Alte cereri. Sentința nr. 605/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 605/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 16173/63/2012/a2
ROMANIA
TRIBUNALUL D.
SECTIA A II-A CIVILA
Dosar nr._
Sentința nr. 605/2013
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Completul compus din:
P.- V. V.
Grefier – T. M.
******
Pe rol soluționarea cererii de ridicare a suspendarii ,prevăzută de art. 36 din Lg.85/2006 formulată de creditoarea G. B. SA, în contradictoriu cu debitoarea .,prin adm. judiciar B. C. SPRL și creditorii . C. E. SRL, SC R. SA, ., B. S. I. SRL și administratorul special S. L. D. .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns cons.jur. G. S.-E. pentru creditoarea G. B. SA, adm. judiciar B. C. SPRL prin reprezentant G., adm. special S. L. D., asistat de av. M. ,lipsind celelalte părți .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar prin serviciul arhivă concluzii scrise de către creditoarele ., . A. D. EN G. SRL Oradea, ., .,.; se comunică în copie adm. special copie cerere de ridicare a suspendării, după care,
Instanța pune în discuție calificarea temeiul juridic a cererii .
Cons.jur. G. S.-E. arată că cererea se întemeiază pe art. 39 A-B coroborat cu art. 39 alin. 1 lit. A, lit.a .
Av.M. pentru administratorul special este de acord cu calificarea juridică a cererii, arătând însă că creanța garantată poartă dobânzi ceea ce duce la creșterea valorii acesteia, iar prin valorificarea obiectului garanției nu se impietează asupra unui eventual plan de reorganizare.
Constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente.
Cons.jur. G. S.-E. solicită admiterea cereri de ridicarea suspendarii, în sensul valorificării imediate a imobilelor în cadrul procedurii de insolvență.
Av.M. pentru administratorul special solicită admiterea cererii de ridicare a suspendării.
Administratorul judiciar, B. C. SPRL prin reprezentant G. solicită admiterea cererii .
JUDECĂTORUL SINDIC
Constată că la data de 25.01.2013 G. B. SA, a formulat cerere de ridicare a suspendării prevăzută de art. 36 din Legea 85/2006, privind debitoarea .. prin administrator judiciar B. C. SPRL.
In motivarea în fapt a cererii a arătat că G. B. SA a acordat societății debitoare . un credit în valoare de 2.305.000 Euro, conform următoarelor contracte: Contractul de credit nr._ din data de 22.06.2011 –Condiții generale și Condiții speciale ; -Actul adițional nr. 1 din data de 18.11.2011 la Constractul de Credit nr._ din data de 22.06.2011; Contractul de Credit nr._ din data de 22.06.2011 – Condiții generale și Condiții speciale; Actul adițional nr. 1 din data de 08.07.2011 la Contractul de Credit nr._ din data de 22.06.2011 ; Actul adițional nr. 2 din data de 29.09.2011 la Contractul de Credit nr._ din data de 22.06.2011 ; Actul adițional nr. 3 din data de 01.11.2011 la Contractul de Credit nr._ din data de 22.06.2011 ; Actul adițional nr. 4 din data de 30.05.2011 la Contractul de Credit nr._ din data de 22.06.2011.
In vederea garantării creditului acordat societății debitoarei, aceasta a constituit în favoarea G. B. SA dreptul de ipoteca asuprA: construcție cu destinația Fabrica de produse din carne, compusă din C1 (fabrica produse din carne, Parter+Parțial Etaj) în suprafață totală/utilă/construită de 2569 mp, C2 (Fosa Septică Subterana) în suprafața totală/utilă /construită de 205 mp și C3 (puț forat), în suprafață totală/utilă /construită de 6 mp,imobil situat în Comuna C., . și 6 ,jud.D., înscris în Cartea Funciara (numită în continuare ,,CF,,_-C1,_-C2 ,_-C3 individuale a localității C. ,cu număr cadastral_-C1,_-C2,_-C3 ; precum și o garanție reala mobiliară asupra unor mijloace fixe individualizate în anexa 1 la contractul de garanție reală mobiliară nr._/22.06.2011 și contractul de garanție reală mobiliară nr._/22.06.2011.
Arată că la data de 27.09.2012 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Lg.85/2006 față de debitoarei . .
Mai arată că G. B. SA a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu o creanță în suma de 2.067.875,07 Euro. De asemenea arată că ,creanța pe care G. B. SA o deține asupra debitoarei . este o creanță garantată cu ipoteca și gaj pe mijloace fixe, sens în care solicită ridicarea suspendării prevăzute la art.36 din Legea nr. 85/2006 ,cu privire la creanța și valorificarea imediată, în cadrul procedurii de insolvență a imobilelor menționate în contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 640 din data de 28.06.2011 de către B. B. E. ,precum și a mijloacelor fixe menționate în anexa 1 la contractul de garanție reală mobiliară nr._/22.06.2011 și a mijloacelor fixe descrise în anexa 1 la contractul de garanție mobiliară nr._/22.06.2011.
In conformitate cu prevederile art. 41, al.1 din Legea 85/2006 creditoarea, dispunând de o creanță garantată, este îndreptățită să calculeze accesorii la aceasta creanță, până la data vânzării. In aceste condiții, apreciază că orice întârziere în executarea imobilelor supuse garanției, nu poate însemna decât creșterea cuantumului creanței, în dauna patrimoniului debitoarei, evident și cu afectarea celorlalți creditori.
Conform art. 39(1),teza B, arată că nu exista o protecție corespunzătoare a creanței garantate în raport cu obiectul garanției, și apreciază că este oportun ca aceste imobile să fie valorificate cât mai repede în cadrul procedurii de insolvență, datorită argumentului precitat precum și a deteriorării continue a pieței imobiliare din România, care va avea ca efect diminuarea valorii de vânzare a acestor imobile. Mai mult arată că la data de 24.01.2013 a fost convocată adunarea creditorilor de către administratorul judiciar B. C. SPRL, având ca ordine de zi aprobarea vânzării directe a bunurilor asupra cărora comportă această solicitare, întrucât acesta a primit o cerere de vânzare directă a imobilului pentru care creditoarea are înscris un drept de ipotecă. Consideră oportun acest demers, și susține opinia administratorului judiciar întrucât vânzarea directă propusă acordă o protecție corespunzătoare creanței garantate a creditoarei, conform art. 39 din Legea 85/2006 ,prin distribuirea prețului obținut către creditoare, astfel că posibilitatea de realizare a unui plan de reorganizare după efectuarea acestei vânzări, va crește, dat fiind faptul că va fi achitată creanța creditoarei ,o creanță cu impact asupra tabelului preliminar al creanțelor,care ar putea face dificilă îndeplinirea unui plan de reorganizare .
Având în vedere că suma oferită de către potențialul cumpărător este în cuantum de 2.074.063 euro, conform convocatorului depus de către administratorul judiciar în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 136/15.01.2013, consideră că valoarea obiectului garanției este cu siguranță acoperită de valoarea creanțelor garantate, iar acest imobil nu este determinat pentru reușita unui plan de reorganizare, intrucât obiectul principal de activitate al debitoarei . este comercializarea de produse din carne prin magazinele proprii, iar nu producția de alimente ,care este o activitate subsidiară a debitoarei, consideră că sunt îndeplinite condițiile art. 39 din Legea 85/2006.
Astfel, având în vedere că nu a fost aprobat un plan de reorganizare în cadrul procedurii de insolvență a debitorului ., iar prin vânzarea imobilelor ipotecate în favoarea G. B. SA ,opinează că sunt respectate prevederile art.39(1) ,A lit.a ) în sensul că ,, obiectul garanției nu prezintă o importanță determinată pentru reușita planului de reorganizare propus,, și consideră că instanța poate aprecia asupra oportunității ridicării suspendării prevăzute de 36 din Legea 85/2006, in sensul valorificării imediate a acestor imobile în cadrul procedurii de insolvență.
Față de cele menționate solicită ridicarea suspendării prevăzută de art. 36 din Legea nr.85/2006 cu privire la imobilul descris în prezenta ,pentru care creditoarea are înscris un drept ipotecar și valorificarea imediată a acestuia în cadrul procedurii de insolvență.
In drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 39,41 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
In probațiunea depune la dosar înscrisuri: contracte de credite și acte adiționale.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic apreciază că cererea formulată de creditoarea G. B. SA este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoz. art. 39 alin.1 lit. B din Lg.85/2006, creditorul titular al unei creanțe garantate cu ipotecă (…) poate solicita judecătorului sindic ridicarea suspendării prev. de art.36 cu privire la creanța sa și valorificarea imediată, în cadrul procedurii ,cu aplicarea corespunzătoare a dispoz. art.116-118 și cu condiția achitării din preț a cheltuielilor prev. de art.121 alin.1 pct.1, a bunului asupra căruia poartă garanția, atunci nu există o protecție corespunzătoare a creanței garantate în raport cu obiectul garanției, existând un pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă, iar obiectul garanției nu prezintă importanță determinantă pentru reușita unui plan de reorganizare.
Observând tabelul definitiv al creanțelor, judecătorul – sindic constată că creditoarea G. B. SA este înscrisă cu o creanță garantată în cuantum de 9.295.021,16 lei, iar bunurile asupra cărora poartă garanția creditoarei și cu privire la care se solicită ridicarea suspendării prev. de art.36 din lege sunt evaluate la suma de 4.535.000 lei, la data de 19.02.2013, iar din raportul depus de către administratorul judiciar B. C. SPRL la data de 18 februarie 2013 rezultă că acestea nu prezintă o importanță determinată pentru realizarea unui eventual plan de reorganizare.
De asemenea, Adunarea Creditorilor întrunită în ședință la data de 24.01.2013 a fost de acord cu ridicarea suspendării prev. de art. 36 și cu valorificarea imediată în cadrul procedurii a bunurilor asupra cărora poartă garanția reală a creditoarea G. B. SA.
Apreciind că sunt că sunt îndeplinite prevederile art. 39 alin.1 pct. B din Legea 85/2006, instanța va admite cererea și va dispune ridicarea suspendării măsurilor de executare silită a următoarelor imobile: -construcție cu destinația Fabrica de produse din cane situată în com.C. . și 6,jud.D. compusă din C1-fabrica produse din carne ,parter + parțial etaj,în suprafață de 2569 mp,C2 - fosă septică subterana în suprafață de 205 mp și C3 - puț forat,în suprafață de 6 mp,înscrisă în CF_ -C1,_-C2,_-C3, a localitații C., nr. cadastral_ -C1,_-C2,_ -C3 proprietatea debitoarei . și ridicarea suspendării măsurilor de executare silită a bunurilor mobile- mijloace fixe menționate în anexa 1 la contractul de garanție reală mobiliară nr._/22.06.2011 și mijloacelor fixe descrise în anexa 1 la contractul de garanție reala mobiliara nr._/22.06.2011 în beneficiul creditoarei G. B. SA și valorificarea imediată a bunurilor în cadrul procedurii în beneficiul creditoarei G. B. SA și valorificarea imediată a bunurilor condițiile art.39 alin.1 din Lg.nr.85/2006 ,cu aplicarea corespunzătoare a art.116-118 din Lg.85/2006 și achitarea din preț a cheltuielilor prev.de art.121 alin.1 pct.1 din Lg.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de ridicare a suspendării formulată de creditoarea G. BANIK SA cu sediul în București, Soseaua Fabrica de Glucoza, nr. 5 Business Centre Novo Park 3,clădirea F,etaj 5-6,sector 6, prevăzută de art. 36 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu debitoarea . sediul în C., Calea Bucuresti, nr. 15C,judetul D., prin administrator judiciar B. C. SPRL, cu sediul în C., . ,..D. și creditorii . sediul în C., .,., . ,cu sediul în C., Calea București, nr. 77 ,jud.D., . sediul în C. ,Calea București, nr.116 ,jud.D., .,cu sediul în București,. ,sector 2, B. S. I. SRL,cu sediul în București,. ,sector 2 și administratorul special S. L. D., cu sediul C.,Mircești,. ,jud.D.,
Dispune ridicarea suspendării măsurilor de executare silită a următoarelor imobile:
-construcție cu destinația Fabrica de produse din cane situată în com. C. . și 6,jud.D. compusă din C1- fabrica produse din carne ,parter + parțial etaj,în suprafață de 2569 mp,C2 - fosă septică subterana în suprafață de 205 mp și C3 - puț forat,în suprafață de 6 mp,înscrisă în CF_ -C1,_-C2,_-C3, a localității C., nr. cadastral_ -C1,_- C2,_ - C3 proprietatea debitoarei . și ridicarea suspendării măsurilor de executare silită a bunurilor mobile- mijloace fixe menționate în anexa 1 la contractul de garanție reală mobiliară nr._/22.06.2011 și mijloacelor fixe descrise în anexa 1 la contractul de garanție reala mobiliara nr._/22.06.2011 în beneficiul creditoarei G. B. SA și valorificarea imediată a bunurilor în cadrul procedurii, în condițiile art.39 alin.1 din Lg.nr.85/2006 ,cu aplicarea corespunzătoare a art.116-118 din Lg.85/2006 și achitarea din preț a cheltuielilor prev.de art.121 alin.1 pct.1 din Lg.85/2006.
Cu recurs în termen de 07 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 aprilie 2013.
Președinte,
V. V.
Grefier,
T. M.
Redact.judecator sindic VV
Tehnoredactat T.M
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 236/2013. Tribunalul DOLJ | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 420/2013.... → |
|---|








