Pretenţii. Decizia nr. 602/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 602/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 3070/120/2014
DOSAR NR._ ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 602
Ședința publică din 01.10.2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE – M. D.
JUDECĂTORI – G. C.
- E. I.
GREFIER MOCANESCU R.
Pe rol fiind soluționarea cerii de revizuire, formulată de revizuenta reclamantă S.C. PARC I. M. SA, cu sediul în ., județul Dâmbovița, împotriva deciziei nr. 415/07.05.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimată pârâtă CN R. SA – .. M. S.A., cu sediul în ., DN 72 Km.33 + 145, județul Dâmbovița.
Cererea de revizuire este legal timbrată.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru revizuenta reclamantă avocat C. I. și pentru intimata pârâtă consilier juridic V. G..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța din oficiu invocă excepția inadmisibilității căii de atac în conformitate cu prevederile art. 328 alin.1 cod. pr. civilă, având în vedere că s-a formulat revizuirea deciziei 415/07.05..2014, care este irevocabilă și nu este susceptibilă de nici o cale de atac.
Avocat C. I. solicită respingerea excepției invocate, precizând că se încadrează în dispozițiile art. 322 cod. pr. civilă și consideră că cererea este admisibilă.
Consilier juridic V. G., solicită admiterea excepției, care a fost invocată și în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, precizând că, cererea de revizuire care a făcut obiectul dosarului nr._, s-a judecat de către o instanță de recurs, iar hotărârea nr. 415/07.05.2014 pronunțată în revizuire a avut ca obiect decizia nr. 1070/03.12.2013, decizie a unei instanțe de recurs, caz în care hotărârea nr. 415/07.05.2014, este irevocabilă.
Pe fondul cauzei, avocat C. I. solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, întrucât instanța s-a pronunțat asupra excepției formulării cererii de revizuire împotriva deciziei nr. 1070/03.12.2013, fără a pune în dezbaterea contradictorie a celor două părți acest incident și fără a da posibilitatea de a proba depunerea cererii în termen, și din a cest motiv nu a avut posibilitatea de a formula apărări.
Consilier juridic V. G. având cuvântul pe fond a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin decizia nr. 415/07.05.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._ tribunalul a admis excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată de intimat și s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta -reclamantă S.C. PARC I. M. S.A., cu sediul în ., J. Dâmbovița, înregistrată la ORC sub nr. J_ și având CUI_, împotriva deciziei nr. 1070/03.12.2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CN R. SA - S.C.FILIALA U.M.M. S.A, cu sediul în ., DN 72 KM 33+145, J. Dâmbovița, înregistrată la ORC sub nr. J_ și având CUI_, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea de revizuire, înregistrată la instanță la 25.02.2014, revizuienta . S.A, a chemat în judecată pe intimata CN R. SA - S.C. Filiala U.M. M. S.A, solicitând revizuirea deciziei nr.1070/3.12.2002 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul de pretenții nr._ * în baza art.322/alin.1 pct.2 cod procedură civilă.
În motivarea cererii, revizuienta arată că instanța de control judiciar nu s-a aplecat asupra motivelor de recurs invocate, ci s-a limitat la aceiași motivație succintă pe care a avut-o în vedere și instanța de fond.
Tribunalul a dispus atașarea dosarului de recurs nr._ .
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii în conformitate cu prevederile art. 322 C. pr. civilă având în vedere faptul ca nu s-a evocat fondul. În sedința publică din 1 10. 2014, intimata a invocat si excepția tardivității cererii de revizuire raportat la data pronunțării si data formulării cererii de revizuire.
Având în vedere excepția tardivității introducerii revizuirii invocată de intimată, instanța a pus in discuție această excepție.
În conformitate cu dispozițiile art.137 cod procedură civilă potrivit căruia instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea fondului, tribunalul a rămas în deliberare pe excepția ridicată de pârâtă.
Examinând cu prioritate excepția de tardivitate invocată de pârâtă pentru cererea de revizuire întemeiată pe disp.art.322 pct. 2 C.proc. civ. s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art.324 alin (1), termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de pct. 2, de la pronunțare, când hotărârile au fost date de instanțe de recurs cu evocarea fondului.
Din actele dosarului a rezultat că termenul de o lună, prevăzut de art.324 C. Proc. Civ. a fost depășit, întrucât decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la 3 februarie_, iar cererea de revizuire întemeiată pe art.322pct. 2 C. proc. civ. a fost înregistrată la 25 februarie 2014, cu încălcarea termenului legal.
Se arată că, din acest punct de vedere, trebuie subliniat că legea prevede decăderea pentru nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac și, în acest sens, sunt de observat dispozițiile.art.103 alin.(1)C.proc.civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa, or, in cauza de fata nu s-a formulat nici o cerere de repunere in termen motiv pentru care instanța a constatat tardivitatea cererii de revizuire.
Pentru toate aceste motive, tribunalul a apreciat că cererea de revizuire este tardiva, fiind respinsă.
Împotriva Deciziei nr. 415/07.05.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._ a formulat cerere de revizuire reclamantă S.C. PARC I. M. SA, prin care solicită modificarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.
Face precizarea că hotărârea atacată prin prezenta, deși conform mențiunilor din cuprinsul acesteia, a fost redactată la data de 09.06.2014, subscrisei i-a fost comunicată în data de 27.06.2014, cu toate că, în această perioadă - de la momentul pronunțării până în momentul comunicării, a interpelat în mod sistematic (verbal și scris) grefierii din cadrul serviciilor „Arhivă" și „Registratură" cu privire la motivarea deciziei, răspunsurile acestora fiind de fiecare dată negative, în sensul că hotărârea nu a fost motivată.
Susține că a observat că redactarea deciziei a fost efectuată încă din data de 09.06.2014. Cu toate acestea, reaua-voință a persoanelor responsabile nu a dus, de această dată, la formularea tardivă a cererii de revizuire, fiind încă în termenul prevăzut de art. 324 alin. 1 Cod Procedură Civilă.
Motivul pentru care a formulat prezenta cerere de revizuire este reprezentat de cel cuprins în art. 322 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere ".
Solicită să se observe că instanța de judecată s-a pronunțat asupra excepției tardivității formulării cererii de revizuire împotriva Deciziei nr. 1070/03.12.2013, pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._ *, fără a pune în dezbaterea contradictorie a celor două părți acest incident procedural si fara a-i da posibilitatea de a proba depunerea in termen a cererii.
Pe lângă acest aspect, în sensul că nu și-a putut formula apărări asupra acestei excepții, solicită instanței de revizuire să analizeze înscrisul nou atașat prezentei cereri, din care rezultă împrejurarea că subscrisa a respectat cu strictețe termenul de o lună prevăzut de dispozițiile Codului de procedură civilă.
Astfel, din răspunsul nr. 3997/A/20.05.2014, emis de către Tribunalul Dâmbovița subscrisei, rezultă fără putință de tăgadă împrejurarea că, la data de 29.01.2014, data la care am formulat cerere pentru eliberarea unei foto copii de pe decizia pronunțată la data de 03.12.2013, Decizia nr. 1070/03.12.2013 nu era redactată.
Arată că instanța de judecată, pe lângă faptul că indică în mod greșit data pronunțării hotărârii, în dosarul_ *, aceasta fiind 03.12.2013, si nu 03 februarie 2013, analizează în mod eronat data de la care curge termenul în cadrul căruia subscrisa avea dreptul să formuleze cererea de revizuire.
Or, atâta timp cât nici la data de 29.01.2014, subscrisa nu a putut intra în posesia hotărârii, cum se poate susține că la data de 25.02.2014, data introducerii cererii de revizuire, era depășit termenul prevăzut de art. 324 alin. 1 Cod procedură civilă?
Din actele anexate, rezultă că subscrisa a respectat termenul de o lună prevăzut de dispozițiile legale, instanța de judecată fiind în eroare cu privire la calcularea acestuia.
Astfel, la data de 03.12.2013, Tribunalul Dâmbovița Secția a II a Civilă de C. administrativ si fiscal s-a pronunțat în mod irevocabil prin Decizia 1070, în dosarul nr._ * având ca părți pe . SA în calitate de recurent și CN ROM ARM SA -. în calitate de intimat, dispunând respingerea recursului.
In vederea promovării unei căi de atac extraordinare, reprezentantul legal al . SA, a formulat o cerere scrisă de eliberare a unei foto copii de decizia civilă nr. 1070/03.12.2013, motivată, pronunțată în dosarul_ *.
Cererea a primit viza serviciului de „Registratură,, al Tribunalui Dâmbovița din data de 29.01.2014, iar urmare a verificărilor efectuate în sistemul Ecris, ni s-a comunicat verbal, că la data de 29.01.2014 Decizia 1070 nu era încă motivată.
Ulterior, intrând în posesia unei copii de pe decizia mai sus menționată, arată că a observat cu stupoare că aceasta avea menționată ca dată de redactare, 06.01.2014.
Având în vedere aceasta neconcordanță, între data menționată în decizie - 06.01.2014, ca fiind momentul redactării, și cea la care efectiv s-a redactat, cu prilejul judecării cererii de revizuire, a fost invocată excepția tardivității.
Revizuienta consideră că nu se face vinovată de o eventuală tardivitate a depunerii cererii de revizuire și solicită urmare acestui fapt, admiterea cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 415/07.05.2014, cu consecința admiterii cererii ce face obiectul dosarului nr._ .
A depus împuternicire avocațială, cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la data de 29.01.2014; și răspunsul nr. 3997/A/20.05.214, emis de către Tribunalul Dâmbovița.
La data de 27.08.2014 și CN ROM ARM SA - . a formulat întâmpinare la cererea de revizuire formulată de S.C. PARC I. M., S.A., cu sediul in ., ., județul Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr. 415/07.05.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul civil nr._, prin care se solicită să se modifice în tot hotărârea atacată, cu consecința admiterii în tot a cererii de chemare în judecată prin care solicită respingerea cererii de revizuire pentru următoarele considerente. Se arată că cererea de revizuire care a făcut obiectul dosarului civil nr._ s-a judecat de către o instanță de recurs, iar hotărârea nr. 415/07.05.2014 pronunțată în revizuire a avut ca obiect decizia civilă nr. 1070/03.12.2013, decizie a unei instanțe de recurs, caz în care hotărârea m.415/07.05.2014 este irevocabilă si nu mai este sceptibilă de nicio cale de atac.
Prezenta cerere este formulată pe dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 2 Cod Procedură Civilă din 1865 iar în cuprinsul ei se motivează pe dispozițiile 322 alin. 1 pct 5. " dacă, după darea hotărârii, s~au descoperii înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnica sau care nu au putui fi înfățișate dinir-o împrejurare mai presus de voința pârtilor, ori daca s-a desființat sau s-a modificai hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Arată că înscrisul atașat prezentei cereri, respectiv o cerere prin care se solicită eliberarea unei copii a unei decizii și primită de Tribunalul Dâmbovița în data de 29.01.2014 de persoana împuternicită, nu reprezintă un înscris doveditor.
Mai mult de atât înscrisul care poartă nr. 3997/A/20.05.2014 nu este relevant în speța de față.
In cuprinsul cererii se menționează că termenul prevăzut de art. 324 alin. l a fost respectat, iar revizuienta "uită" să facă referire la art. 324, care determină și punctul de plecare al termenului de revizuire.
Instanța de judecată în dosarul nr._ a reținut corect excepția tardivității cererii de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1070/03.12.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ *.
Instanța de recurs nu putea, să menționeze o altă dată decât cea din data de 03.12. 2013, data pronunțării deciziei civile nr. 1070 în dosarul nr._ * și nu data redactării/tehnoredactării.
In privința termenului de revizuire, se învederează că legea procesuală instituie termene cu o durată diferită, în funcție de motivele de revizuire invocate. Cu toate acestea, există un termen comun în materie de revizuire si care are durata de o lună si trei termene de excepție.
Termenul de o lună nu a fost respectat, iar punctele de plecare ale termenului de revizuire sunt distincte. In acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 114/2000( anexată la prezenta) prin care se respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 324 alin.(l) Cod Procedură Civilă.
Față de cele precizate solicită respingerea cererii de revizuire.
Ia drept, acțiunea pe dispozițiile art. 114-118 Cod procedură civilă.
Analizând cererea de revizuire, în baza actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
În temeiul disp. art. 137 din Codul de Procedură Civilă, instanța va proceda la analizarea cu prioritate a excepția inadmisibilității cererii de revizuire:
Sub acest aspect, se reține că revizuirea de față a fost exercitată împotriva deciziei nr. 415 pronunțată Tribunalul Dâmbovița în soluționarea cererii de revizuire formulate împotriva deciziei Tribunalului Dâmbovița, nr. 1070/3 12.2013.
Din interpretarea disp. art. 322 alin. 1 din Codul de procedură Civilă, reiese că se poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii doar împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei instanțe de recurs atunci când evocă fondul.
Or, în cazul de față, cum calea de atac a revizuirii a fost exercitată împotriva unei hotărâri de soluționare a unei revizuiri, ipoteză exclusă de textul de lege menționat, instanța urmează să admită excepția inadmisibilității revizuirii și să respingă cererea de revizuire formulată de revizuenta reclamantă S.C. PARC I. M. SA, împotriva deciziei nr. 415/07.05.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimată pârâtă CN R. SA – .. M. S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția inadmisibilității revizuirii.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta reclamantă S.C. PARC I. M. SA, cu sediul în ., județul Dâmbovița, împotriva deciziei nr. 415/07.05.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimată pârâtă CN R. SA – .. M. S.A., cu sediul în ., DN 72 Km.33 + 145, județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică 1.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. D. G. C. E. I.
Grefier,
R. M.
Dosar nr._
Red. D.M
Tehnored. V.M.
2 ex./ 17.10.2014
| ← Obligatia de a face. Hotărâre din 10-12-2014, Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 573/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|








