Procedura insolvenţei. Sentința nr. 362/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 362/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 5951/120/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II A CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV
Sentința nr.362
Ședința publică din 29.05.2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC – C. I. D.
GREFIER- C. Ț.
&&&
Pe rol fiind derularea procedurii insolvenței impotriva debitoarei . SRL, cu sediul în Târgoviște, ..21, județ Dâmbovița, cod unic de înregistrare_ și număr de ordine în registrul comerțului J_, reprezentata legal prin administrator statutar Cotinescu A., creditori fiind DGRFP Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul in Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județul Dâmbovița, și . – Societate in faliment, reprezentată de C. T. V. E. cu sediul in Târgoviște, ..26B ., județul Dâmbovița.
La apelul nominal a au răspuns: creditoarea DGFRP – prin consilier juridic M. I., debitoarea prin lichidatorul judiciar C. B. M..
Procedura de citare legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, aducându-se la cunoștința judecătorului sindic modalitatea de indeplinire a procedurii de citare și stadiul in care se află judecata.
De asemenea, se invederează faptul că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, raportul de activitate al lichidatorului judiciar cu propunerea de închiderea procedurii insolvenței in temeiul art.131 din Legea 85/2006 și obiecțiuni la raport din partea DGFP Dța.
Lichidatorul judiciar susține oral raportul de activitate arătând că cererea de deschiderea procedurii insolvenței a fost introdusă de societatea debitoare intrucât inregistrează datorii mai mari decât lichiditățile, iar apariția stării de insolvență este iminentă fiind legată și de obiectul de activitate al societății.
Este o practică curentă a DGFP Dța de a formula obiecțiuni la raportul cu propunerea de inchiderea procedurii insolvenței insă nu există un temei de lege care să permită aceste obiecțiuni. Creditorii majoritari au aprobat inchiderea procedurii in temeiul art.131 din Legea 85/2006.
Solicită închiderea procedurii insolvenței in temeiul art.131 din Legea 85/2006 motivat de faptul că nu există bunuri in patrimoniul debitoarei, iar plata pentru lichidatorul judiciar urmează să se facă din fondul de lichidare in conformitate cu prevederile art.4 din lege.
Judecătorul sindic pune in discuția creditoarei propunerea lichidatorului judiciar, de închidere a procedurii insolvenței in temeiul art.131 din Legea 85/2006.
Consilier juridic M. I. pentru creditoarea DGFP Dța, arată că nu este de acord cu propunerea de închiderea procedurii insolvenței in temeiul art.131 din Legea 85/2006 având in vedere că lichidatorul judiciar nu a convocat creditorii pentru a le pune in vedere să achite sumele necesare in vederea continuării procedurii.
Lichidatorul judiciar depune la dosar dovada din care rezultă că s-a pus in vedere creditorilor să depună la dosar sumele necesare in vederea continuării procedurii.
Instanța rămâne in pronunțare pe cererea de inchiderea procedurii insolvenței.
JUDECĂTORUL SINDIC
Constatând că la data de 29.05.2014, lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului;
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin incheierea de ședință din data de 12.12.2013;
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței va dispune încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului, cu plata retribuției lichidatorului judiciar, din fondul special de lichidare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.131, din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului . SRL, cu sediul în Târgoviște, ..21, județ Dâmbovița, cod unic de înregistrare_ și număr de ordine în registrul comerțului J_, reprezentata legal prin administrator statutar Cotinescu A., creditori fiind DGRFP Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul in Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județul Dâmbovița, și . – Societate in faliment, reprezentată de C. T. V. E. cu sediul in Târgoviște, ..26B ., ..
Dispune radierea debitorului din Registrul Comerțului Dâmbovița.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței:
Descarcă pe lichidatorul judiciar, Cabinet Individual Practician in Insolvență – B. M., cu sediul in Târgoviște, ., ., ., judecătorul sindic, debitoarea și averea sa de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr.85/2006,
Dispune plata către lichidatorul judiciar,Cabinet Individual Practician in Insolvență – B. M., cu sediul in Târgoviște, ., ., . din fondul de lichidare administrat de U.N.P.I.R., a sumei de 1500 lei (inclusiv TVA), reprezentând onorariu si cheltuielile cu procedura.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței :
Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Executorie. Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Dâmbovița.
Pronunțată în ședință publică din 29 mai 2014
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. I. D. C. Ț.
Red CID/CȚ
2 ex/05.06.2014
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 260/2014. Tribunalul... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 774/2014. Tribunalul... → |
|---|








