt prevăzute în mod clar și inteligibil în contract. în cauză sunt incidentele dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.
37. Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 (care transpune art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE), „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
38.Dispoziția legală citată stabilește că nu au caracter abuziv clauzele care se asociază cu obiectul principal al contractului, dacă acestea sunt exprimate în mod clar și inteligibil în contract.
39. Instanța de apel va constata că în cauză sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de lege pentru aplicabilitatea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 raportat la art. 4 din Directiva 93/13/CEE, comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri fiind percepute în mod legal de către Bancă.
40.Astfel, comisionul de urmărire riscuri și comisionul de administrare fac parte din prețul contractului, reprezentând costuri asumate de clientul băncii pentru creditul pus la dispoziție, alături de dobândă percepută conform contractului.
41.În același sens este și opinia Curții Supreme a Marii Britanii în cauza The Office ofFair Trading v Abbey N. pic & Others, în care instanța a decis că acele comisioane bancare percepute pentru depășirea limitei de credit, reprezintă o componentă esențială a considerației băncilor, făcând astfel parte din obiectul contractului de credit.
42. În ceea ce privește modul de redactare al clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare, instanța de apel va constata că acestea sunt clare și ușor de înțeles, intimatul neavând nevoie de cunoștințe de specialitate pentru a înțelege existența și întinderea acestor obligații.
43. Cele două comisioane sunt menționate expres în contract, într-o manieră clară și inteligibilă, fiind precizată suma fixă care trebuie plătită, modul de calcul al acestei sume, respectiv periodicitatea cu care se achită - lunar.
44. Prin intermediul dispozițiile prevăzute de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorilor, care nu pot profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț. Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.
45. Lipsa definirii comisioanelor în contract nu înseamnă că acestea nu sunt prevăzute clar și inteligibil în contract!
46. Nici o lege nu prevede obligația comercianților de a explica clienților săi rațiunile economice sau tehnice pentru care se stabilește un anumit preț, ci impun ca modul în care este prevăzut prețul în contract să fie clar și inteligibil pentru ca aceștia să cunoască existența și întinderea obligației pe care și-o asumă!
47. Ceea ce trebuia să cunoască intimatul-reclamant și a cunoscut încă de la data încheierii contractului de credit este că are de plătit un comision de administrare de 7 euro lunar și un comision de urmărire riscuri de 39,20 euro lunar, de la data semnării convenției de credit, nefiind necesare cunoștințe de specialitate pentru a înțelege ce presupun aceste obligații.
48. În același sens este și practica recentă a ÎCCJ, depusă la dosarul cauzei.
49.Astfel, prin Decizia nr. 4685/2012, ÎCCJ a statuat următoarele: "așa cum am argumentat, comisionul de risc constituie un element al prețului, și în speță, prevederea perceperii acestui comision a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de consumatori prin semnarea contractului și a planului de rambursare, care face parte integrantă din contract, devenind potrivit art. g6g C. Civ. lege între părți."
50.Prin aceeași Decizie, ÎCCJ a reținut și faptul că "acest comision de risc a fost calculat procentual la soldul lunar al creditului, fapt care era cunoscut de către reclamanți la data încheierii convenției de credit astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorilor de a aprecia costurile creditului. în speță consumatorii nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale pe care nu le știau la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora."
C.2. Chiar dacă instanța nu ar reține incidența art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă.
(i) Clauzele indicate ca fiind abuzive nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
51. Pentru a putea verifica existența unui dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului de credit analizat.
52. În cadrul contractelor de credit, analiza comparativă ar trebui să ia în calcul nu numai dreptul băncii de a percepe un cost (expres menționat încă de la început), dar și obligația de a pune de îndată la dispoziția clienților o sumă de bani importantă (14.000 euro) ce urmează a fi restituită de-a lungul unei perioade mai lungi de timp (120 luni).
53. De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul clienților de a primi de îndată, după momentul semnării contractului de credit, suma de bani împrumutată.
54.În plus, prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea intimaților de a solicita rezilierea contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.
55.Analiza ansamblului prevederilor contractuale va conduce instanța de apel la concluzia că nu există un dezechilibru între prestațiile părților și că, dimpotrivă, comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri prevăzute în contract mențin acest echilibru între drepturile și obligațiile părților!
56. La data încheierii convenției de credit analizate nu exista nicio dispoziție legală prin care să fie limitat numărul comisioanelor pe care banca le putea percepe clienților săi, comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri fiind prevăzute în mod legal în contract.
57.În plus, inclusiv legislația actuală în vigoare care reglementează contractele de credit, respectiv OUG nr. 50/2010 prevede expresis verbis posibilitatea băncilor de a percepe comisionul de administrare.
58. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 3 din OUG 50/2010, „comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/acordării creditului acordat consumatorului. în cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului".
59. În plus, după cum am spus și mai sus, nicio dispoziție legală nu impune băncii obligația de a explica clienților săi rațiunile perceperii celor două comisioane, ci impun ca modul în care sunt prevăzute în contract să permită acestora să înțeleagă pe deplin existența și întinderea obligației pe care și-o asumă.
60. Situația este similară cu cea a unui consumator care achiziționează, de exemplu, un televizor dintr-un magazin și plătește comerciantului prețul total solicitat de acesta, fără a exista obligația de a explica consumatorului rațiunile perceperii acelui cost (suma X pentru componentele electrice, suma Y pentru transport, suma Z pentru ambalaj etc).
61.Comisionul de administrare și comisionul de risc sunt așadar costuri care, alături de dobândă, reprezintă prețul pentru creditul pus la dispoziție de către bancă. Sunt explicate în mod clar și inteligibil în contract, pentru ca împrumutații să înțeleagă pe deplin existența și întinderea obligațiilor asumate!
62.Comisionul de risc este așadar un cost care, alături de dobândă și celelalte comisioane, reprezintă prețul pentru creditul pus la dispoziție de către bancă. Este explicat în mod clar și inteligibil în contract pentru ca împrumutații să înțeleagă pe deplin existența și întinderea obligațiilor asumate!
IMPORTANT:
Lipsa caracterului abuziv al comisionului de risc în cazul unui credit de nevoi personale negarantat, cum este și contractul de credit din prezenta cauză, este confirmată inclusiv prin răspunsul ANPC-CRPC B. nr. 1455/31.07.2013, autoritate care apără drepturile consumatorilor:
„Produsul credit de nevoi personale negarantat este un produs scump (în sensul de riscant n.m.), rata dobânzii fiind net superioara creditelor cu garanție reală imobiliară (în sensul că acest comision ridică prețul creditului n.m.). Obligațiile de plată ce se materializează în convenția legal încheiată trebuie achitate (comisionul de risc nu poate fi clauză abuzivă într-un contract negarantat)."
63.Perceperea comisionului de risc acoperă un set de operațiuni care pun serviciul de plată al împrumutaților în legătură cu acele evenimente din piață bancară ce pot influența, grosso modo, capacitatea acestora de rambursare a creditului.
64. Evoluțiile vizate sunt reprezentate de intervențiile pe care banca centrală le poate avea pentru a modifica anumiți parametri (cum ar fi de exemplu cursul valutar, deosebit de important pentru creditele în monedă străină), dar și de intervențiile altor bănci. B. trebuie să urmărească riscurile ce vin dinspre piață, deci din afara relației contractuale cu împrumutatul, riscuri care îi pot afecta capacitatea de rambursare.
65. Nici o altă garanție înscrisă în contract nu acoperă aceste riscuri, urmărite în contul comisionului de urmărire riscuri. Simplificând, pentru riscuri diferite, banca percepe componente diferite de cost.
66.Spre eliminarea oricărei confuzii, garanțiile imobiliare aduse de client acoperă riscul insolvabilității acestuia, codebitorii sunt menționați pentru a suplini sarcina de plată (temporar sau definitiv), iar asigurările de viață pentru a acoperi riscul capital al dispariției împrumutatului.
67. Setul de operațiuni prestate de bancă în contul comisionului de urmărire a riscurilor este necesar, este spre folosul împrumutatului, care, nefiind profesionist, nu ar ști cum să se pună la adăpost, este proporțional și adecvat față de pericolul potențial répertoriât pe piață și este fundamental diferit de setul de operațiuni prestate de bancă în contul comisionul de administrare.
68. Pentru toate aceste motive, instanța de apel va constata că prezența comisionului de administrare și a comisionului de urmărire riscuri în contract nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, fiind percepute în mod legal de către bancă.
(ii) Referitor la negocierea și formarea contractului.
69. Legea nr. 193/2000, precum și Directiva 93/13, pe care prima o implementează, nu reprezintă instrumente prin care se interzice încheierea de contracte tip, standard, cu clauze preformulate sau de adeziune. Singura consecință pe care aceste norme o acordă caracterului preformulat al unor clauze este pe tărâm probator, creându-se o prezumție relativă a lipsei negocierii în cazul contractelor preformulate.
70. Rațiunea ambelor acte este aceea de a preveni o atitudine a comercianților care ar putea profita de preformulări contractuale pentru a obține avantaje dezechilibrate, prin oferirea posibilității consumatorilor să conteste modul în care au fost introduse unele clauze în cuprinsul contractelor, și eventualele efecte abuzive ale acestora asupra lor.
71. Prin urmare, Legea 193/2000 nu interzice nicio clauză, ci prevede criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a nu produce efecte abuzive. Nu se interzice un anumit conținut, ci o anumită modalitate de stabilire a acelui conținut.
72. Condițiile esențiale ale contractului de credit care atrag și costul acestuia sunt determinate exclusiv de client. Acestea sunt clauzele referitoare la moneda și suma creditului, la perioada de utilizare, dar și la rata dobânzii și tipul și valoarea comisioanelor .
73. În contractul analizat, ceea ce este preformulat este numai conținutul clauzei în sine cu privire Ia perceperea comisionului de administrare și a comisionului de urmărire riscuri ca parte a prețului contractului, nu și cuantumul/procentul acestora!
74.Valoarea efectivă a comisioanelor diferă de la un contract la altul, de la un tip de produs bancar la altul cu privire la care consumatorii împrumutați au posibilitatea de a-și manifesta libera opțiune. Clienții apelantei, prin alegerea lor cu privire la moneda creditului, suma solicitată și o . alți factori, influențează cuantumul comisioanelor.
75.Instanța, în soluționarea prezentului litigiu, trebuie să aibă în vedere și faptul că aceste contracte tip sunt rezultatul activităților practice îndelung exersate, iar uzanțele comerciale le-au reținut ca utile pentru că asigură rapiditatea operațiunilor.
Domeniile în care sunt folosite le creează un grad mai mare sau mai mic de sofisticare, dar asta nu înseamnă că prin întocmirea lor se urmărește fraudarea drepturilor celor care devin cocontractanți și, implicit, că aceste contracte conțin per se clauze abuzive.
76.Mai mult, se poate constata că pentru a crește gradul de conștientizare a clientului cu privire la obligațiile pe care acesta și le asumă prin încheierea convenției de credit, condițiile speciale de creditare sunt redactate separat de condițiile generale tocmai pentru a ușura parcurgerea și înțelegerea acestora de către client.
III. PRIMA INSTANȚĂ A OBLIGAT ÎN MOD NELEGAL SUBSCRISA LA RESTITUIREA SUMELOR ÎNCASATE CU TITLU DE COMISION DE ADMINISTRARE.
77. Prima instanță a apreciat în mod greșit că, drept urmare a constatării caracterului abuziv al majorării comisionului de administrare, se impune restituire sumelor încasare cu titlu de diferență.
78. Constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale poate avea ca efect, potrivit art. 13 din Legea specială nr. 193/2000, numai „modificarea clauzelor contractuale sau desființarea acelui contract, cu daune-interese".
79. Sancțiunea juridică ce poate opera așadar în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se repune în discuție prestațiile deja executate, cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității.
80. Prima instanță a admis în mod greșit solicitarea intimaților-reclamanți privind restituirea sumelor achitate cu titlu comision de administrare, o astfel de solicitare fiind inadmisibilă!
81. Instanța nu poate da eficiență efectelor nulității reglementate de Codul civil de la 1864, întrucât acest act normativ are doar valoarea unei legi generale. în consecință, este lipsit de aplicabilitate în situația de față, cât timp efectele anulării unei clauze din contractul de credit sunt expres reglementate de o lege specială, respectiv de Legea nr. 193/2000.
82. Este de principiu că legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul stabilește un regim special și derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare față de norma de drept comun.
83. în astfel de situații, legea generală se aplică numai unde legea specială nu dispune. Caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăși finalitatea adoptării ei, dovedind astfel voința legiuitorului de a deroga de la legea de drept comun prin prevederi de strictă interpretare și aplicare.
84. Prin urmare, nu se poate vorbi despre o restituire a sumelor de bani deja încasate de subscrisa în temeiul contractului de credit. în măsura în care instanța ar constata drept abuzivă clauzele indicate, acestea nu ar mai produce efecte pentru viitor, prestațiile deja executate de părți neputând fi restituite!
85.Mai mult, această sancțiune sui generis este consacrată în art. 6 alin. (1) coroborat cu art.
7 alin. (2) din Directiva Consiliului 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii. Astfel:
Art. 6 alin. (1) - Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.
Art. 7 alin. (2) - Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispozițiile în conformitate cu care persoanele sau organizațiile care au, în temeiul legislației interne, un interes legitim în protecția consumatorilor pot introduce o acțiune în justiție sau în fața organismelor administrative competente, în conformitate cu legislația internă în cauză, pentru a obține o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare."
85. în consecință, capătul de cerere ce vizează restituirea sumelor achitate de intimat sunt
inadmisibile și în virtutea aplicării dreptului comunitar, ce se bucură de forță juridică
superioară oricărei norme de drept național în baza art. 148 alin. (2) din Constituția
revizuită.
În considerarea tuturor argumentelor expuse mai sus, solicită admiterea apelului și, în principal, anularea hotărârii atacate și respingerea acțiunii intimatului ca lipsită de interes, iar în subsidiar, rejudecarea în fond a cauzei și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii intimatului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului apel, precum și cele aferente judecării fondului.
In drept s-au invocat disp.art. art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dispozițiile legale invocate în cuprinsul prezentei, precum și principiile în care își are sediul materia.
Prin întâmpinarea depusă la fila 5l-55, F. F. a solicitat respingerea apelului, arătând că o primă chestiune invocată de apelanta privește excepția lipsei de interes in formularea prezentei acțiuni.
In esență se susține ca, după . Legii nr. 288/2010, prin care era aprobata, cu modificări, OUG nr. 50/2010, legea stabilea ca, de fapt, normele ordonanței nu sunt aplicabile contractelor in curs la data intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010. Ca atare, inițial ar fi existat doua tipuri distincte de comisioane (de administrare si de risc) in cuantum de 7 euro/luna si respectiv 39,20 euro/luna, ulterior ar fi existat pe perioada de la . OUG 50/2010 pana la . Legii nr. 288/2010 doar un comision de administrare care practic (aspect recunoscut si de către apelant în întâmpinare) includea atât comisionul inițial de administrare precum si integral fostul comision de risc; după . 288/2010 si denunțarea unilaterala a actului adițional la contractul de credit, am fi in prezenta, susține apelantul, la o revenire la clauzele inițiale ale contractului, prin care se percep doua comisioane, anume cel de administrare de 7 euro/luna si cel de risc, de 39,20 euro/luna.
Concluzia apelantei in susținerea excepției este că nu există interes să se solicite reducerea unui comision la 7 euro / luna, comision care, in opinia apelantei, in prezent ar fi de 7 euro/ luna.
Aceasta susținere si interpretare a situației de drept din prezent nu are nici un suport legal, fiind un sofism menit doar sa inducă instanța in eroare.
Eroarea fundamentala, din punct de vedere al situației de drept, se refera la considerarea de către apelant ca in situația in care ar fi fost comunicata de către banca către intimat denunțarea unilaterala a actului adițional, automat ar „ reintra in vigoare" dispozițiile inițiale ale contractului, dispoziții care au fost modificate de părți prin actul adițional.
Situația juridica nu este nici pe departe astfel.
Daca inițial, in contractul semnat de ambele părți, erau prevăzute mai multe comisioane, ca si aspecte distincte ale convenției, respectiv cel de administrare si cel de risc, cu sume distincte si diferite, după . OUG 50/2010 a fost obligatorie modificarea contractului inițial. Aceasta modificare/adaptare a contractului putea cuprinde clauze care erau obligatorii conform OUG 50/2010 si alte clauze acceptate expres de părți. Cele la care legea obliga, erau considerate ca fiind acceptate si tacit. Cum este de exemplu modificarea contractului dintre părți prin eliminarea (obligatoriu prin OUG 50/2010) a comisionului de risc. Orice alta clauza din conținutul actului adițional, nereglementata de OUG nr. 50/2010, nu putea produce efect decât daca exista consimțământul expres al beneficiarului creditului. Ca urmare, in cuprinsul actului adițional, a fost valida renunțarea la comisionul de risc (pentru ca legea interzicea acest comision), dar nu poate fi considerata valida prin acceptare tacita modificarea comisionului de administrare fără acordul expres exprimat al celeilalte părți.
Nu interesează daca suma totala de plata era aceeași sau nu ca si înainte, după întocmirea actului adiționa. Din doua comisioane cu un cuantum determinat,legea a interzis perceperea unuia. Celalalt nu putea fi modificat prin creștere unilateral sau așa-zis tacit Insa, oricum s-ar lua lucrurile, este indeniabil faptul că până la apariția si . Legii nr. 288/2010, banca a perceput un comision de administrare abuziv, impus nelegal ( 46,20 euro/luna) si prin care s-a încercat compensarea, fără acordul expres al consumatorului, pierderii sumei corespunzătoare comisionului de risc. Aceasta suma a fost perceputa in intervalul amintit in mod nelegal si trebuie restituita ( a se vedea si practica ICCJ anexata)
Cert este, așa cum am afirmat si in cererea de chemare in judecata, ca si in prezent (rezulta si din graficul de rambursare emis de banca la data de 07.02.2012. ora 12:14, depus de noi la dosarul de fond începând cu fila 12 ) intimatul plătește suma de 46,20 euro reprezentând doar comision de administrare. Susținerile pârtii apelante nu pot infirma extrasul de cont emis de bancă la o dată mult ulterioară intrării în vigoare a Legii 288/2010 si ulterioară si „comunicării denunțării tacite a actului adițional, comunicare redactata la 21.02.2011!!!
După . 02.01.2011, a Legii nr. 288/2010, care spune ca OUG 50/2010 nu se aplica contractelor in curs si ca actele adiționale întocmite de bancă cf OUG 50/2010 pot fi denunțate de una dintre părți ., apelanta susține ca a procedat legal la denunțarea actului adițional si că în prezent ar fi din nou aplicabile clauzele inițiale. Evident că este greșită această susținere.
Un prim aspect care se pune este acela al denunțării unilaterale in mod legal a actului adițional.
Astfel, pentru a putea susține, pentru început, că se află în prezenta unui act adițional denunțat (inaplicabil) trebuie sa stabilim daca acesta a fost denunțat legal. In alta situație el este aplicabil cf textului sus-citat. Intimatul nu a aflat de aceasta denunțare, el plătind in continuare un comision de administrare ( conform graficului) de 46,20 euro/lună.
Din documentul de la dosar după care deține o copie nu reiese ca ar fi fost înștiințat legal de denunțarea unilaterala a actului adițional care, daca nu este denunțat legal in termenul stabilit, își produce in continuare efectele. Aceasta este prima ipoteza ce reiese din actele dosarului, situație in care suntem in prezenta unui act adițional ce reglementează un comision majorat nelegal si unilateral.
Pe de alta parte, si daca acest act ar fi considerat ca denunțat valabil, este nelegal a se susține ca am reveni la clauzele anterioare ale contractului de credit inițial. Acest lucru nu este prevăzut in Legea 288/2010 si este si împotriva dispozițiilor din dreptul comun, anume ale codului civil.
Orice contract încheiat între doua părți trebuie să aibă la baza consimțământul exprimat al acestora. Uneori, cu privire la anumite situații, legea presupune existenta unui consimțământ tacit al pârtii, rezultat din diferite acțiuni sau inacțiuni.
Este de observat ca în speță nu se poate susține ca Art. II din Legea 28/2010 ar prevedea reintrarea in vigoare a clauzelor inițiale ale contractului de credit. Din alineatul 2 reiese doar ca, daca este comunicata, in mod legal de către banca, denunțarea unilaterala a actului adițional, acesta nu-si mai produce efectele. Atât !!! Așadar pentru existenta unei noi modificări a contractului ca urmare a denunțării unilaterale a actului adițional este necesar un nou consimțământ exprimat expres de părți.
In cauza, clauzele inițiale au fost modificate prin actul adițional atât in sensul perceperii unui comision de administrare majorat nelegal ( perceput si in prezent si pe care-l contestam prin prezenta acțiune), cat si prin renunțarea de către banca (ca urmare a obligației ce decurgea din Legea nr. 288/2010) prin exprimarea consimțământului expres in acest sens, la comisionul de risc. Acest contract de credit, cu conținutul modificat prin actul adițional, a produs efecte juridice clare, efective, pana la . Legii 288/2010. In cazul in care s-ar lua drept valida denunțarea actului adițional de către banca, am fi in prezenta, in continuare, a unui contract ce nu mai are in conținutul lui clauzele inițiale privitoare la comisionul de risc si de administrare ( pentru ca au fost modificate), dar nici cele cuprinse in actul adițional. Este evident ca in aceasta situația, deși legea nu o dispune expres, dar regulile privitoare la modificarea conținutului unui contract o cer imperativ, banca era obligata sa încheie cu părțile un alt act adițional in condițiile legii.
Nu este posibil, din punct de vedere legal, sa se susțină ca după ce sunt modificate de părți clauzele unui contract, daca o parte ar avea dreptul legal sa denunțe acele modificări, părțile ar reintra sub acțiunea vechilor clauze (fără un consimțământ expres exprimat de ambele părți). Acele clauze au fost modificate anterior, deci nu mai exista. De esența modificării unui contract este consimțământul pârtilor.
In condițiile celor expuse mai sus, este evident că se poate vorbi de lipsa interesului in cauza al reclamantului intimat. Așa cum se cunoaște, sintetic, interesul reprezintă orice folos material sau moral ce succede sau poate succede promovării unei acțiuni in justiție.
Apelanta susține ca nu poate cere să se reducă comisionul de majorare când de fapt, in opinia apelantului, revenindu-se la clauzele inițiale ale contractului, acesta este redus, anume de 7 euro/luna. Se susține ca nu ar profita reclamantului.
Nu este așa, după cum a arătat anterior. In primul rând, faptic si conform actelor emise de banca, mult după 02.01.2011 banca comunica acte din care reiese comisionul de administrare majorat.Ca atare evident ca, plătind acel comision conform graficului, de 46,20 euro/luna, există interes să se solicite micșorarea lui. De asemenea are interes sa solicite restituirea lui.
Pe de alta parte, așa cum a argumentat, în prezent, după denunțarea unilaterală de bancă a actului adițional, nu se poate susține, legal, că s-ar fi revenit la clauza inițiala unde comisionul de administrare ar fi 7 euro /luna. A se vedea graficul emis de banca în anul 2012. In prezent sunt în prezenta unui contract in care cel puțin cele doua comisioane nu sunt stabilite de comun acord, iar banca faptic percepe un comision de administrare de 46,20 euro / luna.
Având in vedere cele expuse, solicită să se respingă excepția lipsei de interes.
In ce privește susținerea ca acțiunea este nefondata si ca, practic, nu este vorba de un comision abuziv, perceput in mod nelegal, întrucât nu s-a mărit costul total al contractului, menține si reiterează în fata instanței de apel argumentele expuse la prima instanța in concluziile scrise si in cererea de chemare in judecata.
Este evident ca in condițiile reglementarilor in vigoare ce guvernează regimul juridic al clauzelor abuzive, modificarea unilaterala sau perceperea, in mod practic, conform unui grafic remis consumatorului, a unui comision majorat, reprezintă o practica abuziva, ce trebuie sancționată de lege.
Problema invocata de apelantă, referitoare la imposibilitatea de a anula anumite clauze abuzive pentru ca ar reprezenta practic parte din prețul contractului, aceasta imixtiune fiind interzisa prin lege, a fost tranșata de instanța suprema in sensul infirmării acestei susțineri. A se vedea practica anexată.
Referitor la excepția lipsei de interes a acțiunii introductive se constată că excepția este nefondată, deoarece intimatul are interes ca costurile împrumutului făcut să nu fie majorate în mod abuziv.
Apelul declarat în cauză este fondat.
Referitor la excepția lipsei de interes a acțiunii introductive se constată că excepția este nefondată deoarece intimatul are interes ca costurile împrumutului făcut să nu fie majorate în mod abuziv.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.476 – 479 C.pr.civ, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală nefiind dat nici un motiv de anulare sau de schimbare a hotărârii.
Starea de fapt este redată în mod explicit în considerentele sentinței mai sus expuse, motiv pentru care tribunalul consideră că nu este necesar să o reitereze.
Instanța de fond a făcut o interpretare corectă a actelor depuse la dosar și a probelor administrate în cauză și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie și anume a dispozițiilor art. l alin.l art.2 alin. l și 4 și art.4 alin.l din L.nr. l93/2000 și a disp.alin.l lit.a din Anexa L.l93/2000.
Se mai constată că recurenta în recursul declarat reia în cea mai mare parte motivele pe care le-a invocat și în primă instanță și carte au fost deja analizate de instanța de fond în motivarea sentinței atacate.
Apelanta nu face dovada negocierii directe cu intimatul a majorării comisionului de administrare de la suma de 7 euro lunar prevăzut la art.9 lit.d din contractul de credit bancar nr._/7.05.2008 la suma de 46,20 euro lunar, încălcându-se în acest fel disp.art. 4 din Legea nr. l93/2000.
D. urmare este abuzivă și în consecință lovită de nulitate clauza contractuală în baza căreia suma de 39,20 euro reprezentând comision de urmărire riscuri a fost inclusă în costul comisionului de administrare rezultând astfel cuantumul de 46,20 euro.
Referitor la apelul formulat în cauză se constată că apelanta nu a făcut dovada negocierii cu intimatul nici a fostului comision de urmărire riscuri.
Acest comision nu reprezintă nici prețul creditului care constă în dobânda percepută și nu garantează nici creditul iar contractul de credit este un contract sinalagmatic în care natura și obligațiile părților trebuie să fie cunoscute din momentul încheierii convenției și nu este un contract aleatoriu care să justifice un astfel de comision.
Împrejurarea că ulterior apelanta în mod unilateral a inclus acest comision în comisionul de administrare evidențiază caracterul abuziv al încasării comisioanelor de urmărire riscuri.
Având în vedere considerentele menționate, tribunalul în baza prev.art. 480 alin.l C.pr.civ. urmează să respingă ca nefundat apelul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată excepția lipsei de interes a acțiunii introductive.
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat în cauză de B. COMERCIALA BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 5, sector 2, înmatriculată la ORC sub nr. J_, CU_, împotriva sentinței civile nr. l672/04.ll.20l3 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar civil nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
V. C. I. P. L. C. A.
RED/DACT
CV/CR72 ex.
Jud.fond: M. E. M.
3.04.20l5
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 534/2014. Tribunalul... | Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... → |
|---|
