Pretenţii. Decizia nr. 33/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 33/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 8540/190/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA C I V I L Ă Nr. 33/2014
Ședința publică din 29 Ianuarie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. P.
JUDECĂTOR F. M.
JUDECĂTOR V. C.
GREFIER L. C. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta O. V. INSURANCE GROUP SA, împotriva Sentinței civile nr. 3610/25.04.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect pretenții .
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 15 ianuarie 2014, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise la data de 22 ianuarie 2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru termenul de azi.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin Sentința civilă nr. 3610/25.04.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, s-a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâta . Group
S-a admis acțiunea formulată de ., cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud în contradictoriu cu pârâtele . GROUP SA, cu sediul în București, .. 23, Sector 1 și . Bistrița, cu sediul în Bistrița, .. 11, jud. Bistrița-Năsăud și în consecință obligă pârâtele la plata sumei de 7525,64 lei reprezentând contravaloare reparații autovehicule asigurate.
Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 565,54 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
In baza relațiilor contractuale intervenite între părți, reclamanta a efectuat reparații la autovehiculele nr._ ,_ asigurate la pârâtă, în valoare totală de 7525,64 lei, sens în care s-au emis facturile1021914/28.07.2009,_/26.10.2009, neonorate la plată la data scadenței .
Potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și având drept reper data de 17.07.2009 data emiterii facturii pro formă ,instanța urmează să respingă această excepție pentru cele ce urmează:
Documentul cunoscut si utilizat sub denumirea de factura „pro forma„ nu este un document cu o reglementare legislativa fiscala sau contabila proprie, deși acest document este foarte des utilizat. Potrivit experților contabili factura pro forma reprezintă ”o copie a facturii fiscale, transmisa în avans” având in vedere că acest document conține aproximativ aceleași informații ca si factura fiscala. In plus, față de informațiile pe care o factură fiscală le conține în mod obligatoriu, factura pro forma mai poate conține: termenul de valabilitate al prețului în cazul unei ofertei speciale, prezentarea produselor sau serviciilor oferite etc. Din punct de vedere contabil acest document nu este un document justificativ in baza căruia să se poată înregistra în contabilitate bunurile si serviciile achiziționate – în acest sens fiind necesara factura fiscala aferentă și, uneori si contractul pentru operațiunea ce face obiectul facturii fiscale. Din punct de vedere juridic factura pro forma are caracterul unei oferte pe care emitentul trebuie să o respecte pe toata durata de valabilitate a acesteia,ea are doar caracter informativ si nu obligatoriu pentru primitor. Termenul de emitere a facturii fiscale nu are legătura cu factura pro forma ci cu prevederile fiscale in materie.
Acțiunea promovată de reclamantă a fost înregistrată la data de 18.07.2012 înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani ,în condițiile în care factura fiscală a fost emisa la data de 28.07.2009.
Pe fondul cauzei primul aspect care se impune a fi clarificat în speța pendinte este dat de momentul înregistrării acțiunii pendinte, respectiv după data de 01. 10. 2011, dată la care a intrat în vigoare Noul Cod Civil. În acest sens, se impune a se stabili care dintre cele două legi sunt aplicabile speței, așa încât analizarea condițiilor instituțiilor juridice ce se tind a fi angajate să poată fi făcută prin prisma cerințelor specifice din textele legale.
Se rețin, așadar, aspectul că art. 6 al. 2 din Noul cod civil prevede expres aspectul că „actele și faptele juridice ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
Așa fiind, văzând că raportul juridic între cele două părți litigante s-a născut sub imperiul vechiului Cod civil, evident că analizarea temeiniciei pretențiilor reclamantei se impune a fi făcută prin prisma condițiilor prevăzute în legislația în vigoare la acel moment.
Astfel, în privința primului capăt de cerere, instanța reține aspectul că factura reprezintă un veritabil contract în formă simplificată, conținând toate elementele necesare prevăzute prin art. 948 Cod civil. Fiind un contract în formă simplificată, acesta este guvernat de principiul forței obligatorii, principiu consacrat în dispozițiile art. 969 Cod civil potrivit cu care „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
În ceea ce privește acțiunea formulată de către reclamantă, instanța constată că pretențiile sale sunt fundamentate pe instituția răspunderii civile contractuale, instituție reglementată în vechiul Cod civil în cadrul art. 1073, art. 1075 – 1078 și art. 1081- 1086 și care, pentru a putea fi angajată, presupune în mod necesar întrunirea cumulativă și concomitentă a patru condiții, anume: a. să existe o faptă ilicită constând în neexecutarea unor obligații contractuale; b. să existe un prejudiciu; c. să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; d. să existe culpa sau vinovăția debitorului.
În scopul executării obligațiilor asumate printr-o convenție, dar și pentru a nu înfrânge principiul forței obligatorii a contractului, legiuitorul a instituit, în art. 970 al. 1 Cod civil, în sarcina contractanților, obligația de a executa convențiile cu bună – credință.
Totodată, având în vedere natura comercială a litigiului, este evident că devine incident art. 46 Cod comercial în conformitate cu care proba obligației comerciale poate consta în înscrisuri, martori, registre etc, dar și orice alte mijloace de probă permise de lege.
Astfel, prin conduita în executarea obligațiilor contractuale, pârâta a procedat la încălcarea clauzei privind termenul de plată stabilit între cele două părți
De asemenea, potrivit prevederilor art. 1066 – 1072 Cod civil, părțile, de comun acord, pot stabili întinderea despăgubirilor ce urmează a fi achitate în caz de neexecutare a obligațiilor asumate, instanța neputând cenzura cuantumul acesteia decât atunci când constată că obligația a fost parțial îndeplinită.
În virtutea acestor considerente de fapt și de drept anterior expuse, instanța va admite ca fiind fondată cererea reclamantei și, în consecință, va obliga pârâta la plata sumei de 7525,64 lei reprezentând debit restant .
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 565,54 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Împotriva Sentinței civile nr. 3610/25.04.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, a declarat recurs S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., în contradictoriu cu ., solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în temeiul excepțiilor invocate, iar în secundar, drept ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Prezentul recurs se fundamentează pe următoarele considerente:
I. Chestiuni preliminare
A). Judecătoria Bistrița nu s-a pronunțat asupra excepției admisibilității invocate de O. prin întâmpinare. Pe scurt recurenta a învederat instanței de fond faptul că reclamanta, acum intimată, nu a îndeplinit procedura obligatorie prevăzută de art. 720*Cod Proc. Civilă.
B). Tot cu titlu preliminar, menționează faptul că Judecătoria Bistrița a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către recurentă.
Astfel, prima factură proformă la care COMSIG A. face referire prin cererea de chemare în judecată datează din 17.07.2009. Arătă, de asemenea, faptul că instanța de fond a fost sesizată cu tranșarea acestui litigiu în 18.07.2012. Cu alte cuvinte, apreciază că dreptul material la acțiune al COMSIG A. este prescris, raportat la factura mai sus enunțată. Menționează faptul că implicațiile fiscale enunțate în considerentele instanței de fond nu au relevanță în prezentul cadru procesual, mai exact, faptul că factura proformă nu este un document cu o reglementare legislativă fiscală sau contabilă proprie, nu are absolut nicio înrâurire asupra momentului de la care curge termenul de prescripție,
II. Motive de recurs
Pentru început, arată că acțiunea introductivă de instanță formulată de COMSIG A. a fost fundamentată pe disp. art.1091 și art.1092 din Vechiul Cod Civil referitoare la stingerea obligațiilor, fără a se preciza în concret care este izvorul obligațiilor neexecutate de O..
Tot în acest context, arată că acțiunea nu a fost precizată de către reclamantă nici la primul termen de judecată, nici ulterior. Un alt aspect esențial de menționat este faptul că între O. și COMSIG A. nu există și nici nu a existat un angajament contractual privind reparațiile efectuate de unitatea reparatoare
În contextul mai sus enunțat, invederează faptul că, atât timp cât nu există o convenție încheiată între COMSIG A. și O., acțiunea introductivă de instanță trebuia fundamentată eventual pe temei delictual.
Mai mult decât atât, solicită să se observe faptul că facturile fiscale în discuție au fost semnate si acceptate de către R. I. L., respectiv, de T. C., iar nu de către O..
In plus, ad absurdum, chiar dacă am discuta despre eventualitatea existenței unui contract în accepțiunea negotium juris, se invederează că pentru probarea existenței respectivei convenții nu s-a administrat absolut nici un mijloc de probă.
În pofida celor mai sus enunțate, instanța de fond a recalificat temeiul juridic al cererii pe tărâm contractual fără a pune în discuția părților acest aspect. Se apreciază că, deși instanța de judecată nu este ținută de temeiul juridic al cererii, calificarea în drept a cererii de chemare în judecată trebuie obligatoriu pusă în discuția părților, în virtutea garantării dreptului la un proces echitabil. Exigențele contradictorialității sunt deosebit de importante în acest context: pe de-o parte, reclamantul, în virtutea principiului disponibilității, poate să își asume sau nu temeiul juridic reținut de către instanță (putând alege ipotetic vorbind chiar să renunțe la judecată), pe de altă parte, pârâtul poate formula apărări în consecință art.304, pct. 6 C.pr.civ.
In aceeași ordine de idei arată că instanța de fond a făcut o aplicare eronată a dispozițiilor art.948, art.969, 1073, 1075-1078 și art. 1081-1086. Pentru a face acest lucru. Judecătoria Bistrița a catalogat facturile emise de COMSIG A. drept "contracte simplificate", dar recurenta nu poate achiesa la aceasta teorie promovată de instanța de fond. Astfel, apreciază că una este existența unui angajament contractual, a unui acord de voință între părți, iar alta este dovada prestării anumitor servicii. În măsura în care ar fi de acord cu teoria promovată de instanța de fond, urmează că orice astfel de dovadă echivalează cu însăși acordul de voința al părților. Or, o asemenea interpretare este vădit eronată, -art.304 pct. 8 C. proc. Civ; art, 304. pct. 9 C. pr. civ,
Lăsând la o parte circumstanțierile expuse mai sus, se menționează faptul că Judecătoria Bistrița nu a motivat noua calificare juridică a cererii de chemare în judecată, făcând doar o simplă trimitere la faptul că în speță sunt îndeplinite condițiile art. 948 C Civil. În acest context, un element flagrant ce se trebuie punctat este consimțământul sau voința O. de a încheia aceste "convenții simplificate" în condițiile în care aceste pretinse contracte nici măcar nu poartă semnătura și stampila recurentei . Reiterează faptul că facturile au fost semnate și acceptate la plată de către terțe persoane, iar în aceste condiții nu se poate conchide că există un raport juridic contractual între recurentă și COMSIG A. în baza unor "convenții simplificate" încheiate ca alți destinatari, art. 304 pct.7 C. pr.civ.
Mai mult decât atât deși instanța de fond amintește en passant despre necesitatea îndeplinirii condițiilor imanente răspunderii civile contractuale, aceasta nu expune în concret care este fapta ilicită imputabilă O., care sunt pretinsele clauze contractuale nerespectate .
De asemenea, un alt element neglijat în expunerea instanței de fond se referă la raportul de cauzalitate dintre prejudiciul COMSIG A. și fapta ilicită imputată O.. Câtă vreme nu există un contract între O. și COMSIG A., înseamnă că nu există o faptă ilicită derivată din neexecutarea obligațiilor contractuale. Or, în această ambianță nu se poate creiona nexul cauzal reținut de Judecătoria Bistrița în sentința recurată.
Nu în ultimul rând, câtă vreme nu există faptă ilicită, a fortiori, nu se poate discuta despre săvârșirea faptei cu vinovăție, art. 304 pct. 7 C. pr. civ,
Un alt aspect omis de instanța de fond se referă la problema răspunderii solidare și la rațiunea reținerii acesteia în concret, în condițiile în care sucursala O. Bistrița nu are personalitate juridică și un patrimoniu aferent, art.304 pct.7 C. pr. civ. În virtutea argumentelor expuse anterior, se apreciază că sentința civilă nr. 3610/2013 este lipsită de temei legal prev.de art 304 pct. 9 C. pr. civ.
In drept invocă disp.art.299 și urm.C.pr.civ., art.304, pct.6, 7, 8, 9 art.304/1 C.pr.civ.
Intimata "Comsig A." SRL (fosta "Rombat A."-SRL) prin reprezentant legal, formulează „întâmpinare” (f.20-25), prin care solicită respingerea, ca nefondat a recursului, cu consecința menținerii în totalitate a sentinței criticate, ca fiind legală și temeinică.
In motivarea întâmpinării se arată că recurenta și-a motivat recursul, în drept, pe disp.art.304 pct. 6, 7, 8 și 9, cu aplic. disp.art. 304/1, art.274 și art.720/l C.pr.civ. 1865, considerând că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică.
A. La "Chestiuni preliminare" sunt invocate aspecte referitoare la excepțiile invocate de pârâta la fondul cauzei privind:
a/ instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, fundamentată pe neobservarea de către intimata a disp.art.720/l C.pr.civ. 1865;
b/ în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, așa cum a fost invocata prin întâmpinare.
Cu privire la "chestiunile preliminare".
a)- se invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii fundamentata pe neîndeplinirea procedurii de conciliere prevăzuta de art.720Al C.pr.civ. 1865.
Chestiunea prealabila invocata, nu constituie un motiv de recurs in accepțiunea disp.art.304 C.pr.civ. 1865. Invocarea acestei chestiuni prealabile nu este justificata, deoarece la termenul din 07.02.2013 instanța de fond a pus in discuția părților ambele excepții de procedura invocate de pârâta prin întâmpinare și prin încheierea de ședința de la acest termen, instanța s-a pronunțat pe excepții, în sensul că a respins excepția inadmisibilității acțiunii întrucât în cauza a făcut dovada respectării cerinței impusa de art.720/l C.pr.civ.1865, iar cea de a doua excepție invocată - prescripția dreptului la acțiune - a fost unita cu fondul.
b/ Tot cu titlu preliminar, recurenta invocă faptul că instanța de fond a respins in mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune fundamentată pe factura pro forma.
Potrivit disp.art.137 alin.l C.pr.civ.1865 "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii".
Excepția inadmisibilității acțiunii prin neobservarea disp.art.720/l C.pr.civ. 1865, fiind o excepție de procedura, instanța s-a pronunțat asupra ei la termenul din 07.02.2013 si a dispus respingerea acesteia.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune, a fost unită cu fondul, deoarece instanța a considerat ca, fiind o excepție de fond, erau necesare administrarea unor probe prin care se urmărește atât soluționarea fondului cauzei cât și a excepției invocate.
In acest sens, este demn de remarcat faptul că pârâta de la fond nu a depus dosarele de daună solicitate prin acțiunea introductivă, la primul termen din 18.10.2012, când a depus întâmpinarea. La termenul din 13.12.2012 a depus dosarele de daună într-un singur exemplar, exemplarul al-2.-lea a fost depus la termenul din 07.02.2013, fapt ce a determinat amânarea judecării cauzei pentru a fi studiate de către noi dosarele de dauna. Nedepunerea dosarelor de daună la primul și nici la al doilea termen de judecata, a determinat instanța să unească excepția prescripției cu fondul, considerând necesară, utilă si pertinentă cauzei administrarea acestei probe in vederea stabilirii atât la raportului obligațional dintre părți, cât și a stabilirii corecte a nașterii dreptului la acțiune si daca acesta a fost ori nu prescris.
B. Cu referire la motivele de recurs propriu-zise.
1/. Susține recurenta-pârâtă că, în drept, a invocat disp.art.1091 si art.1092 din vechiul C.civ. privitor la stingerea obligațiilor, fără să se precizeze în concret care este izvorul obligațiilor neexecutate de dânsa.
Sub acest aspect se arată de recurenta-pârâtă ca între părți nu există și nici nu a existat un angajament contractual privind reparațiile efectuate de intimată la cele doua autoturisme. In lipsa unui atare angajament contractual lipsește izvorul obligației de plată și, pe cale de consecință, nu are obligația de a plăti sumele menționate în facturile în litigiu, respectiv suma de 7.525,64 lei. Mai susține că facturile sunt semnate de R. I.-L. si respectiv de T. C. și nu de "O.".
Sub acest aspect se susține de recurenta-pârâtă ca instanța de fond a recalificat temeiul juridic al cererii pe tărâm contractual, fără să pună în discuția părților acest aspect. Acest motiv de recurs îl subscrie, în drept, la art.304 pct.6 C.pr.civ. 1865. — "daca instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut".
Intimata consideră ca prin sentința criticată, sub acest motiv de recurs, instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut si nici nu a acordat ceea ce nu s-a cerut.
a) Izvorul obligației de plată al societății "O." rezultă din contractele de asigurare intervenite între acest asigurător și posesorii autoturismelor în cauză, in baza cărora, asigurații s-au obligat sa plătească primele de asigurare, iar societatea
"O." s-a obligat ca, la producerea riscurilor asigurate, sa plătească asiguraților, beneficiarilor ori persoanei păgubite o indemnizație de daună – art.9 și art.24 din Legea nr.136/1995.
Intimata crede că "O." nu contestă existența raportului obligațional către asigurații si - T. C. si "BCR Leasing IFN" prin societatea "Luky Luciano"- SRL administrator R. I.-L. - care au fost îndreptățiți la despăgubiri ca urmare a producerii riscurilor asigurate.
Din acest raport obligațional față de asigurații săi, rezidă implicit obligația de plata a "O." a costurilor reparațiilor efectuate de intimată la cele două autoturisme avariate, respectiv plata indemnizație de daună cuvenită asiguraților se plătește unității de reparații cu titlu de tarif prestări servicii, așa cum se practică de către toți asigurătorii din România - indemnizația de dauna datorata asiguraților se plătește de asigurător direct unității de reparație -.
In acest sens al existentei izvorului obligațional din care rezida obligația societății "O." la plata celor doua facturi, sunt și înscrisurile existente la dosarele de dauna și anume: referatele întocmite de S. Bistrița "O." prin care inspectorul de dauna P. D. constată că dreptul la despăgubire si cuantumul acestora cuvenit asiguraților este legal si propune plata către societatea "Rombat AutomobiIe" SRL indicând contul bancar în care să se vireze sumele respective; cererile de despăgubire depuse de asigurați la sucursala Bistrița "O." prin care se solicită plata sumelor cu indicarea societății "Rombat A."SRL căreia asigurătorul trebuie sa vireze indemnizația de daună;
- înștiințările făcute de S. Bistrița "O." către asigurații T. A. și R. I.-L. prin care sunt înștiințați asupra cuantumului sumelor cuvenite ca urmare a daunelor suferite prin avarierea autoturismelor; acceptul de plată a sumelor conținute de fiecare factură în parte, dat de asigurător pe facturile pro forma, respectiv: factura proforma din 27.07.2009 pentru suma de 694,231 lei si factura pro forma din 26.10.2009 pentru suma de 6.831,43 lei.
- documentele de intrare in reparație a autoturismelor avariate emise de sucursala "O." Bistrița care au fost prezentate intimatei la introducerea in reparație a autovehiculelor avariate.
Toate aceste înscrisuri demonstrează, fără putință de tăgada, ca societatea "O." avea obligația de plată a indemnizatei de daună către asigurații săi potrivit contractului de asigurare. De asemenea, cunoștea, chiar din momentul completării dosarelor de dauna cu ultimele documente, ca plata indemnizației de dauna trebuia să o facă în contul societății "Rombat A."- SRL în calitate de unitate care a efectuat repararea autovehiculelor respective, prin ele înșile acestea se constituie în izvor obligațional de plata, chiar si in lipsa unui contract sau convenție.
Un alt motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă este acela că instanța de fond prin hotărârea pronunțata, a făcut o aplicare greșita a normelor de sub art. 948, art.969, art.1073, art.1075-1078 și art.1081-1086 din vechiul C. Civ. și, pe cale de consecința, nu achiesează la aceasta teorie a instanței, încadrând acest motiv de recurs la art. 304 pct.8 când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia"si pct.9 C.pr.civ. 1865 - când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
S-a precizat mai sus probatoriul care constituie izvorul obligației asiguratorului-societatea "O." de a plăti prețul reparației celor doua autoturisme avariate. Printre aceste înscrisuri se circumscriu si documentele de intrare in reparație care emana de la asigurător cu menționarea avariilor suferite, fapt ce conduce la ideea unui contract in forma simplificata înmânat posesorilor autoturismelor, pentru a fi transmis unității de reparație, constituind atât o comanda data de asigurător către această unitate cât și dovada existentei unui contract de asigurare, dar si obligația sub înțeleasă, asumată de asigurător că va suporta c/val. reparării avariilor.
De asemenea, dacă aveau în vedere precizarea recurentei-pârâtă, că nu a existat "consimțământul" societății "O." de a încheia "contractul în forma simplificată"(art.948 pct.2 C.civ. anterior), face trimitere la înscrisurile aflate la dosarele de dauna, unde se găsește, la fiecare dosar, referatul sucursalei Bistrița "O." prin care se propune plata îndemnizației de daună cu indicarea societății "Rombat A."- SRL ca beneficiar al plații indemnizației. Acesta constituie condiția de consimțământ la încheierea contractului în forma simplificata la care face referire art.948 pct.2 C.civ. vechi. Acest aspect 1-a avut în vedere instanța de fond atunci când a făcut aplicarea normei de sub art.948 C.civ. vechi, în condițiile aplicării concursului de legi în timp și nu se justifica susținerea recurentei ca instanța de fond a dat o noua calificare litigiului pe care nu 1-a pus în discuția pârâților și nici nu a motivat-o, dimpotrivă, instanța de fond a motivat corect aplicarea art.948 C.civ. vechi.
Dezvoltând acest motiv de recurs recurenta apreciază ca între unitatea sa, în calitate de prestator de servicii în domeniul auto si ea, in calitate de asigurător, nu exista nici un raport juridic care să fi născut drepturi și obligații în sarcina ambelor părți, deși a dispus, pe baza de "document de intrare în reparații", efectuarea reparațiilor la aceste autovehicule asigurate la recurenta-pârâtă și că, facturile emise de intimată nu constituie un contract în forma simplificată. Mai mult, aceste facturi nu au fost acceptate la plata, nu apare ca fiind debitor pe nici o factura si nu si-a dat consimțământul valabil prin care să se oblige la plata lor. Se mai susține că nu exista față de recurenta-pârâtă o creanță certă, lichidă si exigibilă.
Motivarea recursului, atât în drept cat si in fapt, este nefundamentată, astfel:
1. Nu sunt incidente prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ. 1865, deoarece instanța de fond nu a pronunțat o hotărâre lipsita de temei legal, nu a încălcat și nici nu a făcut o aplicare greșită a legii, dimpotrivă, în motivarea hotărârii pronunțate instanța de fond a făcut o detaliere explicită a actelor normative si normelor de drept incidente spetei dedusa judecații sale.
2. Instanța de fond nu a dat o interpretare greșită cazului dedus judecații sale si nu i-a schimbat natura ori înțelesul acesteia.
Raportul juridic obligațional între intimată, în calitate de prestator de servicii în domeniul reparațiilor auto și recurenta-pârâtă, chiar dacă nu este concretizat într-un script denumit contract ori convenție, rezidă din mai multe astfel de scripte - probe scrise existente la dosar - pe care recurenta-pârâtă nu le poate nega, și anume:
- un prim document îl constituie contractul de asigurare intervenit între această unitate în calitate de asigurător și persoana fizica sau juridica în calitate de asigurat, contract în baza căruia, în schimbul plații primei de asigurare de către asigurat, asigurătorul se obligă, ca la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurări ori persoanei păgubite, o despăgubire, denumita indemnizație de dauna;
- un al doilea document care angajează răspunderea recurentei-pârâtă cu referire la plata facturilor emise de intimată - deși aceste facturi au fost emise pe numele proprietarilor/utilizatorilor autoturismelor în cauză -"Silvapex"- SRL și "BCR Leasing"IFN SA - îl constituie, in ambele cazuri, "documentul de intrare in reparație" întocmit de sucursala Bistrița a recurentei, prin inspectorul de daună. Acest document a fost înmânat deținătorilor autoturismelor respective cu indicația de a se prezenta la intimată să procedeze la repararea stricăciunilor provocate prin accident. Pe cale de consecința, implicit s-a obligat la plata indemnizației de daună către asigurați, si care urma să fie plătită direct unității de reparații.
- în sensul arătat sunt dosarele de dauna in tocmite de sucursala Bistrița "O." in cazul celor doua evenimente rutiere in care au fost implicate cele doua autoturisme, unde se găsesc referatele întocmite de inspectorul de daună P. D. prin care se propune aprobarea plații sumelor aferente fiecărui dosar de dauna si indicarea destinatarului plații, respectiv "Rombat A." si indicarea contului bancar.
Se susține de recurenta-pârâtă că facturile in litigiu nu poarta semnătura si ștampila sa, că aceste facturi au fost semnate si acceptate la plata de către terțe persoane, aspect ce nu poate fi interpretat ca un raport juridic contractual între "O." si intimată fosta .. Nimic mai neadevărat. La dosarele de daună sunt documente scrise, așa cum este confirmarea de plata sumelor, fapt ce constituie o veritabilă obligație asumată de asigurător de a plăti indemnizația de daună către unitatea care a reparat autoturismele, indicată de posesorii autovehiculelor reparate, astfel:
- dosar dauna RA-018/BN/_/17.07.2009 autoturism_ asigurat T. C., există actul nr.814/29.03.2011 prin care i se comunică lui T. A. că i s-a aprobat plata sumei de 694,21 lei cu titlu de despăgubiri;
- dosar de dauna B1RA-018/BN/_/12.10.2009, autoturism_, proprietar BCR Leasing IFN – SA, utilizator . este actul nr.4740/02.11.2009, adresat lui R. I. L. prin care i se face cunoscut acestuia că i se cuvine suma de 6.830,00 lei cu titlu de îndemnizație daună.
Aceste înscrisuri care emană de la însuși asigurătorul recurent-pârât coroborate și cu referatele întocmite de inspectorul de daună, precum și cu cererile de despăgubire date de utilizatorii celor două autoturisme, prin care se precizează că plata se va face societății Rombat A. SRL cu indicarea contului bancar, sunt dovezi indubitabile care demonstrează, fără putință de tăgadă, că recurenta a aprobat plata sumelor cuvenite asigurărilor săi cu titlu de indemnizație de daună și, în speță nu mai era nevoie de nici un consimțământul al său, de a plăti în contul unității aceste sume.
Probatoriul existent în dosar, dovedește o cu totul alta stare de fapt și anume:
a)- la ambele dosare de daună exista documente prin care s-a solicitat acceptul de plata a sumelor înscrise pe facturile ce fac obiectul acestui litigiu;
b)- în ambele situații sucursala Bistrița "O." a comunicat posesorilor autoturismelor, sumele ce li se cuvin cu titlu de îndemnizație de daună;
c)- ambele facturi au fost comunicate sucursalei "O." Bistrița cu borderou și s-a confirmat primirea acestor facturi.
d)- fiecare factură conține mențiunea:" Se va achita cu ordin de plată în 15 zile de la data emiterii facturii", de unde rezultă că la expirarea celor 15 zile, în cazul flecarei facturi, creanța a devenit, certă, lichidă și exigibilă, așa cum acestea condiții sunt definite de art. 379 C.pr.civ. 1865.
Mai susține recurenta-pârâtă ca instanța de fond a omis să facă referire la problema răspunderii solidare dar și la reținerea acestei răspunderi în condițiile în care S. "O." Bistrița nu are personalitate juridică și nu are patrimoniu aferent - art.304 pct.7 C.pr.civ. 1865. Acest motiv de critica adus sentinței nu se justifica, deoarece:
Decretul nr.31/1954, privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, art.26 prevede: "Sunt, in condițiile legii, persoane juridice: e) - orice alta organizație care are o organizare de sine stătătoare si un patrimoniu propriu afectat unui anume scop . . " In acest sens, S. "O." Bistrița are un patrimoniu, sediu, mobilier, birotica, conturi bancare si lichidități in aceste conturi, a fost înființata pentru anume scop, acela de a contracta asigurări de bunuri, de persoane, de sănătate, de viata, etc, are o conducere proprie, contabilitate si conturi bancare.
A fost înființată prin actul celui care a constituit-o, respectiv de societatea-mama "O. Viena Insurance Group"SA - art.28 lit"d" din Decr.31/1954 si art.43 din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale cu modificările si completările ulterioare, fiind un dezmembrământ, fără personalitate juridica, si înregistrată la registrul comerțului.
Prin încheierea contractelor de asigurare, își asuma drepturi si obligații specifice scopului pentru care a fost înființata si poate sta în judecată ca pârâtă, având organ propriu de conducere - art.41 alin.2 C.pr.civ. 1865.
In drept: s-au invocat disp.art.312 alin. 1 C.pr.civ. 1865. Depune întâmpinarea în două exemplare, din care un exemplar pentru comunicare cu recurenta-pârâtă.
"Comsig A." SRL Bistrița, a formulat „concluzii” solicitând: respingerea, ca nefondat, a recursului promovat de pârâta-recurentă împotriva sentinței civile nr. 3610/25.04.2013 pronunțata de Judecătoria Bistrița și, prin decizia ce se va pronunța, să se dispună menținerea, în totul, a sentinței atacate, ca fiind legală, în sensul celor solicitate:
In fapt: prin sentința civila nr.3610/25.04.2013 pronunțată în dos.nr._, instanța de fond a admis acțiunea formulată de societatea "Comsig A." SRL (fosta societate "Rombat A."-SRL) și a obligat, în solidar, pârâtele de rândul 1 și rândul 2 din acțiunea introductivă la plata sumei de 7.525,64 lei cu titlu de tarif reparații auto și la cheltuieli de judecata în sumă de 565,54 lei.
Împotriva acestei sentințe, societatea "O. Viena Insurance Group" SA București - pârâta de rândul 1 - a promovat recurs criticând sentința instanței de fond, sub doua aspecte principale si anume:
1. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocate și fundamentată pe neobservarea de către intimată a disp.art.720Al C.pr.civ. 1865, precum și pentru faptul ca a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune;
2. Pe fond, sentința este criticata sub aspectul nelegalității acesteia, fundamentat pe ideea că între reclamanta si parata nu a existat un raport juridic fundamentat pe o convenție.
Motivele de recurs invocate nu sunt legal susținute, nici de probatoriul administrat în cauza dar nici de normele de drept procesual invocate.
Prin scriptul denumit "întâmpinare" nr.777/04.11.2013 formulat și depus la dosarul instanței la termenul din 13.11.2013, intimata a dezvoltat detaliat netemeinicia susținerilor recurentei-pârâte, atât cu privire la "chestiunile preliminare" cât și cele privind chestiunile de fond invocate în recurs, motive pe care le susține și în prezent, cu solicitarea ca instanța de control judiciar să le considere ca făcând parte din prezentele concluzii. Pe scurt, reiterează următoarele aspecte:
a)- Instanța de fond, asupra excepției inadmisibilități acțiunii s-a pronunțat la termenul din 07.02.2013, care a fost respinsa, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost unită cu fondul, deoarece, instanța a considerat că urma să verifice dosarele de daună, care la acel termen au fost depuse de către pârâtă într-un singur exemplar și era necesară și poziția sa cu referire la conținutul acestor dosare de daună, poziție exprimată prin "Nota de ședința" nr.6706/21.03.2013 depusa la instanța pentru termenul din 21.03.2013.
b)- Privitor la motivele de recurs invocate pe fondul cauzei intimata își susține apărarea formulata prin "întâmpinarea" menționata mai sus, sub lit."B", pg. 2-6, pe care solicitam sa le considerați ca făcând parte din aceste concluzii.
Raportat la cele invocate prin "recursul" promovat împotriva sentinței instanței de fond și, în contradictoriu cu apărările, dar și a normelor de drept procesual civil în materia căii de atac a recursului, urmează să se constate că recursul este nefondat și, prin decizia ce se va pronunța, să se respingă ca atare, cu consecința menținerii, în totul, a sentinței criticate, ca fiind legală.
Tribunalul examinând în baza prev.art.304 și art.304/1 C.pr.civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu constată că aceasta este temeinică și legală nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond în ședința publică din data de 7.02.20l3 s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității pe care în mod întemeiat a respins-o ca nefondată pentru motivele arătate în încheierea de ședință din acea dată (f.96 dosar Judecătoria Bistrița).
De asemenea instanța de fond în mod justificat a respins prin dispozitivul sentinței și excepția prescripției dreptului material la acțiune deoarece în condițiile în care factura fiscală a fost emisă în data de 28 iulie 2009, prezenta acțiune înregistrată în data de l8 iulie 20l2 este introdusă în termenul de prescripție de 3 ani.
Referitor la fondul pricinii, tribunalul constată că este nejustificată abordarea pe care recurenta o face referitor la existența raporturilor juridice dintre părți.
In cauză nu este vorba de un contract încheiat în formă simplificată privit numai prin prisma facturilor fiscale emise de recurentă.
Aceste facturi fiscale vin în completarea celorlalte înscrisuri ce fac dovada raporturilor juridice dintre recurentă în calitate de asigurător, asigurații săi față de care și-a asumat obligații prin polițele de asigurare încheiate și intimata în calitate de prestator ce a remediat defecțiunile suferite de autovehiculele avariate.
Aceste înscrisuri sunt :contractele de asigurare încheiate de recurentă, dosarele de daune întocmite de pârâta de ordinul doi, referatele întocmite de inspectorul de daună prin care se propune aprobarea plății sumelor aferente fiecărui dosar de daună și indicarea destinatarului plății respectiv intimata cu denumirea avută anterior Rombat A.” cu indicarea contului bancar, documentele de intrare și reparații și confirmările de plată a sumelor de 694,2l lei respectiv 6.830 lei cu titlu de despăgubiri, toate aceste acte fiind emise de pârâtă.
In consecință nu se pot reține susținerile recurentei referitoare la lipsa acordului de voință invocat în cererea de recurs.
In aceeași ordine de idei este de observat faptul că prima instanță nu a schimbat natura raportului obligațional dedus judecății, sentința fiind motivată și pronunțată în cadrul raporturilor juridice deduse judecății izvorâte din contractele de asigurare și de prestări servicii.
Mai este de menționat și faptul că solidaritatea stabilită de instanța de fond între cele două pârâte își are temeiul în raportul dintre cele două pârâte,S. din Bistrița fiind înființată prin actul societății mamă cu sediul social în București și în faptul că având organ propriu de conducere poate sta în judecată ca pârâtă pentru contractele pe care le-a încheiat chiar dacă nu are personalitate juridică astfel cum prevăd disp.art.4l alin.2 C.pr.civ.
Pentru considerentele menționate, tribunalul în baza art.3l2 alin.l C.pr.civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de . GROUP SA, cu sediul în București, .. 23, sector l, împotriva sentinței civile nr.3610/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civ.nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2014.
P., JUDECATORI, GREFIER.
I. P. F. M. V. C. L. C. A.
Ch.V./VF/CR
2 ex./17.04.2014.
Jud.fd.T. L.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 228/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Încuviinţarea executării silite. Încheierea nr. 1567/2014.... → |
|---|
