Procedura insolvenţei. Sentința nr. 224/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 224/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 734/120/2009/a9
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A -II -A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA NR 224
Ședința publică din data de 25.03.2014
Instanța constituită din:
Judecător Sindic – A. L. B.
Grefier – D. D.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul Cabinetul I. de insolvență Z. G. cu sediul în Târgoviște, ., nr.7B, județul Dâmbovița în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . SRL în contradictoriu cu pârâtul S. S. M. cu domiciliul în P., cartier Miculești, nr. 140, județul Dâmbovița și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocat Trandafiroiu D. N. din Târgoviște, ., nr. 2, județ Dâmbovița, prin care s-a solicitat, în cadrul derulării procedurii insolvenței debitoarei . nulității plăților efectuate către pârât, după deschiderea procedurii și nejustificate de acesta, precum și obligarea sa la restituirea sumei de 200.000 lei.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 18.03.2014, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, judecătorul sindic a amânat pronunțarea la data de 25.03.2014, când a hotărât următoarele:
JUDECĂTORUL SINDIC
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._, Cabinetul I. de Insolvență Z. G. a chemat în judecată pe pârâtul S. S. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea plăților reprezentând avansuri spre decontare, efectuate de pârât după data deschiderii procedurii insolvenței și nejustificate de acesta și obligarea sa la restituirea sumei de 200.000 lei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința nr. 340/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ 09, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei . după data deschiderii procedurii, respectiv în perioada 1.07._10, din casieria societății a fost ridicată suma de 200.000 lei, de pârâtul care avea calitatea de conducător auto, cu titlu de avansuri spre decontare.
Conform art. 28 alin. 1 lit. h), din Legea nr. 85/2006, debitoarea a formulat cerere de reorganizare judiciară, iar potrivit art. 49 alin. 1 lit. a) putea să-și desfășoare activitatea curentă și să efectueze plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrau în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub supravegherea administratorului judiciar, deoarece nu i se ridicase dreptul de administrare.
Potrivit art. 49 alin. 2 „actele, operațiunile și plățile care depășesc condițiile menționate la alin. 1 vor putea fi autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o ședință a comitetului creditorilor în vedea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia”.
Potrivit art. 103 alin. 2 se stipulează că „pe parcursul reorganizării debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar”.
Astfel, plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii, în afara celor prevăzute la art. 49 sau cele autorizate de judecătorul sindic, sunt nule, așa cum se prevede la art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Având în vedere că sumele reclamate au fost plătite după deschiderea procedurii insolvenței și fără avizul administratorului judiciar, conform art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 sunt nule, motiv pentru care se solicită constatarea nulității acestor plăți și obligarea pârâtului la restituirea sumelor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46 alin. 1 și art. 49 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Au fost anexate cererii, următoarele înscrisuri: centralizator dispoziții de plată pentru luna septembrie și octombrie 2010; centralizator pe conturi septembrie 2010; dispoziții de plată pentru luna septembrie 2010; centralizator plăți luna octombrie 2010; dispoziții de plată luna octombrie 2010.
La data de 9.04.2013 s-a depus întâmpinare din partea pârâtului prin care s-a solicitat respingerea cererii lichidatorului judiciar.
Pârâtul a susținut că, deși în cererea principală reclamantul acuză ridicarea avansurilor spre decontare în perioada 1.07._10, în centralizatorul dispozițiilor de plată reprezentând avansuri spre decontare, sunt centralizate doar avansurile din perioada 1.09._10.
Având în vedere acest aspect, pârâtul susține că reclamantul ar trebui să precizeze dacă perioada 1.07._10 este intervalul ridicării de numerar imputate acestuia, sau dacă, dintr-o eroare materială reprezintă termenul deschiderii procedurii de insolvență sau de desfășurare al planului de reorganizare.
În raport de situația de fapt și de argumentația reclamantului potrivit căreia societatea avea în desfășurare la momentul ridicării sumelor de avans un plan de reorganizare gestionat de administratorul special sub supravegherea administratorului judiciar, este evident că pârâtul în exercitarea funcției salarizate de șofer, pe care o îndeplinea, avea cunoștință că sumele ridicate pentru societatea necesitau o procedură prealabilă și specială, având deplina convingere că aprobarea oricărei sume sub semnătura de eliberare a angajatorului său era nu doar legală dar și suficientă.
În acest context, toate dispozițiile de casierie invocate prin anexa cererii de chemare în judecată, poartă semnătura și ștampila societății reclamante prin reprezentant legal ce a aprobat operațiunea contabilă, nefiind vorba de o infracțiune a pârâtului sub forma unui abuz de încredere, gestiune frauduloasă, etc.
Astfel, pentru a se înțelege dacă în prezenta cauza sunt întrunite condițiile prev. de art. 46 alin. 1 și art. 49 din Legea insolvenței, ar trebui lămurită legalitatea operațiunilor desfășurate de administratorul statutar al societății debitoare în perioada exercitării mandatului său, inclusiv în perioada reorganizării debitoarei și dacă a fost sau nu solicitată angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia fundamentată pe dispozițiile art. 138 din legea citată.
Se susține că, în ipoteza în care plățile acuzate au fost dispuse (și nu solicitate) către clientul pârât (acesta având funcția de șofer) prin dispoziția administratorului statutar (reprezentanta al angajatorului) ar exista în paralel o dublă acțiune în răspundere patrimonială (una exercitată conform Legii 85/2006, împotriva administratorului statutar și a doua întemeiată pe dispozițiile Codului Muncii împotriva salariatului pârât).
Cu privire al pretenția de restituire a sumei de 200.000 lei, pârâtul arată că situația ridicărilor de numerar acuzate ca nefiind restituite de către pârât cu titlu de „avansuri spre decontare”, însumate la 200.000 lei, este nereală, ori neactualizată în raport de înregistrările/evidențele contabile ale societății și mai ales nedovedite în raport cu ultimele documente probatorii, conform cărora pârâtul a restituit toate sumele încasate, după cum rezultă din dispozițiile de încasare către casierie din perioada 1.06._11.
Se mai arată că pârâtul, în calitate de salariat al societății debitoare, anterior încetării raporturilor cu societatea, a înțeles să-și lichideze toate debitele restante pe care le-ar fi avut, indiferent de natura acestora, dovada în acest sens fiind înscrisurile întocmite sub denumirea „nota de lichidare nr. 58/1.07.2011 și nota de lichidare 667/debite nelichidate, înscrisuri conform cărora pârâtul nu avea debite față de societatea debitoare, la data de 1.07.2011, cu atât mai puțin avansuri spre decontare.
Au fost anexate cererii dispozițiile de încasare din 2011; extras de cont client S. M. S.; nota de lichidare nr. 58/1.07.2011; debite neachitate la 1.07.2011.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și expertiză în specialitatea contabilitate.
În concluziile raportului de expertiză, refăcut, s-a arătat că, cuantumul sumelor ridicate din casieria societății, după data de 29.06.2009, cu titlu de avansuri spre decontare și nejustificate pe numele S. S. M. sunt în sumă de 200.000 lei, sumă verificată pe baza dispozițiilor de plată și încasare, atașate la registrele de casă.
Experta a menționat că, notele contabile, registrele jurnal și balanțele de verificare nu au putut fi verificate, întrucât nu au fost puse la dispoziție de pârât, iar pârâtul a susținut că nu a ridicat nicio sumă din contabilitate, iar toate dispozițiile de plată sunt făcute în numele lui, el nerecunoscând această semnătură, întrucât nu a avut acces la documentele financiar contabile ale societății.
S-a mai arătat că dispozițiile de încasare în valoare de 200.000 lei, prin care pârâtul S. S. M. restituie această sumă și care i-au fost prezentate de avocatul pârâtului, nu au putut fi considerate, pentru că nu fac parte din evidența financiar contabilă a societății debitoare, întrucât nu fac parte din evidența financiar contabilă a debitoarei, fiind întocmite de fostul administrator al societății, S. A., după deschiderea procedurii, iar conform art. 46 din Legea nr. 85/2006, actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor, ulterior deschiderii procedurii sunt nule”, iar potrivit art. 47 din aceeași lege, „deschiderea procedurii ridică dreptul debitorului de administrare a societății în insolvență.”
La data de 18.02.2014 pârâtul a depus la dosar supliment la întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței funcționale a instanței investite cu prezenta cereri, întrucât obiectul acesteia îl reprezintă constatarea nulității absolute a plăților reprezentând avansuri spre decontare efectuate de pârât, după data deschiderii procedurii și anume pentru perioada 1.07._10.
Se susține că temeiul de drept al cererii îl reprezintă dispozițiile art. 46 alin. 1 și 49 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, modificată, formându-se în acest sens, în mod eronat, un dosar asociat celui având ca obiect procedura insolvenței, fiindu-i astfel deferită cauza spre soluționare judecătorului sindic.
Astfel, judecătorului sindic nu-i poate fi atribuită spre soluționare o cerere cu un obiect ca cel al litigiului pendinte, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, dispoziții care reglementează limitativ și expres cererile care sunt de competența judecătorului sindic. Or, o astfel de cerere nu se circumscrie niciuneia dintre atribuțiile reglementate de textul normativ indicat.
Chiar dacă s-ar aprecia că o atare acțiune se circumscrie dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. h) conform căruia „judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator, pentru anularea unor acte frauduloase și a unor constituiri sau transferuri cu caracter patrimoniale, anterioare deschiderii procedurii, legiuitorul a prevăzut în mod expres condițiile de exercitare, determinând competența limitativă a judecătorului exclusiv cu privire la acțiuni de anulare a unor acte vizând transferuri cu caracter patrimonial realizate anterior deschiderii procedurii insolvenței. „per a contrario”, judecătorul sindic nu poate soluționa acțiuni de evaluare a unor acte de acest gen intervenite ulterior deschiderii procedurii de insolvență.”
În acest context, se impune ca prezentul litigiu să fie transpus unui complet de litigii de muncă din cadrul Secției I civile a Tribunalului Dâmbovița, prin repartizare aleatorie, în vederea soluționării, conform regulamentului instanței, dată fiind împrejurarea că actele a căror nulitate se solicită a fi constatate sunt născute în considerarea și în temeiul contractului de muncă dintre pârât (în calitate de salariat) și societatea debitoare (în calitate de angajator).
Excepția invocată în suplimentul la întâmpinare, referitoare la necompetența funcțională a acestei secții, în soluționarea prezentului litigiu, a fost respinsă de judecătorul sindic, în practicaua prezentei sentințe, care face corp comun cu aceasta.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin sentința nr. 304/29.06.2009, pronunțată în dosarul nr. 734/ 120/2009 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, iar ca urmare a votării planului de reorganizare propus de debitoare, aceasta a putut să-și continue activitatea, beneficiind de dreptul de administrare, dar sub supravegherea administratorului judiciar.
Potrivit art. 49 alin 1 din Legea insolvenței, ”debitoarea va putea să-și continue desfășurarea activităților curente și va putea efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente”, iar potrivit alin. 2 din același articol, ”actele, operațiunile și plățile care depășesc condițiile menționate la alin. 1 vor putea fi autorizate, în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar…”
În speța dedusă judecății se poate observa că debitoarea a efectuat plăți, după data deschiderii procedurii, care exced celor prevăzute de art. 49 sau celor autorizate de judecătorul sindic.
Conform cetralizatorului aflat la fila 6 și a dispozițiilor de plată, (filele 7-30) rezultă că pârâtul S. S. a ridicat din casieria debitoarei avansuri spre decontare pe care ulterior nu le-a justificat.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, aceste sume nu au putut fi verificate dacă figurează în documentele contabile ale societății, întrucât expertei nu i-au fost puse la dispoziție notele contabile, registrele jurnal și balanțele de verificare. Pe de altă parte, dispozițiile de încasare prin care pârâtul arată că a restituit suma de_ lei nu au fost luate în considerare de expertă pe motiv că nu fac parte din evidența financiar contabilă a societății, ele fiind întocmite de fostul administrator al societății, după data deschiderii procedurii când, potrivit dispozițiilor legale acestuia i se ridicase dreptul de administrare.
În completarea la raportul de expertiză, pârâtul a precizat că cu recunoaște dispozițiile de încasare, nu au fost semnate de el și nu a predat nicio sumă de bani către societate.
Astfel se poate observa că există o contradicție între apărările formulate de pârât, deoarece prin întâmpinare, fila 37, a precizat că avansurile spre decontare ridicate, le-a restituit anterior încetării calității sale de salariat, conform dispozițiilor de încasare enumerate, iar în completarea la raportul de expertiză și din interogatoriul luat, în instanță pârâtului, rezultă că acesta nu recunoaște ridicarea avansurilor spre decontare și nici restituirea acestora potrivit dispozițiilor de încasare.
Deși pârâtul precizează că, atât avansurile spre decontare cât și dispozițiile de încasare nu sunt semnate de el, judecătorul sindic nu poate da eficiență acestei susțineri, deoarece pârâtul avea posibilitatea să se înscrie în fals, în privința acestora, având în vedere consecințele pe care le produc aceste înscrisuri relativ la persoana sa.
Astfel, din probele administrate rezultă că pârâtul a ridicat din societate avansurile spre decontare. Aceste sume, pe de o parte nu au fost justificate sau restituite, iar pe de altă parte acestea nu au fost autorizate de administratorului judiciar, așa cum prevăd dispozițiile art. 49 alin. 2 din Legea insolvenței.
Cum plățile efectuate, sub forma avansurilor spre decontare depășesc sfera operațiunilor enumerate de dispozițiile art. 49, judecătorul sindic urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 46 din Legea insolvenței și să constate nulitatea acestora, urmând ca pârâtul să fie obligat la restituirea sumei de_ lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul Cabinetul I. de insolvență Z. G. cu sediul în Târgoviște, ., nr.7B, județul Dâmbovița în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . SRL în contradictoriu cu pârâtul S. S. M. cu domiciliul în P., cartier Miculești, nr. 140, județul Dâmbovița și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocat Trandafiroiu D. N. din Târgoviște, ., nr. 2, județ Dâmbovița.
Constată nulitatea plăților reprezentând avansuri spre decontare și obligă pârâtul S. S. M. la restituirea sumei de 200.000 lei, către societate.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25.03.2014.
Judecător sindic, Grefier,
A. L. B. D. D.
RED. ALB
5EX/15.04.2014
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 386/2014. Tribunalul... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 235/2014. Tribunalul... → |
|---|
