Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 73/2016. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 73/2016 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 73/2016
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 73
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2016
Judecător-sindic – D. C.
Grefier – F. O.
Pe rol, soluționarea cauzei având ca obiect aplicarea procedurii insolvenței reglementată de Legea 85/2014 față de debitoarea .., cu sediul procesual ales în C., ., mansardă la Cabinet de avocat D. G. la cererea creditoarei . SRL, cu sediul în Agigea, P. Rutier Agigea, lot 2/1, județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru debitoare avocat D. G., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind creditoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier, care arată că, prin registratura instanței, debitoarea a depus contestație împotriva stării de insolvență, comunicată creditoarei la data de 18.12.2015, iar creditoarea a depus declarația de renunțare la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței, motivând că părțile au ajuns la o înțelegere în privința plății creanței.
Apărătorul debitoarei solicită judecătorului-sindic să ia act de renunțarea creditoarei la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței, confirmând că între părți a intervenit o înțelegere care reglementează modalitatea de plată a creanței, învederând, totodată, că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru aferentă contestației împotriva stării de insolvență.
Judecătorul-sindic rămâne în pronunțare asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenței, precum și asupra contestației debitoarei.
JUDECĂTORUL-SINDIC,
Prin cererea înregistrată la data de 12.11.2015 creditoarea . SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea ..
La data de 12.01.2016 creditoarea a formulat declarație de renunțare la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței, solicitând judecătorului-sindic să ia act de aceasta, în condițiile art. 406 din Noul Cod de procedură civilă.
Învederează creditoarea că părțile au convenit soluționarea litigiului pe cale amiabilă.
Art. 406 alin. 1 din Noul Cod procedură civilã, prevede cã, "Reclamantul poate sã renunțe oricând la judecatã, în tot sau în parte, fie verbal în ședințã de judecată, fie prin cerere scrisă”, iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, „Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți”.
Față de acordul expres al debitoarei exprimat prin reprezentantul său convențional în ședința publică din data de 12.01.2016, judecătorul-sindic constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de norma legală enunțată și urmează să constate renunțarea creditoarei . SRL la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Pentru același termen de judecată, debitoarea avea obligația de a face dovada plății taxei judiciare de timbru în sumă de 200 lei, aferentă contestației împotriva stării de insolvență.
Cum debitoarea, prin reprezentantul său convențional a declarat că nu înțelege să depună dovada de plată a taxei judiciare de timbru la care a fost obligată, instanța din oficiu a invocat excepția netimbrării contestației.
Având în vedere că potrivit art. 33 alin. 1 din OUG 80/2013 „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege”, iar debitoarea nu s-a conformat obligației de plată a taxei judiciare de timbru prevăzută de art. 11 lit. b din același act normativ, constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 197 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”.
Ca atare, instanța urmează a dispune anularea, ca netimbrată, a contestației debitoarei împotriva stării de insolvență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.406 Cod procedură civilă ia act de renunțarea la judecată a creditoarei . SRL, cu sediul în Agigea, P. Rutier Agigea, lot 2/1, județul C. cu privire la soluționarea cererii ce face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului C..
Anulează, ca netimbrată, contestația formulată de debitoarea .>, cu sediul procesual ales în C., ., mansardă la Cabinet de avocat D. G..
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.01.2016.
Judecător-sindic,
D. C. Grefier,
F. O.
red.jud.D.C.
15.01.2016/4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 212/2016. Tribunalul CONSTANŢA | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 62/2016.... → |
|---|








