Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 369/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 369/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 6395/315/2014

DOSAR NR._ apel- încuviințare executare silită

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ DE

C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 369

Ședința publică din 10 septembrie 2014

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE – N. E.

JUDECĂTOR– I. C.

GREFIER - R. M.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta- creditoare O. F. ZRT cu sediul procedural ales în București, ..79, ., în calitate de creditoare în dosarul de executare al B. S. N. C., în contradictoriu cu D. M., domiciliată în Târgoviște, ., ., M. G., domiciliată în . Gura Vulcanei, ..8 și D. V. domiciliat în comuna Dragomirești, . din data de 9.07.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ .

Cerere timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință au lipsit: apelanta- reclamantă și intimații- pârâți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se stadiul obiectul și stadiul pricinii și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu la data de 9.07.2014 Judecătoria Târgoviște a respins cererea de încuviințare a urmăririi silite imobiliare înaintată acestei instanțe de B. S. N. C. la solicitarea creditoarei O. F. ZRT, cerere ce se referă la imobilul ipotecat prin contractul de ipotecă autentificat sub numărul 26/2010 de BNP ,,D. E. D.” cu sediul în Târgoviște, imobil situat în intravilanul com. Dragomirești, ., 36, județul Dâmbovița, compus din: teren în suprafață totală de 1300 mp ce are numărul cadastral 2330 și care este înscris în CF 1615 a localității Dragomirești; construcția C1 situată pe acest teren, construcție descrisă în cartea funciară arătată mai sus.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din coroborarea art. 818, art. 819, art. 819 Cod de procedură civilă, rezultă:

Atunci când are loc o urmărire imobiliară, creditorul trebuie să depună o cerere de urmărire la executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în raza teritorială a căreia se află imobilul aparținând debitorului urmărit sau aparținând unei alte persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat;

Executorul astfel sesizat va înregistra cererea de urmărire (dând o încheiere de înregistrare a cererii) și va solicita încuviințarea urmării silite a imobilului depunând în acest sens o cerere la instanța de executare în circumscripția căreia se află imobilul;

Cererea de urmărire imobiliară este distinctă de cererea de executare silită la care face referire art. 663 Cod de procedură civilă iar cererea de încuviințare a urmării silite a imobilului este distinctă de cererea de încuviințare a executării la care face trimitere art. 665 Cod de procedură civilă.

Totuși (apreciază instanța) dacă este cazul, se va putea depune un singur înscris (cerere de executare/cererere de încuviințare a executării) care să cuprindă ambele tipuri de solicitări,

Executorul trebuie să se pronunțe prin încheiere cu privire la ambele solicitări: de deschidere a dosarului de executare (art. 664 Cod de procedură civilă) și de înregistrare a cererii de urmărire imobiliară (art. 819 raportat la art. 664,665 care se aplică ,,în mod corespunzător”, după cum prevede chiar art. 819);

Condițiile speciale în materie de urmărire imobiliară, nu sunt îndeplinite dacă se depune o cerere de executare în care nu se solicită urmărirea silită a unui anume imobil, respectiv dacă în cerere imobilul nu este descris suficient;

De asemenea, nu sunt îndeplinite cerințele legii dacă, pe lângă încheierea de deschidere a dosarului de executare, executorul nu ia o dispoziție (prin încheiere) cu privire la înregistrarea cererii de urmărire imobiliară.

În speță, biroul petent își are sediul în raza teritorială a altei judecătorii decât prezenta (dar în raza curții de apel unde se află imobilul) și a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare cu privire la un imobil situat pe raza teritorială a prezentei instanțe.

Cei la care se referă cererea de încuviințare au calitatea de împrumutat - garant ipotecar și, respectiv, de garant ipotecar.

Mai există și un alt codebitor (M. G.) în legătură cu care s-a formulat cerere de executare silită dar în legătură cu care executorul nu adresează prezentei instanțe nicio solicitare.

Încheierea de deschidere a dosarului se referă la cei trei iar, din dispozitivul încheierii dată la 2.07.2014, rezultă că s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită precum și deschiderea dosarului de executare silită.

Din considerentele încheierii rezultă că se admite și cererea de urmărire a acestor imobile; însă, în cererea de executare silită nu se arată explicit că se cere executarea imobilului, arătându-se doar că au și contractul de ipotecă în discuție.

S-a mai reținut că executarea silită se face împotriva a doi garanți ipotecari, coproprietari ai imobilului și că, un contract de garanție este un accesoriu al contractului ce a dat naștere obligațiilor debitorilor principali, astfel încât soarta contractului de garanție depinde de soarta contractului principal iar obligația de plată a garantului va lua naștere doar în momentul în care și obligația principală va deveni certă, lichidă și exigibilă.

Pe cale de consecință, trebuie să se facă dovezi cu privire la îndeplinirea cerințelor art. 662 Cod de procedură civilă, nefiind suficient a se face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 632 Cod de procedură civilă.

Caracterul de titlu executoriu al contractului de garanție imobiliară autentificat de notar (cum este cazul în speță) nu înseamnă că nu trebuie verificate și cerințele art. 662 Cod de procedură civilă.

Prin contractul de garanție imobiliară s-a garantat obligația de rambursare a sumelor descrise ca atare, datorate în temeiul convenției de împrumut invocat astăzi ca titlu executoriu.

Nu rezultă ca debitorul garant să fi renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune.

Chiar dacă ar fi renunțat la acest beneficiu, ar fi trebuit (apreciază instanța) ca garantul să fi fost încunoștințat cu privire la existența datoriei și cu privire la compunerea acesteia, inclusiv prin prisma perioadei la care aceasta se referă.

Chiar și dacă s-ar pune problema renunțării la beneficiul de discuțiune și de diviziune, aceasta nu ar avea semnificație în ceea ce privește executarea silită, dar nu înseamnă că garantul nu ar trebui să fie informat cu privire la existența datoriei.

Executarea silită se poate efectua doar dacă debitorul nu-și îndeplinește de bunăvoie obligația de plată.

Creditoarea nu a făcut nicio referire la eventualul refuz de plată care să fi provenit de la garantul ipotecar și nici cu privire la dovezile pe care le aduce în acest sens.

Aceeași instanță a apreciat că, în condițiile în care nu s-a făcut dovada încuviințării executării silite a titlului executoriu, în raporturile dintre debitorii principali și banca creditoare, în cadrul cererii de față instanța este obligată să verifice îndeplinirea cerințelor art. 662 Cod de procedură civilă și nu s-a dovedit că s-ar fi încuviințat executarea silită (în alte forme decât cea imobiliară) de către instanța în a cărei rază teritorială se află sediul biroului executorului judecătoresc.

Împotriva încheierii susmenționate a declarat apel creditoarea O. F. ZRT, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit cererii de apel, depuse în scris la dosarul cauzei.

Se susține astfel că este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile, care îndeplinește condițiile prev. de art. 665 Cod procedură civilă, întrucât contractele de credit sunt acte cu executare succesivă încât, în mod rezonabil, nu se poate pretinde ca în actul de creanță inițial să se prevadă expres cuantumul creanței care va rezulta din neexecutarea viitoare a unor obligații contractuale.

Precizează apelanta că a solicitat executarea silită prin toate formele permise de lege, indicând în mod expres în cererea adresată executorului judecătoresc bunul asupra căruia s-a constituit o ipotecă în garantarea creditului acordat debitorului D. M. și M. G..

În ceea ce privește executarea silită mobiliară împotriva debitorilor, cererea de urmărire imobiliară însoțită de titlul executoriu și de dovada achitării taxelor de timbru a îndreptat-o către executorul judecătoresc din circumscripția Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află imobilul ce aparține debitorului urmărit, în cauză nefiind incident nici unul dintre cazurile prevăzute limitativ în dispozițiile art. 665 alin. 5 din Codul de procedură civilă.

Examinând apelul, prin prisma criticilor aduse de apelantă și a normelor legale incidente, tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 622 alin. 2 și alin. 3 Cod procedură civilă, în cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare și care are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.

Conform dispozițiilor art. 632 alin. 1, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, în cauza dedusă judecății, titlul executoriu fiind reprezentat de contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C 2204/78/_ încheiat la 15.01.2010, între O. Bank Romania SA Sucursala Târgoviște și D. M. în calitate de împrumutat și M. G. în calitate de co-debitor.

La aceeași dată s-a încheiat contractul de ipotecă autentificat de notarul public prin încheierea nr. 26/15.01.2010, având ca părți pe D. V. și D. M. – în calitate de garanți ipotecari, M. G. - codebitor și O. Bank Romania SA Sucursala Târgoviște în calitate de creditor ipotecar ( filele 8 – 10 dosar fond ).

Conform disp. art. 2.2 din contractul de ipotecă, garanții ipotecari sunt de acord și consimt să constituie în favoarea creditorului ipotecar o ipotecă asupra imobilului proprietatea lor situat în intravilanul ., ., județul Dâmbovița, compus din: teren în suprafață de 1300 mp din care 750 mp teren curți – construcții și 550 mp teren arabil, împreună cu casa de locuit compusă din 3 camere, în supraf. de 110 mp, înscrisă în Cartea funciară a comunei Dragomirești, iar potrivit disp. art. 2.4 din același contract, rezultă că suma garantată de prezenta ipotecă este de 15.800 euro, reprezentând credit, la care se adaugă dobânzile aferente, alte costuri și comisioane, precum și cheltuieli de judecată, inclusiv cele legate de executarea silită în temeiul contractului de credit nr. C 2204/78/_/15.01.2010.

Se reține de asemenea că la data de 26.06.2013 s-a încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 51- 2013 – 165, prin care creanța debitorilor din contractul de credit a fost cesionată de către O. Bank Romania SA, în calitate de cedent, către O. F. ZRT - în calitate de cesionar – această cesiune fiind determinată de restanțele înregistrate la contractul de credit nr. C 2204/78/_, debitorii fiind notificați de O. Bank, în acest sens, prin adresa nr. 951/2.07.2013, expediată către persoana împrumutată, D. M. la data de 03.07.2013, astfel cum rezultă din borderoul depus la dosar de bancă ( f. 28 – 29 ).

În aceste condiții, potrivit disp. art. 818 – 819 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc a solicitat instanței de executare, prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr. 6395/04.07.2014 ( fila 2 ) încuviințarea urmăririi silite imobiliare asupra imobilelor ce au făcut obiectul contractului de ipotecă susmenționat, astfel cum sunt enumerate în dispozițiile art. 2.2 din contract, dispozițiile art. 664 – 665 Cod procedură civilă, aplicându-se în mod corespunzător.

Reține tribunalul că notificarea către persoana împrumutată D. M. – f.28 – prin care este înștiințată despre cesionarea creanței băncii către cesionar pentru o creanță în valoare de 12.475,86 euro, ce face obiectul contractului de credit nr. C 2204/78/_/15.01.2010, însoțită de borderoul care face dovada confirmării de primire a notificării f. 29 – poz. 410, înregistrată sub nr. 951/2.07.2013 atestă că persoana împrumutată este atenționată cu privire la faptul că întregul credit a fost declarat exigibil anticipat datorită restanțelor înregistrate în plata ratelor din contractul de credit, conform disp. art. 11.1 din contractul de credit.

Examinarea înscrisurilor depuse la dosar de creditor duce la concluzia că acestea îndeplinesc condițiile prev. de art. 662 alin. 1 Cod procedură civilă, privitoare la certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței datorate, aceasta rezultând din contractul de credit încheiat între părți.

Potrivit dispozițiilor art. 11.1 din contractul de credit, în cazul în care clientul nu rambursează datoriile față de bancă în 90 de zile de la data scadenței, întreg creditul împreună cu toate celelalte obligații devine exigibil, banca fiind îndreptățită să procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite, prin valorificarea garanțiilor care însoțesc creditul, conform legii, iar potrivit disp. art. 3.8 din contractul de ipotecă „ garanții ipotecari sunt de acord cu executarea acestei ipoteci în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile decurgând din contractul de credit”, ipoteca astfel constituită fiind indivizibilă și rămânând în vigoare până când toate sumele datorate în temeiul contractului de credit vor fi rambursate în întregime de către împrumutat – art. 5.4 din contract), aceleași dispoziții regăsindu-se în prevederile art. 7.9 și 7.10 din contractul de credit.

Rezultă așadar că în prezenta cauză, cerere de încuviințare a urmăririi silite imobiliare formulată de executorul judecătoresc îndeplinește condițiile prev. de art. 818 și ale art. 663 Cod procedură civilă, nefiind incidente nici unul din cazurile expres prevăzute în disp. art. 665 alin. 5 Cod procedură civilă care să conducă la respingerea acesteia.

Cu privire la susținerile instanței de fond, referitoare la lipsa dovezilor pentru debitorul garant, de renunțare la beneficiul de diviziune și discuțiune, se constată că o atare situație reprezintă o excepție de la regula solidarității aplicabilă raportului juridic examinat, iar atâta timp cât nu există o prevedere concretă în convenția părților – contractul de credit și contractul de ipotecă – o asemenea excepție nu este incidentă în raporturile cu debitorul garant, care a garantat cu bunurile proprii obligația asumată de persoana împrumutată, prin constituirea unei ipoteci, acesta asumându-și riscul de a răspunde în cazul în care debitorul obligației nu-și execută îndatoririle contractuale.

Pentru toate aceste considerente, prin admiterea apelului se va modifica în tot hotărârea atacată, în sensul că se va admite cererea de încuviințare a executării silite în baza titlului executoriu examinat, astfel cum s-a solicitat prin cererea formulată de executorul judecătoresc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanta- creditoare O. F. ZRT cu sediul procedural ales în București, ..79, ., în calitate de creditoare în dosarul de executare al B. S. N. C., împotriva încheierii pronunțată la data de 09.07.2014 de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu D. M., domiciliată în Târgoviște, ., ., M. G., domiciliată în . Gura Vulcanei, ..8 și D. V. domiciliat în . consecință:

Modifică în tot încheierea pronunțată la data de 09.07.2014 de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în sensul că admite cererea de încuviințare executare silită și încuviințează executarea silită astfel cum a fost solicitată de către B.E.J. S. N. C. prin cererea adresată Judecătoriei Târgoviște.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10.09.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

E. N. I. C.

GREFIER,

R. M.

Judecător fond T. M.

Judecătoria Târgoviște

Dosar nr._

Red.- CI/SEM

5 ex./02.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 369/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA