Procedura insolvenţei. Sentința nr. 836/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 836/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 734/120/2009/a1
DOSAR NR._ cerere atragere răspundere patrimonială
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A -II -A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA NR.836
Ședința publică din data de 16.12.2014
Instanța constituită din:
Judecător Sindic – A. L. B.
Grefier – D. D.
Pe rol fiind soluționarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulată reclamantul C. I. de Insolvență Z. G., cu sediul în Târgoviște, . nr.7B, județul Dâmbovița, în calitate de lichidator judiciar al debitorului . SRL, cu sediul în . Dâmbovița, având cod de identificare fiscala_ și număr de ordine in registrul comerțului J_, în contradictoriu cu pârâții S. A., cu domiciliul în P., ., județ Dâmbovița, S. C. C., cu domiciliul în P., ., județ Dâmbovița și D. E. C. domiciliată în P., ., . județul Dâmbovița, cerere formulată în cadrul derulării procedurii insolvenței debitoarei . SRL, cu sediul în comuna Vulcana P., . Dâmbovița, având cod de identificare fiscala_ și număr de ordine in registrul comerțului J_ .
Prezența și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 2.12.2014, care face parte integrantă din prezenta, când judecătorul sindic, a amânat pronunțarea pentru a se depune concluzii scrise, la data de 9.12.2014 și, ulterior, la 16.12.2014, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
JUDECĂTORUL SINDIC
La data de 28.09.2011 a fost înregistrată sub nr._, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență Z. G. în contradictoriu cu pârâții S. A., administrator statutar al debitoarei, S. C. C.-administrator special și D. E. C.-contabil șef.
În motivarea cererii s-a arătat că, membri organelor de conducere ai societății au administrat în mod necorespunzător activitatea, nu au prezentat documentele de evidență conform art. 28 din Legea nr. 85/2006 și nu au predat patrimoniul societății.
La data de 30.06.2011, din datele privind indicatorii economico-financiari, rezultă că societatea înregistrează stocuri de mărfuri în sumă de_ lei, iar în realitate, la inventarierea acestora, s-a constatat că stocul de mărfuri este cu termen de valabilitate depășit, neputând fi valorificate ca deșeuri, iar produsele de metal pot fi valorificate doar la fier vechi. Bunurile prezentate la inventar au fost colectate din depozitele aparținând ., ( societate care a aparținut administratorului special și care din luna ianuarie 2009 a fost cesionată unei rude apropiate, dar în realitate este administrată tot de familia S.), au termene expirate și au fost folosite pentru prezenta și menține garanțiile către BCR, în justificarea creditelor contractate și a acoperirii lipsei de gestiune constatată în anul 2010 de Garda Financiară. Astfel, conducerea societății a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu, faptă prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Se arată că, disponibilitățile bănești în sumă de_ lei la data de 30.06.2011, nu au fost găsite în casieria societății, aceste sume fiind ridicate direct de la depozite și utilizate în interes personal. De asemenea, din încasările de la depozite, au fost efectuate plăți către administratorul statutar, sub formă de aport de capital al acestuia, în sumă de_ lei și sub formă de avansuri spre decontare ce nu au fost justificate, în sumă de_ lei, astfel că pârâții se fac vinovați de faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. b și c.
Datoriile din bilanț în sumă de_ lei, iar din analiză de_ lei relevă un grad de acoperire cu active de 105,7% după bilanț și 91,4% din analiză.
Totodată, o parte din construcții (clădire industrială, șopron tractoare depozit, clădire T., 3 barăci metalice, clădire Brănești, clădire Zărăfoaia, clădire Brănești bis, clădire sediu bis), mijloace fixe, obiecte de inventar înregistrate în contabilitate nu au putut fi identificate, iar stocurile de mărfuri sunt înregistrate în contabilitate fără a se proceda la inventarierea faptică, evidențierea modului de gestionare, transferuri între gestiuni, calcul de perisabilități și pierderi, iar creanțele de încasat în sumă de_ nu se regăsesc nominalizate în evidență pe clienți.
Lichidatorul judiciar apreciază că nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, faptă prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Mașinile, utilajele și instalațiile în sumă de_ lei, iar mijloacele de transport la valoare de inventar de_ lei au fost sustrase de conducerea societății și ascunse.
Conducerea a procedat și la distrugerea bunurilor ce au fost evaluate (garduri și porți, spațiu comercial, găinărie compus din două barăci metalice și copertină), în scopul nevalorificării acestora, fapte prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. e și a efectuat cu preferință, în anul 2010, plăți în sumă de_ lei către ., societate cesionată unei rude, dar administrată tot de familia S., cu încălcarea art. 138 alin. 1 lit. g.
Față de motivele invocate se solicită atragerea răspunderii patrimoniale personale a conducerii . SRL, până la acoperirea creanțelor înscrise în tabelul definitiv consolidat, în sumă de_ lei.
Au fost atașate cererii, în copie, următoarele înscrisuri: informații eliberate de ORC Dâmbovița cu privire la societatea . SRL; adresa emisă de . către lichidator; adresa emisă de Industrial PC SRL către lichidator; cererea privind nulitate operațiunilor de plată efectuate de debitoare în favoarea pârâtului S. A.; adresa nr. 18/28.03.2011 a lichidatorului judiciar; balanța de verificare la 30.06.2009 și 31.12.2009; balanța de verificare la 31.12.2010; balanța de verificare la 30.06.2011; adresa transmisă de lichidator către debitoare; adresa nr. 66/11.02.2011 transmisă de lichidatorul judiciar; adresa nr. 12/28.02.2011 transmisă de lichidator; dovada transmitere adresa prin fax, la 10.11.2010; note scrise depuse în dosarul_ 09 pentru data de 5.11.2010; notificări către administratorii debitoarei și dovada de transmitere la 16.04.2010; adresa nr. 46/27.09.2011 adresată Registrului Auto Român;
La data de 23.01.2012 lichidatorul judiciar a depus un set de înscrisuri, respectiv situația stocurilor și raportul de evaluare din care rezultă stocuri în minus și depreciate; centralizator registru de casă pe lunile ianuarie – decembrie 2010, din care rezultă plățile efectuate către asociat și avansurile spre decontare nejustificate; active înregistrate în evidența Primăriilor Vulcana P. și P., respectiv la Serviciul de Înmatriculări Dâmbovița și plățile realizate către ..
La data de 17.10.2011 pârâții au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat prematuritatea cererii, întrucât cererea de atragere a răspunderii patrimoniale are drept scop răspunderea personală cu averea proprie a persoanelor fizice împotriva cărora s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu, până la acoperirea prejudiciului creat, or, în cazul de față, presupusul prejudiciu nu se cunoaște și se nu se precizează suma pentru care pârâții au fost chemați în judecată. Astfel, prematuritatea se referă la faptul că nu a fost stabilit definitiv raportul dintre masa activă și masa pasivă a debitoarei, iar cererea poate fi formulată în limitele prevăzute de dispozițiile art. 138, pentru sumele rămase neacoperite prin operațiunile de lichidare, operațiuni ce cuprind și procedurile de valorificare a activelor societății și recuperare de creanțe.
Pe fondul cererii și solicită respingerea cererii, întrucât art. 138 din Legea insolvenței definește anumite situații limitativ, pentru care se poate dispune atragerea răspunderii patrimoniale, iar cererii formulate îi lipsește un element esențial, respectiv obiectul acesteia.
Astfel, în cuprinsul cererii sunt descrise o . fapte presupuse, în linii generale, fapte care nu sunt probate și dovedite.
Totodată, în privința calității procesuale a pârâților se disting două aspecte: cererea de atragere îndreptată împotriva administratorilor statutari și cererea de atragere îndreptată împotriva unui salariat al societății.
Or, în conformitate cu art. 998 și următoarele Cod civil, răspunderea civilă delictuală trebuie să îndeplinească anumite condiții, iar coroborat cu art. 138 din Legea nr. 85/2006, trebuie dovedit parte din prejudiciu pentru fiecare pârât, participația fiecăruia la realizarea prejudiciului prin fapte în legătură și raportare la activitatea debitoarei, iar toate aceste fapte să fi condus la apariția stării de insolvență.
La data de 23.01.2012 pârâții au depus la dosar precizări, la care au atașat înscrisuri, respectiv procesul verbal de predare primire a gestiunii către lichidatorul judiciar, în valoare de_,45 lei, întocmit la 19.07.2011.
La termenul de judecată din data de 26.03.2012 a fost încuviințată proba cu expertiza în specialitatea contabilitate, având ca obiective stabilirea, în raport de actele dosarului și cele prezentate de părți, dacă există elemente de săvârșire a faptelor prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar în caz afirmativ să se indice cuantumul sumelor pentru care se poate atrage răspunderea patrimonială a pârâților.
Expertiza a fost efectuată de expert desemnat, O. V., fiind depusă la data de 7.09.2012.
Cauza a fost suspendată la data de 22.10.2012 la solicitarea părților, avându-se în vedere urmează să fie modificat cuantumul sumei pentru care se solicită atragerea răspunderii, ca urmare a valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei.
La cererea lichidatorului judiciar din data de 23.10.2013, dosarul a fost repus pe rol, pentru soluționarea cererii.
La data de 17.05.2014 lichidatorul judiciar și-a precizat cererea, în sensul restrângerii cuantumului cererii de la_ lei, la_ lei.
La data de 8.09.2014 lichidatorul judiciar și-a completat și precizat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, arătând că își restrânge pretențiile de la suma de_ lei, la suma de_ lei, diferența de_ lei reprezentând sume recuperate din valorificarea bunurilor.
La data de 7.11.2014 lichidatorul judiciar a depus completări și precizări la cererea de atragere a răspunderii, în care sunt reluate, parțial, susținerile din cererea anterioară.
S-a arătat că, stocul faptic a fost de_ lei, compus din piese vidia în sumă de_ lei, furnizate de . Grajduri, în compensație cu materialele de construcții furnizate de debitoare, în valoare de_ lei. Prin sentința nr. 314/6.04.2012 pronunțată în dosarul nr._ 09/a3 s-a dispus anularea înregistrărilor contabile și restituirea în natură a prestațiilor primite în baza documentelor anulate, iar la acest moment sentința este în executare.
Stocul de mărfuri a fost evaluat de evaluatorul ANEVAR la valoarea de_ lei, (produse depreciate, cu termene depășite), din care piesele vidia sunt în valoare de_ lei.
Diferența de stoc, în minus, de_ lei, reprezintă un prejudiciu și este imputabil, în solidar, administratorului special S. C. C. și administratorului statutar S. A., care aveau sarcina gestionării patrimoniului societății. Aceștia au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, fiind pronunțate în aceste sens sentința nr. 825/24.09.2012, în dosarul nr._ 09/a6, pentru suma de_ lei; sentința nr. 826/24.09.2012, în dosarul nr._ 09/a7, pentru suma de_ lei; sentința nr. 224/25.03.2014, în dosarul_ 09/a9, pentru suma de_ lei.
De asemenea, pârâții au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Totodată, față de indicatorii economici raportați la 30.06.2011, societatea înregistra suma de_ lei, care nu a fost regăsită în casierie și este imputabilă administratorului statutar S. A..
Lichidatorul judiciar apreciază că debitoarea nu a ținut contabilitatea conform legii, în sensul că datoriile de bilanț la 31.12.2010 sunt în sumă de_ lei, iar din analiză rezultă_ lei, cu_ lei mai puțin, iar la data de 30.06.2011 sunt înscrise în situația indicatorilor datorii de_ lei, iar din analiză rezultă_ lei, cu_ mai puțin.
O parte din obiectele de inventar și mijloace fixe nu au putut fi identificate (clădire industrială, șopron, tractoare depozit, clădire T., 3 barăci metalice, clădire Brănești, clădire Zărăfoaia, clădire sediu bis calculatoare, birotică).
Totodată, nu au fost identificate creanțele de încasat înscrise în situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la data de 30.06.2011, în sumă de_ lei, deși balanța de verificare sumă înscrisă la clienți este de_ lei, deci mai mult cu_ lei.
Nu a fost realizată inventarierea faptică, nu s-a efectuat calculul de perisabilități și pierderi și nu s-a evidențiat corespunzător transferurile de gestiuni.
Ca urmare a neconducerii corespunzătoare a contabilității s-a creat un prejudiciu de_ lei creanțe de încasat, fapte imputabile, în solidar, administratorului special S. C. C., administratorului statutar S. A. și contabilului societății D. C. E..
Lichidatorul judiciar apreciază că au fost deturnate sau ascunse o parte din activele persoanei juridice, întrucât activele societății la 30.06.2011 erau următoarele: terenuri de_ lei; construcții de_ lei, mijloace de transport, mașini și ultilaje de_ lei, totalizând active de_ lei.
S-a mai arătat că, administratorul special S. C. C. și administratorul statutar S. A. au efectuat plăți preferențiale unui creditor, în dauna celorlalți creditori, întrucât în anul 2010 au achitat către ., societate cesionată de administratorul special către o rudă apropiată, suma de_ lei, iar după anularea plăților, debitoarea s-a înscris la masa credală a ., la rândul său în insolvență.
La data de 2.11.2014 pârâții au depus la dosar concluzii scrise, arătând faptul că, precizările și completările depuse la dosar, conțin elemente și susțineri nereale, menite a induce instanța în eroare, cu privire la situația de fapt.
Astfel, în raport de susținerile lichidatorului judiciar cu privire la stocul de marfă, acesta este în sumă de_,45 lei, față de_,65 lei așa cum apare evidențiat în contabilitate, la 19.07.2011.
Pârâții au susținut că, pe listele de inventar nu au fost trecute mărfurile expirate, declasate sau greu vandabile și nu au culpă pentru faptul că nu au fost valorificate la prețurile de vânzare stabilite. Legat de plăcuțele vidia în sumă de_ lei, acestea sunt defalcate pe fișa de cont și copii de pe facturi, se află în custodia lichidatorului judiciar și ar fi trebuit să fie valorificate până în prezent.
Referitor la obiectele de inventar care nu au putut fi identificate, respectiv clădire industrială, sopron tractoare, depozit, trei barăci metalice, se arată că acestea fac parte din ferma Procsanu, aceasta fiind denumirea dată în evidențele contabile pentru a calcula amortizarea pe grupele de clasificare a mijloacelor fixe.
Se susține că, calculatoarele și birotica au fost predate conform procesului verbal de predare primire din 30.04.2012, au fost depozitate la ferma Procsanu în condiții precare, alături de toată arhiva debitoarei, iar lichidatorul judiciar a dat-o spre folosință unor ciobani. De asemenea, o parte din arhivă este în posesia lichidatorului, alături de plăcuțele vidia.
La acest moment, ferma Procsanu și alte bunuri se află în stadiu avansat de degradare, responsabil fiind lichidatorul judiciar.
În legătură cu sumele de încasat, acestea au fost cunoscute de lichidator, întrucât la o parte din clienți s-a mers împreună în vederea recuperării sumelor, iar ulterior, lichidatorul trebuia să-i acționeze în instanță. De asemenea, pentru o parte din clienți trebuiau întocmite procese verbale de compensare și au fost predate două capete de tractor firmei de leasing ITF Leasing Handels GMBH, în valoare de_,38 ron, în perioada aprilie 2009- iulie 2009, sumă care se compensează cu datoria către furnizori.
A fost realizat și calculul perisabilităților, pentru suma de_,31 lei, care a fost admisă de controlul fiscal, conform raportului de inspecție fiscală nr. 5381/26.11.2011, iar transferurile între gestiuni a fost realizat conform documentelor de intrare și ieșire din gestiuni.
Pârâții apreciază, totodată, că se impune efectuarea unei noi expertize care să stabilească cuantumul sumei pentru care se solicită atragerea răspunderii patrimoniale.
Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
Lichidatorul judiciar a formulat prezenta acțiune în contradictoriu cu pârâții S. A., administrator statutar al debitoarei, S. C. C.-administrator special și D. E. C.-contabil șef.
Potrivit relațiilor de la Oficiul Registrului Comerțului Dâmbovița, administrator unic al societății a fost pârâtul S. A., iar pârâtele D. E. C. și S. C. C. nu au ocupat vreo funcție de conducere sau supraveghere în cadrul societății.
Astfel, pârâta D. E. C. a fost contabil șef al societății, iar S. C. C. nu a avut vreo calitate în societate, iar în prezenta cauză a fost chemată, în calitate de administrator special al societății debitoare, funcție deținută după deschiderea procedurii insolvenței.
Față de dispozițiile art.138 din Legea 85/2006 care prevăd că „… judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte…”, judecătorul sindic urmează să respingă acțiunea față de pârâtele S. C. C. și D. E. C., întrucât acestea nu au făcut parte din organele de conducere ale societății, iar pe de altă parte din probele administrate nu rezultă că au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Pârâtei S. C. C. i se impută fapte săvârșite, în calitate de administrator special. Or, această calitate este dobândită după ., iar textul de lege menționat vizează numai faptele care au dus la apariția stării de insolvență, deci anterioare deschiderii procedurii și nu ulterioare.
Totodată pârâta D. E. C., a deținut calitatea de contabil în societate, fiind un prepus al administratorului S. A., astfel că pentru faptele sale răspunde comitentul, întrucât operațiunile desfășurate în contabilitate erau cu acordul administratorului.
Pentru stabilirea cuantumului prejudiciului, în cauză a fost dispusă o expertiză contabilă având ca obiectiv stabilirea faptului dacă în cauză există elemente din care să rezulte săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 din Legea 85/2006. Potrivit susținerilor expertului, părțile nu i-au pus la dispoziție întreaga evidență contabilă a societății debitoare, atât cea sintetică, cât și cea analitică, motivând că se află la lichidator, iar acesta la rândul său a precizat că a pus la dispoziția expertului toate actele ce i-au fost prezentate de administratorul societății, cu ocazia predării patrimoniului.
Din analiza efectuată de expert asupra indicatorilor economici conform datelor oferite de evidenta contabilă, balanța de verificare sintetica si bilanțuri contabile înregistrate la D.G.F.P. Dâmbovița, rezultă că la data ultimei raportări contabile si anume, 30.06.2011, societatea debitoare ALDAVID . contul 5311 " CASA IN LEI" cu un sold debitor in valoare de 262.904 lei . Soldul debitor al conului 5311 " CASA IN LEI" reprezintă disponibilitățile bănești existente în casieria societății ( in numerar). La aceeași data contul 542 " AVANSURI DE TREZORERIE " înregistra sold debitor in suma de 520.416,72lei. Soldul debitor al contului 542 " AVANSURI DE TREZORERIE ", reprezintă sumele acordate ca avansuri de trezorerie insa nedecontate. Respectiva suma de 520.416,72 lei înregistrata ca avansuri de trezorerie a fost acordata din casieria societății, in numerar. Deoarece respectiva suma reprezentând avansuri de trezorerie nu a fost justificată, fie prin achiziționarea de stocuri, fie prin plata furnizorilor etc, aceasta s-a aflat la dispoziția societății și nu a fost predată lichidatorului judiciar.
Cu privire la stocurile de marfă ale societății, expertul a precizat că potrivit bilanțului întocmit la data de 30.06.2011, societatea debitoare evidenția stocuri in valoare totala de 1.567.046 lei, iar cu ocazia inventarului din data de 19.07.2011, gestionarul depozitului de materiale, a predat lichidatorului judiciar stocuri in valoare totala de 2.871.054,45 lei ( gestiunea MOLL), sens în care a fost întocmit un proces verbal.
În urma evaluării respectivelor stocuri (gestiunea MOLL), expertul evaluator a concluzionat ca valoarea respectivelor stocuri este de 251.836 lei.
Având în vedere diferențele dintre valoarea înregistrată iu contabilitate si cea efectiv predata in baza inventarului, diferența foarte mare dintre stocurile predate lichidatorului si cele evaluate de expertul evaluator, de la 2.871.054,45 lei la 251.836 lei si anume de 2.619.218,45 lei, expertul a concluzionat ca exista neconcordanta intre stocurile evidențiate in contabilitate si cele existente faptic pe teren în depozitul societății debitoare răspunzători fiind parații.
Pentru a verifica stocul scriptic din contabilitatea societății debitoare si a-l compara cu cel faptic stabilit de inventar, părțile trebuiau să pună la dispoziția expertizei contabile documente ce privesc atât intrările cat si ieșirile de materiale, in lipsa acestora nu exista certitudinea înregistrării in contabilitate a acestora .
Din analiza indicatorilor se constata ca societatea are credit bancar neachitat in suma de 2.335.860 lei, credit rămas neachitat din anul 2009, părțile nu au pus la dispoziția expertizei contabile, documente privind modul de utilizare a creditului, in schimb se constata o diminuare a cifrei de afaceri de la 9.628.645 lei la data de 31.12.2009 la 6.916.751 lei la data de 31.12.2010 si la 712.058 lei la data de 30.06.2011, ceea ce arata ca societatea are probleme financiare deosebit de grave.
În raport de cele precizate de expertul contabil, în legătură cu banii din caseria societății care nu au fost predați lichidatorului, precum și față de neconcordanțele dintre stocul scriptic și cel faptic de marfă, (constatat în urma procesului de evaluare), rezultă că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.a) din Legea 85/2006. Chiar dacă la săvârșirea faptei a existat și concursul altor persoane, acestea au acționat în calitate de prepuși ai administratorului S. A., iar comitentul răspunde pentru fapta prepușilor săi (art.1000 alin.3 din Codul civil 1864).
Referitor la modul în care a fost ținută contabilitatea societății, expertul a precizat că evidenta contabila a societății a fost ținuta de persoane cu studii superioare, angajate in conformitate cu legea, însă nu a fost ținuta evidenta contabila analitica, ci numai evidenta sintetică, fapt care a condus la existenta unor diferențe valorice dintre stocurile înregistrate de societate in contabilitate și cele stabilite de inventar cu ocazia predării gestiunii lichidatorului și cele evaluate de expertul evaluator, rezultând o diferență valorică de 2.619.218,45 lei.
Judecătorul sindic apreciază față de aceste concluzii ale expertului că pârâtul se face vinovat de fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din Legea 85/2006, în sensul că nu a ținut contabilitatea în conform legii, în sensul că nu a ținut și evidența contabilă analitică ci numai evidența sintetică, fapt de a condus la diferențe între stocurile scriptice și stocurile faptice. Pârâtul nu a putut prezenta faptic, stocurile înregistrate în evidențele scriptice.
Din analiza efectuată de expert asupra imobilizărilor corporale evidențiate in contabilitate, conform bilanțurilor contabile întocmite s-a constatat că a fost deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia.
Astfel daca la data de 31.12.2009 valoarea activelor era de 2.350.415 lei, la data de 30.06.2011 valoarea acestora a ajuns la numai 797.914, iar pentru diferență nu au fost prezentate documente contabile justificative, respectiv evidența analitică a mijloacelor fixe lunară sau trimestrială, motiv pentru care diminuarea activului nu este justificată, considerente în raport de care judecătorul sindic apreciază că pârâtul se face vinovat de fapta prevăzută la art. 138 lit. e).
Din concluziile raportului de expertiză rezulta ca societate debitoare, în perioada februarie octombrie 2010 a efectuat plăți, cu regularitate, prin casierie ( zilnic, de doua, trei ori patru ori pe zi) către societatea STASORCRIS PROD IMPEX SRL Plățile in numerar efectuate in perioada analizata către societatea . SRL, fiind în valoare totală de 333.869 lei deși la data de 31.12.2010 mai erau furnizori neachitați in suma totala de 678.009 lei, motiv pentru care judecătorul sindic apreciază că pârâtul se face vinovat de fapta prevăzută la art. 138 lit. g), în sensul că a dispus să se plătească cu preferință un creditor în dauna celorlalți creditori.
Deși din concluziile raportului de expertiză rezultă că suma totală pentru care pârâtul se face vinovat este de 8.316.565,17lei, având în vedere precizările lichidatorului judiciar, în sensul că restrânge cuantumul pretențiilor la 7.055.717 lei, datorită unor recuperări de sume, judecătorul sindic urmează să-l oblige pe pârâtul S. A. la completarea pasivului social al societății cu suma de 7.055.717 lei, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit.a, d, e, g din Legea nr.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, acțiunea formulată de C. I. de Insolvență Z. G., cu sediul în Târgoviște, . nr.7B, județul Dâmbovița, în calitate de lichidator judiciar al debitorului . SRL, cu sediul în comuna Vulcana P., . Dâmbovița, având cod de identificare fiscala_ și număr de ordine in registrul comerțului J_ .
Obligă pe pârâtul S. A., cu domiciliul în P., ., județ Dâmbovița să suporte pasivul social al societății, în cuantum de_ lei.
Respinge acțiunea față de pârâtele S. C. C., cu domiciliul în P., ., județ Dâmbovița și D. E. C. domiciliată în P., ., . județul Dâmbovița.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16.12.2014.
Judecător sindic, Grefier,
A. L. B. D. D.
Red. ALB
7ex/26.02.2015
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 735/2014. Tribunalul... | Procedura insolvenţei. Hotărâre din 11-02-2014, Tribunalul... → |
|---|








