Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 304/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 304/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 1155/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 304/2013

Ședința din camera de consiliu de la 04 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. M.

Grefier E. Ș.

***********

Pe rol soluționarea cererii formulată de debitoarea . cu sediul în Calafat, .. B19, etaj. 4, ., având J_ și CUI_ prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență G. C. L., având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă lichidatorul judiciar prin reprezentant B. Adrina F..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei conform chitanței nr._-58-0032 din data de 27.02.2013 și timbru judiciar de 0,3 lei.

La interpelarea instanței, avocat B. A. F. arată că în prezent cuantumul pasivului debitoarei este de 2.182 lei așa cum s-a menționat și în cererea introductivă.

Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente:

Reprezentanta lichidatorului judiciar, solicită admiterea cererilor astfel cum au fost formulate și deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

INSTANȚA

Constată că la data de 16.01.2013 debitoarea ., prin lichidator judiciar Cabinet Individual Insolventă G. C. L., a formulat cerere de deschidere a procedurii simplificate de insolvență, arătând că societatea debitoare este dizolvată și nu are activitate, solicitând numirea în calitate de lichidator judiciar a Cabinetului Individual de Insolvență G. C. L..

În motivare a arătat că societatea . a fost dizolvată de drept conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 359/2004, iar ca urmare a dizolvării, DGFP D. a solicitat numirea unui lichidator, astfel că ORC D. prin rezoluția nr._/13.02.2012 a desemnat ca lichidator pentru debitoare Cabinetul Individual de Insolvență G. C. L.. Ulterior, urmare demersurilor întreprinse, DGFP D. prin adresa nr._/07.06.2012 a formulata cerere de creanță în cuantum de 2.182 lei, iar Primăria Calafat prin adresa nr. 5124/07.06.2012 a comunicat că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri supuse impozitării.

Lichidatorul a mai precizat că, în ciuda demersurilor efectuate, nu a intrat în posesia documentelor constitutive și contabile ale debitoarei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1(2), art. 3 pct. 1 lit. a), art. 11(1) lit. c), art. 26 (1) și art. 27(1) și art. 32(1) din Legea nr. 85/2006.

În scop probatoriu la dosarul cauzei s-a depus în copie rezoluția nr._/13.02.2012, adresa nr. 5124/07.06.2012 emisă de Primăria Calafat și adresa nr._/07.06.2012 emisă de DGFP D..

La data de 21.01.2013, lichidatorul a solicitat în baza art. 21 alin. 2 lit. b din Legea nr. 146/1997, a mai solicitat și reducerea taxei judiciare de timbru de la 120 lei la 4 lei.

Prin încheierea de ședință din 21 ianuarie 2013 instanța a admis cererea de reducere a taxei judiciare de timbru și a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru la suma de 4 lei.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că societatea debitoare se află în dizolvare de drept potrivit dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 359/2004, iar prin rezoluția nr._ din 13.02.2012 pronunțată de ORC D. a fost desemnat Cabinetul Individual de Insolvență G. C. L. în calitate de lichidator.

Conform art. 260 alin 4 din Legea nr. 31/1990, modificat prin OUG nr. 43/2010 în termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului.

Față de dispozițiile susmenționate ale legii instanța va analiza dacă debitarea îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței, prevăzute în Legea nr. 85/2006 M, în caz contrar lichidarea urmând a continua în condițiile legii generale, adică Legea nr. 31/1990 M.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, insolvența fiind definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 pentru introducerea cererii de către debitor este necesar ca acesta să se afle în insolvență sau apariția stării de insolvență să fie iminentă.

Deși în cazul cererii introductive depusă de debitor nu există un prag valoric minim al datoriei, așa cum se pretinde cererii creditorului, insolvența trebuie să se raporteze totuși la datorii importante al căror cuantum se poate orienta după exigența aplicată cererii creditorului.

În cauză, pasivul indicat de lichidator are o valoare modică, respectiv 2.182 lei, nemaifiind indicată o altă eventuală datorie, astfel că instanța apreciază că nu este îndeplinit scopul legii, nefiind necesară instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului (cheltuielile cu administrarea unei asemenea proceduri fiind foarte mari în raport cu pretinsul debit), lichidarea urmând a fi continuată în condițiile legii generale.

În consecință, nefăcându-se dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii de insolvență, instanța va respinge cererea de deschidere a procedurii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de deschidere a procedurii formulată de debitoarea . cu sediul în Calafat, .. B19, etaj. 4, ., având J_ și CUI_ prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență G. C. L..

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2013.

Președinte,

A. G. M.

Grefier,

E. Ș.

Red.jud. A.G.M./2ex/06.03.2013

Teh.E.Ș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 304/2013. Tribunalul DOLJ