Dizolvare societate. Sentința nr. 4/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 6697/120/2013
Tribunalul Dâmbovița
Mun. Târgoviște, Calea București
Nr. 3, jud. Dâmbovița
Telefon: 0245/_
Fax: 0245/_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.4
Ședința din camera de consiliu din data de 10 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. E.
GREFIER: C.-E. G.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul O. Național al Registrului Comerțului, cu sediul în București, ., sector 3, reprezentat de S. B., Director la O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în mun. Târgoviște, ., nr.1, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta M. .> cu sediul în Municipiul Moreni, ., ., județul Dâmbovița, înregistrată la O. registrului Comerțului sub nr.J_, cod unic de înregistrare_, având ca obiect dizolvare societate.
Cererea scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Procedura de soluționare – fără citarea părților (anterior fixării primului termen de judecată).
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează stadiul cauzei, obiectul pricinii și faptul că, la data de 08.01.2014 a fost la dosar, din partea reclamantului, cerere de renunțare la judecată, după care:
Față de referatul întocmit de grefier, aflat la dosarul cauzei – fila 15, instanța reține că nu există alte cereri înregistrate pe rolul acestei instanțe cu același obiect și aceleași părți, conform art. 139 NCPC.
Instanța, din oficiu, în conformitate cu prevederile art.131 alin.1 Noul Cod de procedură Civilă, stabilește că instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cererii de renunțare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.12.2013, sub nr._, reclamantul O. Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta M. . ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea acesteia.
În motivarea cererii s-a susținut că potrivit art. 21 lit. a) coroborat cu art. 22 alin.1 din Legea 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, comercianții au obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societății, iar condițiile pe care aceștia trebuie să le îndeplinească sunt cunoscute încă de la înființare; cu toate acestea, pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la oficiul registrului comerțului pentru actualizarea datelor privind sediul social. În continuare, reclamantul a arătat că din evidențele registrului comerțului ținut de O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița rezultă că pârâta și-a stabilit sediul social la adresa în Municipiul Moreni, ., ., județul Dâmbovița, în baza actului privind dovada de sediu, respectiv contract de comodat din data de 17.04.2008 valabil până în 16.04.2009.
Interesul reclamantului în promovarea acțiunii este motivat și pe necesitatea respectării Directivei 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16.09.2009 care, prin art. 2 alin. (1) lit. g) impune statelor membre să adopte măsuri necesare pentru ca publicitatea societăților comerciale să conțină informații despre orice mutare a sediului social al societății dar și de necesitatea ca în relațiile de drept internațional privat să se poată cunoaște în orice moment sediul social și schimbările intervenite în legătură cu acesta, ce permit identificarea naționalității persoanei juridice.
A mai arătat reclamantul că a solicitat dizolvarea societății pârâte pentru neîndeplinirea de către aceasta a condițiilor prevăzute de lege și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, în conformitate cu prevederile art. 237 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art.194 și urm. Cod procedură civilă, art.237 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului, republicată cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat.
S-a atașat cererii extras din registrul comerțului privind situația juridică a pârâtei.
S-a solicitat judecata în lipsă în conformitate cu prevederile art.223 din Codul de procedură civilă.
La data de 08.01.2014, prin registratura instanței, reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată, având în vedere că societatea pârâtă a înregistrat în registrul comerțului mențiunea privind actualizarea datelor sediului social, astfel că nu se mai află sub incidența dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul, având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de reclamant, după comunicarea cererii de chemare în judecată dar înainte de primul termen de judecată și văzând dispozițiile art. 406 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora, reclamantul poate renunța oricând la judecată fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, urmează a lua act de această renunțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 406 alin.1 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea la judecata cererii având ca obiect dizolvare de societate, formulată de reclamantul O. Național al Registrului Comerțului, cu sediul în București, ., sector 3, reprezentat de S. B., Director la O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în mun. Târgoviște, ., nr.1, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta M. .> cu sediul în Municipiul Moreni, ., ., județul Dâmbovița, înregistrată la O. registrului Comerțului sub nr.J_, cod unic de înregistrare_.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmbovița.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.01.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
N. E. C.-E. G.
Red. NE/tehnored. CEG
4 ex/10.01.2014
..01.2014
O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița
M. .>
| ← Dizolvare societate. Sentința nr. 1235/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Radiere. Sentința nr. 754/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|








