Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 169/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Decizia nr. 169/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 11540/190/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA C I V I L Ă Nr. 169/2014

Ședința Camerei de consiliu din 21 Mai 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. P.

JUDECĂTOR F. M.

GREFIER L. C. A.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta G. H. LTD - prin mandatar S.C. TOP FACTORING SRL împotriva Încheierii civile nr. 9651/05.12.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ având ca obiect încuviințarea executării silite față de intimat debitorul P. A..

La apelul nominal făcut în ședință nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, părțile litigante solicitând judecarea cauzei și în lipsă

În procedura verificării din oficiu a competenței, raportat la art. 131 alin. 1 și art. 95 pct. 2 NCPC, instanța apreciază că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză.

Se reține că apelul este declarat în termen, motivat, comunicat, legal timbrat.

Totodată, constatând că nu sunt alte cereri de formulat precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată:

Prin Încheierii civile nr. 9651/05.12.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, s-a respins cererea formulată de Biroul executorului judecătoresc C. A. R., de încuviințare a executării silite în baza contractului de credit nr. RF_, obiect al dosarului execuțional nr. 396/EX/2013, referitor la creditoarea G. H. LTD, prin mandatar ., și debitorul P. A..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 632 alin. 1 C.proc.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

În speță, contractul de credit nr. RF_ încheiat între Raiffeisen Bank SA și debitorul P. A. este titlu executoriu, calitate conferită de dispozițiile art. 120 din OUG 99/2006, raportat la art. 638 al. 1 pct. 3 C.proc.civ.C, potrivit căruia „contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii”. Însă, aceeași calitate nu o poate avea și contractul cadru de vânzare-cumpărare de creanțe neperformante încheiat între Raiffeisen Bank SA, în calitate de vânzător, G. H. Limited, în calitate de cumpărător și Top Factoring SRL, în calitate de administrator de creanțe prin care se afirmă că petenta G. H. LTD a dobândit creanța și în baza căruia s-a formulat cererea de executare silită de către G. H. LTD, prin mandatar ..

Se are în vedere opinia majoritară care s-a conturat în practica judiciară recentă, în sensul că, dacă natura de titlu executoriu recunoscută de lege contractelor de credit încheiate cu o instituție de credit, are în vedere atât calitatea intuitu personae a creditorului (instituție de credit), cât și obiectul contractului (împrumut), aceasta nu se transmite pe calea cesiunii de creanță, iar contractul de cesiune nu constituie, în lipsă de alte dispoziții legale, titlu executoriu valabil în baza căruia poate fi demarată executarea silită.

Raportat la faptul că natura intuitu personae a titlurilor de creanță face imposibilă transmiterea acestei calități pe calea cesiunii, contractul de cesiune nu poate fi în sine calificat ca titlu executoriu în lipsa unei dispoziții legale speciale în acest sens. Astfel, pentru a putea solicita încuviințarea executării silite împotriva debitorului cedat, creditorul cesionar trebuie să obțină mai întâi o hotărâre judecătorească care să întrunească condițiile prevăzute de lege pentru a fi calificată ca fiind titlu executoriu, în urma promovării unei acțiuni în justiție împotriva debitorului având ca obiect răspundere civilă contractuală.

Pentru aceste motive, apreciind că, deși contractul de credit ce a făcut obiectul cesiunii este titlu executoriu, contractul de cesiune nu are această calitate, iar creditoarea cesionară nu deține un alt titlu executoriu, instanța va constata că, raportat la prevederile legale sus menționate, nu se poate încuviința executarea silită solicitată.

Prin urmare, în baza art. 665 alin. 5 pct. 2 C.proc.civ., s-a respins ca nefondată cererea de încuviințare a executării silite.

Împotriva Încheierii civile nr. 9651/05.12.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ a declarat apel G. H. LTD, prin mandatar ., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond și admiterea cererii de încuviințare silită formulată de B. C. A. R. în dosarul exe.nr.392/ex/2013, pentru următoarele motive:

In motivarea apelului s-a arătat că, ca încheierea apelata este criticabila in primul rand pentru ca instanța de fond, in mod eronat si cu greșita interpretare a dispozițiilor art.120 din O.U.G. nr.99/2006, retine in considerente, citam: „...daca natura de titlu executoriu recunoscuta de lege contractelor de credit încheiate cu o instituție de credit, are in vedere atât calitatea intuitu personae a creditorului (instituție de credit), cat si obiectul contractului (imprumut), aceasta nu se transmite pe calea cesiunii de creanța..."

Solicită a se reține că, între creditorul cesionar G. H. LTD si creditorul cedent Raiffeisen Bank SA s-a încheiat un contract de cesiune de creanțe izvorâte dintr-un contract de credit, SI NU UN CONTRACT DE CESIUNE A CONTRACTULUI DE CREDIT, pentru a fi necesara o anumita calificare a cesionarului.

Din dispozițiile art.70 din O.U.G. nr.50/ privind contractele de credit pentru consumatori, rezulta in mod evident faptul că banca poate cesiona unei terțe persoane atât drepturile băncii izvorâte in temeiul unui contract de credit, cat si contractul de credit însuși. In speța, cedentul a cesionat cesionarului G. H. LTD creanța deținuta de banca împotriva debitorului P. A., împreună cu toate drepturile, accesoriile si garanțiile aferente, si nu contractul de credit.

Din dispoziția legala citată, care permite în mod expres atât transmisiunea drepturilor si obligațiilor izvorâte din contractele de credit, cat si a contractul de credit însuși, rezultă fără dubiu faptul ca susținerea instanței fondului cu privire la caracterul intuitu personae al contractului de credit nu este justificata si nu isi găsește temei in dispozițiile legale. Actul juridic încheiat intuitu personae se caracterizează tocmai prin aceea ca nu este transmisibil către terți, nici el însuși si nici drepturile si obligațiile izvorâte din el, ceea ce nu se întâmpla în cazul contractului de credit; nu numai ca legea nu interzice transmisiunea, dar o permite si o reglementează în mod expres.

Totodată, instanța de fond, nu a avut in vedere faptul ca, prin contractul de cesiune de creanțe din 07.09.2011, cedentul a transferat cesionarului o creanța certa, lichida si exigibila izvorâta din contractul de credit RF_, împreună cu toate drepturile, accesoriile, acțiunile si garanțiile pe care cedentul le avea in legătura cu creanța cedata, conform art.1396 din vechiul cod civil, aplicabil in speța. Astfel, prin contractul de cesiune de creanța se transmite creanța așa cum se afla in patrimoniul cedentului, inclusiv în ceea ce privește natura de titlu executoriu a contractului de credit din care s-a născut creanța cesionată.

Este foarte important de subliniat in acest context ca cesiunea de creanța este o modalitate de transmisiune a obligației, iar nu de transformare a acesteia; caracteristicile raportul juridic obligațional, prin efectul cesiunii, nu se modifica in vreun fel. A susține ca prin cesiunea de creanța se modifica insasi natura juridica a izvorului creanței cesionate nu poate sa fie în niciun fel susținut de dispoziții legale, principii de drept sau interpretări ale normei juridice.

Conform art.1391 din vechiul cod civil, aplicabil in speța fata de momentul nașterii creanței cesionate, la strămutarea unei creanțe, predarea intre cedent si cesionar se face prin remiterea titlului. In speța, conform art.1391 coroborat cu art.1396 din vechiul cod civil, contractul de credit RF_ reprezintă titlul din care s-a născut creanța cesionata de cedentul Raiffeisen Bank SA către cesionarul G. H. LTD. Contractul de credit RF_, își păstrează si după cesiunea creanței izvorâte din acest contract, avantajele conferite legiuitor, inclusiv puterea de titlu executoriu reglementata de art.120 din OUG nr.99/2006, aceasta fiind o calitate acordata contractului de credit si nu posesorului contractului de credit. Indiferent de natura transmisiunii creanței, actul juridic din care izvorăște creanța cesionata, in speța contractul de credit, își păstrează caracterul de titlu executoriu, deoarece acesta a fost încheiat între o banca și un împrumutat, aspect care nu s-a schimbat ca urmare a intervenirii cesiunii de creanța. Prin perfectarea cesiunii de creanța, nu putem considera ca acest contract de credit a fost încheiat de o alta persoană decât banca. Contractul de credit nu are caracter inuitu personae în ceea ce privește instituția de creditare, așa cum a demonstrat mai sus. Astfel, caracterul de titlu executoriu se păstrează indiferent de calitatea pe care o are persoana fizică sau juridică care preia de la creditorul cedent creanța izvorâta din contractul de credit împreună cu toate drepturile, garanțiile si accesoriile creanței cedate.

Nu in ultimul rând, arătă că procedând la respingerea cererii de încuviințare a executării pentru motivele evocate in considerentele încheierii atacate, judecătorul fondului a nesocotit efectele prevăzute de lege pentru cesiunea de creanța. Atât legiuitorul de la 1864, cat si cel actual, au prevăzut pentru cesiunea de creanțe efecte de transmisiune completa a drepturilor si obligațiilor pârtilor: debitorul poate sa invoce împotriva creditorului cesionar toate apărările pe care le-ar fi putut invoca împotriva creditorului originar, iar creditorul cesionar preia creanța cu toate accesoriile, garanțiile si mijloacele procedurale de protejare a acesteia. Aceasta interpretare este in concordanta si cu Principiile Unidroit, care, in art. 9.1.14 prevăd ca odată cu cesiunea creditorul cesionar preia creanța cu toate drepturile creditorului cedent, atât la executarea obligației transmise prin cesiune, cat si la asigurarea realizării acestei obligații.

De asemenea, doctrina consacrata, dar si cea recenta, sunt in concordanta cu interpretările noastre si cu voința legiuitorului, indiferent de epoca. Astfel, profesorii S. si B., in lucrarea Teoria generala a obligaților, arata, in ceea ce privește efectele cesiunii de creanța: „...Cesionarul devine creditor in locul cedentului, preluându-i toate drepturile. Creanța romane neschimbata, in sensul ca-si păstrează natura (civila sau comerciala), garanțiile care o însoțeau..."

In lucrarea Noul cod civil - Comentariu pe articole colectivul de autori, coordonați de profesorul F. Baias arata ca „...se transmit odată cu creanța si toate acțiunile al căror titular era cedentul pana la momentul cesiunii. ... Titlul executoriu obținut de cedent înainte de cesiunea de creanța își păstrează forța executorie si in favoarea cesionarului, după realizarea cesiunii."

In consecința, creditorul cesionar G. H. LTD, la data cesiunii de creanțe din 07.09.2011, a preluat de la cedentul Raiffeisen Bank SA creanța deținuta de aceasta împotriva debitorului P. A., creanța izvorâta din contractul de credit RF_, împreuna cu toate drepturile, garanțiile acțiunile si accesoriile pe care cedentul le avea la data cesiunii in legătura cu creanța cedata, inclusiv dreptul de a proceda la executarea silita a contractului de credit din care izvorăște creanța cedata.

Nu se poate retine nici susținerea instanței fondului conform căreia executarea nu se poate încuviința întrucât contractul de cesiune de creanțe nu este titlu executoriu. Debitorul P. A., datorează debitul restant in temeiul contractului de credit, si nu in temeiul contractului de cesiune de creanța. Contractul de cesiune de creanța face dovada, in speța, a calității procesual active a G. H. Ltd.. Acest contract nu reprezintă izvorul obligației debitorului, care rame obligat in temeiul contractului de credit, care nu isi modifica natura juridica prin cesiunea de creanța.

In continuare, arătă că este greșită si neconforma cu dispozițiile legale in materia cesiunii de creanțe, aprecierea instanței de fond, care susține în încheierea apelata faptul ca, pentru a obține încuviințarea executării silite împotriva debitorului P. A., creditorul cesionar ar trebui sa formuleze o acțiune in justiție având ca obiect răspundere civila contractuala. Este de asemenea greșita aprecierea primei instanțe in sensul ca pentru creditorul cesionar G. H. LTD, contractul de credit RF_ nu ar putea avea valoare de titlu executoriu si ca, pentru stabilirea întinderii drepturilor creditorului cesionar ar fi necesara o judecata având ca obiect răspundere civila contractuala.

Solicită a se reține că, atâta vreme cat: (i) cedentul a transferat cesionarului o creanța, împreuna cu toate drepturile, accesoriile, acțiunile si garanțiile aferente, inclusiv cu dreptul de a solicita executarea silita a contractului de credit din care s-a născut creanța cedata: (ii) cedentul a remis cesionarului titlul din care s-a născut aceasta creanța cesionata, in speța contractul de credit RF_, in original; (iii) cedentul nu a transferat cesionarului contractul de credit (nu a operat o cesiune de contract) ci creanța născuta din acest contract de credit; o acțiune in răspundere contractuala formulata de cesionar in contradictoriu cu debitorul ar fi lipsita de interes. Creanța cesionata este născuta dintr-un contract de credit, care are valoarea de titlu executoriu obținut înainte de cesiunea creanțelor conform dispozițiilor art.120 OUG 99/2006, coroborat cu art.638 al.i (3) din noul cod de procedura civila, care își păstrează forța executorie si in favoarea cesionarului, după realizarea cesiunii de creanța.

Apelul a fost legal timbrat conform chitanței f.l4 anulată la dosar.

Legal citați intimații nu s-au prezentat în instanță.

Apelul este nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel precum și în coordonatele stabilite de art. 476 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, procedând la o corectă interpretare a probelor administrate și la o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale incidente în materie.

Criticile formulate de apelantă sunt nefondate în condițiile în care natura de titlu executoriu este recunoscută de lege contractelor de credit încheiate cu o instituție de credit în temeiul calității intuitu personae a creditorului (instituție de credit) și a obiectului contractului (împrumut), care nu se transferă automat pe calea cesiunii de creanță.

Ca atare, plecând de la premisa că acest caracter intuitu personae a contractului de credit și obiectul special a acestui contract sunt decisive și esențiale pentru calificarea de către lege a acestor contracte ca fiind titluri executorii și având în vedere imposibilitatea de transmitere pe calea cesiunii a calității de creditor, Tribunalul consideră că prezenta creditoare cesionară apelantă nu deține un titlu executoriu.

Prin urmare, așa cum a statuat și prima instanță, pentru a putea solicita încuviințarea executării silite împotriva debitorului cedat, creditorul cesionar are posibilitatea procesuală de a promova o acțiune în răspundere civilă contractuală pentru a obține astfel o hotărâre judecătorească care să întrunească condițiile prevăzute de lege pentru a fi calificată ca fiind titlu executoriu.

Pentru argumentele arătate, considerând criticile formulate ca fiind fără suport și apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, în baza art.480 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, se va respinge ca nefondat apelul declarat în cauză, menținând astfel în ființă încheierea civilă atacată, conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat, apelul declarat G. H. LTD, înregistrată în Cipru sub nr. HE242l68, cu sediul social în l6 Kyriakos Matsis, Eagle House, . l082 Nicosia, Cipru, prin mandatar ., cu sediul în București, ..21, ., împotriva încheierii civile nr. 965l din 05.l2.20l3 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, privind pe debitorul P. A., cu domiciliul în Sighetu Marmației, cart. 1 Mai, ., ., jud. Maramureș.

Definitivă.

Dată în ședința camerei de consiliu din 21 mai 2014.

P., JUDECATOR, GREFIER,

I. P. F. M. L. C. A.

Red/dact

PI/CR/ e ex.

1.09.20l4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 169/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD