Pretenţii. Decizia nr. 573/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 573/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 1747/120/2015
DOSAR NR._ ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 573
Ședința publică din 17.09.2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE – F. E.
JUDECĂTORI – E. I.
- G. A. M.
GREFIER MOCANESCU R.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurenta reclamantă Ș. S., domiciliată în comuna Cornești, . 1 A, nr. 119, județul Dâmbovița, și de recurenta pârâtă S. Națională de Transport gaze Naturale „TRANSGAZ” – SA Mediaș, cu sediul în Piața M., nr. 1, județul Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 1475/11.04.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ .
Dezbaterile și lucrările dosarului au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.09.2014, care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea azi 17.09.2014.
.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor de față.
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr. 1145/315/25.02.2012 reclamanta Ș. S. a chemat în judecată pe pârâta S.C. TRANSGAZ S.A. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de_ lei daune pentru lipsa de folosință a terenurilor sale pentru perioada aprilie 2010-septembrie 2011, la plata sumei de 1000 lei lunar chirie pentru perioada în care conductele de gaz ale pârâtei vor afecta terenurile sale, iar în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de_ euro cu titlu de despăgubiri.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 83/9.08.2006 a achiziționat 2 terenuri în suprafață de 2348, respectiv 2481 m.p. situate în com. Cornești ., că în anul 2010 a sesizat existența unor conducte de gaz, cu diametrul de circa 80 cm, așezate pe terenul său, că ulterior a aflat că acestea aparțineau pârâtei și urmau să fie introduse în pământ de către S.C. TMUCB S.A.
Reclamanta arată că din anul 2010 conductele i-au împiedicat accesul la terenuri și folosirea acestora, că a încercat să rezolve situația cu pârâta, însă aceasta nu a luat nici o măsură, mai mult, la data de 5.09.2011 a constatat că S.C. TMUCB S.A. a intrat abuziv pe terenurile sale cu scopul de a monta conductele, deși pârâta nu avea acordul său, că a sesizat poliția, care a întocmit un proces-verbal prin care i-a pus în vedere numitului C. Eugeniu, reprezentantul S.C. TMUCB S.A., să înceteze orice activitate.
Mai precizează reclamanta că la data de 9.09.2011 a observat că acele conducte fuseseră montate pe ascuns și gropile acoperite, faptele fiind din nou constatate de poliție, că din cauza acestor conducte nu va putea niciodată să se bucure de toate prerogativele dreptului său de proprietate asupra terenurilor și nu va putea construi nimic.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar actele de care a făcut vorbire în acțiune.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 112 C., 1349 CC, 1381 CC, Legea 351/2004.
Pârâta, prin cererea depusă la dosar la data de 8.02.2012, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că SNTGN Transgaz S.A. este o societate națională care are în structura organizatorică puncte de lucru fără personalitate juridică, cu sedii secundare, printre care și Exploatarea teritorială București, chemată în calitate de pârâtă în prezenta cauză și a solicitat introducerea în cauză a SNTGN Transgaz S.A. Mediaș.
Prin întâmpinarea formulată pârâta introdusă în cauză a solicitat respingerea acțiunii, arătând că terenurile reclamantei sunt traversate de următoarele conducte: conducta de transport gaze naturale Butimanu-Brazi, montată în 2010, conducta de transport gaze naturale Filipești-Butimanu, construită și pusă în funcțiune în anul 1948, conducta de transport gaze naturale Ernei-Corunca-C.-Ș.-București construită și pusă în funcțiune în anul 1969, că reclamanta solicită despăgubiri pentru lucrările desfășurate pe terenul său cu ocazia reabilitării și măririi capacității de transport a conductei montate în anul 1948, care au fost autorizate conform autorizației de construire nr. 121/26.10.2009 eliberată de Președintele CJ Dâmbovița.
Mai arată pârâta că regimul juridic al conductelor de transport gaze naturale care traversează acest teren este reglementat de Legea nr. 351/2004, capacitățile respective făcând parte din domeniul public al statului, pârâta având drept de servitute asupra acestuia.
Pârâta mai precizează că reclamanta nu a solicitat niciodată un aviz tehnic și că nu este împiedicată în exercitarea prerogativelor dreptului său de proprietate, că terenul a fost cumpărat de acesta grevat de dreptul de uz și de servitute legală de trecere.
Pârâta mai arată că solicitarea reclamantei de obligare a sa la plata unei chirii lunare în cuantum de 1000 lei nu este întemeiată, disp. art. 90 alin. 2 din legea nr. 351/2004 prevăzând că exercitarea drepturilor de uz și servitute legală de trecere asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se face cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 19.09.2012 reclamanta a arătat că cele două parcele afectate de traversarea conductei proprietatea pârâtei sunt cele arătate în acțiunea inițială, iar pretențiile constau în contravaloare lipsei de folosință pe ultimii 3 ani și o rentă anuală pe durata existenței conductei.
La solicitarea reclamantei instanța a încuviințat probele cu înscrisuri și o expertiză tehnică în specialitatea agricultură, efectuată în cauză de expert B. F..
Prin sentința civilă nr. 1475/11 aprilie 2014, Judecătoria Târgoviște a admis acțiunea formulată de reclamanta Ș. S., împotriva pârâtei S.C. TRANSGAZ S.A., dispunând obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de_ lei despăgubiri pentru ultimii 3 ani și la câte_ lei anual, contravaloare lipsă folosință, pe durata existenței conductelor; precum și la plata sumei de_ lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Ca situație de fapt instanța reține că reclamanta a devenit proprietara suprafețelor de 2438 m.p. situată în tarlaua 663/20/2 și 2481 m.p. situată tarlaua 663/7/1 în com. Cornești . prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 83/2006, în care se specifică faptul că terenurile nu au fost naționalizate, nu au fost scoase din circuitul civil și nu sunt grevate de sarcini, așa cum rezultă din extrasele de carte funciară nr._/7.08.2006, nr._/7.08.2006 și nr._/7.08.2006.
Reține instanța că pe terenul în suprafață de 2481 m.p. conducta subtraversează de la N la E pe toată lățimea terenului-12,5 m.l., la o distanță de 19 m.l. de limita din partea de V a terenului, că la circa 18 m.l. de această limită de mai află o bornă din beton ce marchează conducta, că pe terenul în suprafață de 2481 m.p. conducta subtraversează de la N la E pe toată lățimea terenului-7,70 m.l., la o distanță de 105 m.l. de limita din partea de V a terenului, că există în sol, la circa 4 m distanță de prima conductă, o conductă mai veche.
Se mai reține, conform raportului de expertiză, că suprafețele afectate în mod direct de lucrările efectuate cu ocazia lucrărilor din anul 2010 sunt de 250 m.p din prima parcelă și 154 m.p. din cea de a doua, că aceste suprafețe sunt pe lățimea ambelor terenuri, ceea ce a făcut imposibilă executarea oricăror lucrări agricole pe terenurile în cauză, nu doar pe suprafața subtraversată de conducte, având în vedere că majoritatea culturilor agricole se realizează mecanizat, iar tractoarele și utilajele agricole nu aveau cum să treacă sau să întoarcă. De asemenea, datorită săpăturilor efectuate la adâncime, precum și prin trecerea repetată a utilajelor grele, suprafețele menționate au fost tasate puternic, stratul fertil de la suprafață a fost distrus și înlocuit cu sol scos din adâncime, distrugându-se structura și starea de fertilitate a solului.
Potrivit disp. art. 86 din legea nr. 351/2004 asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităților, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare și de întreținere a capacităților respective, de următoarele drepturi: a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacității; b) dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare; c) dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității și pentru accesul la locul de amplasare a acestora; d) dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri; e) dreptul de acces la utilitățile publice.
Art. 87 din aceeași lege prevede că în exercitarea dreptului de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacităților, concesionarul poate: a) să depoziteze pe terenurile proprietate privată, în măsura strict necesară, materiale, echipamente, utilaje și instalații; b) să desființeze culturi sau plantații ori alte amenajări existente ori numai să le restrângă, în măsura strict necesară, pentru executarea lucrărilor, în condițiile legii; c) să extragă materiale, să capteze apa, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare; d) să instaleze utilaje și să lucreze cu acestea, să amplaseze birouri și locuințe de șantier; e) să oprească ori să restrângă activități ale proprietarului, în măsura strict necesară, pentru executarea lucrărilor pentru capacitatea respectivă.
de asemenea, potrivit disp. art. 88 dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității se întinde pe toată durata de funcționare a capacității, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcționării normale a capacității. În exercitarea acestui drept concesionarul poate: a) să depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalații pentru întreținere, revizii, reparații și intervenții necesare pentru asigurarea funcționării normale a capacității; b) să instaleze utilaje și să lucreze cu acestea; c) să afecteze culturi, plantații sau alte amenajări existente și să restrângă activități ale proprietarului, în măsura și pe durata strict necesară, în vederea executării operațiunilor de întreținere, reparații, revizii sau intervenții pentru asigurarea funcționării normale a capacității, iar art. 89 prevede că servitutea legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană cuprinde dreptul la instalare de rețele, de conducte, linii, stâlpi și de alte echipamente aferente capacității, precum și accesul la locul de amplasare a acestora pentru intervenții, întreținere, reparații, revizii, modificări și exploatare, conform prevederilor legale în vigoare.
Pe de altă parte însă, în art. 90 se prevede că
drepturile de uz și de servitute legală, prevăzute la art. 86, asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se exercită pe toată durata de viață a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie, iar alin. 2 spune că exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora. Dacă, însă, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii.
mai reține instanța că în conformitate cu disp. art.91
despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere următoarele criterii: a) suprafața de teren afectată cu ocazia lucrărilor; b) valorile pentru producțiile estimate ale culturilor și plantațiilor afectate, comunicate de organismele abilitate, precum și amenajările afectate de lucrări; c) valoarea de circulație a bunurilor imobile afectate, iar cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.
În cauză se reține că reclamata nu a solicitat o plată pentru servitutea legală de trecere sau pentru dreptul de uz de care pârâta beneficiază în mod gratuit, potrivit legii, ci pentru inconvenientele create cu ocazia efectuării lucrărilor, precum și pentru consecințele ulterioare(cum s-a arătat mai devreme, scăderea fertilității solului).
Nu se poate reține vreo culpă a reclamantei în nerespectarea servituții de trecere instituită încă din anul 1948, de vreme ce în contractul de vânzare-cumpărare terenul apare liber de sarcini. Acest fapt conduce la ideea unei culpe a pârâtei, care nu și-a înscris dreptul de servitute în cartea funciară.
Față de considerentele expuse, instanța a admis acțiunea și a admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei, iar pe cale de consecință a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de_ lei despăgubiri pentru ultimii 3 ani și la câte_ lei anual, contravaloare lipsă folosință, pe durata existenței conductelor, precum și la cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței instanței de fond, la data de 31 iulie 2014, reclamanta Ș. S. a declarat recurs, invocând faptul că, instanța de fond nu arată în dispozitiv ca și cum ar fi o omisiune de când este obligată pârâta la plata a câte 16.000 lei anual, subînțelegându-se că obligația începe să curgă de la data introducerii acțiunii, respectiv luna februarie 2012, deoarece acest dispozitiv obligă pe pârâtă și la plata unor despăgubiri pe ultimii 3 ani – fără a arăta că este vorba de cei 3 ani anteriori introducerii acțiunii – fapt ce conduce la nașterea unor noi litigii la momentul începerii executării.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 – 300 Cod procedură civilă 1865, art. 490 și urm. din noul Cod de procedură civilă.
La data de 05 august 2014, pârâta S. Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA – reprezentată legal, în temeiul art. 301 – 303, art. 304 pct. 6, 7 și 9, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, declară recurs împotriva sentinței instanței de fond, solicitând admiterea recursului, modificarea, în tot, a sentinței atacate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulată de reclamanta Ș. S., ca fiind netemeinică și nelegală, precum și cheltuieli de judecată constând în plata taxei judiciare de timbru.
Prin motivele de recurs, depuse în scris la dosarul cauzei, recurenta pârâtă a învederat următoarele considerente:
Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă):
În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca instanța să oblige Transgaz să achite: - daune pentru lipsirea de folosință a terenului, în cuantum de 36.550 lei, adică 2.150 lei/lună pentru fiecare din cele 17 luni, adică aprilie 2010 - septembrie 2011, lunile în care reclamanta susține că i-a fost blocat accesul și îngrădită folosința terenurilor; chirie lunară de 1.000 lei (pentru perioada existenței subterane a conductelor); despăgubiri, în cazul în care cel de-al doilea capăt de cerere nu va fi admis, în valoare de 10.000 euro, respectiv 43.000 lei, motivat de faptul că terenurile acesteia, situate în extravilanul arabil al comunei Cornești, nu vor mai putea fi construibile din cauza conductelor ce le traversează.
Ulterior, la data de 12.06.2013, reclamanta își modifică cererea și petitele acțiunii, precizând că: "obiectul cererii îl constituie o rentă anuală, echivalentă contravalorii lipsei de folosință a suprafețelor de teren afectate, pe toată durata existenței conductei și retroactiv, pe ultimii 3 ani, de la data introducerii acțiunii (...) putând aprecia această valoare la 10.000 lei anual, pe care îi solicită pe ultimii 3 ani, de la data introducerii acțiunii, precum și pe toată durata existenței conductei; se mai solicită suma de 10.000 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință și daunele produse. Se face precizarea că, la termenul de judecată din 26.06.2013, avocatul reclamantei a declarat, verbal, că renunță la petitul privind chiria din acțiunea inițială.
Prin sentința civilă nr. 1475/11.04.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în speța de față, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat Transgaz la plata sumelor de: 65.600 lei despăgubiri pentru ultimii 3 ani; 16.000 lei anual, contravaloare lipsă folosință, pe durata existenței conductei; 16.900 lei cheltuieli de judecată.
Astfel cum reiese din dispozitivul sentinței amintite, în mod eronat, instanța de judecată a obligat Transgaz la plata unor sume de bani cu mult peste cuantumul solicitat de reclamantă, respectiv: despăgubiri reprezentând lipsă folosință teren de 65.600 lei față de 36.550 lei, cât a solicitat reclamanta inițial sau 10.000 lei, cât a solicitat ulterior, la data de 12.06.2013 și chirie anuală în cuantum de 16.000 lei anual față de 12.000 lei (respectiv chiria lunară de 1.000 lei solicitată de reclamantă), neținând cont de faptul că reclamanta a renunțat la petitul privind chiria din acțiunea inițială.
În situația în care instanța ar fi admis acțiunea reclamantei, ar fi trebuit să procedeze, în mod corect, la stabilirea obligațiilor bănești în sarcina Transgaz ținând cont de ultima precizare la acțiune depusă de reclamantă și să acorde sumele de bani în cuantumurile solicitate de aceasta, respectiv: rentă anuală în cuantum de 10.000 lei anual, pe ultimii trei ani, de la data introducerii acțiunii, precum și pe toată durata existenței conductei și suma de 10.000 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință și daunele produse.
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă);
Lecturând cuprinsul sentinței, se poate observa faptul că, instanța s-a mulțumit să redea fragmente întregi din acțiunea reclamantei și din întâmpinarea Transgaz, motivând, spre final, în două fraze, decizia luată ; considerând că, motivarea instanței este lacunară, fără arătarea argumentelor juridice care au stat la baza pronunțării acestei hotărâri.
Se redă în continuare motivarea instanței, pe care o consideră ca fiind incompletă, nelegală și netemeinică: "Nu se poate reține vreo culpă a reclamantei în nerespectarea servitutii de trecere instituită încă din anul 1948, de vreme ce în contractul de vânzare-cumpărare terenul apare liber de sarcini. Acest fapt conduce la ideea unei culpe a pârâtei, care nu și-a înscris dreptul de servitute în cartea funciară".
Astfel, instanța de judecată reține, în mod eronat, culpa Transgaz, care constă în faptul că nu și-a înscris dreptul de servitute în cartea funciară, în condițiile în care dreptul de servitute este prevăzut expres în Legea gazelor ca fiind un drept care are ca obiect utilitatea publică, are caracter legal și se exercită fără înscriere în cartea funciară, pe toată durata existenței obiectivului/sistemului de gaze naturale sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție, în caz de avarie.
Mai mult, instanța ignoră faptul că, asupra terenurilor si altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităților, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare și de întreținere a capacităților respective, de dreptul de uz, de servitute legală de trecere, de dreptul de restrângere a unor activități, precum și dreptul de acces la utilitățile publice (art. 86 din Legea gazelor nr. 351/2004, modificată).
Servitutea legala de trecere subterana, de suprafața sau aeriana este definita de art. 89 din Legea gazelor ca fiind dreptul de a instala rețele, conducte, linii, stâlpi si alte echipamente aferente capacității, precum si dreptul de acces la locul unde sunt instalate, în acest sens drepturile concesionarului, respectiv ale Transgaz, sunt drepturi reale având izvor juridic în lege si nu în convenția pârtilor, aplicarea dispozițiilor legale enunțate mai sus nefiind condiționata de încheierea vreunui contract de concesiune între reclamant si Transgaz.
Instanța, deși susține că Transgaz este culpabilă, deoarece nu și-a înscris dreptul de servitute în cartea funciară, nu precizează ce anume text de lege prevedea o asemenea obligație în sarcina Transgaz, căci numai în ipoteza în care Transgaz avea obligația de a înscrie dreptul de servitute legală în cartea funciară și în mod culpabil, nu și-a îndeplinit obligația, se poate vorbi despre săvârșirea unei fapte ilicite.
Sub acest aspect, nici Legea gazelor și nici Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare nu conțin prevederi din care să reiasă obligația titularului dreptului de servitute legală de înscriere a acestei sarcini în cartea funciară, astfel că nu se poate concluziona că, neprocedând la înscriere, Transgaz ar fi săvârșit o faptă ilicită.
Aceasta cu atât mai mult cu cât Legea nr. 7/1996 prevedea că drepturile reale dobândite de stat și de orice persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătorești sunt opozabile față de terți fără înscriere în cartea funciară, iar dreptul de servitute este un drept prevăzut expresis verbis în Legea gazelor.
În conformitate cu prevederile art. 887 din Noul Cod Civil, "drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moștenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege".
Astfel, din interpretarea dispozițiilor legale citate anterior, rezultă faptul că dreptul de servitute este opozabil față de terți, fără înscriere în cartea funciară, fiind posibilă solicitarea înscrierii lui de către beneficiarul acestuia.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
În prezenta acțiune, reclamanta a solicitat pretențiile respective pentru lucrările desfășurate pe terenurile sale cu ocazia reabilitării (înlocuirii) și măririi capacității de transport a conductei de transport gaze naturale pusă în funcțiune în anul 1948.
Lucrările de reabilitare și mărire a capacității de transport gaze naturale a conductei de transport gaze naturale Filipești-Butimanu au fost autorizate pe teritoriul comunelor Butimanu, Cornești, Dărmănești prin Autorizația de Construire nr. 121/26.10.2009, eliberată de Președintele Consiliului Județean Dâmbovita.
Regimul juridic al conductelor de transport gaze naturale care subtraversează aceste terenuri este reglementat de Legea gazelor nr. 351/2004, modificată, capacitățile respective făcând parte din domeniul public al statului și fiind parte componentă a Sistemului Național de Transport gaze naturale (S.N.T.).
Raportul juridic care exista, în fapt, între S. Ș., în calitate de proprietar și servitutea legală care afectează terenul este generat de obligația acesteia de a respecta o sarcină instituită în anul 1948, data de la care fondul aservit este grevat de o sarcină legală pe întreaga durată de existență a capacității de transport gaze naturale.
Terenul reclamantei era grevat, la momentul cumpărării terenului, respectiv anul 2006, de sarcina legală prevăzută la art. 86 din Legea gazelor nr. 351/2004, modificată. Servitutea instituită asupra terenului respectiv este dobândită în virtutea legii, are un caracter perpetuu și permanent, este de utilitate publică.
Mai mult decât atât, dreptul de servitute al Transgaz este garantat de prevederile art. 44 alin. 7 din Constituție, care statuează că "dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini, care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Conform art. 555 din noul Cod Civil, "proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele determinate de lege".
În atare context, exercitarea de către Transgaz a acestor drepturi asupra terenurilor afectate de capacități din domeniul gazelor naturale, este determinată de un interes general, Legea gazelor nr. 351/2004, modificată, stabilind limitele dreptului de proprietate, în concordanță cu dispozițiile constituționale, iar dreptul de servitute legală al concesionarului, în speța de față Transgaz, exista independent de acordul proprietarului afectat sau de acordarea unor măsuri compensatorii cu titlu de despăgubiri.
Regula stabilită de legea gazelor este că, servitutea de trecere si dreptul de uz se exercită cu titlu gratuit, excepția despăgubirilor subzistând numai "dacă, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale" (art. 90 alin. 2 parte finală).
În speța de față, reclamanta a fost afectată pe o suprafață de 410 mp de lucrările de construcție realizate în temeiul Autorizației de Construcție nr. 121/26.10.2009, iar S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș și-a exprimat, în repetate rânduri, disponibilitatea acordării de despăgubiri, în conformitate cu dispozițiile art. 91 din Legea gazelor nr. 351/2004, modificată, respectiv: - suprafața de teren afectată cu ocazia lucrărilor; valorile pentru producțiile estimate ale culturilor și plantațiilor afectate, comunicate de organismele abilitate, precum și amenajările afectate de lucrări; valoarea de circulație a bunurilor imobile afectate.
Prin formularea prezentei acțiuni, reclamanta nu a dorit despăgubiri în conformitate cu prevederile art. 91 din Legea gazelor nr. 351/2004, modificată, acesta fiind și motivul pentru care prezentul litigiu nu a fost încheiat, pe cale amiabilă, întrucât reclamanta a solicitat, în mod nejustificat, suma de 41.000 lei ca despăgubiri, pe motiv că OMV Petrom a oferit acest cuantum al despăgubirilor cu ocazia instalării unei conducte în apropriere.
Potrivit art. 91 alin. (2) din acest act normativ "cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească."
Consideră că, referitor la stabilirea despăgubirilor, hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța interpretând, în mod eronat, atât dispozițiile legale, cât și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
Deși instanța de judecată a pus în vedere reclamantei, în repetate rânduri, să precizeze suprafața care a fost afectată efectiv de lucrările efectuate de Transgaz din cele două terenuri menționate în acțiunea inițială, sub sancțiunea prevăzută de art. 155 1 Cod procedură civilă, aceasta nu a indicat, în mod clar, acest lucru, astfel, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară în specialitatea agricultură, iar expertul desemnat în cauză a calculat contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața afectată efectiv de lucrările realizate de Transgaz, respectiv 404 mp, pentru culturile de grâu și porumb.
D. urmare, instanța a pronunțat hotărârea în prezenta cauză fără să țină cont de concluziile raportului de expertiză, desprinse din ultima completare la raport, care au stabilit, fără putință de tăgadă, următoarele: contravaloarea lipsei de folosință pentru întreaga suprafață, pentru culturile de grâu și porumb (predominante în zonă): media valorii celor două culturi este de 4.329 lei; contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 404 mp (efectiv afectată de lucrările Transgaz): media valorii celor două culturi pentru suprafața de 404 mp este de 705 lei.
Privitor la obiectul cererii reclamantei, respectiv împiedicarea exercitării prerogativelor dreptului de proprietate, se subliniază faptul că, în conformitate cu prevederile "Normelor tehnice pentru proiectarea și execuția conductelor de alimentare din amonte și de transport gaze naturale", aprobate prin Decizia președintelui A.N.R.G.N. nr. 1220/2006, modificată prin Ordinul nr. 1306/2006 și ale Ordinului comun al Ministrului Economiei și Comerțului, al Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și al Ministrului Administrației și Internelor nr. 47/1._ (M. Of. nr.611/29.08.2003) pentru aprobarea Procedurii de emitere a avizului în vederea autorizării executării construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale, proprietarul nu a solicitat nici un aviz tehnic de la S.N.T.G.N. Transgaz S.A.. nici anterior acționării Transgaz în justiție și nici pe parcursul derulării prezentului proces.
În aceste condiții, proprietarul nu este împiedicat sa-si exercite prerogativele dreptului sau de proprietate de existenta conductelor de transport gaze naturale aparținând Sistemului N. de Transport (SNT).
Terenul a fost cumpărat de reclamanta grevat de dreptul de uz si servitute legala de trecere (art. 86 - 90 din Legea gazelor nr. 351/2004, modificata), în urma lucrărilor de reabilitare terenul a fost redat de către Transgaz în aceeași clasa de folosința, respectiv extravilan arabil, în prezent proprietarul nefiind impiedicat în vreun fel în exploatarea bunului sau ca urmare a existentei subterane a conductelor de transport gaze naturale.
De la data dobândirii terenului de către reclamant - anul 2006 - si până în prezent, servitutea legala de trecere, care-l afectează din anul 1948, nu a agravat exercitarea dreptului de proprietate asupra fondului aservit, aceasta demonstrând faptul ca valorificarea potențialului terenului raportat la zona respectiva nu a suferit modificări datorita existentei conductei de transport gaze care sa justifice acordarea despăgubirilor solicitate.
Analizând Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, deciziile Curții Constituționale a României, precum și legislația internă în domeniu, consideră a fiind îndeplinite criteriile stabilite prin jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului pentru analizarea justificării ingerinței în dreptul de proprietate al reclamantei, respectiv: ingerința să fie prevăzută de lege; ingerința să vizeze un scop legitim; să fie respectată proporționalitatea ingerinței.
Principiul legalității implică, în egală măsură, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile care să prevadă o astfel de ingerință, motiv pentru care instanța va constata că Legea gazelor nr. 351/2004 îndeplinește această exigență și în aplicarea sa, există o bogată jurisprudența, fapt ce întărește concluzia că imixtiunea are o bază legală, art. 86 instituind un drept de servitute legală.
Totodată, potrivit art. 21 din Legea nr. 351/2004, modificată, activitatea de transport al gazelor naturale constituie serviciu public de interes național, fiind de importanță strategică (art. 23 alin. 2), sens în care limitarea atributelor dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenurilor traversate de conducta de transport gaze naturale urmărește un scop legitim, respectiv furnizarea gazului metan populației și agenților economici.
Proporționalitatea ingerinței trebuie să respecte un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, echilibru care ar fi distrus dacă i s-ar impune Transgaz suportarea unor sarcini exorbitante, ori așa cum veți constata din analiza prezentei cauze, proprietatea era grevată de existența unei servituti încă din anul 1948, cu mult înaintea cumpărării terenului (anul 2006), terenul făcând parte din categoria de folosință: extravilan - arabil și în prezent, putând fi folosit, în continuare, conform destinației sale, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză.
Reclamanta își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 1349 și art. 1381 noul Cod civil, însă din cele expuse anterior rezulta ca nu poate fi reținuta în sarcina societății nicio fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu.
Instanța de judecată trebuia și trebuie să aplice corect aceste dispoziții legale în raport de cererea cu care a fost investită.
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală este obligatorie îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite prin care se încalcă un drept subiectiv al reclamantei;
săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte ca element subiectiv al răspunderii; existența unui prejudiciu; un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu ; însă niciuna din aceste condiții nu este îndeplinită în cauză.
Culpa este o condiție esențială a antrenării răspunderii civile delictuale, adică pentru a antrena răspunderea nu este obligatoriu să existe o legătură obiectivă de la cauză la efect, între faptă și prejudiciu, ci este necesar ca fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție.
Ceea ce interesează, în speța de față, este limita impusă de lege, respectiv de Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Legea are în vedere aceste realități prevăzând exercitarea dreptului de servitute, cu titlu gratuit, pe toată durata existenței capacităților gazeifere, despăgubirile fiind incidente numai în ipoteza în care, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, etc. se produc pagube proprietarilor.
Așadar, în schimbul dreptului de servitute legiuitorul nu recunoaște dreptul la despăgubiri prevăzând astfel o limitare a exercițiului dreptului de proprietate a particularului, cu menținerea unui just echilibru între interesul general și interesul particular, aspect reținut și de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului în
jurisprudența sa (cauza James și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei - 1986).
Astfel, așa cum am arătat, conductele ce traversează terenurile reclamantei sunt parte componentă a proprietății publice a statului, Transgaz este doar concesionarul acestui sistem, iar instalarea lor fost realizată cu respectarea legislației în vigoare, la acea dată, pentru satisfacerea unui interes general al comunității.
Prin introducerea conductei de transport gaze naturale în subsolul terenurilor, proprietatea reclamantei, nu se poate vorbi de o faptă ilicită imputabilă Transgaz, care să fi adus prejudicii reclamantei.
Transgaz desfășoară, conform legii și în limitele ei, activitatea de transport gaze naturale utilizând conducte și instalații proprii ; această activitate fiind reglementată de Legea nr. 351/2004, modificată, fiind considerată serviciu public de interes național. De asemenea, lucrările de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere a obiectivelor/sistemelor de transport gaze naturale sunt lucrări de utilitate publică.
Există anumite situații în care, deși fapta săvârșită provoacă un prejudiciu altei persoane răspunderea nu este angajată, întrucât caracterul ilicit al faptei este înlăturat.
Îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege este una din aceste cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei. Prin urmare, activitatea (fapta) de a instala conductele în perioada menționată nu a fost săvârșită cu vinovăție, realizarea lucrărilor făcându-se cu respectarea tuturor actelor și în baza autorizațiile emise în acea perioada.
Pentru considerentele expuse se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea, în tot, a sentinței atacate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulată de reclamanta Ș. S., ca fiind netemeinică și nelegală.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 301 - 303, art. 304 pct. 6, 7 și 9, art. 3041 Cod procedură civilă, Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările si completările ulterioare, Constituția României.
Au fost depuse, în copie, decizia civilă nr. 486/2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2010; punct de vedere A.N.C.P.I. nr._/25.09.2012; precizarea acțiunii reclamantei înregistrată la data de 12.06.2013; completarea raportului de expertiză depusă la judecătorie la data de 12.09.2013; ordinul de plată nr. 3049/30.07.2014, în original.
Se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarea situație de fapt:
În ceea ce privește cererea de recurs formulată de reclamanta Ș. S., reține împrejurarea că scopul acesteia nu a fost de a se reforma sentința nr. 1475/11.04.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul_, ci numai de a se completa și preciza dispozitivul acesteia.
Or, văzând că art. 2812a din codul de procedură civilă prevede că „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-2822”, se apreciază că cererea intitulată „recurs” prin care a fost urmărit scopul mai sus precizat, nu este admisibilă, pe calea astfel urmată.
Referitor la cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă S. Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș, împotriva sentinței nr. 1475/11.04.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul_, se reține că în sprijinul acestei cereri au fost invocate cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6, pct. 7 și pct. 9 C..
În ceea ce privește împrejurarea că instanța de fond ar fi acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, se reține că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată de reclamanta Ș. S., ce făcea obiectul cauzei_ al Judecătoriei Târgoviște, conținea următoarele petite: 1. daune pentru lipsirea de folosință în valoare de 36.550 lei adică 215 lei/lună pentru fiecare din cele 17 luni (04._) în care conductele pârâtei aflate pe suprafața terenului reclamantei, i-au blocat acesteia accesul și i-au îngrădit folosința terenurilor (conform cererii de chemare în judecată, precizarea cererii de chemare în judecată de la f. 87 dosar de fond, din 14.09.2012 și precizare din 12.06.2013 – f. 174 dosar de fond); 2. obligarea pârâtei la plata unei chirii lunare de 1000 lei cât timp conductele de gaz ale pârâtei vor traversa și vor afecta terenurile reclamantei; 3. în cazul în care al doilea capăt de cerere nu va fi admis, să se acorde reclamantei despăgubiri în sumă de 10.000 euro, respectiv 43.000 lei, pentru faptul că terenurile reclamantei, după ., nu vor putea fi construibile din cauza conductelor ce le traversează; cheltuieli de judecată (conform cererii de chemare în judecată, precizarea cererii de chemare în judecată de la f. 87 dosar de fond, din 14.09.2012). s-a mai adăugat, în precizarea depusă la 12.06.2013, faptul că, „dacă la termenul din 19.09.2012 nu puteam aprecia valoarea acestei rente, în lipsa unei lucrări de specialitate, în momentul de față, având o astfel de lucrare orientativă, putem aprecia această valoare la 10.000 lei anual, pe care îi solicităm pe ultimii 3 ani, de la data introducerii acțiunii, precum și pe toată durata existenței conductei” – f. 174 dosar de fond.
Ca urmare, deși a existat o oscilație a reclamantei cu privire la cuantumul obiectului cererii, această modificare a câtimii obiectului era încadrabilă în prevederea art. 132 al. 2 C., cu observarea faptului că instanța de fond trebuia să urmărească timbrarea cererii de chemare în judecată corespunzător cuantumului modificat și, în plus, să se limiteze la soluționarea cererii în limita acestui cuantum, conform principiului disponibilității reglementat de art. 129 al.6 C..
Încălcând acest principiu, se reține că instanța de fond, care prin soluția adoptată a obligat pârâta la plata sumei de 65.600 lei reprezentând despăgubiri pentru ultimii 3 ani și la câte 16.000 lei anual, contravaloare lipsă de folosință pe durata existenței conductelor, practic a valorificat cuantumul calculat de expert ca pagubă totală pentru trei ani anteriori cerii de chemare în judecată, și anume suma de 21.866 lei*3 ani=_ lei.
Ca urmare, este întemeiat motivul reglementat de art. 304 pct. 6 C., întrucât instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.
În ceea ce privește motivele de recurs privind cuprinderea, în hotărârea atacată, a unor motive contradictorii sau străine/lipsa motivelor hotărârii precum și lipsa de temei legal al hotărârii, se reține că în considerentele sentinței atacate, prima instanță a reținut situația de fapt constând în dobândirea de către reclamantă, în anul 2006, că în cartea funciară terenul dobândit nu apare ca fiind grevat de sarcini, că terenul în cauză este subtraversat de conducta de gaz concesionată de pârâtă, că „suprafețele afectate în mod direct de lucrările efectuate cu ocazia lucrărilor din anul 2010 sunt de 250 mp din prima parcelă și 154 mp din a doua parcelă, că aceste suprafețe sunt pe lățimea ambelor terenuri, ceea ce a făcut imposibilă executarea oricăror lucrări agricole pe terenurile în cauză, nu doar pe suprafața subtraversată de conducte”.Ulterior instanța a redat cuprinsul art. 86 din legea gazelor, care enumără printre drepturile concesionarilor din sectorul gazelor naturale și dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și intervențiilor necesare, precum și dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele și conducte; a redat cuprinsul art. 87 din aceeași lege care prevede că în exercitarea dreptului de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacităților, concesionarul poate să depoziteze, pe terenurile proprietate privată, în măsura strict necesară pentru executarea lucrărilor, materiale șamd, să desființeze culturi sau plantații, în măsura strict necesară pentru executarea lucrărilor; a fost redat textul art. 88 și 89 din Legea gazelor. S-a mai arătat că, dincolo de aceste drepturi ale concesionarilor, este reglementată, potrivit art. 90 din Legea gazelor și obligația pentru aceștia de a plăti despăgubiri în condițiile legii, în situația în care cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor, la acordarea cărora trebuie avute în vedere criteriile prevăzute expres de art. 91 din Legea 351/2004.
În raport de aceste prevederi legale și apreciind că reclamanta nu a solicitat o plată pentru servitutea legală de trecere sau pentru dreptul de uz de care pârâta beneficiază gratuit, potrivit legii, ci pentru inconvenientele create cu ocazia efectuării lucrărilor, precum și pentru consecințele ulterioare (scăderea fertilității solului, indicată de expert), precum și apreciind că există o culpă a pârâtei care nu și-a înscris servitutea în cartea funciară, a fost admisă acțiunea reclamantei, valorificându-se, cum s-a arătat anterior, cuantumul calculat de expert ca pagubă totală pentru trei ani anteriori cerii de chemare în judecată.
Cu toate acestea, deși au fost citate textele legale apreciate ca incidente de către prima instanță, nu există expus raționamentul pentru care nu s-au aplicat în concret criteriile prevăzute expres de art. 91 din Legea gazelor - a) suprafața de teren afectată cu ocazia lucrărilor, b) valorile pentru producțiile estimate ale culturilor și plantațiilor afectate, c) valoarea de circulație a bunurilor imobile afectate - .
Mai concret, se reține omisiunea instanței de a se referi la suprafața concret afectată, de 404 mp, astfel cum a reținut chiar prima instanță, ca situație de fapt (250 mp din prima parcelă și 154 mp din a doua parcelă), precum și omisiunea de a se arăta care a fost perioada avută în vedere de instanță ca durată concretă în care s-au executat lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacităților, în condițiile în care au fost administrate probe, la propunerea pârâtei, din care a reieșit că lucrările de începere a organizării șantierului au demarat în ianuarie 2010, și nu în 2009, astfel cum a avut în vedere expertul judiciar și cum a consfințit prima instanță. În plus, nu s-a indicat motivul pentru care s-a apreciat ca întemeiată cererea de acordare a despăgubirilor pentru perioade ulterioare lucrărilor efectuate.
Lipsind această motivare, se reține că cererea reclamantei a fost admisă totuși pentru întreaga suprafață de teren și pentru întreaga durată a celor teri ani anteriori cererii de chemare în judecată, precum și pentru lipsa de folosință ulterioară, pe parcursul existenței conductelor.
În ceea ce privește motivarea străină de natura pricinii se reține că, în condițiile în care art. 26 al. 2 din Legea 7/1996 prevede faptul că servituțile legale nu sunt supuse înscrierii în cartea funciară, ele fiind opozabile terților chiar și în lipsa înscrierii, și văzând că servitutea concesionarului de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele și conducte reprezintă o servitute legală, în temeiul art. 86 din Legea gazelor, nu se reține motivul pentru care s-a reținut culpa concesionarului pârât, o asemenea culpă neputând fi atribuită, decât, eventual, celui de la care reclamantul a dobândit terenul, așa cum reiese din interpretarea acestui text de lege, și împotriva căruia s-ar putea eventual îndrepta reclamanta.
Deși au fost invocate în considerente unele texte legale, instanța de fond nu a adoptat o soluție care să se plieze în cadrul juridic trasat de acestea, ci a soluționat cauza neobservând faptul că legea nu permitea acordarea de despăgubiri decât în ipoteza reglementată de art. 90 și 91 din Legea 351/2004, coroborată cu regula răspunderii civile delictuale, respectiv în condițiile în care se dovedea că a fost afectată o anumită suprafață de teren cu ocazia unor lucrări desfășurate pe o anumită perioadă, în baza celorlalte criterii prevăzute de Legea gazelor, în condițiile existenței vinovăției și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită de afectare a terenului și prejudiciul concret constatat, întrucât această situație excepțională este derogatorie de la regula exercitării gratuite a drepturilor de uz și servitute de către concesionari.
Or, întrucât aceste cerințe nu pot fi reținute a exista în speță, urmează ca în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. să se admită recursul promovat de recurenta pârâtă S. Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș, împotriva sentinței nr. 1475/11.04.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul_, a se modifica sentința recurată în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată promovată de reclamanta Ș. S..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă Ș. S..
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă S. Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” SA Mediaș, cu sediul în Piața M., nr. 1, județul Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 1475/11.04.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurenta reclamantă Ș. S., domiciliată în comuna Cornești, . 1 A, nr. 119, județul Dâmbovița.
Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Ș. S., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.G.N. – TRANSGAZ SA Mediaș.
Obligă intimata reclamantă la plata la plata către recurenta pârâtă a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru plătită în recurs în sumă de 2561,5 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI
F. E. E. I. A. M. G.
GREFIER
R. M.
J.F. L. S.
Jud. Tgv. Dos. nr._
Red. G.A. M. /10.11.2014/ 3 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 602/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Dizolvare societate. Sentința nr. 905/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
