Pretenţii. Decizia nr. 110/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 110/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 2575/315/2013
Dosar nr._ Apel - pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr.110
Ședința publică din 12 martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. E.
Judecător: E. I.
Grefier: R. M.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta reclamantă S.C. C. de A. Târgoviște – Dâmbovița SA, cu sediul în Târgoviște, Bld. I.C. B., nr. 50, județul Dâmbovița și cu sediul procesual ales la Cabinetul de Avocat V. A.-M. din Târgoviște, ., . (complex Mondial), județul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul pârât R. I., domiciliat în Târgoviște, .. 8, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 3534/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu 11,81 lei, taxă judiciară de timbru achitată conform OP nr. 4290/21.11.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: apelanta – reclamantă prin avocat Budașcu A. substituind pe av. V. A., pentru apelanta- reclamantă, lipsă fiind intimatul pârât R. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză se află la al doilea termen de judecată, în calea de atac, după care,
Av. Budașcu A. depune la dosarul cauzei delegația de substituire a av. V. A. pentru apelanta reclamantă, precum și cerere precizatoare prin care se arată faptul că intimatul a efectuat plăți parțiale din debitul restant, rezultând un rest de plată de 710,11 lei, din care 523,75 reprezentând contravaloarea apei și a serviciilor de canalizare și 186,36 lei penalități de întârziere, pentru perioada de facturare 7.12. 2011- 8.12. 2012.
Tribunalul ia act de cererea precizatoare depusă de apelanta – reclamantă.
Nemafiind cereri de formulat, probe de administrat, sau alte incidente de soluționat, în temeiul art.392 Cod procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra cererii de apel.
Av. Budașcu A. substituind pe av. V. A., având cuvântul pentru apelanta – reclamantă . Târgoviște, solicită admiterea apelului având în vedere cererea precizatoare, admiterea acțiunii și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul, în temeiul art. 394 NCPC închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 7 martie 2014 sub nr._, reclamanta S.C. C. DE A. TÂRGOVIȘTE- DÂMBOVIȚA S.A. a chemat în judecată pe pârâtul R. I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 701,54 lei, reprezentând debit principal rezultat din executarea contractului nr. 7833/120/21.03.2003, la plata sumei de 226,32 lei reprezentând penalități de întârziere datorate aferente facturilor emise, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a precizat că la data de 21.03.2003, între C. de A. Târgoviște Dâmbovița, în calitate de operator și R. I., în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de furnizare a apei potabile și evacuarea apelor menajere nr. 7833, având ca obiect furnizarea în regim continuu la limita de proprietate a apei potabile, evacuarea apelor menajere și/sau pluviale la sistemul de canalizare.
S-a mai arătat că în baza contractului au fost emise facturile nr._/15.09.2011,_/15.10.2011,_/12.11.2011,_/07.12.2011,_/12.01.2012,_/11.02.2012,_/12.03.2012,_/10.04.2012,_/11.05.2012,_/12.06.2012,_/12.07.2012,_/11.08.2012,_/12.09.2012,_/12.10.2012,_/04.12.2012,_/08.12.2012,_/13.11.2012, în cuantum de 927,86 lei.
Deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale și a notificat pârâtul cu privire la existența debitului restant, acesta a refuzat să achite facturile restante. Mai învederează reclamanta că, potrivit disp. art. 102 alin. 1 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, iar potrivit disp. art. 5 alin. 1 din același text de lege, dispozițiile se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., prin urmare efectele contractului vor fi analizate din perspectiva condițiilor impuse de Codul Civil de la 1864, ca lege aplicabilă. Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar conform prevederilor art. 1073 cod civil „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”. Potrivit Capitolului V art. 7 din contract, utilizatorul are obligația să plătească facturile operatorului în mod regulat la termenele legale. Potrivit art. 13 din contract, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage aplicarea unor penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor în vigoare, penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței și sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor.
Mai arată reclamanta că răspunderea civilă contractuală intervine când sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unui contract între cel chemat să răspundă și cel față de care se răspunde, existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită, inexistența unei cauze care să înlăture caracterul culpabil al nerespectării obligațiilor, existența obligațiilor contractuale invocate, rezultând din contractul încheiat cu pârâta, prin care aceasta și-a asumat obligațiile.
În drept au fost invocate disp. art. 969, art. 1073, art. 1082 și următoarele din Codul civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei de timbru, timbru judiciar, în copie: contract de furnizare a apei potabile și evacuarea apelor menajere și pluviale nr.7833/21.03.2003, adresa nr. 8911/15.03.2012, dovada de comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, facturile fiscale nr._/15.09.2011,_/15.10.2011,_/12.11.2011,_/07.12.2011,_/12.01.2012,_/11.02.2012,_/12.03.2012,_/10.04.2012,_/11.05.2012,_/12.06.2012,_/12.07.2012,_/11.08.2012,_/12.09.2012,_/12.10.2012,_/04.12.2012,_/08.12.2012,_/13.11.2012.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, iar la primul termen de judecată a fost decăzut din dreptul de a solicita probe și a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Prin sentința nr.3534/19.09.2013, instanța de fond a admis în parte acțiunea în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 701,54 lei, reprezentând contravaloare debit principal facturat în perioada 15.09. 2011- 8.12.2012 și suma de 68,62 lei reprezentând cheltuieli de judecată .
A respins capătul de cerere privind penalitățile de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că raportul juridic intervenit între părți, având ca obiect furnizarea apei potabile și preluarea apelor menajere la un preț prestabilit, semnifică o întreprindere de furnitură, în sensul art. 3 pct. 5 cod comercial (fapta de comerț obiectivă), reglementat acum de dispozițiile art. 1766 cod civil.
În temeiul art. 31 din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare și art. 13 din contractul nr. 7833/21.03.2003, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, pârâtul avea obligația să achite contravaloarea facturilor aferente serviciului de care a beneficiat în termen de 15 zile de la data emiterii acestora.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 241/2006 și art. 13 din contract, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, a căror valoare totală nu poate, însă, depăși cuantumul debitului.
Potrivit art. 969 Cod civil convențiile legal întocmite au putere de lege între părțile contractante și conform art. 970 Cod civil trebuie îndeplinite cu bună-credință.
Reclamanta a dovedit existența raportului juridic între părți, iar prin facturile fiscale depuse la dosar a dovedit îndeplinirea obligației de prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, precum și obligația corelativă a pârâtului de a achita prețul aferent acestui serviciu, iar pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată, astfel instanța reține ca întemeiate pretențiile reclamantei în ce privește debitul, pârâtul datorând acesteia suma de 701,54 lei reprezentând contravaloare servicii apă și canalizare, potrivit facturilor emise în perioada 15.09._12.
Clauza penală definită de art. 1066 cod civil are drept scop determinarea prin convenția părților a întinderii prejudiciului în caz de neexecutare, executare cu întârziere sau executare necorespunzătoare și este datorată atunci când sunt întrunite condițiile acordării de despăgubiri.
Cu privire la penalitățile de întârziere, instanța a motivat că reclamanta a solicitat suma de 226,32 lei cu titlu de penalități de întârziere facturate în perioada 15.09.2011 – 08.12.2012, dar toate facturile emise în perioada arătată cuprind penalități de întârziere și pentru facturile emise în anii 2008, 2009, 2010, 2011, deși aceste facturi nu sunt depuse la dosar, nu se cunoaște cuantumul debitului, nu se cunoaște data scadenței acestora și când au fost achitate, având în vedere că debitul se solicită doar pentru perioada 15.09._12, se conturează prescripția dreptului la acțiune pentru facturile emise în anul 2008 și lunar se percep penalități pentru aceste facturi.
Prin urmare, instanța va respinge capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere în cuantum de 226,32 lei, întrucât nu poate verifica modul de calcul al penalităților, prescripția, nu au fost anexate facturile, urmând a constata instanța că în privința acestor penalități de întârziere creanța nu este certă și lichidă, în sensul art. 662 cod procedură civilă.
Sentința a fost atacată cu apel, în termen legal, de către reclamantă, care a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul obligării intimatului și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 226,32 lei.
Apelanta consideră sentința nelegală, întrucât deși instanța, la termenul de judecată din data de 19.09..2013 a rămas în deliberare, considerându-se lămurită asupra pricinii, totuși a respins capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere în cuantum de 226,32 lei, pe motiv că nu poate verifica modul de calcul al penalităților, prescripția, astfel încât creanța nu este certă și lichidă în sensul art.662 NCPC.
Procedând astfel, s-a încălcat principiul fundamental al aflării adevărului, reglementat de art. 22 alin. 2 din noul cod de procedură civilă, în sensul că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, dar lasă loc incertitudinii în privința conturării prescripției dreptului la acțiune.
Apelanta afirmă că penalitățile de întârziere sunt facturate in perioada 15.09.2011 – 8.12.2012, dar se referă la facturi din anii 2008, 2009, 2010, 2011 pentru că pârâta nu a achitat facturile la termenul scadent, aplicându-se o cotă egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare pe zi de întârziere, potrivit art. 13 alin. 3 din contract și art. 31 din Legea nr. 241/2006 privind serviciului de alimentare cu apa si de canalizare.
Dacă s-ar fi pus în discuție prescripția dreptului material la acțiune, reclamanta ar fi făcut dovada întreruperii cursului prescripției, întrucât pe rolul instanțelor au fost înregistrate dosarele nr._ și_, având aceleași părți prin care pârâtul a fost obligat la plata datoriilor pe care le înregistra față de apelantă.
Apelanta a depus ca act nou în apel sentința civilă nr. 5326 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Târgoviște și sentința nr. 1016/16.02.2012 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr._ din care rezultă că pârâtul a fost obligat la prețul contravalorii serviciilor prestate în perioade anterioare celei ce face obiectul prezentelor pretenții.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 22 ianuarie 2014 apelanta a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare, prin care învederează că pârâtul a efectuat plăți parțiale din debitul restant, rezultând un rest de plată de 781, 81 lei, din care 580,87 lei reprezentând contravaloarea apei potabile și a serviciilor de canalizare și 200,94 lei penalități de întârziere pentru perioada de facturare 12.11. 2011-8.12. 2012.
La termenul de judecată din data de 12 martie 2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei o altă cerere precizatoare, prin care învederează faptul că că intimatul a efectuat plăți parțiale din debitul restant, rezultând un rest de plată de 710,11 lei, din care 523,75 reprezentând contravaloarea apei și a serviciilor de canalizare și 186,36 lei penalități de întârziere, pentru perioada de facturare 7.12. 2011- 8.12. 2012.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului tribunalul constată că apelul este întemeiat.
Un prim aspect ce urmează a fi avut în vedere se referă la posibilitatea judecătorului de a mai invoca intervenirea prescripției extinctive, dacă aceasta nu a fost invocată de partea care are interes să o facă, în condițiile legii.
Prin art. 206 alin. 1 pct. 3, din Legea de punere în aplicare a noului cod civil, nr. 71/2011 s-au adus modificări art. 2513 C.civ . în sensul că prescripția poate fi opusă numai prin întâmpinare, sau, in lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Această dispoziție cu caracter de normă procedurală este, potrivit codului de procedură civilă în vigoare la data soluționării litigiului, de imediată aplicare, indiferent dacă raportul juridic de drept substanțial nu este guvernat de noul cod civil. În virtutea acestei norme de procedură, prescripția extinctivă nu mai este o excepție de fond absolută, ce poate fi invocată de oricine oricând, prin urmare, nici judecătorul nu o poate invoca din oficiu, astfel că orice motivație care ar antama aspecte legate de această instituție este inutilă în contextul în care partea care ar fi avut interes să o facă nu a adus-o în discuție.
Raportat la speța dedusă judecății, se constată că pârâtul nu a depus întâmpinare și nu a fost prezent la primul termen de judecată, pentru a formula eventuale apărări sub aspectul intervenirii prescripției extinctive, însă judecătorul fondului a respins capătul de cerere referitor la plata penalităților de întârziere, printre altele și pentru faptul că se conturează prescripția dreptului la acțiune pentru facturile emise în anul 2009 și lunar se percep penalități pentru aceste facturi și pentru că nu poate verifica prescripția, lucru la care nu mai era îndrituit, în lipsa invocării prescripției conform prevederilor art. 206 alin. 1 pct. 3, din Legea de punere în aplicare a noului cod civil, nr. 71/2011.
În ceea ce privește fondul cererii, tribunalul constată că debitul principal asupra căruia poartă penalitățile de întârziere a făcut obiectul unei judecăți anterioare, astfel că prin neplata acestuia, penalitățile de întârziere curg în virtutea clauzei penale inserate la art. 13 din contractul și art. 31 din Legea nr. 241/2006.
Cum penalitatea a fost stabilită în beneficul părții care și-a executat obligația pentru a sancționa simpla întârziere la plată din partea celeilalte părți, care nu le-a contestat ca si cuantum, conform art.1069 C.civil, aceasta este datorată, în cuantumul calculat de reclamantă.
Dând o interpretare greșită probelor dosarului și dispozițiilor legale incidente, in mod greșit instanța de fond a respins capătul de cerere referitor la plata penalităților de întârziere, penalități al căror cuantum a fost corect determinat prin facturile depuse la dosar.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 480 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată, în sensul ca va admite și capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere prin aceea că va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 186,36 lei lei cu titlu de penalități de întârziere, astfel cum rezultă din precizările depuse la data de 12 martie 2014 și 18, 33 lei cheltuieli de judecată la fond.
În temeiul art. 482 raportat la 453 alin. 1 C.pr.civ., intimatul va fi obligat la plata sumei de 11,81 lei, cheltuieli de judecată din apel.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. C. de A. Târgoviște – Dâmbovița SA, cu sediul în Târgoviște, Bld. I.C. B., nr. 50, județul Dâmbovița și cu sediul procesual ales la Cabinetul de Avocat V. A.-M. din Târgoviște, ., . (complex Mondial), județul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul pârât R. I., domiciliat în Târgoviște, .. 8, ., ., împotriva sentinței civile nr. 3534/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligă intimatul pârât și la plata sumei de 186,36 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Menține restul dispozițiilor hotărârii.
Obligă intimatul la 11,81 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F. E. E. I.
Grefier
R. M.
Judecător fond S. C. P.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Red EI
Tehn RM
4 ex/3.04.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 238/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Pretenţii. Decizia nr. 440/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
