Constatare nulitate act. Decizia nr. 77/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 77/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 10730/215/2011**
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 77/2013
Ședința publică de la 25 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. I. H.
Judecător V. V.
Judecător L. D.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe recurent . BUCUREȘTI și pe intimații B. C. B., B. C. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns pentru recurent . BUCUREȘTI avocat D. B. și intimații B. C. B., B. C. S. reprezentați de avocat C. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat D. B., pentru recurent pârât, depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică, și arată că între părți a fost încheiată o tranzacție.
Avocat A. C. pentru intimații reclamanți,depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică și arată de asemenea că între părți a fost încheiată o tranzacție.
Intimații reclamanți B. C. B., B. C. S.,,și avocat D. B., reprezentant convențional al recurentei pârâte au semnat în fața instanței contractul de tranzacție ce a fost atașat la dosar.
Nemaifiind alte cereri ,instanța de recurs constatând dosarul în stare de judecată acordă cuvântul părților prezente.
Avocat D. B. pentru recurenta pârâtă solicită de asemenea să se ia act de tranzacția încheiată între părți.
Avocat A. C. pentru intimați, solicită să se ia act de tranzacția încheiată între părți.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele,
Prin decizia nr. 718 din data de 26 noiembrie 2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul D. a admis recursul declarat de recurent pârât . împotriva sentinței nr._/06.07.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți B. C. B. și B. C. S., a casat sentința și a reținut cauza pentru rejudecarea fondului, fixând termen la data de 25 februarie 2013.
La termenul de judecată de astăzi 25 februarie 2013, părțile prezente au arătat că a fost încheiată o tranzacție care a fost semnată de acestea în ședința publică de azi ,situație în care, în baza art.271 c.p.civ ,instanța de recurs va lua act de tranzacția părților și o va consfinți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de tranzacția părților ..A. (“BANCA ), B. C. B. și M. C. S. și consfințește învoiala lor, după cum urmează:
CONTRACT DE TRANZACȚIE
Partile subscrise:
..A. (“BANCA”) cu sediul social in Bucuresti, Sector 2, ., etaj 3-8 si 10, societate administrata in sistem dualist, inregistrata la Registrul Comertului cu nr. J_, Registrul Bancar nr. RB-PJR-048/10.04.2000, cod unic de inregistrare_, prin Sucursala C., inmatriculata la Registrul Comertului sub nr J_, CUI_, cu adresa in C., judet D... reprezentata de: Dna D. I. S., in calitate de Director Sucursala si de Dna C. M. Tusaliu, in calitate de Manager R. clienti,
si
Dnul B. C. B., necasatorit, nascut la data de 20.06.1984, in mun C., jud.D., identificat cu CI . nr. DX_, eliberata de Mun C., la data de 29.10.2003, CNP_; domiciliat in mu C., jud.D., .. ., ., ._, e-mail: -,
Si
Dna M. C. S., casatorita, nascuta la data de 02.08.1985, in Mun C., Jud D., identificat cu CI ., nr._, eliberata de SPCLEP Caracal, la data de 08.10.2012, CNP_; domiciliata in Mun. Caracal, jud.O., .. 19, telefon mobil -,
în calitate de CLIENt
denumiți în cele ce urmează, separat, „Parte” și/sau „Partea” și împreună „Părți” și/sau „Părțile”.
Având în vedere următoarele:
a) Părtile au semnat urmatoarele conventii;
- la data de 22.02.2008 Conventia de credit nr._ prin care Banca a pus la dispozitia dlor B. C. B. si B. Coamelia S. un credit în valoare de 83.900 (optzecisitreimiinouasute) CHF pentru acoperirea cheltuielilor curente, cu o dobândă anuală efectivă (D.) de 6,96 %, Conventie modificată prin Actele adiționale subsecvente, inclusiv cel de implementare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, credit garantat cu garantie imobiliara si
- la data de 31.03.2008 Conventia de credit nr._ prin care Banca a pus la dispozitia dlor B. C. B. si B. Coamelia S. un credit în valoare de 23.000 (douazecisitreimii) CHF pentru dobandirea in patrimoniu a imobilului apartament nr. 19, situat in C., Calea Bucurestilor, ., inscris in CF nr. 8105 a localitatii C., identificat cu nr. Cadastral 4263/1;19, Conventie modificată prin Actele adiționale subsecvente, inclusiv cel de implementare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, credit garantat cu garantie imobiliara.
b) Între Banca, pe de o parte, și Clienti, pe de altă parte, există la data semnării prezentului Contract („Data Semnării”) o situatie litigioasa („Litigiul”) decurgand din existenta pe rolul Tribunalului D. a dosarului cu nr._ avand ca obiect anularea clauzelor prevazute la art. 3 lit. d) din Conventiile de credit, cu privire la data ajustarii dobanzii si a clauzelor prevazute la art. 5 lit. a) referitoare la comisionul de risc si la comisionul de administrare precum si restituirea sumelor incasate drept comision de risc, respectiv comision de administrare credit, in cuantum de 1472,97 CHF pentru perioada 22.04._10 aferenta Conventiei de credit nr._/31.03.2008 si suma de 5550,45 CHF pentru perioada 24.03._10, aferenta Conventiei de credit nr._/22.02.2008.
c) Părțile prezentului Contract, doresc să stingă în mod complet, definitiv și irevocabil toate situațiile (pre)litigioase și potențial litigioase prezente sau viitoare având ca izvor pretențiile prevăzute la pct.b), care își au originea în cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.
În considerarea celor de mai sus, în baza art. 2267-2278 din Codul Civil, a art. 438-441 din Codul de procedură civilă, în urma negocierilor purtate Părțile au convenit în mod liber si neviciat să încheie prezentul Contract, după cum urmează:
Art. 1 – Stingerea Litigiilor
a) În vederea realizării celor prevăzute la pct. (B) de mai sus, Părțile convin convin să stingă pe cale amiabilă Litigiul existent între ele la Data Semnării, prin care se contestă valabilitatea clauzelor contractuale mentionate la lit. b) de mai sus, tinzându-se la anularea acestora, precum și
b) să preîntâmpine orice potențiale situații litigioase similare având cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.
c) In vederea stingerii Litigiului Banca a platit Clientilor in contul nr. RO15VBBU2511DJ_ deschis la Sucursala C. suma de 7023,33 CHF (saptemiidouazecisitrei,33%)prin .ordin de plata .din data de 26.09.2012. Suma totala de 7023,33 CHF (saptemiidouazecisitrei,33%) CHF se compune din suma de 1.472,88 (omiepatrusutesaptezecisidoi,88%) CHF pentru Conventia de credit nr._/31.03.2008 si suma de 5550,45 (cincimiicincisutecincizeci,45%) CHF pentru Conventia de credit nr._/22.02.2008.
d) Banca si Clientii se obliga reciproc sa nu solicite unul celuilalt cheltuielile de judecata efectuate in cursul procedurilor judiciare avand ca obiect de Conventiile de credit nr._/31.03.2008 si respectiv nr._/22.02.2008.
e) Prin plata sumei de 7023,33 CHF (saptemiidouazecisitrei,33%) CHF de catre Banca, Clientii declara ca nu mai au nici o pretentie prezenta si/sau viitoare asupra Bancii in legatura cu costurile generate de Conventiile de credit nr._/31.03.2008 si respectiv nr._/22.02.2008.
f) Orice modificare ulterioara de catre Parti a prezentei tranzactii face parte integranta din aceasta fara a fi necesara obtinerea unei hotarari de expedient.
g) Părțile se obligă sa depuna prezentul contract de tranzactie in dosarul nr_ aflat pe rolul Tribunalului D. la termenul 25.02.2013 pentru a se lua act de acesta si pentru a se consfinti intelegerea lor prin pronuntarea unor hotarari de expedient.
h) Partile cunosc ca, potrivit art. 438-441 din Codul de procedura civila, hotararile care consfintesc invoiala partilor se dau fara drept de apel, fiind definitive si executorii.
i) In conformitate cu dispozitiile art. 120 din OUG 99/2006 prezenta conventie, inclusiv actele aditionale, constituie titlu executoriu.
Art. 2 – Confidențialitate
(1) Toate informațiile, datele și documentele pe care una dintre Părți le obține de la cealaltă sau pe care le dezvăluie celeilalte în scopul realizării și îndeplinirii obiectului prezentului Contract sau pe durata acestuia, sunt considerate informații confidențiale iar Partea căreia i s-au dezvăluit respectivele informații se obligă să păstreze confidențialitatea pe o durata nelimitată.
(2) Fiecare dintre Părți va folosi informațiile, datele și documentele confidențiale numai în vederea realizării obiectului Contractului, fiind obligată să nu le utilizeze în nici un alt scop.
Prezentul contract, împreună cu anexele ce fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința părților si înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
Prezentul contract a fost încheiat la 25.02.2013 într-un număr de 4 exemplare, din care câte unul pentru fiecare parte și unul pentru a fi prezentat in fata instanței de judecată, dacă va fi cazul.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2013
Președinte, T. I. H. | Judecător, V. V. | Judecător, L. D. |
Grefier, A. F. |
Red.jud.L.D.
Tehn.red./A.F. 08.03.2013
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... → |
|---|








