Alte cereri. Decizia nr. 228/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 228/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 2110/190/2014/a1*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.228/R/2014
Ședința publică din data de: 16 octombrie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: N. C., judecător
JUDECĂTOR: I. C.
JUDECĂTOR: S. I., vicepreședinte tribunal
GREFIER: H. V.
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea L. M., împotriva încheierii de suspendare din data de 20.05.2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ 1, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă creditoarea recurentă L. M., asistată de avocat V. A. C., cu delegație de substituire în substituirea S.C.P.A. C., S. și Asociații și cu delegație pentru intimata B. T. S.A., consilier juridic G. G., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recurenta L. M. prezintă spre vedere instanței cartea de identitate ., nr._, eliberată de SCPCL Cluj-N..
Tribunalul, verificându-și competenta după natura litigiului, potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură civilă, la primul termen de judecată la care toate părțile sunt legal citate, invocă și pune în discuție excepția necompetenței materiale a Secției I civilă a Tribunalului-Bistrița-Năsăud, de a soluționa prezenta cauză, în raport de obiectul pricinii, dispoziția instanței de suspendare a judecării cauzei având ca obiect validare poprire până la soluționarea dosarului având ca obiect contestație la executare prin poprire, în cadrul executării silite a unui titlu executoriu decizia civilă nr.563/2004 a Curții de Apel Cluj, pronunțată de Secția Comercială, de C. Administrativ și Fiscal, în legătură cu plata serviciilor prestate în îndeplinirea obiectului de activitate al Societății Comerciale”A. Salubritatea SNC, a cărei administrator a fost reclamanta.
Reprezentanta creditoarei recurente, avocat V. A. C. lasă la aprecierea instanței soluția în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Secției I a Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Reprezentantul intimatei, consilier juridic G. G. lasă la aprecierea instanței soluția în ceea ce privește excepția sus menționată.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Deliberând, constată:
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2014 în dosar nr._ 4 al Judecătoriei Bistrița având ca obiect validare poprire s-a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art.413 al.1 pct.1 NCPC, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ cu obiect contestație la executare, reținându-se că dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența dreptului ce face obiectul dosarului indicat, contestația la executare vizând actele de executare din dosarul nr.85/2014 al B. M. M. în care s-a dispus și poprirea a cărei validare se solicită în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs creditoarea L. M., solicitând admiterea acestuia, pentru următoarele considerente:
După citarea dispozițiilor art. 413 pct.l Cod Proc, Civ, se critică dispoziția de suspendare a prezentului dosar ca neîntemeiată, susținându-se că obiectul dosarului nr._ îl constituie contestația la proprirea înființată asupra conturilor Municipiului Cluj-N. existente la B. T., temeiul juridic al popririi fiind încuviințarea executării silite a patrimoniului debitorului
C. L. al Municipiului Cluj- N. în baza Deciziei nr. 563/2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._/2004, prin încheierea civilă nr. 617/CC/2014 din data de 3 februarie 2014. În cauza apreciată c prejudicială Municipiul Cluj-N. contestă adresa înregistrată la sediul său prin care B. T. i-a comunicat că a procedat la proprirea conturilor sale și ca urmare a indisponibilizat sumele din conturile Municipiului Cluj-N.. Precizăm faptul că suntem în cadrul contestație la executarea silită fiind aplicabile dispozițiile art. 711 și urm. Cod proc.Civ. La o simplă analiză a prevederilor art. 711 Cod proc. Civilă, care ne spune în mod clar care este obiectul contestației la executare, se observă că actul contestat de către debitorul Municipiul Cluj- N. nu se regăsește în cadrul dispozițiilor legale menționate. Actul contestat de către debitor, respectiv adresa primită de la B. T. nu este un act de executare în înțelesul legii având în vedere că nu provine de la executorul judecătoresc. Având în vedere toate aceste aspecte contestația la poprire apare ca fiind inadmisibilă, motiv pentru care suspendarea dispusă în prezentul dosar până la soluționarea contestației la poprire nu se justifică, fiind în mod clar neîntemeiată și are drept finalitate doar tergiversarea procesului. Așadar, soluționarea prezentului dosar nu depinde de soluția ce urmează a fi dată în dosarul nr._ al cărui obiect este o contestație, care așa cum a arătat, apare ca fiind inadmisibilă.
Pe de altă parte, poprirea reprezintă una dintre formele de executare silită și are un regim juridic special. Validarea popririi este un demers judiciar cu un regim juridic autonom, a cărei esență constă în aceea de a opera o cesiune de creanță, respectiv de a transforma terțul poprit în debitorul direct al creditorului debitorului. Tocmai în considerarea acestui aspect, al autonomiei juridice a validării popririi, acest demers nu depinde de soluționarea altor chestiuni juridice apărute pe parcursul executării silite. Validarea popririi este o operațiune distinctă cu un regim juridic propriu.
Având în vedere aceste aspecte suspendarea prezentului dosar nu are niciun temei juridic.
În drept, invocă dispozițiile art. 414 al.l și 2 Cod Proc. Civ.
Intimatul debitor C. local al municipiului Cluj-N. a formulat întâmpinare (f.20-21), prin care solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii încheierii civile din 20 mai 2014 pronunțata de către Judecătoria Bistrița in dosarul nr._ 4 ca temeinica si legala, având in vedere următoarele motive:
Se impune a se avea in vedere la soluționarea prezentului litigiu ca prin încheierea civila nr.2045 din 21 februarie 2014 pronunțata in dosarul nr._, Judecătoria Cluj-N. a admis cererea formulata de către C. local al municipiului Cluj-N. si Municipiul Cluj-N. si pe cale de consecința a dispus suspendarea executării silite in dosarul nr.85/2014 al B. Manchevîci M. pana la soluționarea cererii de suspendare in dosarul nr._, păstrată de Curtea de Apel Cluj N. la data de 19 iunie 2014 prin respingerea recursului declarat de numita Laculicean M. (fosta lurian), recurenta din prezentul dosar. Mai mult, prin încheierea civila pronunțata la data de 13 iunie 2014 pronunțata de către judecătoria Bistrița in dosarul nr._, s-a dispus suspendarea executării silite in dosarul executional nr.85/2014 al B. M. M. pana la soluționarea dosarului nr._ . Prin urmare, având in vedere faptul ca este suspendata insasi executarea silita in dosarul executional nr.85/2014 al B. M. M., consideă ca judecatoria Bistrița a pronunțat încheierea civila recurata in mod corect, cu respectarea dispozițiilor legale. De asemenea, in mod corect B. T. SA nu a procedat la virarea sumelor de bani din conturile instituției in contul creditoarei Laculiceanu M. (fosta lurian) întrucât, asa cum s-a arătat anterior, instanța a admis cererea de suspendare provizorie si prin urmare a dispus suspendarea executării silite in dosarul nr.85/2014 al B. M. M..
Mai mult, asa cum a arătat in cuprinsul poziției procesuale depuse in prezentul dosar in fata instanței de fond, pretențiile reclamantei raportat la dispozitivul Deciziei civile nr.563/2004 pronunțata de către Curtea de Apel Cluj in dosarul nr._/2004, sunt exorbitante, absurde si nefondate, iar calculele care au stat la baza întocmirii expertizele contabile extrajudiciare de către dl.expert contabil T. A. sunt total eronate, inclusiv cel prin care se actualizează suma la valoarea de 6.103.793,06 lei (aferenta perioadei 1 septembrie 2012-31 ianuarie 2014), motivat de faptul ca expertul pornește in calcularea sumei actualizate de la o cu totul si cu totul o alta suma decât cea dispusa de către instanța. În contrapartida, instituția a procedat la efectuarea unui raport de expertiza contabila extrajudiciara, in baza aceluiași titlu executoriu - Decizia civila nr.563/2004 pronunțata de către Curtea de Apel Cluj in dosarul nr._/2004 (pe care il anexează prezentei) din care sa rezulte CALCULUL CORECT a creanței stabilite de către instanța, Ca atare, Judecătoria Bistrița, in dosarul nr._, in mod corect a încuviințat in probatiune efectuarea unui raport de expertiza contabila judiciara in vederea stabilirii creanței având in vedere dispozitivul Deciziei civile nr.563/2004 pronunțata de către Curtea de Apel in dosarul nr._/2004 intrucat exista o discrepanta enorma intre calculele efectuate de către dl.expert T. A. cu . raportat la dispozitivul hotărârii judecătorești cu numărul mai sus arătat. Ca atare, apreciem ca in mod corect, cu respectarea dispozițiilor legale, Judecătoria Bistrița a pronunțat încheierea civila recurata.
Raportat la considerentele mai sus arătate solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii încheierii civile din 20 mai 2014 pronunțata de către Judecătoria Bistrița in dosarul nr._ 4 ca temeinica si legala.
Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N.- Trezoreria Cluj N., prin AJFP BN, a formulat întâmpinare (f.36) prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat, apreciind ca fiind întemeiata soluția primei instanțe, fiind indeplinite cerințele art. 413, alin. 1, pct. 1 din Codul de procedura civila, pe care le citează.
Obiectul cauzei a cărei suspendare s-a dispus consta in soluționarea cererii de validare a popririi asupra conturilor debitoarei deschise la unitatea de trezorerie, poprire instituita in dosarul executional al B. M. M. nr. 85/2014. Dosarul nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Bistrița, cu termen de judecata la 19.09.2014, are ca obiect soluționarea contestației la executare formulata debitoarea C. local al mun. Cluj-N. împotriva formelor de executare silita emise in dosarul executional nr. 85/2014 al B. M. M.. Deasemenea, prin încheierea civila nr. 2045/21.02.2014, pronunțata de Judecătoria Cluj-N. in dosar nr._, sa dispus suspendarea executării silite in dosarul nr. 85/2014 al B. M. M. pana la soluționarea cererii de suspendare in dosarul nr._ . F. de aceasta stare de fapt, se impune suspendarea judecării cererii de validare a popririi pana la soluționarea contestației la executare împotriva formelor de executare, obiectai dosarului nr._ .
La primul termen de judecată la care toate părțile au fost legal citate, 16.10.2014, verificându-și competenta după natura litigiului potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură civilă, tribunalul a invocat și pus în discuția litiganților excepția necompetenței materiale a Secției I civilă a Tribunalului-Bistrița-Năsăud de a soluționa prezenta cauză, în raport de obiectul pricinii, dispoziția instanței de suspendare a judecării cauzei având ca obiect validare poprire până la soluționarea dosarului având ca obiect contestație la executare prin poprire, în cadrul executării silite a unui titlu executoriu decizia civilă nr.563/2004 a Curții de Apel Cluj, pronunțată de Secția Comercială, de C. Administrativ și Fiscal, în legătură cu plata serviciilor prestate în îndeplinirea obiectului de activitate al Societății Comerciale”A. Salubritatea SNC, a cărei administrator a fost reclamanta.
Examinând prioritar, conform art. 131 Cod proc civ., excepția necompetenței materiale de soluționare a apelului de către secția I civilă a Tribunalului Bistrița-Năsăud invocată din oficiu și pusă în discuția contradictorie a părților, tribunalul constată temeinicia.
Controversa în cauza pendinte vizează, în etapa executării silite a unui titlu executoriu – hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță specializată în litigii comerciale ( redenumite litigii cu profesioniștii) și de contencios administrativ și fiscal- prin care s-a stabilit în sarcina unui partener contractual obligația achitării contravalorii serviciilor prestate de celălalt partener în îndeplinirea obiectului de activitate al respectivei societăți comerciale, suspendarea judecării cauzei având ca obiect validarea popririi înregistrată pe rolul judecătoriei Bistrița sub nr._ 4 până la soluționarea până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ cu obiect contestație la executare prin poprire.
Cum dezlegarea raporturilor juridice ale profesioniștilor în legătură cu activitatea prestată în această calitate este în sarcina instanțelor în abilitatea cărora revine exclusiv judecarea cauzelor cu profesioniști, în cauză titlul executoriu –Decizia civilă nr. 563/2004 pronunțată de Curtea de apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dos. nr._/2004 (f.117-118 dos fond) fiind emis de o asemenea instanță, și litigiul referitor la executarea silită a unui asemenea titlu este circumstanțiat naturii juridice speciale a acestor tipuri de cauze, reprezentând finalizarea desocotirii foștilor parteneri contractuali în legătură cu activitatea prestată în considerarea calității respective.
Rămâne astfel de conchis că sarcina tranșării litigiului aparține Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal în favoarea căreia urmează a fi declinată competența materială de soluționare a cauzei, după natura litigiului, potrivit dispozițiilor art. 132 Cod proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a Secției I Civilă a Tribunalului Bistrița-Năsăud de a soluționa cauza.
- declină în favoarea Secției a II-a civilă și de contencios administrativ-fiscal, spre competentă soluționare, recursul declarat de creditoarea L. M. domiciliată în municipiul Cluj N., ., ., identificată prin CNP_, împotriva încheierii pronunțată în ședința publică din data de 20.05.2014, în dosar nr._ 4, prin care s-a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr._ al Judecătoriei Bistrița.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.10.2014.
Președinte, Judecători, Grefier,
N. C. I. C. S. I. H. V.
Red.dact. N.C 30.10.2014
| ← Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 171/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 33/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|








