Încuviinţarea executării silite. Încheierea nr. 1213/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

La dosar s-au depus, în copie, încheierea prevăzută la art. 664 al. 1 C.proc.civ. cererea creditorului urmăritor, titlul executoriu, dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Prin Sentința civilă nr. 8565/CC/25.07.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Cluj-N. a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc M. P. F., privind pe creditorul . SA, și pe debitorul Societatea I. G. . Judecătoriei Bistrița.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Cluj-N. a reținut că potrivit Deciziei Curții Constituționale a României nr. 348/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) din codul de procedură civilă stabilirea instanței de executare trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.

Prin urmare, în baza art. 132, 107 Cod procedură civilă, s-a constatat că instanța de executare este Judecătoria Bistrița, în raza căreia își are sediul debitorul, motiv pentru care s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. și s-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințarea executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc M. P. F. în favoarea Judecătoriei Bistrița.

Prin Încheierea civilă nr. 6504/CC/12.08.2014 Judecătoria Bistrița a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița, ridicată din oficiu și s-a declinat în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite.

Pentru pronunțarea acestei încheieri, prima instanță, a reținut următoarele:

În conformitate cu disp.art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte,administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Încuviințarea executării silite este o procedură necontencioasă, conform art. 527 cod procedură civilă, întrucât nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, având o reglementare specială în codul de procedură civilă la art. 665 cod procedură civilă.

Totodată, potrivit art. 528 alin.2 din C.proc.civ., în celelalte cazuri decât cele arătate la alineatul 1 al aceluiași articol, competența instanței este supusă regulilor prevăzute pentru cererile contencioase, iar dispozițiile art.529 din același act normativ prevede că în cadrul cererilor necontencioase, instanța își verifică din oficiu competența, chiar dacă este de ordine privată iar dacă se declară necompetentă, va trimite dosarul instanței competente.

Întru respectarea dispozițiilor art.529 alin.1 C.proc.civ., “Instanța își verifică din oficiu competența, chiar dacă este de ordine privată, putând cere părții lămuririle necesare.”

Necesitatea clarificării competenței materiale a judecătoriei la soluționarea încuviințării executării silite s-a ivit urmare a pronunțării Curții Constituționale a deciziei nr. 348/2014, la data de 17 iunie 2014,decizie prin care dispozițiile articolului 650 alineatul (1) din Codul de procedură civilă au fost declarate neconstituționale.

Potrivit însă Deciziei Curții Constituționale a României nr. 348/2014, pronunțată la data de 17 iunie 2014, dispozițiile articolului 650 alineatul (1) din Codul de procedură civilă au fost declarate neconstituționale, decizie ce a intrat în vigoare pe data de 16 iulie 2014, când a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 529, fiind obligatorie de la acea dată. Mai exact, această decizie se referă la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, act normativ care se aplică de la 15 februarie 2013.

Având în vedere Decizia CCR amintită, prin care a fost declarat neconstituțional aliniatul 1 al art.650 din Codul de Procedură Civilă, de la data de 16.07.2014, aplicabile în cazul cererilor privind încuviințarea executării silite, și luând în considerare că pe durata de 45 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept, instanța reține că în prezent, legea nu mai prevede în mod expres care este instanța de executare.

Prin decizia Curții Constituțională a fost declarat neconstituțional singurul articol din codul de procedură civilă care definea instanța de executare, atât în sens de competență materială cât și teritorială, deși din considerentele deciziei reiese că a fost analizată constituționalitatea articolului doar sub aspectul competenței teritoriale a instanței de executare.

Pentru soluționarea excepției de necompetență materială a judecătoriei Bistrița la soluționarea cererii de încuviințare a executării silite trebuie clarificate două aspecte esențiale:

1. Dacă considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014 pot reglementa competența materială a instanței de executare, și
2. Dacă pentru stabilirea competenței materiale a instanței de executare se pot folosi dispoziții legale privitoare la alte situații asemănătoare .

Instanța reține că răspunsul la cele două aspecte anterior menționate nu poate fi decât negativ, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Conform art. 126 alin. 2 din Constituția României „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, ori considerentele unei decizii ale Curții Constituționale nu sunt lege și evident nu pot stabili competența instanțelor judecătorești.

Potrivit art. 5 alin. 3 din codul de procedură civilă: „ în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității”.

Conform articolului anterior menționat instanța reține că se pot aplica dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare pentru stabilirea competenței instanței ce va încuviința executarea silită doar în situația în care codul de procedură civilă nu ar conține dispoziții în acest sens și în lipsa uzanțelor.

Potrivit art. 95 Cod de procedură civilă, se instituie regula că tribunalele „judecă în primă instanța toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”.

Astfel, în baza legii se poate determina competența instanței ce va soluționa încuviințarea silită, respectiv tribunalul, cât timp cererea de încuviințare a executării silite nu este dată prin vreo dispoziție legală judecătoriei și nu este permis a se aplica dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare cât timp art. 95 permite soluționarea pricinii, în sens de stabilire a competenței.

Deși art. 713 alin 2 din cod procedură civilă face referire la posibilitatea introducerii contestației la executare la instanța de executare sau la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, instanța reține că textul nu este aplicabil în cauză pentru stabilirea competenței instanței ce va încuviința executarea silită, pentru că deși stabilirea competenței pentru soluționarea contestației la executare este o situație asemănătoare cu stabilirea competenței pentru încuviințarea executarea silită, art. 5 alin. 3 din cod procedură civilă interzice aplicarea dispozițiilor legale referitoare la situații asemănătoare cât timp există un articol de lege ce stabilește competența instanțelor, respectiv art. 95 Cod de procedură civilă.

Pentru argumentele înfățișate și văzând dispozițiile invocate mai sus, în temeiul art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod de procedură civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița, invocată de instanță, din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

La primul termen de judecată stabilit, tribunalul, din oficiu, a invocat, în temeiul art. 129 alin. 2 punctul 2 din noul Cod de procedură civilă coroborat cu art.665 alin.2 noul Cod de procedură civilă, excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei.

Examinând excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei,tribunalul urmează a o admite potrivit considerentelor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.

Tribunalul constată că într-adevăr nu pot produce efecte juridice prevederileart. 650 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, text legal ce indica expres instanța de executare ca fiind judecătoria, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Lapmor Impex" - S.R.L. din G. în Dosarul nr. 8._ al Judecătoriei G., prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 348/2014, pronunțată la data de 17 iunie 2014, și publicată în Monitorul oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, decizie prin care s-a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale .

Cu toate acestea, tribunalul reține că, potrivit legii, competența materială de soluționare în primă instanță a cererilor de încuviințare a executării silite revine judecătoriei, iar nu tribunalului, pentru că acest lucru se desprinde din interpretarea art.665 alin.1-2 din noul Codul de Procedură Civilă ce reglementează tocmai încuviințarea executării silite, iar acest text legal este în vigoare și incident în cauză, dar nu a fost avut în vedere de către Judecătoria Bistrița.

Potrivit art.665 alin.1-2 din noul Cod de procedură civilă, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) și dovada taxei de timbru.

(2) Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanță în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare.”

Acest text legal este relevant și incident în determinarea competenței materiale de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, text legal neexaminat de Judecătoria Bistrița în considerentele încheierii prin care a dispus declinarea competenței materiale, deoarece prevede în mod expres că cererea se depune la judecătorie, și chiar dacă nu arată expres că judecătoria soluționează cererea, acest lucru se poate deduce chiar din termenul scurt prevăzut pentru soluționare, ceea ce înseamnă în mod firesc că această instanță - judecătoria, iar nu tribunalul, e competentă material și trebuie să soluționeze pe fond cererea de încuviințare a executării silite, textul legal neputând fi interpretat în sensul că judecătoria doar înregistrează cererea de încuviințare a executării silite, iar apoi o trimite tribunalului care ar fi în accepțiunea primei instanțe instanța de executare.

Chiar și din interpretarea teleologică a prevederilor art. 713alin 2 Cod procedură civilă ce indică posibilitatea introducerii contestației la executare la instanța de executare sau la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, s-ar putea ajunge la aceeași concluzie că judecătoria este competentă material să soluționeze în primă instanță cererea de încuviințare a executării silite, în sensul că dacă contestația la executare silită se poate introduce și se judecă în primă instanță de judecătorie, înseamnă că și cererea de încuviințare a executării silite se judecă tot de către judecătorie, neputând fi permis, în lipsa unui text legal expres, ca tribunalul doar să încuviințeze executarea silită, iar judecătoria să judece contestația la executare silită.

De altfel, prin dispoziția de la pct.2 din dispozitivul Deciziei Curții Constituționale, nr.348/2014, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată în același dosar și s-a constatat că dispozițiile art.713 alin.(1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.132 noul Cod procedură civilă, va admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu și-n consecință va declina în favoarea Judecătoriei Bistrița competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc M. P. F. privind pe creditoarea B. L. ROMANIA SA și pe debitoarea Societatea I. G. .> Potrivitart.133 pct.2 noulCod procedură civilă, tribunalul va constata ivit un conflict negativ de competență, iar potrivit art.134 noul Cod de procedură civilă va dispune suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului Curții de apel Cluj în vederea soluționării acestui conflict, această instanță fiind competentă să soluționeze acest incident procedural potrivit art.135 alin.1 noulCod procedură civilă, fiind instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția de necompetență materială a Tribunalului Bistrița-Năsăud, invocată de instanță, din oficiu.

Declină în favoarea Judecătoriei Bistrița competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulate de executorul judecătoresc M. P. F., cu sediul în Cluj N., .. 4, ., jud. Cluj, privind pe creditoarea Societatea B. L. ROMANIA SA, cu sediul în București, ., sector 1, și pe debitoarea Societatea I. G. . sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud.