Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 825/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 825/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 5929/112/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 825/2014
Ședința publică din 16 mai 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic
GREFIER: F. K.
Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe debitoarea Societatea R. T.-IND SRL cu sediul în localitatea Bistrița, I. V., nr. 2, ., jud. Bistrița-Năsăud CUI_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_ aflată în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constatând că părțile au fost citate prin Buletinul procedurilor de insolvență pentru a discuta raportul final de închidere a procedurii și faptul că nu s-au formulat obiecțiuni la acest raport, aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, prin care s-a solicitat închiderea procedurii falimentului, radierea societății din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin Sentința civilă nr. 503 din 16 martie 2012, pronunțată de judecătorul –sindic în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, la cererea lichidatorului C. I. de Insolvență CIASCAI I. a fost deschis procedura simplificată a falimentului împotriva debitoarei Societatea R. T.-IND SRL .
Au fost înscriși în tabelul definitiv de creanțe (f. 41) următorii creditori: Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud cu o creanță bugetară în valoare de 6.767 lei; Primăria Bistrița cu o creanță bugetară în sumă de 1.056 lei și I. T. de Muncă Bistrița-Năsăud cu o creanță bugetară în valoare de 73 lei.
Lichidatorul judiciar a formulat o acțiune în răspundere în temeiul prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 împotriva administratorului statutar, R. D., întrucât acesta nu a predat bunurile societății. Având în vedere că pentru termenul de judecată din data de 26.04.2014 lichidatorul judiciar a formulat o cerere de renunțare la judecată, prin Sentința civilă nr. 1027 din 26 aprilie 2013, pronunțată în dosarul asociat nr._ /a1 s-a luat act de renunțarea la judecarea acțiunii în răspundere patrimonială.
Prin raportul final cu propunere de închidere a procedurii (f. 55-58) lichidatorul judiciar a arătat că în urma admiterii de către Tribunalul Bistrița-Năsăud a acțiunii având ca obiect contestație act administrativ fiscal – restituire taxă poluare, înregistrată în dosar nr._, pârâta DGFP Bistrița-Năsăud a fost obligată la plata sumei de 13.952 lei și a dobânzii legale aferente acestei sume.
Tribunalul reține că în urma recuperării creanței s-a încasat suma de 15.221 lei, sumă din care au fost achitate integral toate creanțele înscrise în tabelul definitiv de creanțe, nefiind înregistrate contestații din partea creditorilor, din această sumă fiind achitate și cheltuielile cu procedura cât și onorariul lichidatorului judiciar.
Din raportul lichidatorului judiciar nu rezultă că ar mai exista bunuri în patrimoniul debitoarei pentru a se aplica prev. art.133 lit.a din L.nr.85/2006.
De asemenea, se constată că nu au fost formulate obiecțiuni la raportul final în cond.art.l29 din lege, astfel că în baza art.l30 din lege a fost aprobat raportul final al lichidatorului, așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei hotărâri.
Având în vedere că raportul final a fost comunicat creditorilor, care nu au făcut obiecțiuni și aprobat în condițiile legii, în temeiul art.132 alin.2 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se dispună și descărcarea de atribuții conform art.l36 din același act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea Societatea R. T.-IND SRL, cu sediul în Bistrița, .. 2, ., jud. Bistrița-Năsăud, nr. O. J_ , CUI _ și radierea acestei societăți comerciale din Registrul Comerțului.
Descarcă pe lichidatorul judiciar, C. I. de Insolvență CIASCAI I., cu sediul în Bistrița, .. 39, .., jud. Bistrița-Năsăud, de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.
Prezenta sentință se va notifica cu Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 07 de zile de la publicare în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
judecător-sindic,
U. I. F. K.
Red./Dact. U.I./F.K.
5 ex./ 28.05.2014
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 425/2014.... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








