Contestaţie. Sentința nr. 935/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 935/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 4551/112/2011/a4
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 935/2014
Ședința publică din 10 iunie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic
GREFIER: T. E.
Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului ., cu sediul în Bistrița, ., județul Bistrița-Năsăud, cod de identificare fiscală_, nr. de ordine în registrul comerțului J_ și examinarea contestație formulată de debitor împotriva creanței declarată de A. pentru Valorificarea Activelor Statului - A..
Cauza a fost dezbătută în ședință publică din data de 27 mai 2014, concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a fost amânată pentru data de 3 iunie 2014, când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat la data de 10 iunie 2014.
TRIBUNALUL
Deliberând constată;
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus debitoarea . a formulat contestație împotriva creanței declarată de A. pentru Valorificarea Activelor Statului – A., solicitând radierea creanței în cuantum de 18,68 lei din tabelul creditorilor.
În motivare s-a arătat că administratorul judiciar a înscris în tabelul creditorilor suma solicitată de creditoare, dar nu a procedat la verificarea actelor depuse în anexă, din care reiese faptul că la data depunerii cererii de creanță, suma solicitată este prescrisă.
Termenul de prescripție la o creanță preluată prin cesiune de A. de la o persoană juridică de drept privat este termenul general de prescripție de 3 ani deoarece creanța izvorăște dintr-un contract, nefiind o creanță bugetară.
Prin trecerea termenului de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, se apreciază că s-a prescris dreptul de a solicita creanța.
În drept s-au invocat disp. art. 73 (1) și 75 din Legea nr. 85/2006.
Administratorul judiciar U. S. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, pentru următoarele motive:
Creditoarea A. a formulat cerere de admitere a creanței pentru suma de 18,68 lei cu titlu de creanță bugetară conform OUG nr. 95/2003. Potrivit prev. art. 66 și 67 din Legea nr. 85/2006 a verificat cererea, astfel constatând că sunt îndeplinite condițiile legale, a procedat șa admiterea acesteia și în consecință înscrierea ei în tabelul creanțelor debitoarei.
În ceea ce privește excepția prescripției invocate de contestatoare se consideră că aceasta este netemeinică ținând cont că termenul de prescripție al creanțelor preluate de A. este de 7 ani și nu de 3 ani așa cum susține contestatoarea.
În drept s-au invocat disp.art. 75 al. 2 din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin încheierea comercială nr. l453/20ll pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud nr. 455l/ll2/20ll a fost admisă cererea formulată de debitoarea . și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva societății debitoare și a fost desemnat în calitate de administrator judiciar practicianul în insolvență.
După deschiderea procedurii insolvenței debitoarea A. a solicitat înscrierea în tabelul preliminat al creanțelor cu o creanță chirografară în cuantum de l8,68 lei cerere ce a fost admisă de administratorul judiciar, motiv pentru care debitoarea a formulat prezenta contestație.
Contestația a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 300 lei(f.2).
Referitor la problema în litigiu instanța reține că în cauză nu operează termenul general de prescripție de 3 ani astfel cum în mod eronat susține debitoarea.
In speță operează termenul de 7 ani prevăzut de art.l3 alin.5 din OUG nr. 5l/l998 chiar dacă creanța a fost preluată prin cesiune de la o persoană juridică de drept privat, deoarece prin protocolul nr.l9/25.02.204 încheiat între SNAS,CAS Bistrița și A. această sumă a fost preluată ca o creanță bugetară restantă la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Termenul de 7 ani începe să curgă din data de 24.02.20ll de când i-a emis Ordinul nr.2l/24.02.20ll prin care i-a blocat contul debitoarei, termen care se împlinește în data de 24.02.20l8.
In consecință în data de 25 octombrie 20ll când împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolvenței termenul de prescripție de 7 ani nu era împlinit și drept urmare debitoarea datorează suma în litigiu.
P. considerentele menționate instanța în baza art.73 din Legea nr. 85/2006 urmează să respingă contestația ca neîntemeiată.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de debitoarea ., cu sediul în Bistrița, ., județul Bistrița-Năsăud, cod de identificare fiscală_, nr. de ordine în registrul comerțului J_, împotriva creanței declarată de A. pentru Valorificarea Activelor Statului – A., cu sediul în București, . Serbănescu, nr. 50, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. V. T. E.
Red/dact:
CV/HVA/CR
14.ll.2014/2 ex
| ← Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1097/2014.... → |
|---|








